România 2025

Potrivit portalului Breitbart, într-o prelegere ținută la sfîrșitul lunii Ianuarie 2013 în Washington, DC, Paul Krugman afirmă următoarele (începînd cu minutul 1:02 pînă la minutul 2:23, în clipul de mai jos):

În cele din urmă, avem o problemă. Anume că populația îmbătrînește, costurile cu asistența medicală cresc… iar întrebarea este cum vom plăti pentru asta. Anul 2025, anul 2030, ceva va trebui să dăm… […] Vom avea nevoie de mai multe venituri… Cu siguranță vor fi necesare și niște taxe asupra clasei mijlocii… Nu vom putea susține genul de guvernare pe care societatea și-l va dori fără o creștere a taxelor… asupra clasei mijlocii, poate o taxă pe valoarea adăugată… Și va trebui să luăm decizii în ce privește asistența medicală, plata pentru tratamentele medicale care nu au beneficii demonstrate asupra sănătății. Sau, în varianta pentru cîrcotași – pe care nici n-ar trebui s-o spun pentru că mă va băga în bucluc, comisiile morții și taxele pe bunuri și servicii sînt soluția prin care rezolvăm problema.”

Lăsînd ironiile deoparte, cum credeți că va arăta România într-un orizont de 10 – 15 ani, în condițiile în care guvernarea va merge pe aceleași coordonate (taxe, taxe, taxe și pomeni electorale) ca și în ultimii 10 ani? Credeți că sistemul medical de stat va mai reuși să asigure servicii medicale gratuite la un nivel comparabil cu cel de azi? Sau credeți că sistemul public de pensii va reuși să susțină același nivel al pensiilor cu cel actual?

Chiar dacă ultima frază citată din discursul lui Paul Krugman este doar o ironie aspră aruncată în obrazul republicanilor (în frunte cu Sarah Pallin), guvernanții de pe Dîmbovița au luat-o de bună. Dovada este proiectul de lege a sănătății promovat de un alt reputat economist – Nicolăescu și frecvența cu care folosește doctorul premier cuvîntul taxe. Să le spună cineva că era o glumă!!!

Sănătatea de stat

Zilele astea am fost la medicul de familie, care mi-a recomandat să fac niște analize. Mai exact, mi-a dat un Bilet de trimitere pentru investigații paraclinice decontate de CAS. De CAS Ilfov, că aici am domiciliul.

Am luat curajos biletul de trimitere și am mers – aproape la nimereală – la un centru medical din București despre care știam că are contract cu CAS. M-am dus la centrul ăsta pentru că îmi era în drum (deși locuiesc în Ilfov, muncesc și trăiesc în București), mai fusesem acolo cu cineva care trebuia să-și facă analize și mi s-a părut curat, bine organizat și de încredere. La ghișeu, o domnișoară foarte amabilă s-a uitat la biletul meu de trimitere și mi-a zis că regretă situația, însă nu-mi poate face analizele pentru că centrul lor medical nu are contract cu CAS Ilfov. Mi s-a părut interesant. Am mers la un alt centru medical din București pe care-l știam (în Ilfov nu știu niciunul). Același răspuns. M-am dus acasă și-am deschis calculatorul. Am căutat CAS Ilfov, pe care, evident l-am găsit: http://www.casailfov.ro/

Am căutat parteneri CAS pentru investigații paraclinice, doar că am găsit informații vechi din 2011: http://www.casailfov.ro/index.php?link=cap3_paraclinice

Am apelat inclusiv la TELVERDE 0800 800 954, cu gîndul că voi putea întreba pe cineva sau voi afla cumva care sînt centrele medicale unde pot face analizele paraclinice din biletul de trimitere. Naiv. O voce feminină (?) înregistrată mi-a explicat cu gingășie că am 3 minute să spun ce sesizare am. Cum n-aveam o sesizare, ci doar o întrebare am renunțat.

M-am întrebat atunci cine o fi conducătorul instituției numite CAS Ilfov. Pe saitul instituției apărea doamna Aurelia Isărescu – președinte director general. Cum nu aveam încredere în actualitatea datelor, am căutat pe internet informații despre doamna președinte director general. Și am găsit asta:

CAS Ilfov 1

Sursa: http://www.jurnaluldeilfov.ro/stire/2324/asigurarea-la-sntate-este-obligatorie.html

Autor Ionela Chircu. Postat la: 22.02.2013 10:16. Ultima actualizare: 22.02.2013 10:18.

(Accesat în 02-03-2013, ora 10:55).

Într-adevăr, doamna doctor (dacă dr. însemnă doctor) Aurelia Isărescu este actualul președinte al CAS Ilfov. Pe scurt, în articolul citat, doamna doctor președinte director general ne spune că oricât de rea ar fi starea noastră materială, chiar și în cazul în care nu am avea nici un fel de venituri, trebuie să ne facem contract cu CAS Ilfov pentru a evita „pericolul de a ajunge în imposibilitate de plată a cos-turilor atunci când problemele de sănătate se complică şi ţi-ar putea pune viaţa în pericol!”. Nu știu dacă perla citată aparține autoarei articolului sau doamnei doctor președinte director general, însă sinistrul acesteia, dincolo de inepție, elimină orice dubiu: imposibilitatea de a plati ne pune viața în pericol. Și ca nu cumva să ajungem în situația de a avea viața în pericol și să nu putem plăti, articolul face o prezentare a birocrației minunate pe care trebuie să o înfrunți pentru a te pune la adăpost.

Articolul ăsta îmi aduce aminte de pățania unui prieten care într-o seară a făcut un mic infarct miocardic. Soția lui a chemat un echipaj de urgență (o firmă privată, ce-i drept), care a intervenit prompt, a confirmat diagnosticul, a aplicat procedura pentru astfel de cazuri și pe urmă s-a apucat să explice prietenului meu și neveste-sii beneficiile unui card de fidelitate pe care-l vindeau ei. Echipajul a fost rugat „elegant” să-l ducă pe bolnav la spital. A avut noroc, a ajuns la timp la spital și a scăpat cu niște stenturi :).

Bun. Deci ce avem noi aici?

  1. Avem conducătorul unei instituții de stat care probabil că fumează în propriul birou (a se vedea scrumiera plină și bricheta din fotografie), chestie care, dacă este adevărată, este împotriva legii – http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_prevenirii_tutunului.php . Dincolo de aspectele legale, fumatul este o opțiune personală; însă a apărea în fotografie cu scrumiera plină mi se pare nepotrivit pentru cineva care se îngrijește de colectarea taxelor pentru sănătatea populației.
  2. O instituție de stat care se ocupă cu colectarea de taxe și scheme birocratice din ce în ce mai întortocheate – pentru sănătate, zic ei, dar care nu-ți explică cum beneficiezi de serviciile de asistență medicală.
  3. O instituție plătită din banii noștri care, într-o indolență totală, nu actualizează datele de interes public de pe pagina proprie de internet.

Mi-am dat seama că nu numai la Ilfov sînt probleme: http://cutiadecarton.blogspot.ro/2013/02/cand-nu-esti-parcat-regulamentar-si.html

Eu cred că, pentru cei care mai speră în funcționarea sistemului medical de stat, ar trebui puse avertismente vizibile:

STATUL DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂȚII!

x

Și cei mai buni greșesc

Citim zilele astea despre un individ care, în susținerea unui punct de vedere personal, a decis să-și schimbe domiciliul. Nu mi-e clar dacă punctul de vedere al domniei sale se referă la integritatea averii pe care o deține sau este unul principial – acela de a i se recunoaște dreptul de exercițiu asupra proprietății și de liberă circulație ca cetățean al lumii civilizate, dar înclin să cred că e a doua.

Acuma tipul ăsta nu-i un individ oarecare, este un om cunoscut, iar gestul lui a căpătat conotații politice cu viteza luminii. Guvernul socialist francez s-a simțit ofensat – deh! au și soclialiștii onoarea lor, nu? – și, prin vocea prim-ministrului Jean-Marc Ayrault, care era invitat la o emisiune la postul France 2 pe 12 Decembrie 2012, a catalogat gestul omului nostru ca fiind „atît de deplorabil” (Je trouve ça assez minable (*) de se mettre juste de l’autre côté de la frontière. Tout ça pour ne pas payer d’impôts). Și ca să nu lase lucrurile neterminate, un domn tovarăș deputat socialist – Yann Galut pe numele său, pe data de 11 Decembrie 2012 își exprima intenția de a propune o lege prin care să se retragă cetățenia franceză celor care evită taxele prin schimbarea domiciliului.

În fața mitocăniei oficiale de stat, pe 15 Decembrie 2012 omul Gerard Depardieu (căci despre el vorbim) trimite o scrisoare deschisă premierului francez:

M-am născut în 1948, am început să lucrez la vârsta de 14 de ani ca imprimator, ca lucrător de întreținere, apoi ca artist dramatic. Mi-am plătit întotdeauna impozitele, indiferent cât au fost, sub toate guvernele. În nici un moment, nu m-am eschivat de la îndatoririle mele. Filme istorice la care am participat reflectă dragostea mea pentru Franța și istoria ei. Personalități mai ilustre decît mine au părăsit țara noastră. Nu mai am, din păcate, nimic de făcut aici, dar voi continua să-i iubesc pe francezi și publicul cu care am împărtășit atât de multe emoții! Eu plec pentru că voi considerați că succesul, creația, talentul, de fapt diferența, trebuie să fie pedepsite. Eu nu cer să fiu aprobat, dar aș putea cel puțin să fiu respectat. Niciunul dintre cei care au părăsit Franța nu a fost insultat ca mine. Eu nu trebuie să justific motivele alegerii mele, care sînt numeroase și intime. Plec după ce, în 2012, am plătit 85% impozit pe veniturile mele. Dar păstrez în suflet acea Franță care era frumoasă și care, sper, că va rămîne.

Vă predau pașaportul meu și cardul de securitate socială, pe care nu l-am folosit niciodată. Noi nu mai avem aceeași patrie, eu sunt un adevărat european, un cetățean al lumii, așa cum tatăl meu m-a  învățat întotdeauna. […] Nu am de ce să mă plâng și nici de ce să mă laud, dar nu accept cuvântul „deplorabil”. Cine sînteți dumneavoastră să mă judecați astfel, vă întreb, domnule Ayrault – prim-ministru al domnului Hollande, vă întreb, cine sînteți? În ciuda exceselor mele, a poftei și dragostei de viață,  eu sunt o ființă liberă, domnule, și voi rămîne politicos.

Oricât de discutabile ar fi argumentele lui Depardieu, scrisoarea mi se pare sinceră. Este declarația unui om aflat la apusul vieții, apăsat de greșelile trecutului, de moartea unui copil, dar care nu se lasă tîrît în noroi de către un conțopist socialist (Gerard Depardieu este – între altele – decorat de statul francez cavaler al Legiunii de onoare în 1996). Nu am argumente concrete, dar cred că Depardieu nu ar fi renunțat niciodată la cetățenia franceză dacă nu s-ar fi folosit o retorică condimentată cu cuvinte tari și amenințarea retragerii cetățeniei.

Bun, acuma vine fratele mai mare de la răsărit – care nu putea rata o ocazie ca asta – și, pe 6 Ianuarie îi dă lui Depardieu pașaportul rusesc (și cetățenia), pentru că minunata democrație franceză nu permite renunțarea la cetățenie fără existența prealabilă a altei cetățenii (!). Cam așa stau lucrurile.

Oarecum neașteptat și nepotrivit vine dl. Andrei Pleșu și scrie „Să ne facem ruși”. Cu tot respectul pentru domnia sa, de data asta afirm că n-a nimerit-o:

  • forțează o legătură între filo-comunismul francez de inspirație sovietică și solicitarea cetățeniei rusești a lui Gerard Depardieu. În primul rând nu cred că a avut actorul inițiativa asta, ci PR -ul rusesc, iar despre acceptarea lui Depardieu se poate spune orice, numai că este motivată politic nu.
  • menționează, în mod nedemn, un incident stînjenitor din viața artistului, ca și cum acesta i-ar caracteriza comportamentul. Mai grav este că dl. Pleșu afirmă fără echivoc că actorul a urinat intenționat pe podeaua avionului, fără să lase loc unui dubiu rezonabil legat de o posibilă afecțiune patologică. Derapajul dlui Pleșu continuă impetuos cu concluzia asupra incidentului amintit, în care extrapolează fiziologia micționării asupra simbolurilor totalitarismului stalinist 🙁 . Poate că dl. Pleșu nu are (încă ?) problema pe care o au bărbații după 60 de ani, dar nu e frumos să faci ironii pe tema asta.
  • cade cu dezinvoltură în păcatul judecării altora, exclusiv din perspectiva greșelilor respectivelor persoane, ca și cum omenirea ar fi formată în proporție de 99% numai din sfinți. Admit că pot fi persoane pe care dl. Pleșu nu le agrează, chiar fără să le fi întîlnit vreodată, toți avem simpatii și antipatii. Dar a te folosi de un prilej ca ăsta, al unui om aflat în necaz, să pui artileria pe el este reprobabil. Sau vă imaginați cumva că omul Depardieu este în culmea fericirii?!

Interesant este că pe 29 Decembrie 2012 taxa de 75% pe veniturile mai mari de 1 milion de Euro cu care președintele Hollande a făcut vîlvă în campania electorală (contribuție excepțională de solidaritate) a fost declarată neconstituțională „Le Conseil constitutionnel censure la taxe à 75 %…”, iar propunerea deputatului socialist amintită anterior, n-a apucat să fie discutată că e de la o poștă neconstituțională. Conțopistul socialist a zis că revine cu o nouă formulă de taxare.

Bun. Iată că și cei mai buni greșesc: francezii, pentru că au pierdut în imagine, dar bani mai mulți din impozite n-au luat, dl. Pleșu care mai are câte o criză de inspirație publicată, rușii care nu au făcut decât să demonstreze încă odată vestita lor fățărnicie, Gerard Depardieu care ar fi putut gestiona mai diplomatic situația. Iar eu, ce să zic: sînt într-o companie selectă 🙂

* Minable – a fost tradus în presă de limbă engleză patetic și preluat în articolele de limbă română la fel, însă cred că s-ar traduce mai degrabă prin deplorabil http://www.le-dictionnaire.com/definition.php?mot=minable

Câte zile pe an muncim pentru stat

În mod normal într-un an calendaristic sînt cam 250 de zile lucrătoare. Se scad Sîmbetele și Duminicile, sărbătorile legale, și cam asta e. Concediul de odihnă legal nu-l scad, că ăla e plătit ca și cum am fi la serviciu pe perioada lui. Din astea 250 de zile, cam cît credeți că muncim pentru stat? Păi ca să ne facem o idee, ar trebui să ne orientăm după cota de taxe (impozite, contribuții etc.). Cota de taxe pe care le plătim statului este echivalentă cu zilele de clacă impuse țăranilor acum o sută de ani și mai bine. Pentru a nu complica calculele inutil, am să mă rezum la taxele pe salarii și TVA. În mod intenționat voi ignora taxele pe proprietate (bunuri mobile și imobile), accizele pe combustibili, alcool, tutun și cafea, fără a uita că acestea se adaugă totuși poverii fiscale. Voi ignora de asemenea faptul că există cotă de TVA redus la cărți, reviste etc., deoarece ponderea acestora este minusculă. Baza de pornire a calculului meu o constituie o familie cu doi salariati care cîștigă fiecare salariul mediu net pe economie, adică 1543 Lei bani în mînă, respectiv TVA -ul aferent coșului mediu de consum.

Taxa pe muncă

După cum se poate vedea în tabelul de mai jos, pentru fiecare 1000 Lei bani în mînă (sau pe card 🙂 ), angajatorul mai scoate din buzunar încă 820 Lei, ridicînd astfel costul total al angajatului la 1820 Lei. E drept că taxele astea (820 Lei) sunt împărțite între angajat și angajator (426 Lei angajat – 52%, respectiv 394 Lei angajator – 48%), însă din punctul de vedere al angajatorului el plătește 1820 Lei pentru ca noi să rămînem cu 1000 Lei pe card. Detalii aici.

TVA -UL

TVA -ul aferent coșului mediu de consum, presupunând că din bugetul familiei de 3086 Lei (2 x 1543 Lei) se cheltuiește tot pe bunuri alimentare, nealimentare și servicii conform ponderilor INSSE este de circa 597 Lei. Dacă vi se pare că 3086 lei e un buget familial generos, citiți aici.

Bun, păi tragem linie și adunăm: taxele salariale aferent venitului familial mediu sunt de 2530 Lei (3086 x 820/1000), iar TVA -ul 597 Lei, adică un total de 3127 Lei. Ce sînt ăștia 3127 Lei? Taxe lunare ale unei gospodării medii din România. Și sînt mai mari decât veniturile nete (grație jumulirii angajatorilor în contul nostru)!

Cu alte cuvinte, din 250 de zile, 126 de zile lucrăm pentru stat precum clăcașii, iar 124 de zile lucrăm pentru noi.

Cîrcotașii o să spună că da, dar acum avem asistență medicală gratuită, învățământ gratuit, drumuri, servicii publice, sistem public de pensii, la care iobagii de acum 100 de ani nici nu visau. Așa este, dar le răspund cu următoarea întrebare: vi se pare normal ca la claca asta să fie puși numai 58,5% (5,34 milioane indivizi) din populația activă civilă de 9,14 milioane? Și dacă mai ținem cont și de faptul că dintre ăștia 5,34 milioane de salariați, cam 1,3 milioane sînt bugetari, ajungem la concluzia că, de fapt, 4 milioane de salariați țin în spate 5,6 milioane de pensionari plus cei 1,3 milioane bugetari.