Proletari din toate țările, păziți-vă!

File:LogoScinteia.svg

Ce mai citim în Ziarul Financiar, precum în ziarul Scînteia de odinioară? Azi, de exemplu, opinia unui savant român consacrat pe la universități americane și britanice, dar și colaborator la platfoma Critic Cotcodac, Cornel Ban, pe numele său.

Domnul Cornel Ban debutează cu titlul „Nu există alternativă la măririle de salariu minim. Însă ele sunt insuficiente pentru a opri depopularea pe calea convergenţei salariale reale cu media UE”.

Pe scurt, punctul de vedere al dlui Ban poate fi sintetizat așa:

  • pe fondul emigrației, „în termeni simpli de cerere și ofertă” creșterile salariale erau invitabile (corect);
  • per total efectele (creșterii salariului minim, n.m.) au fost bune pentru cererea agregată, veniturile aduse la bugetele publice din salariile mărite, şi, în general, sentimentul celor mai prost platiţi dintre angajaţi că se face ceva, acolo, cât de puţin şi pentru ei”

Concluzia și măsurile propuse de dl. Cornel Ban sînt:

  • convergenţa salarială cu UE nu poate veni decât prin deschiderea a minim patru fronturi de schimbare structurală: 1) Mărirea de câteva ori a investiţiilor publice în cercetare-dezvoltare industrială şi în complexul universitaro-industrial (și mai multe taxe); 2) Mărirea de câteva ori a numărului absolvenţilor de învăţământ dual şi punerea patronatului la cofinanţarea acestuia (mult, mult mai multe taxe); 3) Sindicalizare masivă, între altele, prin reducerea pragului de angajaţi necesari pentru a înfiinţa un sindicat (este deja obligatorie, fără rezultate notabile, cu excepția promovării unor oportuniști odioși în politică); 4) O bancă publică de dezvoltare socio-economică care să capteze fondurile de stimul gestionate de Banca Europeană de Investiţii (socialism în toată puterea cuvîntului!).

Nu o să dezvolt aici argumente împotriva tuturor inepțiilor din articol, ci mă voi referi doar la noțiunea de salariu minim, la care „nu există alternativă”.

Himera salariului minim într-o economie liberă este construită pe următoarea logică strîmbă – capitaliștii să facă bine să aloce din marja de profit destinată investițiilor în dezvoltare și acumulării de capital o cotă mărită fondului de salarii. Ceteris paribus, vreau să zic. Pentru că altă sursă a măririi fondului de salarii al unei entități economice nu există, decît dacă produce mai mult și reușește să vîndă cel puțin la fel de scump producția suplimentară realizată. Ca să rămînem în ipoteza himerei de mai sus, sînt cîteva întrebări la care trebuie să răspundem:

  1. Cine sînt cei (alții decît proprietarii firmei) care stabilesc / impun dirijarea capitalului într-o firmă privată – cît la investiții, cît la acumulare de capital, cît la creșterea fondului de salarii – și cu ce drept fac asta?
  2. Care este alocarea optimă pentru creșterea fondului de salarii, sau de la ce nivel al profitabilității încolo se face această realocare, dacă există acest nivel?
  3. Ce fac capitaliștii al căror specific al activității și rată a profitabilității nu le permite să facă o creștere a fondului de salarii, nici măcar dacă elimină cu totul investițiile și acumularea de capital, pentru că pur-și-simplu nu ajunge?

Pe lîngă acestea, mai trebuie adresat argumentul macroeconomic al creșterii cererii agregate indus de creșterea salariului minim, respectiv ceșterea veniturilor statului din impozitele aplicate unor salarii mărite.

Sa o luăm pe rînd. Cine sînt cei (alții decît proprietarii firmei) care stabilesc (au puterea să impună) dirijarea capitalului într-o firmă privată? Răspunsul e simplu, statul. Dar ce drepturi are statul în a stabili bunul mers al unei firme? Nu are. Singurul drept (sic!) pe care îl are statul în legătură cu o entitate economică este cel fiscal, reglementat ca atare. Aici statul abuzează de poziția sa de reglementator monopolist și intervine în înțelegerile dintre patronat și reprezentanții salariaților, deși nu i-a cerut nimeni asta. Evident, fără nici o conotație electorală sau vreo doză de populism.

Care este alocarea optimă pentru creșterea fondului de salarii? Evident că nu există așa ceva. Pentru că dacă ne ghidăm după argumentul creșterii calității vieții cetățenilor săi, statul ar trebui să mărească salariul minim nu cu 20%, ci cu 100%, că ne-ar fi de 5 ori mai bine, nu? Sau de ce nu mai mult? Care e problema?! Problema e că nu e de unde, pentru că statul a făcut politica fiscală în așa fel încît să fie sigur că își asigură veniturile independent de profitablitatea firmelor – cca. 80% din veniturile la bugetul consolidat al statului vin din TVA, taxe și impozite pe muncă. Mai puțin de 20% din veniturile statului vin din impozitul pe profit al firmelor. Ce înseamnă asta? Înseamnă o profitabilitate foarte scăzută a firmelor. Iar profitabilitatea foarte scăzută a firmelor înseamnă, pe lîngă lipsa investițiilor și imposibilitatea acumulării de capital, lipsa resurselor de a mări arbitrar fondul de salarii.  În mod ironic, acest aspect al fragilității capitalului este remarcat de dl. Cornel Ban, dar ignorat în concluzii: „o mare parte a capitalului românesc este atât de necompetitiv încât măririle de salariu minim au venit la pachet cu munca neplătită peste program şi creşterea intensităţii muncii”.

Ce fac capitaliștii al căror specific al activității și rată a profitabilității nu le permite să facă o creștere a fondului de salarii? Întîi concediază niște oameni, dintre ăia cu salariul minim, ca să împartă aceiași mămăligă la mai puține guri. Cei care au noroc se reechilibrează așa, fie că își cresc productivitatea de spaima falimentului, fie că își reduc producția și cresc prețul. Însă mulți nu vor putea continua să facă aceeași treabă cu mai puțini oameni, pentru că nu pot crește prețul produselor și serviciilor lor, nu își vor mai putea acoperi cheltuielile și vor închide. În orice caz, mai mulți oameni vor rămîne pe drumuri, iar munca la negru va crește. Mulți dintre cei care își închid afacerile aici vor emigra, fiind oameni muncitori și determinați, care își vor găsi ușor un loc de muncă în țări mai prietenoase sau care își vor deschide chiar alte afaceri acolo. Ce rezultă de aici? Statul cîștigă mai puțini bani din TVA, taxe și impozite pe muncă mai puține, impozit pe profit mai puțin. Spectrul găinii care făcea ouă de aur ne bîntuie din ce în ce mai insistent.

https://i2.wp.com/upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/8/80/The_Goose_That_Laid_the_Golden_Eggs_-_Project_Gutenberg_etext_19994.jpg?resize=439%2C640&ssl=1

Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/The_Goose_That_Laid_the_Golden_Eggs

Legat de argumentul macroeconomic al creșterii cererii agregate indus de creșterea salariului minim, respectiv ceșterea veniturilor statului din impozitele aplicate unor salarii mărite, pornind de la argumentele de mai sus, e clar că e o trăznaie, pentru că da, vor crește o parte dintre salarii, dar o parte dintre locurile de muncă existente anterior vor dispărea cu totul, fie că oamenii vor îngroșa și mai tare emigrația, fie că vor fi forțați de împrejurări să lucreze la negru, că altă alternativă nu au. Dar nu numai asta. Puținii care vor avea salarii mărite și șansa să le cheltuiască vor cumpăra mai mult, sau vor cumpăra ce nu își permiteau anterior, de obicei produse și servicii care nu vin din sectorul lor de activitate, ci fie din sectoare locale unde oferta a scăzut din cauza scăderii numărului de angajați și a numărului de firme producătoare, ceea ce va conduce la creșterea inerentă a prețurilor (adică inflație), fie din import, care nu stimulează aproape deloc economia locală, dar dezechilibrează și mai mult deficitul comercial și moneda națională.

Avînd în vedere că creșterea salariului minim nu este doar inevitabilă, ci și insuficientă, propun (sic!) să se reintroducă și controlul prețurilor de către stat, să nu mai vîndă exploatatorii ăștia imperialiști pătrunjelul la prețuri speculative, munca patriotică în sectoarele economice deficitare și închiderea granițelor pentru păstrarea forței de muncă în țară. Doar astfel o să-i putem depăși pe imperialiștii conduși de neo-liberali. Iar celor de la Ziarul Financiar le sugerez să pună și ei sus, pe prima pagină:

Proletari din toate țările, uniți-vă!