Lobby -ul: de la teorie la practică (2)

Un alt caz interesant de lobby este ancheta în urma căreia compania Johnson & Johnson a admis că a dat şpagă la reprezentanţi guvernamentali din domeniul sănătăţii (admitted to improper payments to healthcare employees) în Grecia, Polonia şi România. Sursa:

https://www.justice.gov/opa/pr/johnson-johnson-agrees-pay-214-million-criminal-penalty-resolve-foreign-corrupt-practices-act

Statul român nu face anchete din astea, dar promite ca va lua măsuri http://www.zf.ro/eveniment/seful-consiliului-concurentei-analizeaza-de-ce-statul-cheltuieste-prea-mult-pe-medicamente-scumpe-8132825

Noi să fim sănătoşi!

Lobby -ul: de la teorie la practică (1)

Într-o prelungire firească a postului Cum devine treaba cu lobby -ul , vă prezint şi câteva mostre de manifestare, aflate la distanţă de aproape un veac şi jumătate între ele.

  1. Afacerea Strussberg http://en.wikipedia.org/wiki/Bethel_Henry_Strousberg din a doua jumătate a secolului 19, privind dezvoltarea infrastructurii de cale ferată (Ştefan Golescu – prim ministru liberal) http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Afacerea_Strousberg Detalii interesante pot fi găsite şi în seria de  cinci articole din ziarul Timpul publicate de Mihai Eminescu începand cu 10 Noiembrie 1879 sub titlul „Răscumpărarea căilor ferate”.
  2. Afacerea Boeing din perioada 2008-2009 (Tăriceanu -prim ministru) http://www.adevarul.ro/actualitate/wikileaks_despre_romania/Americanii_vad_doar_coruptia_altora_0_455954746.html
  3. Afacerea Bechtel – autostrada Transilvania din perioada 2003 (Adrian Năstase – prim ministru) http://www.adevarul.ro/actualitate/wikileaks_despre_romania/Wikileaks_despre_Romania-_Bechtel_in_cablogramele_WikiLeaks_0_452955314.html
  4. UPDATE: http://catavencu.ro/ambasada-sua-are-pe-limba-numele-premierului-independent-43374

Aproape că nu sunt diferenţe. Aceiaşi reţetă de spoliere a unei naţiuni conduse de politicieni incapabili, corupţi, buni de nimic. Şi de vreme ce a funcţionat 150 de ani (sau mai mult), va funcţiona şi pe viitor cu succes.

Rechtsstaat pe dracu!

Cum devine treaba cu lobby -ul

S-o luăm pe departe.

Rechtsstaat este un concept al gîndirii juridice europene, împrumutat din jurisprudenţa germană, care poate fi tradus ca „stat de drept” sau „stat constituţional”. Immanuel Kant este creditat ca iniţiatorul teoriilor care au condus la Rechtsstaat [1], în contextul istoric al sfîrşitului secolului 18 (revoluția franceză, proclamarea independenţei SUA). Statul constituţional este acela în care exercitarea puterii guvernamentale este limitată prin lege şi adesea este legat de conceptul anglo-american the rule of law.

Într-un Rechtsstaat, puterea statului este limitată în scopul de a proteja cetăţenii de exercitarea arbitrară a autorităţii, se bucură de libertăţile civile stabilite prin lege și pot folosi instanţele judecătoreşti. 

Pe de altă parte, conceptul de Rechtstaat prezumă egalitatea dintre societatea civilă, compusă din totalitatea organizaţiilor voluntare civice, sociale, profesionale şi instituţiile care stau la baza unei societăţi funcţionale, și structurile de autoritate ale statului (indiferent de forma de organizare politică).

Lobbying -ul (sau activitatea de Lobby) este intenţia de a influenţa deciziile luate de către legislatori şi/sau oficiali din guvern de către membri ai societăţii civile, reprezentanţi ai corporaţiilor sau ai altor state. Un lobbyist este o persoană care încearcă să influenţeze legislaţia în interesul grupului din care face parte sau pe care îl reprezintă.

Activitatea de Lobby este cumva similară celei desfaşurate de grupurile de interese, denumire folosită preponderent in Franţa. De remarcat că în Franţa grupurile de interese nu se bucură de recunoaşterea oficială pe care o au lobby -ştii anglo-americani, fiind acuzate, între altele, că ameninţă unitatea statului.

În SUA această activitate este reglementată prin Lobbying and Disclosure Act of 1995[2] şi prin Honest Leadership and Open Government Act of 2007[3]. În Anglia în 2009, Comitetul pentru Administraţie Publică din Camera Comunelor a recomandat introducerea unui registru statutar de activitate de lobby şi grupuri de interese care ar fi în măsură să îmbunătăţească transparenţa relaţiilor dintre factorii de decizie ai statului şi interesele exterioare[4].

Parlamentul britanic a dat un răspuns controversat afirmând că auto-reglementarea este mai adecvată. Liderul conservator David Cameron a prezis că acesta este „următorul mare scandal care aşteaptă să se întâmple” şi că acesta „a tentat politica noastră pentru prea mult timp, fiind o situaţie care expune relaţia mult prea confortabilă dintre politică, guvern, afaceri şi bani„[5].

Este de menţionat aici şi ceea ce se numeşte the revolving door of influence (într-o traducere neaoşă, placa turnantă a traficului de influenţă), un obicei prin care o persoană îşi schimbă rolul, fiind alternativ membru al unui grup de lobby şi membru al corpului legislativ sau executiv, şi invers. În unele cazuri, ambele roluri sunt jucate simultan[6]. Perfect legal! Analiştii politici susţin că se poate dezvolta o relaţie nesănătoasă între sectorul privat şi guvern, bazată pe acordarea de privilegii reciproce în detrimentul interesului naţional şi poate duce la captură de reglementare[7][8].

Pentru a avea o imagine privind dimensiunea fenomenului, conform unui raport al organizaţiei The Center for Responsive Politics, numai în SUA în perioada 1998 – 2003 se estimează că grupurile de lobby au cheltuit 13 miliarde de dolari doar în zona Congresului. Acelaşi raport identifică un număr de 250 de top revolvers, foşti membri ai Congresului SUA „transformaţi” în lobby -şti[7].

Ca să concluzionăm, activitatea de lobby e la fel de veche ca lumea, s-a bazat pe afinităţi, interese, diverse forme de presiune, dar şi prostie, lăcomie, lipsă de caracter şi tot felul de alte slăbiciuni omeneşti şi a fost recunoscută mai voalat sau deloc, în funcţie de cât de ipocriţi au fost politicienii vremii.

La noi, unde societatea civilă își trăiește copilăria – în general prin ONG -uri, lucrurile sînt delimitate de o legislaţie tembelă privind grupurile de interese (dar numai economice), incriminarea penală a traficului de influenţă şi o mare doză de ipocrizie, în special privind corupţia.

Deşi activitatea de lobby poate avea și scopuri nobile, existând câteva cazuri demne de luat în seamă în acest sens, la o privire mai atentă are o profundă conotaţie negativă. Am aici în vedere aspectul ocult, aspectul oneros, monopolizarea spectrului politic (nu poţi accede în politică dacă nu eşti susţinut de un grup de lobby, decât cel mult mult până la nivelul de membru cotizant) şi crearea unei zone mlăştinoase în care nu se mai poate trage o linie clară între ce e rău şi ce e bine, ce e moral şi ce e imoral etc. Aici este terenul unde operează serviciile secrete și ăsta e şi motivul pentru care teoria conspiraţiei, cu toate excesele ei paranoice, nu este cu totul lipsită de temei.

Zilele astea a ieşit la iveală un nemernic care, păcălit să susţină nişte proiecte, a spus că urmează să factureze beneficiarilor o prestaţie de 12000 de Euro.

Tot zilele astea a ieşit la iveală un mare sindicalist care are o avere impresionantă, greu justificabilă din orice perspectivă.

Toată lumea se crizează. Presa e în delir. Are pâine pentru cel puţin o săptămînă. Aceeaşi presă ai cărei reprezentanţi de marcă s-au îmbogăţit scriind la comandă sau lătrînd la comandă.

Mă opresc să arunc o privire de ansamblu. Privind din nou ipoteza egalităţii dintre stat şi societatea civilă drept caracteristica cea mai importantă a unui stat de drept îmi dau seama că este de o naivitate impardonabilă.

1The Constitution of Liberty, University of Chicago Press, 1960