TVA – angoasa noastră cea de toate zilele

Conspirația comercianților este desăvîrșită: „o treime din prețul plătit pentru mâncare va rămâne la retaileri și după 1 Iunie” și „retailerii, acuzați că au crescut prețurile înainte de creșterea TVA”.

Cu alte cuvinte, presa oficială ne informează că reducerea TVA de la 24% la 9% începînd cu 1 Iunie 2015 nu se va transforma în avantaj pentru consumatorii finali, ci în profit pentru comercianți. Articolele și reportajele pe acest subiect sînt puternic îmbibate de retorica socialistă a anilor ”70 și ”80, cînd penuria generalizată din magazine era pusă pe seama îmbuibaților care cumpărau cîte 3 kilograme de zahăr (cînd aveau noroc și găseau), în loc să cumpere doar 1 kilogram, să ajungă la toată lumea. Așa s-a ajuns la introducerea cartelelor pentru alimente. Credeam că după 25 de ani de la căderea lui Pelticle oamenii s-au săturat de stilul ziarului Scînteia, dar se vede că m-am înșelat.

IICCR_W086_Scanteia_19620428

O abordare normală am găsit în articolul De ce se scumpesc produsele în hipemarketuri înainte de scăderea TVA. Articolul subliniază că efectul în economie al reducerii TVA este diferit de efectul contabil al acesteia, avînd legătură cu cererea și cu oferta, cu înclinația mai pronunțată spre consum decît spre economisire a consumatorilor, cu anticiparea agenților economici legată de creșterea cererii și lupta acestora pentru o cotă cît mai mare din piață. Ce omite articolul, după părerea mea, este aspectul concurenței dintre agenții economici din sectorul alimentar, factor care va limita într-o măsură semnificativă efectul creșterii prețurilor ca rezultat al creșterii cererii. Rezultatul ar putea fi creșterea sensibilă a consumului de bunuri și servicii (creșterea puterii de cumpărare) și schimbarea sensibilă a structurii consumului (produse alimentare & nealimentare / servicii).

Între timp parlamentarii noștri lucrează: caută prețul corect în hipermarketuri. Nu contează că sînt incompetenți, ci doar populismul ieftin – singura virtute pe care este clădită cariera lor politică. Însă trebuie să se știe că acest nevinovat populism poate duce la catastrofe umanitare precum cea actuală din Venezuela (sau cea din România anilor ”80). Și acolo politicienii au vrut să limiteze prețurile și au amendat comercianții. Rezultatul? Foamete.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Sursa: http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Escasez_en_Venezuela,_Central_Madeirense_8.JPG

Opinia mea este că efectul benefic major al reducerii TVA va fi indirect, prin scăderea presiunii fiscale asupra producătorilor, importatorilor și comercianților, prin reducerea fraudelor din returnări ilegale de TVA (nu prea mai rentează), prin reducerea concurenței neloiale prin evaziune fiscală și prin impulsionarea concurenței. În aceste condiții ne putem aștepta ca prețurile alimentelor să scadă cu mai mult de 12% cît este diferența contabilă în urma modificării cotei de TVA.

Nu ne rămîne decît speranța că politicienii vor înțelege lipsa de legitimitate a intervenției lor în treaba comercianților (sau că vor eșua s-o facă) și că vom avea un an agricol bun.

Elucubrații despre satul românesc.

De fapt era suficient să zic elucubrații și să indic sursa. Un individ cu succes, cu rezultate remarcabile în mediul virtual și probabil în buzunar, ne dovedește ieri 2 Iulie ceea ce oamenii care trăiesc în realitate știu demult: prea mult timp petrecut în mediul virtual afectează negativ sănătatea. La asta se mai adaugă și efectele succesului asupra unui ego insuficient dezvoltat. Rezultatul demonstrației poate fi vizionat sub titlul „Satul românesc trebuie să moară” de pe blogul zoso.ro.

Este destul de probabil că autorul nu susține cu adevărat punerea în practică a ceea ce scrie: „satele românești ar trebui rase de pe fața pământului și țăranii înecați ca șobolanii”, ci doar folosește o formă de exprimare de tabloid ca să crească audiența ideilor progresiste pe care le ventilează.

Dincolo de inspirația cu care construiește metafore, autorul se referă la un fenomen economic cu conotații sociale și culturale. Dacă înțeleg bine, tovarășul blogger este revoltat în legătură cu îndărătnicia cu care țăranii – atîția cît au rămas – se cramponează să exploateze în condiții primitive loturile de teren agricol pe care le au în posesie, în loc să lase loc marilor exploatații, care ar fi cu mult mai rentabile decît cele amintite înainte, care ar permite prețuri mai scăzute la producția internă și care ar face neatractive importurile.

Ce pierde din vedere zoso? Cîteva mici detalii:

  1. Comuniștii au venit în anii ”50 cu aceleași idei și au folosit la propriu o abordare precum cea din metafora amintită. Pentru cei care nu s-au născut cu nasul direct în calculator, aceasta încă este o amintire dureroasă, fie și pentru faptul că este a părinților sau a bunicilor. Totuși, este posibil ca urmașii foștilor nomenclaturiști, securiști, activiști criminali etc. să nu cunoască (sau să nu găsească relevant) acest aspect și, astfel, să-l treacă cu vederea.
  2. În economia de piață nu există o legătură deterministă între prețul de producție și prețul de vînzare către consumatul final. Pentru băieții de la oraș se poate formula următorul exemplu: dacă productivitatea muncii într-o firmă crește cu 20%, nu este obligatoriu ca salariile să crească cu 20%. Motivul este că variabila rezultat este influențată simultan de mai mulți factori, între care prețul de producție (sau productivitatea din celălalt exemplu) este doar unul, la care se adaugă nivelul cererii, concurența, cadrul legislativ, fiscalitatea, strategia privind distribuția, promovarea, obiectivele organizației etc. Cu alte cuvinte este posibil un scenariu în care prețul de producție scade iar prețul către consumatorul final să crească. Cîteva detalii aici http://www.fao.org/worldfoodsituation/foodpricesindex/en/
  3. În mod normal, gospodăriile agricole nu dau faliment, pentru că membrii lor trăiesc din ceea ce produc. Pentru larga majoritate a gospodăriilor tradiționale nu există alternative: trebuie să-și producă proprii porci, propriile găini (+ouă), propriul lapte de la propria vacă, propria țuică, propria făină, propriul vin, propriul mălai, propriile legume și fructe și propriile conserve de roșii, zacuscă, gem etc. Zicala „cum îți așterni așa dormi” are o conotație aparte pentru acești oameni. Surplusul îl vînd, iar cu banii își procură chestii pe care nu și le pot produce singuri.
  4. Desigur că acești indivizi care sînt în mare parte independenți de stat, de angajatori de bine, de bănci – sînt priviți ca potențiale „vaci de muls”: statul le poate impune fel de fel de impozite (și chiar o face), li se oferă credite în condiții înșelătoare, fiind îndemnați să construiască ferme, să devină mai eficienți, mai productivi, să folosească tehnologii noi, semințe certificate, rase de animale îmbunătățite etc.. Dacă reacționează greu la cele amintite anterior, se produc adevărate campanii de culpabilizare media, aceștia fiind vinovații de serviciu pentru prețurile mari la cartofi, roșii, ouă, mere, găini etc., se inventează epidemii (vezi pesta porcină, gripa aviară) în urma cărora li se limitează dreptul fundamental de a dispune liber de rezultatul propriei munci, se introduc limitări legislative absurde, sînt lipsiți de drumuri și lăsați în calea inundațiilor (deși statul este spoliat de sume uriașe pentru amenajări care se fac doar pe hîrtie).
  5. Marii retaileri – printre care și cel evocat de autor – se numără printre cei care nu fac simple importuri – altfel operațiuni perfect normale. Nu, aceștia au centrale de achiziții răspîndite la nivel global, care speculează prețul foarte scăzut în anumite țări sau zone geografice ca urmare a supraproducției favorizate de condițiile pedoclimatice neobișnuit de bune și a ofertei excedentare. În asemenea zone, dacă ești producător, fie vinzi la preț de nimic către marile rețele, fie arunci 50% sau mai mult din producție. Apoi, produsele achiziționate de firma în cauză sînt trimise către propriile centre de distribuție din toată lumea, cu ajutorul unui aparat logistic impresionant. În nici un caz un producător din România (sau orice altă țară) nu poate concura un preț de achiziție obținut în condițiile descrise anterior, decît cel mult accidental.

Avem de-a face cu un mit. Ignoranța autorului este relevantă doar în contextul combaterii concepției din ce în ce mai răspîndite că țăranii și gospodăriile tradiționale sînt ceva rău. Însă ar trebui să fim înțelegători – omul trăiește din chestia asta.