Legea și miliția română

Nu e deloc întîmplător că milițienii noștri din toate structurile se mobilizează după dezastrul de imagine din ultimele săptămîni. Și, după mințile și posibilitățile lor, au luat inițiativa. Inițiativa legislativă, bineînțeles, că la astea sînt foarte buni, chiar dacă frizează absurdul, sau, cine știe, tocmai de aia.

Așa că milițienii au făcut ei un proiect de ordonanță, care ar fi trebuit să intre în sedința de guvern din 12 August 2019. Și ce vedem noi că scrie acolo? La Articolul 1, aliniatul 1, scrie așa:

„Alineatul (3) al articolului 36 [din OG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, n.m.] se modifică și va avea următorul cuprins:

În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil
sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video.”

Lăsînd la o parte definiția precară a conceptului „dispozitiv mobil” (oare sistemul multimedia al mașinii este mobil?), e clar că băeții vor să-și amelioreze imaginea grav avariată, o acțiune de PR pe cît de cinică, pe atît de cretină. De ce e clar? Păi, din următoarele cîteva motive:

  1. faptul de a-ți concentra atenția cîteva secunde asupra sistemului multimedia al mașinii (care nu este amovibil, deci, teoretic nu e mobil – deși, cine știe?) pentru identificarea unei rute alternative pe hartă, pentru căutarea unei melodii, pentru inițierea unui apel fără să se folosească comenzi vocale etc. este la fel de nociv cu folosirea telefonului mobil pentru un sms, dar nu este interzis de lege – nici n-ar avea cum;
  2. folosirea cu mîinile” a unui telefon mobil aflat într-un suport special din mașină poate însemna și preluarea unui apel cu o singură atingere, ulterior convorbirea desfășurîndu-se prin sistemul hands free al telefonului sau al mașinii, fapt care nu are (aproape) nici o implicație din punctul de vedere al atenției la trafic, dar este o faptă condamnată în actualul proiect. Oricum același gest ar fi făcut și pentru preluarea unui apel telefonic prin sistemul multimedia al mașinii, care nu este mobil;
  3. există obiceiuri mult mai nocive în timpul condusului decît „folosirea cu mîinile a unui dispozitiv mobil”, cum ar fi mîncatul, băutul (apă sau orice băuturi neinterzise), fumatul (unde oi fi pus bricheta aia?), dat jos o bluză (s-a făcut cald), machiajul în oglinda retrovizoare, discuțiile în contradictoriu cu nevasta sau, dimpotrivă, gesturi de o tandrețe ieșită din comun, uneori întinse pe mai multe minute etc., care nu sînt (încă) interzise în mod explicit.
  4. Orice inițiativă legislativă care este fătată într-un moment delicat, cu justificarea lipsită de imaginație siguranța participanților la trafic, greu spre imposibil de implementat, în condițiile în care și copiii din România știu că legea e pentru fraieri, miroase de la distanță a PR.

Asta ca să ne limităm doar la cuvintele ineptei ordonanțe. Dacă lărgim aria de cercetare, vom observa că principala cauză de accidente nu este nici pe departe „telefonul sau dispozitivul mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”, ci practica milițienilor de a elibera permise de conducere unor analfabeți sau unor persoane cu deviații grave de comportament (deși nu vor menționa niciodată asta în rapoartele lor), starea precară a drumurilor publice, starea precară a lucrărilor și a semnalizărilor, neaplicarea legii și a bunului simț elementar acolo unde le-ar crea lor disconfort și, nu în ultimul rînd, obiceiul milițienilor de a folosi legea împotriva cetățeanului, nu în favoarea acestuia. Pentru că miliția nu se află niciodată acolo unde este mai mare nevoie de ea – aglomerații, zone cunoscute pentru încălcări flagrante ale legii etc., ci acolo unde poate da amenzi în mod facil – ai depășit viteza cu 5 km /h, ai trecut de trecerea de pietoni deși pietonul nu ajunsese în siguranță pe celălalt trotuar, ai trecut pe culoarea galbenă a semaforului, chestii din astea. Uitați-vă, de exemplu în București, cîte străzi întregi sînt semnalizate cu indicatorul „Oprirea interzisă”, dar de ani de zile riveranii își parchează mașinile fără probleme. Lege doar cu numele. Sau la bunul plac al sectoristului, care, evident, te poate amenda că ai oprit în zona interzisă, dacă nu-i dai și lui de un suc, că e căldură mare!

Fenomene precum Marian Godină sau Traian Berbeceanu (și alții, puțini, dar cu atît mai mult de apreciat) nu fac decît să întărească această imagine deplorabilă.

Cum s-a ajuns aici? Zeci de ani de promovare intenționată a incompetenței, a persoanelor obediente, a persoanelor șantajabile, de cultivare a imposturii, de tolerare a șpăgii în toate formele și la toate nivelele, de penalizare a integrității (poveștile celor doi pomeniți anterior nu sînt doar povești). Că doar nu era ca politicienii și capii mafiei autohtone să promoveze oameni hotărîți să prindă hoți! Așa s-a ajuns la situația hilară în care capii acestei structuri care are monopolul aplicării forței să creadă în propriile miciuni, și-au făcut academie, școală doctorală, și și-au dat între ei titluri academice de doctori, plagiind cu nerușinare. Puși în fața dovezilor evidente, au ieșit să spună că plagiatul nu e furt, că dacă teza e copiată mai puțin de 30% fără indicarea surselor nu e plagiat. Mai mult, au încercat să blocheze accesul la lucrările bravilor milițieni și au organizat amenințări cu moartea jurnalistei care le-a dezvăluit impostura.

Dar milițienilor șefi puțin le pasă, cîinii latră, caravana trece, organizează acțiuni de public relations pe cît de inepte, pe atît de ineficiente, pentru că toată lumea știe că, de fapt, treaba merge mai departe și, dacă ești cuminte și nu deranjezi pe cine nu trebuie, ieși la pensie la 45 de ani cu mii de euro pe lună.

 

Pierdut încredere. O declar nulă

În urmă cu cîteva zile comentam la o postare că „comportamentul individului mediu (în magazin, în trafic etc.) n-are nici o legătură cu neajunsurile monopolulului deținut de poliție și inflația de legi inepte”. Afirmația asta a mea este greșită și trebuie să lămuresc problema.

În articolul la care comentam (Șpaga în trafic) se avansează ideea că, așa cum într-un sistem privat proprietarii / administratorii afacerii au grijă să nu-și deranjeze clienții în timp ce veghează asupra integrității patrimoniului lor pentru că asta dăunează afacerii, tot așa ar trebui să facă și statul cu drumurile publice, oprind polițiștii să folosească legea în beneficiu personal (șpaga în trafic). Evident că dezideratul ăsta nu este compatibil cu proprietatea de stat, cu inflația de legi inepte și cu monopolul pe extorcare deținut de stat, acesta fiind de fapt sensul articolului. Cu alte cuvinte, trecerea în proprietate privată a drumurilor (în cazul ăsta), dereglementarea și privatizarea serviciilor de ordine publică ar fi de natură să rezolve problema cam la fel de mulțumitor ca în cazul hipermarketurilor în care „paza încearcă să fie cât mai puțin intruzivă” ca să nu gonească clienții.

Dar chiar așa să fie? Sînt trei observații asupra constructului de mai sus.

  1. Strădania proprietarilor / administratorilor de afaceri private să ofere o experiență cît mai plăcută clienților în timp ce veghează prin firme specializate de pază asupra patrimoniului lor este existențială, dat fiind contextul concurențial aproape perfect (nu-mi place la Cora, mă duc la Auchan), context mai greu de replicat în cazul drumurilor publice (posibil, însă cu costuri care ar duce probabil la pierderea eficienței economice);
  2. Printre metodele pe care proprietarii și administratorii de afaceri private le folosesc pentru asigurarea unei experiențe plăcute clienților în condiții neintruzive de securitate se numără transferarea unei părți a „pierderilor” către firmele de pază (care și le acoperă din tarifele pentru serviciile prestate). O altă parte din „pierderi” este acoperită prin provizioane. Siguranța circulației pe drumurile publice nu poate fi cuantificată în bani și nici nu se pot face provizioane pentru ea. Pur și simplu aceasta nu poate fi băgată la costuri, precum bunurile furate din magazine.
  3. Există țări în care funcționează același sistem public ca la noi,Zeichen_282.svg însă în condiții net superioare pentru „clienții” șoferi. Dimensiunea și complexitatea mult mai mare decît în România a sistemului public de drumuri și a sistemului public de asigurare a siguranței circulației din Germania ar trebui să ne determine să căutăm și alte cauze ale eșecului de la noi, pe lîngă cea a naturii proprietății.

În momentul ăsta v-ați putea întreba unde e explicată esența greșelii de care pomeneam la început, și de ce greșeală, pentru că e destul de limpede că argumentația articolului de care pomeneam e cel puțin șubredă.

Răspunsul l-am găsit într-un articol scris de Tim Harford intitulat The meaning of trust in the age of Airbnb. Harford scoate în evidență că unul dintre secretele succesului economic german este încrederea. Societățile care prețuiesc încrederea sînt în mod natural favorabile liberei inițiative și prosperității. „Prosperitatea nu numai că necesită încredere, ci o și încurajează. De ce să te deranjezi să furi cînd te simți confortabil oricum?”. Societățile în care nu există încredere au o performanță economică slabă: sînt macinate de corupție, crimă organizată, incertitudine legislativă, instabilitate politică, lipsesc investițiile (iar cele care totuși se fac au drept scop îmbogățirea băieților deștepți), autoritățile statului îi abuzează și îi șicanează pe contribuabili etc. În asemenea societăți șpaga este un mijloc de supraviețuire, iar antreprenoriatul este vecin cu nebunia, pentru că este mult mai rentabil să nu faci nimic și să ceri de la stat.

Problema noastră (inclusiv în cazul ăsta cu șpaga în trafic) este că am abandonat demult să mai cerem, dar mai ales să mai oferim încredere. Nu avem credibilitate, nici măcar față de noi înșine. Mersul trenurilor, școala, biserica, politica, mediul de afaceri, armata, poliția, justiția, nici una nu este de încredere. Dacă respecți regulile de circulație (multe dintre ele aplicate în mod inept!) ești prost, iar dacă plătești amenda cînd te prinde poliția, ești și mai prost. Furăm și înșelăm cu impunitate, iar cînd situația ne devine potrivnică dăm dovadă de o ipocrizie montruoasă. În fond dacă asta fac politicienii de seamă ai zilei, noi de ce nu am face, ce sîntem cumva proști?!

Cum s-a pierdut încrederea la noi? 50 de ani de comunism (adică minciună dimineața, la prînz și seara, pe toate canalele), loviluția din 1989 (o altă minciună gogonată), dar și trioul magic lene-prostie-răutate. Majoritatea a putut fi astfel manipulată cu ușurință, inducîndu-i-se ideea că statul și legea garantează tot. Tot. Dilemele morale nu își mai aveau rost în condițiile astea. Astfel, comportamentul individului mediu (în magazin, în trafic etc.) a fost pervertit să fie atent la tonul polițistului care aplică legea, sau să se descurce și el cum face toată lumea…

Lobby -ul: de la teorie la practică (2)

Un alt caz interesant de lobby este ancheta în urma căreia compania Johnson & Johnson a admis că a dat şpagă la reprezentanţi guvernamentali din domeniul sănătăţii (admitted to improper payments to healthcare employees) în Grecia, Polonia şi România. Sursa:

https://www.justice.gov/opa/pr/johnson-johnson-agrees-pay-214-million-criminal-penalty-resolve-foreign-corrupt-practices-act

Statul român nu face anchete din astea, dar promite ca va lua măsuri http://www.zf.ro/eveniment/seful-consiliului-concurentei-analizeaza-de-ce-statul-cheltuieste-prea-mult-pe-medicamente-scumpe-8132825

Noi să fim sănătoşi!