E ușor să-i judecăm pe alții, nu? De parcă vanitățile, fricile iraționale, egoismul nu ne-ar fi dus niciodată pe drumul greșit. Mai ales cînd avem doar două cartonașe. Alb și negru. Stînga, dreapta. Liberali și conservatori. Victime și agresori. Bine și rău.
Dar oare așa stau lucrurile – lumea este formată din oameni buni-buni și oameni răi-răi?
Abordarea potrivită la întrebarea asta este o simplă introspecție. Dacă sîntem suficient de onești o să găsim răspunsul. Dar dacă vrem să mergem mai departe, trebuie să abandonăm blocajele emoționale și abordarea convențională bine – rău. Pentru că fiecare acțiune a noastră nu are niciodată doar o singură consecință, ci mai multe, în funcție de context.
Inginerii, economiștii, uneori și politicienii au nevoie să exploreze un pic mai atent consecințele – anticipate și neanticipate, așa că s-a dezvoltat o ramură a științei care studiază deciziile în condiții de incertitudine. Și, deși la nivel individual oamenii judecă la fel ca în urmă cu 100 sau 1.000 de ani, cu toții sîntem captivi în bucla Between paralysis by analysis and the extinction by instinct.
Partea proastă este că bunul simț natural pe care îl căpătăm în primii ani de viață ne este sistematic erodat de politicienii care ne transmit că merităm cu mult mai mult decît primim și că nu e vina noastră dacă lucrurile merg prost, ci a celorlalți. Din cînd în cînd, ni se spune că sîntem sub amenințarea teribilă a celorlalți, că sîntem exploatați cu sălbăticie și că sîntem pe deplin îndreptățiți să ne luăm înapoi (sîc!) lucrurile de care am fost prea mult timp privați.
Ca să fie clar, asta este retorica pe care au folosit-o toate regimurile totalitare din secolul XX: comuniștii lui Lenin, naziștii lui Hitler, comuniștii lui Mao, ai lui Stalin, ai lui Castro, ai lui Pol Pot și ai tuturor sateliților lor din Europa de est și de aiurea. Toți dictatorii pomeniți au avut la început susținere socială, iar majoritatea celor care au contribuit activ la aducerea la putere a acestor criminali au crezut că fac bine, că luptă împotriva opresiunii și a injustiției și a corupției. Pentru ca, în cele din urmă, să realizeze pe propria piele cît de mult au greșit…
Și, cînd să zicem că am scăpat, iată că politicieni și canale mainstream media din zilele noastre lipsite de orice scrupule aduc în lupta pentru putere aceeași retorică manipulatoare și criminală.
Întrebarea care rămîne după ce se așează praful este dacă sîntem abosolviți de responsabilitate. Că așa făceau toți, nu? Că nu am executat decît ordine. Că injustiție socială și corupție. Că rasism. Că violență. Așa e. Așa făceau toți, am executat doar ordine, avem injustiție și corupție și rasism, dar la nivel individual răspundem pentru tot ce am făcut și ce am fi putut face și nu am făcut.
În toate exagerările și manipulările îngrozitoare care au loc zilele astea legat de moartea lui George Floyd, cea mai bună poziție mi se pare a fi cea a lui Barack Obama, într-un discurs din 2015 legat de un caz asemănător.
„There’s no excuse for that kind of violence that we saw yesterday!”
* Ilf și Petrov, 2012, Polirom.