Citim zilele astea ancheta jurnalistică făcută de Cătălin Tolontan și colegii săi despre afacerea dezinfectanților vînduți pe bani publici spitalelor de stat din România și ne umplem de mînie.
Pe scurt, situația poate fi sintetizață pe trei direcții principale.
Diluarea substanțelor active din dezinfectanți (din cîte mi-am dat seama nu e condamnabilă în sine, ci poate doar în detaliile privind concentrațiile, care par să nu fie foarte bine reglementate).
Vînzarea către spitale fără licitație sau cu licitații trucate în dauna unor oferte mai avantajoase pentru sistemul public de sănătate și interesul public în general.
Folosirea unor companii offshore pentru ferirea de către fiscul din România a profiturilor conform unui mecanism destul de simplu și legal pe care îl descriam cu ceva vreme în urmă. Profiturile rezultau din aplicarea unor cote de adaos comercial de pînă la 600% asupra substanțelor active („Hexi Pharma cumpăra materia primă printr-o firmă offshore, cu un preț și de 7 ori mai mare decît cel de piață.”) multiplicată cu diluarea de pînă la 10 ori a acestora („… băga de 10 ori mai puțină substanță activă în Suprasept, Thor, Clorhexin și în alte produse.”).
Ancheta jurnaliștilor în cazul Hexi Pharma este o mostră de jurnalism autentic, cum din ce în ce mai rar mai avem ocazia să vedem în România (și nu numai). Investigațiile acestora scot la lumină un sistem profund corupt și pun presiune pe autoritățile statului să se sesizeze și să cerceteze pe baza unor dovezi ce nu (mai) pot trecute cu vederea. Din cîte se vede, autoritățile nu se grăbesc să facă lumină pentru că implicațiile sînt probabil pînă la cel mai înalt nivel al politicii, administrației publice și al serviciilor secrete.
Totuși, deși mînia e pe deplin întemeiată, ne expune pericolului unei orbiri temporare. Putem rata astfel să vedem adevărata problemă – aceea că, așa cum nu exită un sistem socialist/comunist de succes, tot așa nu poate exista un sistem public de sănătate sănătos, pentru că ambele favorizează corupția care le macină veșnic, ambele inhibă concurența reală și inovarea prin suprareglementare, și ambele sînt profund ineficiente pentru că, nu-i așa, eficiența economică este asociată cu profitul, iar noi nu vrem să facem profit din sănătatea poporului…
Ajunși aici am putea fi tentați să dăm vina, în ordine, pe guvern, ministerul sănătății, direcțiile de sănătate publică, spitale, băieții deștepți care au speculat slăbiciunile sistemului etc. Dar a cădea în această capcană e ca și cum am da vina pe cuțitul cu care ne-am tăiat singuri la mînă.
