E o zicere potrivit căreia drumul spre iad e pavat cu bune intenții. Chiar și Karl Marx a folosit-o.
Se ia o țară bogată – de exemplu Venezuela – se instaurează o administrație socialistă (este irelevantă denumirea partidului sau a coaliției de guvernămînt), iar după 15 ani se măsoară rezultatele. Instaurarea administrației socialiste s-a făcut democratic, iar bogăția țării este dată – conform CIA / The World Factbook – de cele mai mari rezerve certe de țiței (peste 297 miliarde barili, locul 1 în lume).
Vorbind despre rezultate, astăzi Venezuela are o problemă cu hîrtia igienică, cu zahărul, uleiul și cu laptele proaspăt. 
Bunurile evocate au dispărut de pe piață de aproximativ un an. Desigur, acestea sînt în continuare disponibile pe piața neagră, însă la prețuri cu mult mai mari decît cele oficiale. Cam ca la noi în ultimii zece ani de domnie ai lui Ceaușescu.
Cum adică ce înseamnă prețuri oficiale? Prețul oficial este unul stabilit de un guvern tembel care – în varianta naivă – își imaginează că instituind prin forța statului un mercurial cu prețuri maximale la care e voie să fie comercializate bunurile, ajută astfel cetățenii care au dificultăți financiare. În varianta „v-am păcălit și de data asta”, guvernul nu urmărește decît să cîștige alegerile după care să jumulească contribuabilii mai abitir decît cel mai afurisit capitalist.
În cazul Venezuelei, aș fi înclinat să bănuiesc varianta naivității economice, decît un populism cinic, ca reacție la avansurile făcute de diverse corporații sau organisme internaționale de într-ajutorare, gen FMI sau BM. Naivitatea constă în faptul că liderii socialiști și-au imaginat că pot schimba realitatea de tip Banana Republic 2.0 cu suveranitatea alimentară prin ordonanțe guvernamentale, fără să ia în seamă că prețul bunurilor și serviciilor scade natural doar atunci cînd oferta tinde să depășească cererea.
Rezultatul? Mulți dintre producători au considerat că este nerentabil să mai producă, să mai crească animale sau să cultive terenul, iar comercianții au considerat că nu doresc să facă muncă patriotică vînzînd în pierdere sau cu cîștig prea mic, în ciuda amenzilor usturătoare impuse prin lege…
Desigur că cronyism -ul sau capitalismul de cumetrie este cît se poate de toxic (în fond de asta au încercat să scape socialiștii din Venezuela) și asta avem și noi acum. Se pare însă că istoria se repetă și că vom oscila indefinit între cele două rele, iar dacă n-ar exista și exemple pozitive, am putea cataloga drept utopie tentativa de a căuta altceva.
Fotografia (Ultima coadă la zahăr, 1982) este folosită cu permisiunea autorului – dl. Andrei Pandele, iar sursa este blogul personal al acestuia – http://www.ap-arte.ro/en/blog/blog-vechi/articol/am-citit-o-carte-care-m-a-atins/165/6254.html
* MERCURIÁL1, mercuriale, s. n. Listă zilnică oficială de prețuri la produsele alimentare, care se afișează în piețe. [Pr.: -ri-al] – Din fr. mercuriale.