Guvernul a decis scăderea cotei de TVA la produse alimentare de la 1 Iunie. Dacă e o măsură bună sau o măsură rea încă se dezbate – a trecut doar o săptămînă. E cu siguranță însă prilej de indignare proletară pentru mințile otrăvite de comunism sau, mai nou, de propaganda găunoasă a clasei politice actuale.
După ce au lăsat din colimator supermarketurile pentru închipuite creșteri de preț anterior scăderii cotei de TVA, tagma proletară a început de săptămîna trecută să înfiereze micii comercianți – buticari, tarabagii etc. – că marchează cîștigul nemodificînd prețul de vînzare corespunzător modificării taxei pe valoarea adăugată.
Care e problema? Într-o economie liberă, bazată pe concurență și eficiență economică, comerciantul este liber să vîndă la ce preț dorește fără să fie obligat să-l justifice. Cu cît are cîștig mai mare, cu atît plătește impozit mai mare. Dacă prețul cerut de comerciant e prea ridicat (prin comparație cu alți comercianți, desigur), va rămîne fără cumpărători care vor căuta oferte mai avantajoase. Problema e că a cere socoteală unui comerciant sau a-l certa cu privire la prețul său e o încălcare a dreptului de proprietate, iar asta e apucătură specifică socialismului, comunismului și fascismului.
Acuma proletarii indignații pot fi împățiți în cîteva categorii:
- cei născuți, crescuți și otrăviți în perioada comunistă, care nu mai au șanse să înțeleagă și să se adapteze într-o societate liberă;
- cei tineri, cum este autorul articolului „De ce trebuie să trăiască chioșcurile de parter din banii mei…”; cu bunăvoință și răbdare, aceștia au o șansă să înțeleagă coordonatele pe care funcționează o economie liberă și chiar să se adapteze la ea;
- demagogii, categorie populată în principal cu politicieni, lideri de sindicat, funcționari publici cu posturi călduțe și oengiști de respirație socialistă; ăștia nu fac decît să speculeze un context pentru a-și face reclamă, pentru a-și crește notorietatea și influența asupra unui număr cît mai mare de oameni; ăștia din urmă sînt masa de manevră necesară pentru legitimizarea potlogăriilor ălora pomeniți mai înainte (adevăratele victime). Un exemplu este fostul președinte pedelist (da, da, de la pdl!) al anaf, parlamentar european și profesor la ASE, care cîntă prohodul TVA -ului de 24%, cu același argument că operatorii economici vor marca cîștigul în dauna consumatorilor și a statului.
Pentru cei care mai au o șansă, înainte să mai deschidă gura, poate ar fi înțelept să ia în considerare cîteva chestii. De exemplu faptul că mulți dintre buticarii incriminați nu sînt înregistrați ca plătitori de TVA, pentru că cifra lor de afaceri anuală nu îi califică pentru așa ceva. Antreprenorii ăștia nu au cum să reducă prețurile pentru mărfurile pe care le au în stoc odată cu reducerea cotei de TVA, decît, eventual, pe seama adaosului comercial. O altă chestie asupra căreia ar merita reflectat este efectul de penurie indus atunci cînd statul se implică în controlul prețurilor. S-a văzut la noi în anii ”80 și se vede acum în Venezuela: Mercurialul sau cum să înfometezi o națiune. Statul trebuie doar să introducă cît mai puține piedici producătorilor și comercianților, pentru că numai abundența conduce la scăderea naturală a prețurilor.
Iar în final, pentru autorul articolului din Ziarul financiar, pe lîngă nesfîrșita naivitate cu care se victimizează (în fond, nu-l obligă nimeni să cumpere de unde nu-i convine), încălcarea proprietății pe care o săvîrșește cu impunitate e similară cu cea ipotetică în care eu l-aș înfiera pentru taxa pe care publicația la care colaborează o cere pentru accesul la unele dintre articolele sale pe internet din secțiunea Corporate. Păi ce fel de democrație e asta ?!
P.S. Dacă nu-i convine să ia de la buticul de la parter, să se urce în mașină, să se ducă la supermarket și să-și care de acolo baxul de apă. S-ar putea ca diferența de cîțiva lei să nu merite, dar merită să lupți pentru principii, nu?
