În pandemie au murit mai puțini oameni decît în aceeași perioadă a anului trecut *

În 10 August Institutul Național de Statistică a dat un comunicat de presă (203) care mi se pare că a trecut cam neobservat.

Asta deși Hotnews a preluat informația aproape imediat, iar Scînteia Financiară la o zi după (azi).

În primele șase luni din 2020 au murit cu 5765 mai puțini oameni decît în 2019, respectiv cu 4,4% mai puțini.
Luna Decedaţi
2020
Decedaţi
2019
Diferență
2020-2019
ianuarie 23352 27388 -4036
februarie 21699 22357 -658
martie 22591 23665 -1074
aprilie 21812 21338 474
mai 20249 21264 -1015
iunie 21073 20529 544
Total 130776 136541 -5765

Pentru curioși, aici este comunicatul celor de INS in format .pdf și aici este fisierul .xls cu toate datele.

Situația era previzibilă încă de luna trecută, conform comunicatului 180 din 10 iulie, însă lucrurile sînt cu adevărat interesante după aproape două luni de la încetarea stării de urgență. Să vedem cum arată datele pentru Iulie, dar pentru asta va trebui să așteptăm pînă în septembrie.

Ca să fie treaba corectă și să nu și-o ia în bască, autorii comunicatului INS au băgat această notă:

Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile martie-iunie 2020, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinței și în afara localității, au suspendat activitățile în spații închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorț aflate pe rol după sistarea stării de urgență. De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce privește numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum și prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanți. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Cu alte cuvinte, este meritul statului și al guvernului în mod special că, de fapt, nu stăm așa de rău cum tot încearcă să ne aburească aceiași guvernanți și canalele media plătite de ei pentru asta.

Chiar dacă ne referim strict la perioada „de pandemie” martie – iunie, părerea mea este că scăderea numărului de decese trebuie interpretată prin prisma faptului că oamenii au fost mai atenți cu igiena personală, au evitat excesele și au fost mai atenți în general la starea lor de sănătate, pe considerentul că dacă te îmbolnăvești lucrurile pot deveni mai complicate decît de obicei. Totuși, datele ne arată că virusul COVID-19, deși reprezintă un pericol netăgăduit, nu este un ucigaș în masă (pentru că altfel am fi avut o creștere semnificativă a numărului de decese, iar nu o scădere ca acum) și putem specula îndreptățit că numărul deceselor cauzate de acesta este supraestimat prin modul arbitrar de contabilizare a cauzelor de deces.

* cu peste 1000

Cît de relevante sînt statisticile oficiale

Dacă stai cu o bucă pe o plită încinsă și cu cealaltă bucă pe un bloc de gheață, media e bună, dar, în realitate, e vai de fundul tău! *

În tentativa lamentabilă de a demonstra că au totul sub control, autoritățile nu prididesc să ne alimenteze cu statistici oficiale alarmante. Iar împreună cu principalele canale de știri care preiau aceste statistici formează un sistem auto-oscilant perfect, în care undele de panică sînt amplificate exponențial, pentru că, nu-i așa, panica vinde. Autoritățile cîștigă capital politic, iar canalele media audiență. În condiții normale concubinajul ăsta e firesc, însă în condițiile actuale, așa cum foarte potrivit zice dl. profesor Dragoș Paul Aligică, „Isteria și alarmismul din presă se ridică la nivel de pericol de securitate națională”. Emoția trebuie să primeze, iar rațiunea, rigoarea și relevanța statisticilor sînt erezii.

Așa că haideți să vedem un exemplu (stirioficiale.ro):

 Informare de presa - 01 aprilie 2020, ora 20:52 
Deces 87

Bărbat, 77 ani din jud. Bistrița Năsăud. Internat din 22.03.2020 în SJU Bistrița - Secția Boli Interne, cu diagnosticul: BPOC acutizat, Cardiomiopatie dilatativa, Cardiopatie Ischemica Cronica, Fibrilatie atriala cu alura rapida, Insuficiență Cardiacă Congestivă stadiul III, Extrasistole ventriculare, Pneumonie interstitial, Pleurezie mica inchisa dreapta, Hipertrofie de prostata, Insuficienta Renala std.III.

Recoltare probe biologice pentru COVID -19 în 24.03.2020. Externat în 30.03.2020 înaintea primirii rezultatului pentru COVID-19 (pe biletul de externare este precizat: evoluție favorabilă sub tratament, recomandare de continuare a tratamentului). Confirmat cu COVID -19 în 31.03.2020, proba lucrata în Laboratorul IRO Cluj. Decedat acasă în 31.03.2020.

Iar mai jos „știrea”:

sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/patru-noi-decese-din-cauza-covid-19-in-romania-bilantul-ajunge-la-90-de-morti-1285144

Adică, potrivit statisticii oficiale, bărbatul de 77 de ani din Bistrița Năsăud a murit din cauza COVID-19, iar celelalte 10 afecțiuni consemnate par să nu fi ridicat probleme prea mari.

Unul dintre neajunsurile sistemului actual de comunicare al stării de fapt este că nu se face distincția între cazurile în care cronavirusul a fost confirmat, dar nu este cauza principală a morții („cu”) și cele în care coronavirusul este cauza principală a morții („din cauza”). Chestia asta este explicată de un medic britanic în articolul ăsta https://www.spectator.co.uk/article/how-to-understand-and-report-figures-for-covid-19-deaths-:

The distinction between dying ‘with’ Covid-19 and dying ‘due to’ Covid-19 is not just splitting hairs. Consider some examples: an 87-year-old woman with dementia in a nursing home; a 79-year-old man with metastatic bladder cancer; a 29-year-old man with leukaemia treated with chemotherapy; a 46-year-old woman with motor neurone disease for 2 years. All develop chest infections and die. All test positive for Covid-19. Yet all were vulnerable to death by chest infection from any infective cause (including the flu). Covid-19 might have been the final straw, but it has not caused their deaths.

Sau, așa cum remarcă Nina Schwalbe, membră a CFR, într-un articol de pe World Economic Forum, este posibil să ca rata deceselor să fie cu mult supra-estimată pentru că este raportată la numărul cazurilor confirmate, ceea ce, mai ales într-o țară ca România unde numărul testelor făcute la mia de locuitori este extrem de mic, reduce masiv baza de raportare (denominator).

However, instead of counting us all in the denominator, in many countries including the US, only people sick enough to go to the hospital are counted. People sick enough to go to the hospital are more likely to need critical care, and patients in critical condition are more likely to die than patients with mild symptoms. This means the fatality rate looks higher than it really is.

*Zicerea de la început îi este atribuită lui Grigore Moisil, însă este apocrifă. Ceea ce nu e cazul cu următoarea:

Legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil.

 

Șomaj. Statistici neoficiale

Domnul profesor Mircea Coșea zicea nu cu mult timp în urmă că nu mai are încredere în statistică. Nu la ramura matematicii numită statistică se referea dl. profesor, ci la instituțiile de stat care au ca obiect de activitate studiul laturii cantitative a realităților înconjurătoare, pentru că sînt politizate masiv și prezintă concluzii deformate grosolan pentru cosmetizarea performanțelor politicienilor zilei.

Pentru a demonstra afirmația de mai sus, să luăm un exemplu ușor – șomajul. Mai întîi să vedem definiția substantivului comun șomer.

  • ȘOMÉR, -Ă, șomeri, -e, s. m. și f. Persoană aptă de muncă dar fără un contract de muncă și care caută un loc de muncă. – Din fr. chômeur. (DEX 98);
  • chômeur, chômeuse, nom. Personne se trouvant au chômage. (Larousse).
  • chômage, nom masculin. (de chômer). Situation d’un salarié qui, bien que apte au travail, se trouve privé d’emploi. (Larousse).

În Dicționarul explicativ al limbii române ni se indică originea franțuzească a termenului, deși asta nu i-a împiedicat cu nimic pe lingviștii români să denatureze definiția originală – francezii nu spun nimic despre starea de căutare a unui loc de muncă, ci pur și simplu, definesc șomajul ca fiind situația unui salariat care, deși apt de muncă, nu este angajat.

Institutul Național de Statistică (INS) definește „șomerii înregistrați”, potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, adică doar cei care și-au pierdut locul de muncă de mai puțin de un an și care sînt înregistrați la ANOFM. Doar că, după o perioadă de 6 pînă la 12 luni (în funcție de stagiul de cotizare), șomerul își pierde calitatea de înregistrat la ANOFM, își pierde indemnizația de șomaj și este scos din statisticile oficiale privind șomajul, chiar dacă nu și-a găsit un loc de muncă. Adică dispare, în mod foarte convenabil pentru guvernanții zilei.

Asta conduce la aberații precum cea în care numărul persoanelor fără un loc de muncă crește, iar șomajul oficial scade, după cum am arătat aici https://dumitruluinae.wordpress.com/2011/08/14/somajul-bugetele-asigurarilor-sociale-de-stat-si-de-sanatate-vs-statistica-oficiala/

Desigur, mai există și definiția șomajului BIM*, termen folosit atît în statisticile oficiale (INS, Eurostat etc.) cît și de o parte a mediului academic, definiție care deși este mai puțin restrictivă decît cea din legea amintită mai devreme, tot nu reflectă realitatea în toată splendoarea ei.

Așa că, pentru a putea arăta cum stau lucrurile fără să inventez eu definiții noi, ci folosind date oficiale ale INS și definiția din dicționarul Larousse, voi ține o socoteală de-a lungul timpului a populației active civile (1), a numărului mediu de salariați (2), patroni (3), lucrători pe cont propriu (4) și lucrători familiali neremunerați (5) din economie.  Voi considera că lucrătorii pe cont propriu sînt asimilabili patronilor, iar pe lucrătorii familiali neremunerați îi voi asimila șomerilor – a se vedea șomaj voluntar. Astfel, voi considera că diferența dintre populația activă civilă și salariați + patroni + lucrători pe cont propriu, în sensul definiției din dicționarul Larousse, sînt șomeri. Cam asta e.

someri - rata somajului 2002-2012

Se poate observa în tabelul de mai sus că peste 2,2 milioane de persoane apte de muncă nu lucrau în anul 2012, reprezentînd peste un sfert din populația activă civilă. Detalii aici.

Care e relevanța acestei statistici? Păi în primul rînd ne scutește de manipularea politicienilor și a principalelor canale media care preiau pe nemestecate date de la INS, controlat de primii. În al doilea rînd, statistica asta demonstrează că ceva nu e în regulă cu sistemul de contribuții taxe și impozite pe muncă în actualul sistem, în sensul că îi descurajează și pe angajatori, și pe angajați, împingîndu-i pe primii să nu mai angajeze sau să angajeze la negru, împărțind beneficiul evaziunii cu angajații, și pe cei din urmă să nu mai muncească, pentru că oricum salariile sînt prea mici, iar statul dă ajutoare și nu lasă pe nimeni să moară de foame, că n-ar da bine.

Voi reveni cu date mai recente, în măsura în care acestea vor fi disponibile de la surse oficiale.

* International Labour Organization http://www.ilo.org/global/lang–en/index.htm

NB: Institutul Național de Statistică oferă date la liber. E de bine!

Din nou despre un subiect atît de drag nouă – productivitatea muncii

Cu totul întîmplător am dat peste un articol scris de un domn – pe numele său Ionuț Simion, Tax Partner at PricewaterhouseCoopers, după cum scrie în profilul domniei sale de pe LinkedIn.

Articolul l-am găsit pe cursdeguvernare.ro și se numește Productivitatea muncii e doar 42% din media Uniunii Europene și este publicat în Februarie anul ăsta. Dincolo de faptul că dl. Simion este un susținător al taxării, domnia sa nu indică nici o sursă a afirmațiilor sale.

Drept care m-am apucat să abordez această temă generoasă, cu atît mai mult cu cît de productivitatea muncii se leagă orice discuție principială despre salarii.

În teorie, productivitatea muncii ”măsoară cantitatea de bunuri şi servicii produse de către fiecare membru al forţei de muncă sau raportul output / input al forţei de muncă. Acesta poate fi măsurată într-o varietate de moduri. Pentru indicatorii structurali, acesta poate fi măsurată prin produsul intern brut (PIB) fie în raport cu numărul de persoane angajate, fie în raport cu numărul de ore lucrate.” Sursa http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Glossary:Labour_productivity

Chestia e că, după definiția de mai sus, sîntem în situația în care comparăm bani cu oameni (număr de oameni sau număr de ore lucrate de oameni), fără să ținem seama de un element evident: pe oamenii amintiți îi plătim tot cu bani 🙂 Astfel, afirmația dlui Simion e corectă, însă irelevantă, iar competența domniei sale se rezumă la a reda statistici ”oficiale”.

Enervat de nesătuii de la INSSE (care cer bani pentru orice informație cît-de-cît relevantă) am luat calea Eurostat -ului. Și iată ce-a ieșit:

Sursa 1 http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/national_accounts/data/database

Sursa 2 http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/employment_unemployment_lfs/data/database

Sursa 3  http://epp.eurostat.ec.europa.eu/portal/page/portal/labour_market/labour_costs/database

Datele prezentate sunt la nivelul anului 2008 – cele mai recente găsite.

În tabel (Costul mediu al muncii Europa) am calculat productivitatea ținînd seama care este costul aferent forței de muncă, nu doar de dimensiunea acesteia, respectiv, care este cota anuală din PIB aferentă la 1000 EURO plătiți pentru mînă de lucru.

Surpriză! Bulgaria și România ocupă locurile 2 și 3! Adică pentru fiecare 1000 EURO plătiți pentru mînă de lucru, în România se produc 2397 EURO, adică cu peste 50% mai mult decât in Germania!!!

Acuma chestia asta poate să însemne mai multe lucruri:

  • că sîntem mai productivi decît germanii, iar chestia cu productivitatea scăzută din România e un mit;
  • că salariații din țări precum România sînt underpaid;
  • că salariații din țări precum Germania sînt overpaid;
  • sau că menținerea actualului sistem de exprimare a productivității este foarte irelevant.

Desigur că maniera de calcul prezentată mai sus are neajunsuri, bazîndu-se pe simplificări și anumite prezumpții, însă concluzia nu cred că poate fi contrazisă pe fond. 

Ar mai fi de spus și că avem de-a face cu niște dezechilibre majore care nu pot fi compensate doar prin creșterea salariilor. De exemplu că nu mai producem pe cît consumăm, că prin suprareglementare și suprataxare descurajăm munca sau că aplicăm modele economice nepotrivite gradului de dezvoltare actual din România.

Şomajul, bugetele asigurărilor sociale de stat şi de sănătate vs. statistica oficială

Urmăresc cu interes cum scade rata şomajului în România de la un an la altul: 738200 de şomeri in Aprilie 2010 şi 493400 de şomeri în Aprilie 2011. Numărul de şomeri a scăzut cu 244800 într-un an! Rata şomajului a scăzut de la 8,10% în Aprilie 2010 la 5,40% în Aprilie 2011. E de bine!

Veţi spune că cei aproape 250000 de mii de români şi-au găsit o slujbă şi, pe cale de consecinţă, numărul salariaţilor a crescut simţitor.

Ei bine, nu. Nu numai că numărul salariaţilor nu a crescut în intervalul la care m-am referit, ci a scăzut cu circa 3%, adică cu 159400 persoane! Unde s-au dus 250000 de şomeri atunci?

Ca să rezum: într-un an avem cu cca. 250000 mai puţini şomeri şi simultan 159400 salariati mai puţin. Datele sunt absolut autentice, în sensul în care sunt luate din raportul Institutului Naţional de Statistică: http://www.insse.ro/cms/files%5Carhiva_buletine2011%5Cbsl_5.pdf  (luna Mai 2011). Atasat, pentru cârcotaşi, este şi un fişier excell care sintetizează datele INS.

Explicaţia se află în definiţia „savantă” pe care o dă Legea 76 / 2002 privind asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şomerilor (cu contribuţia notabilă a ANOFM şi preluată pe nemestecate de INS, de vreme ce o aplică cu succes). Astfel, la capitolul II, secţiunea 1, articolul 5, punctul IV, putem citi:

„IV. şomer – persoană care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

 a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare; 

 b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci; 

 c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plata, în vigoare; 

 d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă.* 

Hopa, avem un asterix! Definiţia de mai sus e în acord cu normele internaţionale, dar nu era suficient de bună pentru politicienii români. Aşa că i-au adus o „mică îmbunătăţire”. Să vedem:

IV1. şomer înregistrat – persoană care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la pct. IV şi se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei raza teritorială îşi are domiciliul său, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc de muncă.*

Deci aşa. Practic, statisticile oficiale se referă la „şomeri înregistraţi”, conform punctului IV 1., iar nu la şomeri în general.  Şmecheria e că şomerii se „înregistrează” (de fapt sunt obligaţi să se prezinte lunar) la ANOFM doar atâta vreme cât primesc indemnizaţia de şomaj, adică între 6 şi 12 luni, după care li se pune în vedere că nu mai primesc bani şi sunt scoşi din statistică. Sunt scoşi din statistică pentru că, nemaiprimind bani şi fiind făţiş descurajaţi, nu mai pontează lunar la ANOFM, nemaifiind astfel „înregistraţi”. Aceşti şomeri „dispar”. Ce convenabil, nu?

 Cel mai grăitor argument privind manipularea INS este statistica Eurostat privind şomajul la nivel european:

 Sursa:  http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php?title=File:Unemployment_rates_Member_States.PNG&filetimestamp=20110801115557

Datele prezentate de Eurostat provin tot de la INS, însă acolo raportările se fac după rigorile stabilite la nivel european, nu după cum vor să ne prostească politicienii români. Deci rata şomajului la sfârşitul trimestrului 1 2011 în România era cam 7%, nu 5,4%, adică cu vreo 150000 de şomeri mai mult decât cei raportaţi de statistica naţională.

Acuma că am lămurit-o cu ANOFM şi INS, să luăm în discuţie şi alte aspecte interesante. După cum v-ati putut da seama, statul legal de şomer este o chestie profund birocratică. Dincolo de asta, rata şomajului este şi irelevantă din punctul de vedere al economiei naţionale (dar nu numai). Mult mai relevant este gradul de ocupare, exprimat ca raport dintre populaţia ocupată (numărul de salariaţi) şi populaţia activă civilă conform legii (sau, dacă preferaţi, rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste în populaţia totală de 15 ani şi peste, conform ordinului 186 din 2002), numai că nu prea auzim de statistica asta pentru că nu e deloc telegenică. Pornind de la definiţia ratei şomajului ANOFM şi datele INS, am calculat care este populaţia activă civilă (nu cuprinde cadre militare şi ale ministerului de interne) şi respectiv gradul de ocupare.


Sursa: prelucrare date http://www.insse.ro/cms/files%5Carhiva_buletine2011%5Cbsl_5.pdf

După cum se poate vedea, mai puţin de jumătate din populaţia activă civilă din România are statut de salariat cu contract de muncă. Ce cuprinde totuşi această populaţie activă civilă? Cuprinde „toate persoanele care, la sfârşitul anului, aveau un loc de muncă legal în activităţile neagricole din sectorul formal sau în activităţi din agricultură, cu statut de: salariaţi, patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi, membri ai unor societăţi agricole sau ai unor cooperative” plus şomerii „înregistraţi” (varianta ANOFM). De remarcat că aici nu sunt cuprinşi elevii şi studenţii care îndeplinesc condiţia de vârstă. Observăm că avem o diferenţă consistentă (4,1 milioane persoane în Aprilie 2010, 4,5 milioane persoane în Aprilie 2011), care nu sunt nici şomeri, nici salariaţi (diferenta de cca. 400000 de persoane dintre cele două momente este formată din cei 250000 de şomeri „mai puţin” şi cei aprox. 160000 de salariaţi rămaşi pe dinafară în 2011).

Avem deci 4,5 milioane de persoane apte de muncă care nu au contracte de muncă şi nu plătesc CAS, CASS şi şomaj. Vorbim despre persoane casnice, agricultori, persoane care s-au descurajat să mai caute un loc de muncă, asistaţi sociali care trăiesc din furat şi din alocaţiile copiilor, persoane care pur şi simplu nu vor să muncească, persoane care muncesc „cu ziua” numai pentru mâncare şi un acoperiş, şi multe persoane care muncesc „la negru”. Date concrete sunt mai greu de găsit pe tema muncii la negru, dar sunt păreri care spun că ar fi vorba de peste 2 milioane de persoane…

Previziunile la nivelul anului 2011 pentru cele trei bugete de asigurări obligatorii se prezintă în felul următor: pensii – deficit de 14,8 miliarde Lei (3,5 miliarde Euro); sănătate – deficit de 2,1 miliarde Lei (490 milioane Euro); şomaj – deficit de 2 miliarde de Lei (470 milioane de Euro). Total notă de plată pentru 2011: 19 miliarde de Lei, respectiv 4,49 miliarde Euro – sursa http://www.zf.ro/profesii/reforma-pensiilor-majoreaza-deficitul-fondului-de-pensii-cu-1-mld-euro-unde-este-economia-8599094

Între timp, micul titulescu afirmă la realitatea că pot avea loc mişcări sociale similare celor din Marea Britanie dacă statul continuă să se izoleze de oameni. Oameni care văd „cum banii publici sunt direcţionaţi aiurea, în timp ce nu se oferă niciun fel de sprijin pentru cei afectaţi de criza economică.”, dar sunt orbi la găunoşenia declaratiilor reprezentanţilor opoziţiei.

Coşul de consum al românilor – între statistică şi sărăcie

Citeam azi un articol din ziarul Adevarul pe tema ultimului comunicat dat de Institutul National de Statistica, cu privire la indicele preţurilor de consum (IPC), inflaţie şi ponderea cheltuielilor în bugetul familial mediu, la nivelul lunii Ianuarie 2011.

Mi-a atras atenţia faptul că ponderea cheltuielilor cu gazele naturale (3,2%), energia termică (1,1%) şi serviciile de apă, canal şi salubritate (2,4%) sunt prea mici. Am intrat în joc şi, cu datele de la INSSE, am ajuns la următorul rezultat:

Sursa: prelucrare date http://www.insse.ro/cms/files/statistici/comunicate/ipc/a11/ipc01r11.pdf

Fişierul în format MS Excel poate fi descărcat de aici: Ponderi buget familial.

Rezultatul a fost că, deşi aritmetica e bună, datele nu reflectă realitatea în toată splendoarea ei. Mă refer la faptul că, potrivit ponderilor date de INS, românii ar cheltui pe gaze + încălzire + apă, canal şi salubritate numai 183 Lei / lună / familie, ceea ce este de-a dreptul ridicol! În mediul urban, cheltuielile unei gospodării (locuinţă în bloc, suprafaţă cca 60 metri pătraţi, 2 adulţi şi un copil) cu gazele + încălzire + apă, canal şi salubritate variază între 200 Lei – minim pe timp de vară, şi 600 Lei – maxim pe timp de iarnă, respectiv cu o medie anuală de cca 350 Lei/lună, adică dublu faţă de cît dă INS.

Tovarăşii de la INS vor spune că datele sunt totuşi corecte, şi au dreptate:

1) Raportul INS spune că „Atentie! Începând din luna ianuarie 2011 coeficienţii de ponderare utilizaţi la calculul IPC sunt obţinuti pe baza cheltuielilor medii lunare pe gospodărie rezultate din Ancheta bugetelor de familie realizată în anul 2009.

2) Ancheta bugetelor de familie realizată în anul 2009 cuprinde (probabil) şi mediul rural, unde, într-adevăr, cheltuielile cu gazele + încălzirea + apă, canal şi salubritate sunt mult mai mici sau chiar inexistente!

Miza acestei mici manipulări este indicatorul IPC (Indicele Preţurilor de Consum) care se foloseşte pentru calcularea inflaţiei. Mai exact, în ultima perioadă, ponderea cheltuielilor cu gaze + încălzire + apă, canal şi salubritate în „coşul de consum al românilor” a fost diminuată artificial în condiţiile creşterii peste medie a preţurilor la acestea pentru a ţine IPC +ul jos şi pentru a putea raporta – nu-i aşa? – o inflaţie în scădere. Evident că aici nu sunt cuprinse toate taxele, impozitele şi nici ratele de la bancă.

Dincolo de aceste consideraţii savante, uitaţi-vă la cheltuielile unei norocoase familii medii, ai cărei 2 adulţi contribuie cu salariul mediu net pe economie (cca 1350 Lei, aşa cum e dat tot de INS). Aici nu mai vorbim de statistică, ci de sărăcie generalizată.