Adevărata pandemie la noi este ticăloșia

Newsweek România, care se lăuda în mai anul ăsta că n-o să ia bani de la guvern pe fondul pandemiei, dar care nu avea nici o problemă să plătească din buzunar pentru a crește vizibilitatea conținutului editorial despre PNL prin postări Facebook, acuma că a început campania electorală pentru alegerile locale, pare că a găsit droguri la penețeu.

Trebuia să joc rolul principal din piesa Singurătatea alergătorului de cursă lungă, m-a sprijinit un prieten din tinerețe, m-a susținut în fața consiliului artistic pe care l-a felicitat pentru această inițiativă, dar a ridicat o foarte mică obiecție, de ce tocmai eu în rolul alergătorului de cursă lungă care am platfus de mic copil… De ce am ascuns asta colectivului??? Platfus… În ce scopuri???

 

Între manipulare și compasiune

Tragedia petrecută zilele trecute la Paris a polarizat opinia publică pînă la limita radicalizării. Se rup și se fac prietenii, asistăm la valuri de invective între oameni care pînă mai ieri păreau să împartă aceleași valori, iar statele europene acționează – ca de obicei – a posteriori, ca și cum problema terorismului ar fi una cu totul nouă.

Am să rezum faptele, așa cum le văd eu: avem un săptămînal care se pretinde a fi de umor, dar al cărui caracter poate fi descris cu indulgență ca islamofob, de extremă stînga și rasist; avem pe de altă parte niște indivizi – posibili jihadiști – care ucid cu sînge rece redactorii revistei, pentru a sfîrși chiar ei uciși de servciile statului francez, două zile mai tîrziu.

Trecînd peste micimea celor au sărit imediat să-și sporească notorietatea pe seama odiosului eveniment, atitudinea față de atentatul terorist s-a polarizat între două poziții consistente:

  • Una dintre atitudini susține martiriul redactorilor, care și-au dat viața pentru libertatea de expresie, pentru eliberarea poporului de sub jugul religiei (creștine, islamice) și pentru eliberarea societății de indivizi neconformi, fie ei musulmani, țigani sau români, pe de o parte, iar pe de altă parte, înfierarea atacatorilor și a tot ce reprezintă aceștia – religie, cultură etc.
  • Cealaltă atitudine condamnă atacul terorist, subliniază că crima este abominabilă și nu poate fi justificată, însă nu acceptă că tragicul eveniment ar reprezenta o jertfă pentru libertatea presei, ci numai o înlănțuire nefericită și inexorabilă de evenimente, considerînd publicația în cauză ca fiind o formă de a cîștiga bani din deriziune și vulgar.

Cei din a doua tabară, care condamnă atacul terorist, dar resping ideea jertfei, au devenit cu viteza luminii ținte ale criticilor celor din prima, fiind acuzați că încercă să diminueze gravitatea incidentului și că încearcă le găsească circumstanțe atenuante atacatorilor.

Argumentul acuzatorilor se bazează pe faptul că desconsiderarea calității jurnalistice a revistei de umor lovite de necaz, ar putea contribui la dispariția revistei, adăugîndu-se fricii semănate de fenomenul terorist, și, astfel, ar favoriza o victorie politică a terorismului.

Deși argumentul radicalilor din prima tabără nu este lipsit de fundament, acesta pare să ignore un element cheie: într-o situație conflictuală lucrurile pot merge în direcția stingerii conflictului sau, dimpotrivă, în direcția acutizării acestuia. În contextul nostru, continuarea revistei ar fi doar un pas în plus în direcția acutizării conflictului. Da, revista de umor vulgar va fi și mai incisivă, va publica porcării și mai mari, va provoca și ultimele redute ale bunului simț și moralei, ca să arate că, iată, libertatea presei nu a fost învinsă. Rezultatul? Vînzări record și radicalizarea întregii societăți, cu consecințe greu de anticipat. Oare chiar asta vrem? Să amintim doar că o asemenea situație va permite statului să introducă măsuri de limitare a libertăților pe care altfel nu le-ar fi putut introduce.

Spuneam mai înainte că argumentul radicalilor din prima tabără pare să ignore un element cheie. Pare, pentru că e posibil ca unii indivizi să considere că violența este forma optimă de gestionare a unui conflict. Parcă îi și aud: „îi călcăm pe cap și terminăm cu ei”. Cu ei cu musulmanii, cu ei cu țiganii și cu toți cei care nu sînt pe placul nostru, pentru că sînt cam înapoiați, trăiesc după regulile și posibilitățile lor și ripostează cînd se simt nedreptățiți. Cam același mod de gîndire ca Anders Behring Breivik.

Religia este o chestie intimă. Faptul că sînt credincios, creștin, musulman, mozaic sau ateu e o chestiune privată. Acceptarea sau respingerea argumentelor în favoarea sau împotriva credinței țin de o alegere personală. Validitatea acestor argumente la nivel subiectiv are valoare absolută. În momentul în care un deștept folosește ca subiect de bătaie de joc alegerea ta – oricare ar fi aia – este o tentativă de desființare a ta ca ființă socială. O să zică unii că satira e un panaceu, și că nu trebuie să ne supărăm. Da, dar satira are un sens moralizator clar, care în cazul unor cons precum cei de la revista de umor amintită lipsește cu desăvîrșire, pentru că nu caută să remedieze o stare de fapt, ci doar să cîștige capital folosind ridiculizarea, situație în care nu rămîne decît bătaia de joc ca exercițiu de marginalizare a unor categorii sociale sau grupuri etnice.

Bătaia de joc golită de orice sens moralizator vinde, aidoma pornografiei (mai ales cînd cele două se îmbină insidios), sau banalului jurnalism de scandal. Banii contează. Nu e nimic eroic cînd un paparazzo cade de pe motocicletă și moare în încercarea de a surprinde imagini compromițătoare despre o celebritate oarecare. Doar banii. Pentru caricaturiștii asasinați, libertatea presei e o pavăză străvezie în care nu mai cred nici copiii din școala primară.

Libertatea presei e aici, unde jurnaliști adevărați sînt omorîți în timp ce încercă să arate lumii întregi chestii care în mod curent sînt cenzurate în jurnalele de știri din mainstream media.

http://www.cbsnews.com/news/ap-journalist-others-killed-in-gaza-by-leftover-ordinance/

https://en.wikipedia.org/wiki/James_Miller_%28filmmaker%29

Pe de altă parte, exhibarea ostentativă a opțiunilor personale, de orice fel ar fi ele, este de prost gust. Prozelitismul este la fel de periculos și pentru credincioși și pentru atei, nemaivorbind că e indecent.

Așa că, dragi atei revoltați împotriva fundamentalsimului islamic, gîndiți-vă de două ori înainte să folosiți argumentul că ce cool și progresiști sînteți voi în raport cu bieții de ei. Nu că n-ați fi, dar s-ar putea să gîndească la fel despre bieții de voi…

 

 

Gaddafi, preşedintele egiptenilor?

Se pare că da. Şi nu numai atât: Tripoli a devenit capitala Egiptului! Cel puţin aşa reiese din articolul publicat azi în Ziarul financiar, avându-l ca autor pe Voicu Adrian.

Din captura de ecran se poate vedea şi ora publicării: 08:49. E drept că este indicată ca sursă agenţia Reuters, fără a fi publicată însă şi o legătură directă către aceasta. Probabil că articolul citat este acesta: http://www.reuters.com/article/2011/08/21/us-libya-idUSTRE77A2Y920110821 . Evident că Reuters nu aberează, referindu-se la Lybian leader.

Pentru cine mai avea îndoieli privind mainstream media, iată (încă) o dovadă de „jurnalism adevărat”.

Acuma mă gândesc dacă banner -ul din imagine „Eşti şomer? Fă primul pas spre angajare rapidă!” are legătură cu autorul articolului. Posibil. Dar principalii vinovaţi ai stării ăsteia de lucruri nu sunt „jurnaliştii”, ci proprietarii trusturilor de presă care, în lăcomia şi îngustimea viziunii lor, angajează oameni care sunt dipuşi să accepte orice…

—————————-

Update: la ora 12:20 „articolul minune” a fost „corectat”…