Șmecherie, găunoșenie și misecuvinism

Pentru a înțelege piața muncii de la noi trebuie să citești în paralel două genuri de articole care, în mod normal, nu prea au cum să îți apară în același flux de știri.

Pe de-o parte trebuie să citim articole motivaționale, eseuri despre liderșip și opinii ale unor „experți” în resurse umane, în care poți să afli o mulțime de lucruri utile, cum ar fi din articolul ăsta din Republica, care zice că

„S-au dus vremurile când angajaților li se comanda ce să facă. Trăim vremuri în care angajații sunt implicați în procesul decizional, vor să-și câștige locul la masa deciziilor și au dreptul să-și expună punctul de vedere fără a fi blamați, judecați, împiedicați sau mai rău, concediați dacă o fac.”

sau de pe blogul domnului George Butunoiu, care ne explică riscurile enorme prezentate de candidații care au ajuns în etapa finală a procedurii de recrutare purtînd ciorapi albi flaușați

„Si tin bine minte si cum mi-au explicat ca forma picioarelor, grosimea sau subtirimea lor, marimea fundului, frumusetea sau uratenia lor nu conteaza defel, insa cum si cu ce sunt acoperite conteaza mult. Asa si cu candidata mea. Crezuse ca ma uitam atent la picioarele si la fundul ei…”

Și bănuiesc că holbatul ăla nedisimulat la curul candidaților este justificat exclusiv profesional, iar nu un paravan străveziu pentru un anumit gen de mici bucurii pe care le au oamenii, mai ales după o anumită vîrstă…

Pe de altă parte, trebuie să sondăm lejer prin banalitatea faptului divers cotidian, de unde putem afla, de exemplu, cum o fabrică închisă din cauză că niște angajați au furat piese esențiale ca să le vîndă la fier vechi este dată în judecată că nu a plătit suficiente compensații angajaților disponibilizați.

„Una dintre principalele cauze ale cresterii costurilor societatii si ale punerii societatii in imposibilitatea de a-si onora comenzile primite (la termen si la standardele calitative cerute pe piata auto de elita) a fost faptul ca mai multe matrite proprietate a Automobili Lamborghini au fost furate de catre angajati si vandute la fier vechi, fapta care a adus un prejudiciu imens societatii (de peste 200.000 euro), la tensiuni intre angajatii cu competente de control si personalul productiv, dar, mai ales, a condus la reincredintarea comenzilor de catre Grupul Volkswagen unei alte societati.”

Sau mai putem afla despre sindicaliștii Samus Electrolux care, supărați pe șefii lor, au perturbat serios activitatea unor magazine Altex și Flanco, a căror vină era că, printre altele, comercializează și electrocasnice fabricate la Satu Mare.

Sursa: Adrian Dohotaru (pagina de Facebook) https://www.facebook.com/photo.php?fbid=2281241042117561&set=a.1376797089228632&type=3&theater

Evident că cei mai oportuniști dintre politicieni – socialiștii – nu puteau rata așa o pleașcă, drept care au ridicat miza misecuvinismului mioritic.

„La sediul Ambasadei Suediei sunt jurnaliști, sindicaliști, câțiva membri ai partidului DEMOS, care s-au alăturat cu o pânză pe care scrie „Solidaritate”, și deputatul neafiliat Adrian Dohotaru, care a vorbit despre grevă în Parlament.”

Ați putea spune că între cele de mai sus nu este nici o legătură, dar asta este doar pentru cine nu ia seama la bîrfele din organizații sau pentru cine nu citește atent comentariile frustraților (care sînt predominante) la articolele pomenite. Interesant este că, frustrații ăștia – pentru care etica muncii este un fel de chewing gum și cărora pilda lucrătorilor tocmiți la vie nu le spune probabil nimic, cînd interacționează cu alți oameni sînt cei mai aroganți, suspicioși și răi.

Da, există șefi abuzivi, la fel cum există și salariați leneși, hoți, proști și răi. Da, multe dintre conflictele îngrozitoare din organizații au loc din cauza găunoșeniei arogante a head hunter -ilor preocupați de culoarea șosetelor, dar și din cauza departamentelor de resurse umane – aceste secte care au pierdut din vedere misiunea lor de sprijin pentru organizație și care au devenit scop în sine. Dar nu trebuie să pierdem niciodată din vedere că dacă șefii sînt proști și ticăloși asta nu justifică hoția, lenea și nesimțirea noastră. Iar faptul că viața e grea nu justifică abdicarea întru misecuvinism, cu care socialiștii și populiștii ne otrăvesc mințile.

Altfel, vorba lui Micutzu, să sperăm ca au pază bună la Măgurele.

 

Cum judecă socialiștii României sărăcia

Un om a fost grațiat zilele trecute de către președintele Băsescu după ce a furat niște flori dintr-un parc. Socialiștii au sărit să înfiereze sistemul malefic care a condus la situația în care oameni săraci fură de foame. Dincolo de prejudecățile exhibate de dl. Rogozanu în articolul său, cred că sînt cîteva întrebări la care ar trebui să facem eforturi de a găsi răspunsuri:

  1. În care dintre experimentele socialiste/comuniste din ultimele două secole a fost eradicată definitiv penuria?
  2. Cum este definită sărăcia* cînd folosim conceptul ca să dezincriminăm furtul?
  3. Se poate demonstra existența unei corelații relevante între sărăcie și infracționalitate?

Luate în ansamblu, argumentele evocate de dl. Rogozanu par să fie într-adevăr ale comunității hip din România (căreia i se adresează voit ironic cu „deștepții României”, fără să ia în calcul potențiala gafă), însă folosirea acestora aruncă în derizoriu orice dezbatere serioasă.

Și, în lupta sa de clasă, dl. Rogozanu s-a gîndit să opună „cinismului înstăriților” o naivitate infinită, construită pe impresia că cleptocrația este specifică doar capitalismului.

————-

*

SĂRĂCÍE, (5) sărăcii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existenței; starea, viața celui sărac (1). ◊ Expr. Sărăcie lucie (sau cu luciu, neagră) = sărăcie mare, totală. A-și vedea de sărăcie = a-și vedea de treabă, a nu se amesteca în afacerile altuia. 2. Starea unui loc sărac, neproductiv. 3. Aspect sărăcăcios. 4. Cantitate mică, nesatisfăcătoare (din ceva); lipsă. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei ființe fără valoare. — Sărac + suf.ie.
Sursa: DEX ’09 (2009) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Uniunea Europeană – înapoi la socialism

Am auzit ieri la radio că, potrivit unui studiu al Comisiei Europene, dacă ponderea femeilor din industria tehnologiei informației și a comunicațiilor (ICT) ar crește, PIB -ul la nivelul UE ar crește cu aproximativ 9 miliarde de Euro anual, în condițiile în care în momentul de față ponderea bărbaților e semnificativ mai mare decît a femeilor.

Mi s-a părut neverosimil – ori n-am înțeles eu bine, ori e ceva care-mi scapă. În orice caz, mi s-a părut că merita să sap un pic. Și iată ce-am găsit:

Ei bine, în studiul citat am găsit următoarea afirmație: „The integration of women with ICT studies into the ICT workforce in the same proportion as men would represent a gain for the EU GDP of 9 bln Euro” (p. 33).

ICT labour market calculationBun. În imaginea de mai sus avem demostrația care se presupune că ar trebui să susțină afirmația citată.

Pe înțelesul nostru, demonstrația asta zice așa: creșterea cu 8% a ponderii femeilor în domeniul ICT, dintre cele care au studii în domeniul ICT, dar care nu lucrează deloc, în condițiile conservării ponderii bărbaților cu studii ICT care lucrează în domeniul ICT, ar aduce în acest sector circa 115.000 de femei. Avînd în vedere productivitatea medie pe persoană în sectorul ICT care este de 78000 Euro pe an, rezultă un plus de 115.000 x 78.000 = 8.970.000.000 Euro pe an.

Deși operația de înmulțire de mai sus este corectă, avem aici două erori grave:

  1. ar trebui să mărim artificial numărul total de locuri de muncă în domeniul ICT cu cca. 115000 pentru a genera surplusul de 9 miliarde de Euro, pentru că dacă ar fi existat o cerere de o asemenea amploare a pieței forței de muncă din acest sector, aceasta ar fi fost acoperită de ofertă în mod natural; în mediul privat nici nu se pune problema unei creșteri artificiale a numărului locurilor de muncă, singura direcție de atac fiind sectorul public, unde respectivele locuri de muncă ar fi plătite din bani publici, adică ai noștri, chiar dacă nu ne trebuie.
  2. în aceste condiții, creșterea de 9 miliarde de euro s-ar obține indiferent de structura pe sexe a persoanelor cu studii ICT care ar ocupa cele 115000 de locuri create artificial;

Deci afirmația citată este falsă, aceasta neavînd valoare de adevăr decît în condiții particulare, de alterare a legii cererii și ofertei și de discriminare.

Desigur, putem altera după bunul plac legea cererii și a ofertei, putem substitui competența și valorea generată de un angajat cu alte criterii, însă, în cele din urmă, nu mai putem pretinde că asta e calea către progres.

Socialismul propăvăduit la nivel instituțional de Uniunea Europeană ajunge astfel să nu fie cu nimic mai prejos decît cel sovietic din epoca Ceaușescu.

femeia - nicolae ceausescu