Etichetă: criza

Comitetul oamenilor muncii se întoarce

„A clear conscience is usually the sign of a bad memory.” Steven Wright

Văd o mulțime de ofuscați pompoși care înfierează cu mînie proletară creșterile de preț la articole care cu greu se mai găsesc zilele astea prin magazine. Price gauging & Virtue signalling, cum ar veni.

Un exemplu elocvent aici:

Ne place sau nu, crizele nu suspendă legile economice. La unele categorii de produse – de exemplu făină, drojdie, spirt medicinal cererea a crescut de peste 3 ori! Producătorii angajează cheltuieli suplimentare semnificative să își dubleze producția (nimeni nu lucrează în mod normal la 50% din capacitate) și tot nu reușesc să acopere cererea. Prima și cea mai banală creștere de cheltuieli este cea cu personalul, fie că trebuie să angajeze mai mulți oameni, să lucreze în 3 schimburi, fie că trebuie să-i plătească pe cei existenți pentru ore suplimentare. Asta în condițiile în care și producătorii și distribuitorii români sînt loviți de criză. Pe urmă mai multe utilaje – de exemplu, în România există stocuri uriașe de făină, dar care nu este ambalată. Iar ambalarea se face pe linii de ambalare ale căror capacități sînt dimensionate pentru o vînzare normală, nu pentru situații de criză și consumatori smintiți. Nu cu mult diferit stau lucrurile la drojdie, măști sterile, dezinfectant, paste făinoase, spirt medicinal, conserve, hîrtie igienică etc.

Iar după vîrful ăsta de cerere, evident va veni o cădere bruscă a cererii, care va aduce la rîndul ei cheltuieli suplimentare și pierderi. Va veni pentru că va trece valul de panică și oamenii vor realiza că nu au ce face cu 10 kilograme de făină în casă, că oricum se găsește, chiar dacă mai scumpă. Plus că bugetele gospodăriilor se vor subția cît de curînd. Iar producătorii vor trebui să dea afară din oameni și/sau să le reducă programul de lucru (și salariile) și să plătească aiurea pentru utilajele nefolosite. Unii vor trebui să închidă cu totul și să își declare insolvența (chestie care evident că nu îl interesează pe ofuscatul pompos de serviciu).

Pînă la urmă, în toată nebunia asta, trebuie să ne hotărîm dacă mai vrem să vedem produsele alea la culoare, chiar și la un preț de 3 ori mai mare. Apelul la plafonarea prețurilor, de control și amendare a producătorilor și comercianților, public shaming -ul nu sînt decît forme de populism și iresponsabilitate. 

În fond nu trebuie să ne căznim prea tare, trebuie doar să reactivăm legea nr. 5 / 1974 (care a fost abrogată abia în 1998!):

Pentru infaptuirea hotaririlor partidului si statului privind dezvoltarea intensiva si modernizarea continua a agriculturii, realizarea indicatorilor de productie si economici la un nivel ridicat, in vederea cresterii aportului unitatilor agricole de stat la dezvoltarea economiei nationale si in aprovizionarea populatiei cu cantitati sporite de produse agrozootehnice, sarcini deosebite revin comitetelor oamenilor muncii, directorilor, inginerilor sefi, contabililor sefi, sefilor de ferme si celorlalte cadre tehnice si economice din aceste unitati.
In vederea cresterii rolului si raspunderii fata de partid si de stat a comitetelor si consiliilor oamenilor muncii, directorilor, inginerilor sefi, contabililor sefi, sefilor de ferme si celorlalte cadre tehnice si economice din unitatile agricole de stat,
Marea Adunare Nationala a Republicii Socialiste Romania adopta prezenta lege.

Ieşirea din criză?

Publicaţia The Economist calculează de câteva decade un indicator al preţurilor produselor cotate şi tranzacţionate pe pieţele internaţionale de mărfuri. Mărfurile, categoriile în care acestea sunt împărţite, precum şi ponderile acestora sunt prezentate în fişierul ataşat.

În articolul publicat pe 13 Ianuarie 2011 putem vedea următorul tabelaş:

Sursa: http://www.economist.com/node/17905969?story_id=17905969

Pentru comparaţie, hai să vedem aceiaşi analiză pentru ultima decadă a secolului trecut (26 Noiembrie 1998):

Sursa: http://www.economist.com/node/345830

Câteva concluzii pe care le putem trage sunt:

1. că din anul 2005 (anul de referinţă – index 100) până în anul 2010, preţurile produselor tranzacţionate în pieţele internaţionale de mărfuri s-au dublat în dolari americani, dar şi în Euro, în timp ce într-un interval de 8 ani (1990-1998) indexul preţurilor aceloraşi produse a scăzut cu aproape 12%, tendinţă care s-a păstrat până în primii ani ai noului mileniu.
2. preţurile produselor alimentare au crescut de 2,24 ori în intervalul 2005-2010, în timp ce între 1990 şi 1998 creşterea a fost nesemnificativă (2,5%).
3. preţul aurului a crescut de 3,5 ori în intervalul 2005-2010!
4. numai în ultimul an preţurile produselor alimentare au crescut cu 31 de puncte procentuale, pe secţiunea Dollar index.
5. pe secţiunea Euro Index se poate vedea că în ultimul an avem o creştere generală (all items) de peste 50%!

 

Fără pretenţia unei analize academice, părerea mea este că avem de-a face cu o inflatie globală. Aceasta e alimentată în principal de faptul că americanii au acoperit găurile generate de prăbuşirea parţială a sistemului lor bancar prin tipărirea de bani şi finanţează razboaiele din Irak şi Afganistan din aceiaşi tipografie, iar europenii se ambiţionează să asigure programe de protecţie socială aberante precum şi un aparat birocratic uriaş, lucruri care nu pot fi acoperite decât prin – aţi ghicit – tipărirea de bani. Normal, pentru că deficitele trebuie acoperite cumva.

Politica asta a guvernelor de a amâna un deznodământ inevitabil prin creşterea nemasurată a deficitelor este percepută în unele medii ca fiind un semn al revenirii din criză. Ce va urma, de fapt, este  o creştere mult mai pronunţată a preţurilor la alimente (fapt favorizat şi de creşterea taxelor şi impozitelor), la energie (benzină, motorină, gaze naturale, electricitate) coroborată cu penuria acestora şi descurajarea investiţiilor şi a iniţiativei private. Chestia asta depăşeşte cu mult graniţele noastre. Chiar dacă am avea cei mai curajoşi şi corecţi politicieni (ceea ce, evident, nu e cazul!), tot nu am avea nici o sansă de scăpare.