Încrederea noastră și responsabilitatea lor

Alaltăieri (26.06) se văita domnul doctor Arafat că „noi creăm toate premisele ca populația să nu mai creadă nimic și să ajungem din nou în astfel de dezastru”, adică noi ăștia care sîntem mai cîrcotași și contrazicem teoriile bombastice ale domniei sale. Asta fără a omite să se laude  cu performanțele sale:

„România a evitat acest dezastru și în loc să recunoaștem că am evitat o astfel de situație, noi creăm toate premisele ca populația să nu mai creadă nimic și să ajungem din nou în astfel de dezastru”.

Sursa https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/raed-arafat-medicii-vor-ajunge-sa-decida-cine-ramane-in-viata-si-cine-nu-suna-extrem-de-cinic-dar-este-realitatea-1329472

Folosirea manipulativă a pronumelui „noi” este menită să arate că dl. doctor nu se poziționează în afara poporului pe care îl ceartă, asumîndu-și astfel prefăcut o parte a vinei.

Chestia e că ieri (27.06) la ora 13:00 site -ul https://stirioficiale.ro/ publica comunicatul Grupului de Comunicare Strategică (GCS) cu 325 de noi infecții COVID-19, din doar 1.877 de teste (677.259 de teste, cumulat), adică 17,3%! Faptul că procentul ăsta era de aproape 7 ori mai mare față de media zilnică din ultima perioadă (între 2,5 și 3%) a fost remarcat de mai multe site -uri de presă, între care Hotnews.ro și Spotmedia.ro, în timp ce la GCS nu a sesizat nimeni anomalia evidentă și nici nu a considerat de cuviință să mai verifice odată înaintea publicării oficiale.

Mai mult, odată ce li s-a atras atenția că au greșit, cei de la GCS au venit cu o actualizare la ora 14:59 și, fără să-și recunoască greșeala, au spus că au fost efectuate este de 12.236 de teste (687.618 teste, cumulat).

Numărul cazurilor depistate pozitiv cu noul coronavirus rămâne de 325 de persoane.

Și, chiar dacă nu și-au reconoscut greșeala, cei de la GCS s-au simțit datori cu o explicație:

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 677.259 de teste. Menționăm că raportarea este parțială, necuprinzând datele de la 12 laboratoare, dintre cele 112 care funcționează în prezent.

Cu alte cuvinte, după cum se poate vedea în tabelul de mai jos, GCS spune că lucrurile stau în felul următor:

Nr. Laboratoare Nr. Teste
26.06.2020
Nr. Infectari depistate Rata infectarii
Total 112 12.236 325 2,7%
Raportare partiala 100 1.877 325 17,3%
Omise 12 10.359 0 0,0%

Un număr de 100 de laboratoare au făcut în total 1.877 de teste și au descoperit 325 de cazuri de infectare cu COVID-19. Alte 12 laboratoare, inițial omise în raportare, au făcut 10.359 de teste (în medie 863 teste / zi / laborator!) și nu au găst nici un caz de infectare.

Discrepanța asta este atît de mare, încît nu putem lansa decît două ipoteze de lucru: fie metodologia de testare este perfect greșită, fie GCS ne aburește cu nerușinare. Evident că nu știu care dintre cele două ipoteze este cea reală, însă probabilitățile îmi spun că a doua e mai plauzibilă.

Punînd văicărelile ipocrite ale domnul doctor în fața erorilor de comunicare cu date foarte sensibile, dar mai ales în fața aspectului „ciudat” al acestora, ar trebui să ne întrebăm cine este de vină că „populația nu mai crede nimic”?

Mi-e dor de Vadim. Și el era ridicol, dar era unul autentic.

Ce boli mai au românii

Citeam postarea dnei Ondine Ghergut despre studentul lovit în zona toracelui care, după o așteptare de 8 ore la primiri urgențe la spital, a fost trimis acasă cu o prescripție pentru un anti-inflamator. Dna Ghergut, pe care o urmăresc pentru calitatea activității sale jurnalistice, descrie în postarea sa și (presupusul, n.m.) mecanism al șpăgii din zona primiri urgențe a spitalului: ești lăsat să aștepți mai mult decît ar fi normal ca să ți se dea de înțeles că trebuie să fii atent, atenție care s-ar materializa cînd cadrele medicale ies să fumeze și își lasă buzunarele halatelor nepăzite.

spiridon-copyCe m-a deranjat aici nu este jurnalismul vindicativ sau lipsa de deontologie a doamnei Ghergut (pentru că da, postarea dumneaei are ingredientele unei anchete jurnalistice), ci ușurința cu care renunță la obiectivism în favoarea prejudecăților ordinare.

De ce lipsă de deontologie și de ce prejudecăți? Pentru că asemenea anchete jurnalistice ar trebui duse pînă la capăt, cu jurnalistul sub acoperire care îi bagă bani în buzunar asistentei pentru tratament preferențial și înregistrări adecvate ale actului de corupție, iar nu cu insinuări făcute într-un context de maximă implicare emoțională a jurnalistului… Și deși fenomenul ăsta prin care oamenii încearcă să-și sporească șansele de succes acoperind din buzunar diferența dintre prețul de echilibru între cerere și ofertă și prețul impus de stat este o realitate statistică, nu putem fi siguri că acesta are loc de fiecare dată cînd ceva nu ne convine (dacă era sigur caz de mită în formă continuată, de ce n-a chemat Poliția?). Dar asta e, insinuăm, ne văităm, dar cînd e de acționat o lăsăm pe altă dată.

Un comentariu la aceiași postare a unui cadru medical (Mihai Morgovan) pune lucrurile la punct:

Interesant ce citesc aici…parerea pacientilor….dar nu stiti ce se intampla de partea cealalta. Sa va povestesc un pic… Un exemplu. Camera urgente Ortopedie din cadrul UPU. Vin pacienti dupa pacienti. Uneori cate 80 de consulturi pe garda, poate si mai multe. Nu cred ca va puteti imagina ce inseamna asta (faceti un calcul sa vedeti cat timp v-ar lua cu un minim de 15 minute pe pacient). Mai ai si de operat poate.. poate si consulturi interdisciplinare. Si va mirati ca asteptati afara? Si ca tot v-am dat exemplu Ortopedia. Voi pacientii sunteti de vina ca aglomerati Urgenta. Veniti pentru afectiuni cronice care ar trebui vazute in Ambulator sau Policlinica, dar acolo nu va place, ca trebuie sa mergeti la medicul de familie si sa luati trimitere si sa asteptati si la el la coada si apoi si in spital. Veniti pentru orice banala contuzie…am avut si pacienti veniti cu febra musculara. Da, asta e pacientul roman. Dar e mai usor sa arunci cu noroi. Sunt specialitati in care nu sunt destui medici ca sa acopere volumul de pacienti veniti in UPU. De ce? Pentru ca cel mai probabil au emigrat pentru o viata mai buna. Voi pacientii are trbui sa iesiti in strada pentru un sistem mai bun. Nu noi. Noi daca iesim voi muriti in camera aia si pe strada. Voi trebuie sa schimbati ceva. Dati salar unui medic echivalent cu al unui judecator. Doar viata dvs e in mainile lui nu? Si atunci daca mai sunt care primesc hulita „spaga” atunci sa aruncati cu noroi si sa ii asteptati cu bratarile afara.

Stăteam să mă gîndesc cu tristețe că, dacă peste noapte s-ar întîmpla o minune și toți oamenii din serviciile publice ar deveni sfinți (ceteris paribus), tot am fi un popor de nemulțumiți și bănuitori triști. Profesori, medici, pompieri, polițiști, funționari n-ar avea nici o șansă să scape de critica calificată a românilor care știu ei mai bine.

Poate că ar trebui să reîncepem să avem încredere în oameni. Și să acționăm cînd e de acționat, nu doar să ne văităm. Asta cu siguranță nu ne va scăpa de necazuri, dar ne poate scăpa de la disoluție.

Pierdut încredere. O declar nulă

În urmă cu cîteva zile comentam la o postare că „comportamentul individului mediu (în magazin, în trafic etc.) n-are nici o legătură cu neajunsurile monopolulului deținut de poliție și inflația de legi inepte”. Afirmația asta a mea este greșită și trebuie să lămuresc problema.

În articolul la care comentam (Șpaga în trafic) se avansează ideea că, așa cum într-un sistem privat proprietarii / administratorii afacerii au grijă să nu-și deranjeze clienții în timp ce veghează asupra integrității patrimoniului lor pentru că asta dăunează afacerii, tot așa ar trebui să facă și statul cu drumurile publice, oprind polițiștii să folosească legea în beneficiu personal (șpaga în trafic). Evident că dezideratul ăsta nu este compatibil cu proprietatea de stat, cu inflația de legi inepte și cu monopolul pe extorcare deținut de stat, acesta fiind de fapt sensul articolului. Cu alte cuvinte, trecerea în proprietate privată a drumurilor (în cazul ăsta), dereglementarea și privatizarea serviciilor de ordine publică ar fi de natură să rezolve problema cam la fel de mulțumitor ca în cazul hipermarketurilor în care „paza încearcă să fie cât mai puțin intruzivă” ca să nu gonească clienții.

Dar chiar așa să fie? Sînt trei observații asupra constructului de mai sus.

  1. Strădania proprietarilor / administratorilor de afaceri private să ofere o experiență cît mai plăcută clienților în timp ce veghează prin firme specializate de pază asupra patrimoniului lor este existențială, dat fiind contextul concurențial aproape perfect (nu-mi place la Cora, mă duc la Auchan), context mai greu de replicat în cazul drumurilor publice (posibil, însă cu costuri care ar duce probabil la pierderea eficienței economice);
  2. Printre metodele pe care proprietarii și administratorii de afaceri private le folosesc pentru asigurarea unei experiențe plăcute clienților în condiții neintruzive de securitate se numără transferarea unei părți a „pierderilor” către firmele de pază (care și le acoperă din tarifele pentru serviciile prestate). O altă parte din „pierderi” este acoperită prin provizioane. Siguranța circulației pe drumurile publice nu poate fi cuantificată în bani și nici nu se pot face provizioane pentru ea. Pur și simplu aceasta nu poate fi băgată la costuri, precum bunurile furate din magazine.
  3. Există țări în care funcționează același sistem public ca la noi,Zeichen_282.svg însă în condiții net superioare pentru „clienții” șoferi. Dimensiunea și complexitatea mult mai mare decît în România a sistemului public de drumuri și a sistemului public de asigurare a siguranței circulației din Germania ar trebui să ne determine să căutăm și alte cauze ale eșecului de la noi, pe lîngă cea a naturii proprietății.

În momentul ăsta v-ați putea întreba unde e explicată esența greșelii de care pomeneam la început, și de ce greșeală, pentru că e destul de limpede că argumentația articolului de care pomeneam e cel puțin șubredă.

Răspunsul l-am găsit într-un articol scris de Tim Harford intitulat The meaning of trust in the age of Airbnb. Harford scoate în evidență că unul dintre secretele succesului economic german este încrederea. Societățile care prețuiesc încrederea sînt în mod natural favorabile liberei inițiative și prosperității. „Prosperitatea nu numai că necesită încredere, ci o și încurajează. De ce să te deranjezi să furi cînd te simți confortabil oricum?”. Societățile în care nu există încredere au o performanță economică slabă: sînt macinate de corupție, crimă organizată, incertitudine legislativă, instabilitate politică, lipsesc investițiile (iar cele care totuși se fac au drept scop îmbogățirea băieților deștepți), autoritățile statului îi abuzează și îi șicanează pe contribuabili etc. În asemenea societăți șpaga este un mijloc de supraviețuire, iar antreprenoriatul este vecin cu nebunia, pentru că este mult mai rentabil să nu faci nimic și să ceri de la stat.

Problema noastră (inclusiv în cazul ăsta cu șpaga în trafic) este că am abandonat demult să mai cerem, dar mai ales să mai oferim încredere. Nu avem credibilitate, nici măcar față de noi înșine. Mersul trenurilor, școala, biserica, politica, mediul de afaceri, armata, poliția, justiția, nici una nu este de încredere. Dacă respecți regulile de circulație (multe dintre ele aplicate în mod inept!) ești prost, iar dacă plătești amenda cînd te prinde poliția, ești și mai prost. Furăm și înșelăm cu impunitate, iar cînd situația ne devine potrivnică dăm dovadă de o ipocrizie montruoasă. În fond dacă asta fac politicienii de seamă ai zilei, noi de ce nu am face, ce sîntem cumva proști?!

Cum s-a pierdut încrederea la noi? 50 de ani de comunism (adică minciună dimineața, la prînz și seara, pe toate canalele), loviluția din 1989 (o altă minciună gogonată), dar și trioul magic lene-prostie-răutate. Majoritatea a putut fi astfel manipulată cu ușurință, inducîndu-i-se ideea că statul și legea garantează tot. Tot. Dilemele morale nu își mai aveau rost în condițiile astea. Astfel, comportamentul individului mediu (în magazin, în trafic etc.) a fost pervertit să fie atent la tonul polițistului care aplică legea, sau să se descurce și el cum face toată lumea…