Zilele trecute mă provoca un amic să scriu despre corporațiile malefice. Mi-am adus aminte de provocarea asta citind articolul dlui Ninel Ganea – Omul din corporație de pe platfoma anacronic.ro.
Articolul dlui Ganea debutează cu o zicere a unui scriitor britanic (nenumit) despre „cea mai patetică formă de autodistrugere” reprezentată de renunțarea individului la valorile umane și autodefinirea sa „în relațiile umane vitale” ca membru al unei organizații. Trecînd ușor peste folosirea inadecvată a termenului patetic – care în procesul de traducere din limba engleză trebuia înlocuit cu lamentabil, deplorabil etc., rămîne să ne întrebăm care este contextul mai larg al relațiilor umane vitale avut în vedere de scriitorul englez, pentru că ar fi foarte interesant de știut care dintre relațiile umane sînt vitale și care nu.
Mai remarcăm și procedeul etichetării cu nuanță peiorativă a alegerii făcute de individ, care este fie o formă de aroganță (prostie), fie o formă de manipulare, fiind menit să-l facă pe acel individ să se simtă prost și nesigur. Lucrurile devin mai clare cînd dl. Ganea vorbește vădit ironic despre corporație („etalon pentru liberalism, gândire independentă, democrație și bunăstare”) numind-o „etichetă cu sclipici, bună de pus la costumul (vorba vine) de duminică.”.
Ajunși în punctul ăsta, trebuie să lămuresc ceva: nici eu nu cred că corporația este promotorul concurenței sau garanția unui liberalism autentic (nici nu și-a asumat asta!), însă, dacă rămînem pragmatici și obiectivi, trebuie să admitem că este rezultatul pieței libere, cel puțin pînă la punctul la care statul a intrat pe fir și a început să reglementeze ce se cuvine și ce nu, în ce condiții, dar mai ales cui dă voie și cui nu. Odată statul intrat în combinație s-a terminat orice discuție despre piață liberă și liberalism în general, acesta fiind înlocuit cu diverse forme de socialism, pentru că retorica statului este invariabil centrată pe echitate socială.
Cu alte cuvinte, problema din această dezbatere nu este (doar) corporația, pentru că, așa după cum consemnează chiar dl. Ganea citîndu-l pe Jaques Barzun, „statul totalitar și marile firme au același obiectiv: controlul total al individului, abolirea completă a spațiului privat.”, lucru care privează corporația de exclusivitate în procesul de dezumanizare a individului și aduce în prim plan statul, această supercorporație omniprezentă și omnipotentă.
Dar cum funcționează dezumanizarea asta? În principiu trebuie să-l facem pe individ să își flexibilizeze valorile morale și să accepte valorile grupului* din care vrea să facă parte. Cîteva exemple de grupuri în care oamenii vor să fie, adesea simultan: culte religioase, partide politice, cluburi sportive, sindicate, organizații non-guvernamentale, grupări infracționale organizate (e.g. Camorra), familii, corporații, națiuni etc.. În unele cazuri, grupul nu exclude valorile morale comune, ci și le asumă, adăugînd valori suplimentare (e.g. scouts), în timp ce în alte grupuri sînt de-a dreptul irelevante (e.g. ‘Ndrangheta). Se poate afirma, deci, că acele grupuri care impun membrilor relativizarea principiilor morale comune dezumanizează, în timp ce, acele grupuri care impun o conduită etică ireproșabilă ne ajută să ne păstrăm umanitatea. În ordinea asta de idei, a vorbi la modul generic despre tirania corporatistă este un stereotip condamnabil.
Lăsînd la o parte nota peiorativă și presupunînd că afirmația din articol „angajații multinaționalelor s-au încolonat, docili și mulțumiți, pentru a face revoluție.” este adevărată, ca să aflăm în acest caz particular dacă grupul denumit generic corporații sau multinaționale este malefic și dezumanizează prin înstrăinarea de valorile morale comune, ar trebui să stăm și să judecăm cît este de justificat din punct de vedere moral protestul. Evident că sînt două ipoteze de lucru:
- Protestul nu are nici un suport moral, guvernul acționînd cu respectarea unui cod etic strict – onestitate, transparență, responsabilitate, dreptate și corectitudine, neexistînd nici un motiv real motiv de neliniște și contestare din partea societății civile (a angajaților docili și mulțumiți).
- Guvernul a acționat fără respectarea unui cod etic, a încercat să introducă o prevedere legală în procedură de urgență, fără să fi fost nici o urgență, menită să facă scăpați de legea penală, printre alții, pe mai mulți politicieni care au furat, a încercat să ascundă ce face, situație în care protestul nu doar că are suport, ci devine o obligație morală pentru toți cetățenii.
Rezumîndu-ne doar la fapte, este evident că cea de-a a doua ipoteză e adevărată, adică, chiar dacă ar fi adevărat că angajații corporațiilor au ieșit la protest strict ca rezultat al „recomandărilor “dezinteresate” ale top managementului”, demersul acestuia din urmă este deplin justificat moral și nu implică nici o dezumanizare, ci dimpotrivă, o lecție de civism.
Ce ratează dl. Ganea în articolul său este să vadă (sau nu?) în oglindă articolul său, cu angajații de la stat, mardeiașii și abonații la contracte cu statul, beneficiarii de ajutoare sociale, pensii speciale și alte pomeni, scoși pe bază de convocator la celălalt protest, cel împotriva bunului simț, în care umorul și protestul pașnic au fost înlocuite de rasism, violență, minciună și manipulare. La acest fel de oameni „bucuroși să ia parte la beneficii materiale și psihologice îndoielnice” se refereau și William H. Whyte și C. S. Lewis, respectiv la birocrația unui stat polițienesc, ocupat cu afaceri extrem de josnice.
–
* Argumentele citate de dl. Ganea din Elton Mayo și William H. Whyte sînt scoase din context pentru că se potrivesc în egală măsură angajaților din corporații, de la stat, dar și altor grupuri, cum ar fi partidele politice.