De la defăimarea socială la hărțuirea morală

Sau ce legi minunate ne mai dă nouă pesedeul.

Am primit săptămîna trecută la serviciu un regulament intern actualizat. Nu mică mi-a fost mirarea cînd, citindu-l pe diagonală, am ajuns la un nou concept numit hărțuire morală.

Constituie hărțuire morală la locul de muncă și se sancționează disciplinar, contravențional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme: a) conduită ostilă sau nedorită; b) comentarii verbale; c) acțiuni sau gesturi.

Am fost mirat, că ai mei angajatori, cu toate excesele lor, sînt oameni normali, iar paragraful de mai sus (și ce mai urmează) nu prea e. Pînă ieri, cînd am auzit la radio Guerrilla pomenindu-se de hărțuirea morală, ca nouă prevedere legislativă.

Căutai oleacă pe internet și găsii că avem legea nr. 167 din 7 august 2020 nășită de băetzii (și fetele) de la pesede. Dar au trecut 2 ani…

Mi-am dat seama că pesede are o adevărată pasiune socială pentru discriminare și hărțuire, iar după tentativa (stupidă, în formă, ticăloasă pe fond) lui Livache din 2015, dna ministru Gabriela Firea iese luni 12 decembrie cu piesa ei de rezistență:

„Ghidul privind hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală la locul de muncă este o premieră pentru România. Documentul a fost elaborat de specialiștii ANES împreună cu Institutul Român Pentru Drepturile Omului și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale(…) Acest ghid este un instrument important, pe care dorim să-l implementăm în toate instituțiile și care va fi sprijin real pentru angajați, dar și pentru angajatori. Orice conduită ostilă sau nedorită, orice comentariu nepotrivit, cu tentă sexuală, orice acțiuni și gesturi nepotrivite înseamnă hărțuire și acest ghid stabilește toate măsurile care trebuie luate la nivelul unei instituții pentru a gestiona astfel de situații, dar în primul rând pentru a preveni”, a anunțat ministrul Gabriela Firea.

Cică ghidul poate fi consultat timp de 30 de zile pe site -ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, doar că la 24 de ore de la anunț eu nu îl găsesc pe https://mfamilie.gov.ro/

Dincolo de emfaza hidoasă cu care dna Firea anunță o chestie veche de 2 ani, stau să mă gîndesc ce e în spatele acestui stunt pr:

Obiective:

  1. creșterea vizibilității personale. Dna Firea e într-un con de umbră, pe un portofoliu inventat special pentru dînsa, care funcționează și azi ca un fel de anexă a ministerului muncii. Ea este plasată într-o poziție ferită de intemperiile politice curente pentru conservarea potențialului electoral, însă tocmai ăsta este și dezavantajul acestei poziții.
  2. sigilarea pozițiilor deținute de oameni fideli regimului pesede-penele, care nu mai pot fi îndepărtați așa de ușor din instituțiile statului, companii de stat și, cine știe, chiar companii private.

Strategie: folosirea trendului woke ajustat la particularitățile și, nu-i așa?, nevoile noastre, astfel încît demersul dnei Firea să nu poată fi combătut fără riscul de a fi catalogat dinozaur social (sic!).

În rest, numai de bine – am răsuflat ușurat cînd am văzut asta în legea 167 din 2020:

PS: sînt totuși un pic dezamăgit, dacă pesede ar fi avut măcar un dram de consecvență, după discriminarea socială ar fi consacrat conceptul de hărțuire socială, că aia cu morala are conotații elitiste – atît de urîte de electorat, dar dureros jinduite de politicienii lor.