Se pare că o tragedie nu este suficientă ca să înțelegem că statul nu face decît să ne hrănească cu false așteptări.
E trist, pentru că principala problemă în tragedia recentă este legislația, care e suficient de stufoasă încît să creeze falsa percepție că statul e peste tot și rezolvă orice. Această percepție este amplificată de discursul politic al autorităților statului care nu pregetă să pretindă la teve că veghează la bunăstarea veșnică a consumatorului.
Statul promovează legi care-mai-de-care mai draconice, în domenii dintre cele mai diverse: practici comerciale incorecte, siguranța alimentară, protecția în situații de urgență (incendii, cutremure etc.), starea de război, sănătatea publică, siguranța circulației pe drumurile publice, protecția mediului, proprietatea intelectuală, siguranța construcțiilor, drepturile minorităților, lupta împotriva corupției, învățămînt etc. etc.
Dacă am lua oricare dintre domeniile pomenite am constata că primul care încalcă legea este chiar statul: agențiile de reglementare din subordinea statului au consfințit suprataxarea consumatorilor casnici la energie electrică sau gaz metan; spitalele sau penitenciarele aflate în administrarea statului sînt departe de respectarea legislației privind siguranța alimentară; adminsitrații publice locale sau centrale sunt neconforme din punct de vedere al protecției oferite în caz de incendiu; statul menține în circulație autovehicule cu deficiențe tehnice grave; autostrăzi supraevaluate aflate în proprietatea și administrarea statului sînt inaugurate cu surle și trîmbițe după care încep să alunece la vale; primul ministru este acuzat de corupție, evaziune fiscală și spălare de bani.
Interesant este că, deși este limpede că sistemul nu funcționează, se găsesc voci care să ceară mai multe legi sau înăsprirea acestora. Sînt oameni de bună credință (dar slabi de înger) care își imaginează că dacă plătesc corect taxe și impozite, statul își face treaba și ne asigură o plasă de siguranță omniprezentă. Cînd se dovedește cu prisosință că aceasta nu există, oamenii se revoltă. Naivitate? Eu aș zice mai degrabă că e vorba de complicitate criminală.
Sîntem în fața unei disonanțe funcționale uriașe, care funcționează pe două coordonate. Una ar fi corupția, despre care s-a zis că ucide. Așa este. Doar că esența corupției stă în legislația imposibil de respectat. Poate că nu este atît de exagerat să afirmăm că legislația aberantă ucide. A doua este credulitatea cetățenilor, indiferent că e vorba despre permeabilitatea acestora la mita electorală sau ușurința cu care aceștia iși pun destinele în mîinile unor indivizi cu educație, competențe și interese obscure (am numit aici clasa politică).
Că legea a încăput pe mîini greșite este foarte vizibil, încă odată, azi: în timp ce țări din lumea civilizată decriminalizează utilizarea drogurilor ușoare cum ar fi cannabis -ul, România incriminează fumatul în spații publice. Evident că în interesul cetățenilor… Interesant ar fi de știut dacă perimetrul casei poporului unde merg la serviciu mai mulți legislatori de la noi este considerat spațiu public. Nu mai zic de medici în spitale, studenți în cămine, sau contribuabili la coadă la plătit taxe… Vorba lui Cheloo: Că la noi în Colentina s-ar interzice și-aspirina.