Banalitatea legii

There are no dangerous thoughts; thinking itself is dangerous.” (H. Arendt)

A apărut de curînd o lege care stabilește cum trebuie să ne comportăm și cum trebuie să vorbim în legătură cu niște evenimente istorice. Relatările despre evenimentele istorice, oricît de obiectiv ar fi consemnate, nu pot surprinde adevărul absolut, pentru că așa ceva nu există. Adevărul istoric este de fapt o colecție de adevăruri parțiale, polarizate de condiționările și prejudecățile celor care le consemnează, adesea contradictorii, aidoma firii umane.

Cum se întîmplă de obicei în astfel de situații, au apărut susținători ai legii, dar și critici.

Cei mai coerenți dintre susținătorii legii susțin teza interzicerii dezbaterii libere pe temă argumentînd cu fragilitatea percepției maselor, respectiv pericolul coruperii acestora pe direcții nedezirabile. Potrivit dlui Andrei Cornea „Mill trăia, se vede, într-o lume mai fericită decât a noastră: scria pentru oameni în general liberi, ma­turi psihic, crezând în valori morale puternice, cre­zând în progres și rațiune. Azi lucrurile s-au schim­bat în mare măsură și presupoziția „cercetării ones­te“ a adevărului nu mai este, în unele cazuri bine determinate, valabilă.”[1]. Cu alte cuvinte, să inhibăm manipularea celor răi cu adevărul nostru. Restul susținătorilor legii sînt în general aparatnici dintre cei mai banali, cuplați în diverse poziții la țîța bugetului de stat, fie ei oengiști sau politicieni, care, pentru a-și justifica existența și stipendiile, nu încetează să pretindă că existența omenirii ar fi în mare pericol fără ei.

Au și criticii banalii lor, argumentele lor fiind preponderent emoționale – că ne este afectată cultura, spiritualitatea, fibra națională etc. Pe de altă parte avem critici avizați și demni de luat în seamă, cum ar fi dl. Marius Oprea care evocă pericolul totalitarist al folosirii etichetei legionar în scopuri politice, așa cum a făcut securitatea stalinistă cu mișcarea de rezistență anti comunistă, sau dl. Andrei Pleșu, care referindu-se la legea cu pricina, a catalogat-o drept „un text dezechilibrat, neatent la nuanţe, ambalat într-un limbaj neinspirat, astfel încît tonul şi stilul documentului nu evocă sunetul justiţiei, ci pe acela al unei ”înfierări” tovărăşeşti.”[2].

Totalitarismul se bazează pe legi. Mai exact pe exces de legi, care normează cele mai intime aspecte ale vieții, ce ai voie, cînd ai voie, cum ai voie, scrise într-o limbă de lemn suficient de ambiguă încît să poți fi acuzat cu ușurință dacă ai deranjat pe cineva. De exemplu, să luăm legea 3 / 1974 (Legea presei din Republica Socialistă România):

Art. 67
    Libertatea presei nu poate fi folosita in scopuri potrivnice orinduirii socialiste, ordinii de drept statornicite prin Constitutie si celelalte legi, drepturilor si intereselor legitime ale persoanelor fizice si juridice, moralei socialiste.
    In apararea intereselor societatii si persoanelor impotriva folosirii abuzive a dreptului de exprimare prin presa se interzice publicarea si difuzarea prin presa a materialelor care:
    a) sint potrivnice Constitutiei Republicii Socialiste Romania;
    b) contin atacuri impotriva orinduirii socialiste, principiilor politicii interne si externe a Partidului Comunist Roman si a Republicii Socialiste Romania;
    c) defaimeaza conducerea partidului si statului;
    d) comunica informatii, date sau documente secrete, definite astfel de lege;
    e) cuprind informatii si comentarii false sau alarmiste care ameninta sau tulbura linistea publica ori prezinta un pericol pentru securitatea statului;
    f) indeamna la nerespectarea legilor statului ori la savirsirea unor fapte ce constituie infractiuni;
    g) propaga conceptii fasciste, obscurantiste, antiumanitare; fac propaganda sovina, indeamna la ura de rasa sau nationala, la violenta, ori lezeaza sentimentele nationale;
    h) aduc atingere bunelor moravuri sau constituie o incitare la incalcarea normelor de etica si convietuire sociala;
    i) furnizind informatii despre procese aflate in curs de solutionare, anticipeaza asupra hotaririlor ce urmeaza a fi luate de catre organele judiciare;
    j) cuprind date sau fapte neadevarate, de natura a vatama interesele legitime si a stirbi demnitatea, onoarea sau reputatia unei persoane, prestigiul sau social sau profesional, ori prin care se profereaza insulte, calomnii sau se aduc amenintari la adresa unei persoane.”

Citind textul de mai sus, mă gîndesc cu groază la cît de mare e asemănarea de formă dintre legea ceaușisto-securistă din 1974 și cea din 2015. O mulțime de oameni au avut destinele distruse sau au fost asasinați pe seama legilor ăstora care incriminau defăimarea regimului sau calomnierea conducerii de partid și de stat.

Ăsta este mecanismul prin care se instituie un stat totalitar – sub o aparentă notă de slujire a binelui public, se incriminează delictul de opinie și se îngrădește spiritul critic. Statul știe mai bine. Statul. Ministerul adevărului.

  1. http://www.revista22.ro/exista-limite-ale-libertatii-de-expresie-58200.html
  2. http://adevarul.ro/news/societate/o-dezbatere-blocata-1_55bef291f5eaafab2c2f778c/index.html

 

 

 

Un film de sfârșit de săptămână – Kapitalism – rețeta noastră secretă

Dacă v-ați săturat de privit la televizor, însă nu aveți unde să vă ascundeți de căldură, puteți urmări filmul lui Alexandru Solomon – Kapitalism – rețeta noastră secretă.

E un bun prilej de a reeevalua situația noastră actuală, urmărind cum am ajuns aici.

Vizionare plăcută!