„Democraţia nu trebuie înţeleasă denaturat.” N. Ceaușescu
Unul dintre cele mai abjecte lucruri produse în perioada socialist-ceaușită a fost festivalul Cîntarea României (1976 – 1989).
Pentru cine a deschis televizorul mai tîrziu, „Cântarea României era definită ca un “festival al educaţiei şi culturii socialiste…, amplă manifestare educativă, politico-ideologică, cultural artistică de creaţie şi interpretare, menită să îmbogăţească şi să diversifice viaţa spirituală a ţării, să sporească aportul geniului creator al poporului român la patrimoniul cultural naţional şi universal.”. Implicaţia directă era că orice creaţie artistică, dar şi tehnică, orice manifestare culturală, spectacol de amatori sau folcloric, reprezentaţie teatrală, etc. trebuiau să obţină aprobarea „activiştilor” responsabili cu Cântarea României, prezenţi în fiecare întreprindere şi în fiecare sat.” (Tismăneanu et al, 2007, p. 602).
În fiecare sat… Citim azi (2018 a.d.) în Republica.ro că <<Angajații Primăriei Bascov (Argeș, n.m.) au trimis „la Măruță”, de pe telefoanele de serviciu, mii de SMS-uri în valoare de 100.000 de lei ca să câștige concursul „Duelul Ansamblurilor”>>. Potrivit articolului, sînt cîțiva consilieri care s-au opus decontării celor 100.000 Lei din bugetul public al localității, dar probabil că vor fi ignorați.
Ce avem noi aici? Ca și pe timpul lui Ceaușescu, avem în fiecare sat, oraș etc. activiști politici de ispravă care se ocupă cu distrarea populației. Din cam toate partidele. Care organizează din bani publici de la festivaluri, tîrguri, evenimente culturale – concerte, piese de teatru etc., evenimente sportive, sponsorizări de echipe de handbal, ziare editate-printate-distribuite gratuit, campanii de promovare la antena3, pînă la concursuri gen „Cea mai frumoasă façadă”.
Ca și pe timpul lui Ceaușescu, activiștii de partid se ocupă cu distragerea atenției de la problemele reale ale societății – lipsuri și subdezvoltare economică generate de corupție, incompetență și orgolii primitive, respectiv cu fabricarea unei pseudo-realități roz, cu multe brizbriz -uri.
Ca și pe timpul lui Ceaușescu se cenzurează la greu – fie că e vorba de rețele de socializare, unde activiștii de partid șterg comentarii critice și blochează utilizatori, sau redacții de știri, se fac denunțuri, se fac liste negre, se fac presiuni, se întrerup proiecții de film în săli publice de spectacol în timp ce autoritățile se uită în partea cealaltă etc. Decît să reclami un abuz al unui funcționar din primărie sau al unui director de gradiniță, mai bine îți vezi de treabă, că nu știi pe cine deranjezi…
Ca și pe timpul lui Ceaușescu avem artiști care nu au nici o jenă să ridice osanale politicienilor zilei și să-și vîndă prestațiile la evenimentele „culturale” (de fapt electorale, dar plătite din bani publici) organizate de activiștii de partid, devenind abonați cu drepturi depline ai bugetelor publice locale și centrale.
Că sînt unii – destul de mulți, după opinia mea, care gustă genul ăsta de distracție, validînd astfel cumva democratic alocarea resurselor publice, n-am ce să fac, însă nu pot trece cu vederea cîteva aspecte supărătoare care vin la pachet cu noul festival al culturii și educației socialiste: resuscitarea naționalismului, intoleranța față de tot ce nu e conform cu linia oficială, reincriminarea delictului de opinie, jaful generalizat.
Se pare că omul nou pe care voia să-l creeze geniul din Carpați nu numai că a fost un experiment reușit, dar a făcut și pui. Nu m-ar mira să apară din nou organizațiile de șoimi ai patriei, pionieri și taberele PTAP.
–
- Tismăneanu, V., Alexandrescu, S., Berindei, M., Ticu Dumitrescu, C., Filipescu, R.,
Ierunca, V., Ilieşiu, S., Kligman, G., Lovinescu, M., Manolescu, N., Oprea, M., Patapievici, H.-R., Petrescu, D., Pippidi, A., Rusan, R., Salat, L., Tănase, S., Vasile, C., Zub, A. 2007. Raport final. București: editura Humanitas.