Populism și responsabilitate individuală

Am văzut postarea dnei Andreea Maria Paul (Vass) de pe facebook, de alaltăieri, în care își exprimă opinia favorabilă despre introducerea votului obligatoriu prin lege https://www.facebook.com/andreea.maria.paul/posts/2057295661015634

Au apărut imediat voci indignate care au zis „Aha, uite că, de fapt, dna Paul nu doar că nu este liberală (cum se declară), dar este socialistă cu acte în regulă!”. E greșită și afirmația, și atitudinea.

Doamna Paul este un cadru universitar suficient de serios încît să nu o putem bănui că s-ar încurca în derapajele logice specifice socialismului. Însă tocmai pentru același motiv o suspectez de populism. O mostră luată la întîmplare ar arăta așa:

Introduc nu numai forţa numerică a subreprezentării grave a femeilor din politica românească, ci şi un model integrat de reprezentare a femeilor în politica românească. Nu este suficient să ai o cotă minimală distributivă de gen, pe care o susţin puternic. Dacă reprezentarea numerică este o reprezentare formală, fie prin cote voluntare minimale de gen, fie prin cote legiferate, spun foarte clar că simpla prezenţă a femeilor în poziţii decizionale nu implică automat şi puterea politică”, pentru ca mai apoi, cîteva rînduri mai jos, să fie citată zicînd că „ea a mai spus că există femei competente, care vor să facă politică, dar că nu pot, deoarece criteriile de selectare şi promovare în interiorul partidelor nu se bazează exclusiv pe criterii de competenţă.” Sursa https://www.gandul.info/politica/vass-femeile-sunt-involuntar-marginalizate-in-politica-8070886

Cu alte cuvinte, doamna Paul susține (puternic) criterii artificiale de promovare în politică (criteriul de gen, fără nici o legătură cu ce ai nevoie să fii echipat să duci o treabă la bun sfîrșit), pentru ca imediat mai apoi să se plîngă că nu contează doar competența. Ceea ce elimină ipoteza autoamăgirii și deschide ușa oportunismului și meschinăriei.

Cum am ajuns aici?

Populismul nu are aderență decît acolo unde un număr semnificativ de oameni își imaginează că poate să le fie mai bine pe seama altora, de regulă a celor care muncesc corect și prosperă prin forțe proprii, fără consecințe. Vorba lui Ilie Moromete:

– Băi, ce vrea ăștia nu se poate! Sau se poate, da’ iese rău.

Și cred că se pierde destul de ușor din vedere că populiștii pot fi de stînga sau pot fi de dreapta. Și dă-i și luptă!

Populiștii de toate culorile segmentează (sîc!) electoratul pe categorii de vîrstă, de venit, în funcție de nivelul de instruire formală etc., identifică principalele nemulțumiri populare (șomaj, sărărcie, inflație, corupție, lipsuri etc.), promit rezolvarea acestora (avînd grijă să evite investigarea cauzelor reale), mimează reforma – dau legi peste legi (întotdeauna multe legi, care adesea se bat cap în cap!), îi defăimează pe competitori, elimină contestatarii și dizidența, pentru ca, în cele din urmă, să sfîrșească prin a fi dictatori.

Într-o societate liberală este normal să existe și populiști (demagogi etc.) – mereu au exitat, dar marginal. Trebuie să fim toleranți cu aceștia, însă fără a-i lua în serios, pentru că menirea lor este să ne țină spiritul treaz, aidoma unor insecte care fac parte din lanțul trofic.

Și totuși, cum se face că, după atîtea eșecuri – adevărate catastrofe umanitare la scară istorică (nazismul, comunismul), populismul este încă ademenitor pentru largi categorii de oameni?

Teoria mea este că există un sentiment de culpabilitate individual derivat din experiența imperfectă de viață pe care o are fiecare dintre noi. Ăsta e unul dintre motivele pentru care dăm bani cerșetorilor, deși știm că nu este bine. Dar, din comoditate, nu acționăm în direcția corectă – de exemplu organizînd, participînd și susținînd direct organizații umanitare. Odată cu condamnarea morală a individualismului, populistul, fie el de dreapta sau de stînga, ne izbăvește de responsabilitatea personală prin colectivism (personificat de stat) – panaceul miracol pentru stînjeneala creată de sentimentul de culpabilitate individual de care pomeneam. Statul va face, statul va drege, statul o să dea legi, statul o să aibă grijă. Evident că este o himeră, care nu face decît să îl adîncească pe individ și mai mult în nefericire, disperare și boală. Jordan B. Peterson descrie foarte bine mecanismul*.

Și mă întorc la Ilie Moromete – care, fără școală multă, știa prea bine că întotdeauna există consecințe și responsabilitate individuală:

– Asta să vă învățați minte să vă mai încredeți în stat!

* Jordan B. Peterson – 12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru. Editura Trei. București, 2018.

Sănătatea de stat

Zilele astea am fost la medicul de familie, care mi-a recomandat să fac niște analize. Mai exact, mi-a dat un Bilet de trimitere pentru investigații paraclinice decontate de CAS. De CAS Ilfov, că aici am domiciliul.

Am luat curajos biletul de trimitere și am mers – aproape la nimereală – la un centru medical din București despre care știam că are contract cu CAS. M-am dus la centrul ăsta pentru că îmi era în drum (deși locuiesc în Ilfov, muncesc și trăiesc în București), mai fusesem acolo cu cineva care trebuia să-și facă analize și mi s-a părut curat, bine organizat și de încredere. La ghișeu, o domnișoară foarte amabilă s-a uitat la biletul meu de trimitere și mi-a zis că regretă situația, însă nu-mi poate face analizele pentru că centrul lor medical nu are contract cu CAS Ilfov. Mi s-a părut interesant. Am mers la un alt centru medical din București pe care-l știam (în Ilfov nu știu niciunul). Același răspuns. M-am dus acasă și-am deschis calculatorul. Am căutat CAS Ilfov, pe care, evident l-am găsit: http://www.casailfov.ro/

Am căutat parteneri CAS pentru investigații paraclinice, doar că am găsit informații vechi din 2011: http://www.casailfov.ro/index.php?link=cap3_paraclinice

Am apelat inclusiv la TELVERDE 0800 800 954, cu gîndul că voi putea întreba pe cineva sau voi afla cumva care sînt centrele medicale unde pot face analizele paraclinice din biletul de trimitere. Naiv. O voce feminină (?) înregistrată mi-a explicat cu gingășie că am 3 minute să spun ce sesizare am. Cum n-aveam o sesizare, ci doar o întrebare am renunțat.

M-am întrebat atunci cine o fi conducătorul instituției numite CAS Ilfov. Pe saitul instituției apărea doamna Aurelia Isărescu – președinte director general. Cum nu aveam încredere în actualitatea datelor, am căutat pe internet informații despre doamna președinte director general. Și am găsit asta:

CAS Ilfov 1

Sursa: http://www.jurnaluldeilfov.ro/stire/2324/asigurarea-la-sntate-este-obligatorie.html

Autor Ionela Chircu. Postat la: 22.02.2013 10:16. Ultima actualizare: 22.02.2013 10:18.

(Accesat în 02-03-2013, ora 10:55).

Într-adevăr, doamna doctor (dacă dr. însemnă doctor) Aurelia Isărescu este actualul președinte al CAS Ilfov. Pe scurt, în articolul citat, doamna doctor președinte director general ne spune că oricât de rea ar fi starea noastră materială, chiar și în cazul în care nu am avea nici un fel de venituri, trebuie să ne facem contract cu CAS Ilfov pentru a evita „pericolul de a ajunge în imposibilitate de plată a cos-turilor atunci când problemele de sănătate se complică şi ţi-ar putea pune viaţa în pericol!”. Nu știu dacă perla citată aparține autoarei articolului sau doamnei doctor președinte director general, însă sinistrul acesteia, dincolo de inepție, elimină orice dubiu: imposibilitatea de a plati ne pune viața în pericol. Și ca nu cumva să ajungem în situația de a avea viața în pericol și să nu putem plăti, articolul face o prezentare a birocrației minunate pe care trebuie să o înfrunți pentru a te pune la adăpost.

Articolul ăsta îmi aduce aminte de pățania unui prieten care într-o seară a făcut un mic infarct miocardic. Soția lui a chemat un echipaj de urgență (o firmă privată, ce-i drept), care a intervenit prompt, a confirmat diagnosticul, a aplicat procedura pentru astfel de cazuri și pe urmă s-a apucat să explice prietenului meu și neveste-sii beneficiile unui card de fidelitate pe care-l vindeau ei. Echipajul a fost rugat „elegant” să-l ducă pe bolnav la spital. A avut noroc, a ajuns la timp la spital și a scăpat cu niște stenturi :).

Bun. Deci ce avem noi aici?

  1. Avem conducătorul unei instituții de stat care probabil că fumează în propriul birou (a se vedea scrumiera plină și bricheta din fotografie), chestie care, dacă este adevărată, este împotriva legii – http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_prevenirii_tutunului.php . Dincolo de aspectele legale, fumatul este o opțiune personală; însă a apărea în fotografie cu scrumiera plină mi se pare nepotrivit pentru cineva care se îngrijește de colectarea taxelor pentru sănătatea populației.
  2. O instituție de stat care se ocupă cu colectarea de taxe și scheme birocratice din ce în ce mai întortocheate – pentru sănătate, zic ei, dar care nu-ți explică cum beneficiezi de serviciile de asistență medicală.
  3. O instituție plătită din banii noștri care, într-o indolență totală, nu actualizează datele de interes public de pe pagina proprie de internet.

Mi-am dat seama că nu numai la Ilfov sînt probleme: http://cutiadecarton.blogspot.ro/2013/02/cand-nu-esti-parcat-regulamentar-si.html

Eu cred că, pentru cei care mai speră în funcționarea sistemului medical de stat, ar trebui puse avertismente vizibile:

STATUL DĂUNEAZĂ GRAV SĂNĂTĂȚII!

x