The same story

Formula magică în care nazismul și naziștii (a se vedea de la minutul 31:00) sînt cauza tuturor relelor este folosită în exces zilele astea în legătură cu evenimentele din Ucraina. Nu că nazismul n-ar fi abominabil, ci pentru că e prezentat polarizat, comunismul fiind suprimat convenabil din discurs, ambele fiind forme ale totalitarismului.  Similaritățile dintre cele două sînt atît de puternice, încît ne putem întreba de ce comunismul nu este la fel de condamnat precum nazismul. Ideologia, tipul de propagandă, ambițiile imperialiste, teroarea, genocidul le sînt comune.

Totuși, Vladimir Vladimirovici are dreptate dintr-un punct de vedere, și anume cînd îi acuză pe americani de ipocrizie. The same story.

(Fără subtitrare.)

The Soviet Story (2008)

https://www.youtube.com/watch?v=oVZjyyAE-78

Cum să salvezi o democrație (și să scapi)?

Teroriștii destabilizează Ucraina. Par să fie aceiași teroriști care au acționat în a doua jumătate a lui Decembrie 1989 în Timișoara, București, Sibiu etc. Par să fie aceiași teroriști și fasciști care au devastat sediul TVR din București și incendiat Inspectoratul de Poliție de pe Calea Victoriei în Iunie 1990, înainte să vină minerii chemați de Ion Iliescu să ne salveze.

Dar cine sînt ei de fapt?

Să fie protestatarii care își văd așteptările înșelate și viețile vîndute oligarhilor de la răsărit? Care protestează cu determinarea specifică celor care au ajuns la capătul răbdării, care indiferent de nivelul de educație, cultură, experiență de viață au înțeles dincolo de declarații politice și manipulare că rădăcina răului se află în est?

Nu.

Dacă e să ne luăm după ce s-a întîmplat la noi în 1989 – 1990, teroriștii sînt reprezentanții statului, care fie că nu vor să-și piardă privilegiile ce decurg din relația cu imperiul de la răsărit, fie se tem pentru siguranța lor, fie – mai curînd – amîndouă. Asta a fost și în Decembrie 1989, și în Iunie 1990. Asemenea vechilor cadre comuniste și ale Securității de la noi, reprezentanții statului ucrainian fac un joc dublu: pe de-o parte infiltrează provocatori profesioniști, care incendiază, distrug, rănesc sau omoară membri ai forțelor de ordine, iar pe de altă parte se erijează în salvatori ai națiunii, trimițînd ucigași profesioniști care să-i anihileze pe protestari. Cea mai bună dovadă e că niciodată adevărații teroriști nu sînt prinși, pentru că – nu-i așa – nici ăia nu-s fraieri să plătească pentru oalele sparte și, pînă la urmă, pot fi folositori și data viitoare 🙂 , indiferent cine cîștigă. Schema e clasică.

Că poți să-ți bați joc de proprii conaționali ucigîndu-i, torturîndu-i, mutilîndu-i, mințindu-i cu nerușinare și să scapi este foarte posibil, iar dovada vie este tov. Măi Dragă. Culmea cinismului este că zilele astea, în loc să tacă și să se ascundă într-o gaură neagră, a ieșit din nou să se laude cum a salvat el democrația românească.

Sper ca ucrainienii să nu fie la fel de norocoși ca noi.