Să înfierăm profitul cu mînie proletară

Citim zilele astea ancheta jurnalistică făcută de Cătălin Tolontan și colegii săi despre afacerea dezinfectanților vînduți pe bani publici spitalelor de stat din România și ne umplem de mînie.

Pe scurt, situația poate fi sintetizață pe trei direcții principale.

Diluarea substanțelor active din dezinfectanți (din cîte mi-am dat seama nu e condamnabilă în sine, ci poate doar în detaliile privind concentrațiile, care par să nu fie foarte bine reglementate).

Vînzarea către spitale fără licitație sau cu licitații trucate în dauna unor oferte mai avantajoase pentru sistemul public de sănătate și interesul public în general.

Folosirea unor companii offshore pentru ferirea de către fiscul din România a profiturilor conform unui mecanism destul de simplu și legal pe care îl descriam cu ceva vreme în urmă. Profiturile rezultau din aplicarea unor cote de adaos comercial de pînă la 600% asupra substanțelor active („Hexi Pharma cumpăra materia primă printr-o firmă offshore, cu un preț și de 7 ori mai mare decît cel de piață.”) multiplicată cu diluarea de pînă la 10 ori a acestora („… băga de 10 ori mai puțină substanță activă în Suprasept, Thor, Clorhexin și în alte produse.”).

Ancheta jurnaliștilor în cazul Hexi Pharma este o mostră de jurnalism autentic, cum din ce în ce mai rar mai avem ocazia să vedem în România (și nu numai). Investigațiile acestora scot la lumină un sistem profund corupt și pun presiune pe autoritățile statului să se sesizeze și să cerceteze pe baza unor dovezi ce nu (mai) pot trecute cu vederea. Din cîte se vede, autoritățile nu se grăbesc să facă lumină pentru că implicațiile sînt probabil pînă la cel mai înalt nivel al politicii, administrației publice și al serviciilor secrete.

Totuși, deși mînia e pe deplin întemeiată, ne expune pericolului unei orbiri temporare. Putem rata astfel să vedem adevărata problemă – aceea că, așa cum nu exită un sistem socialist/comunist de succes, tot așa nu poate exista un sistem public de sănătate sănătos, pentru că ambele favorizează corupția care le macină veșnic, ambele inhibă concurența reală și inovarea prin suprareglementare, și ambele sînt profund ineficiente pentru că, nu-i așa, eficiența economică este asociată cu profitul, iar noi nu vrem să facem profit din sănătatea poporului…

Ajunși aici am putea fi tentați să dăm vina, în ordine, pe guvern, ministerul sănătății, direcțiile de sănătate publică, spitale, băieții deștepți care au speculat slăbiciunile sistemului etc. Dar a cădea în această capcană e ca și cum am da vina pe cuțitul cu care ne-am tăiat singuri la mînă.

 

A murit Ceaușescu? Nu ideile și mijloacele lui

Aflăm cu deosebit interes de pe pagina de internet a camerei deputaților despre o inițiativă legislativă preponderent penelistă despre activitatea de prevenție în sănătate. Forma concretă a propunerii este aici: http://www.cdep.ro/proiecte/2016/000/00/4/pl1165.pdf

La prima vedere e o chestie bună, asta cu prevenția – cu siguranță există persoane care se îngrijesc activ de sănătatea lor. Propunerea legislativă vine cu conceptul de stimulente financiare pentru cei care „contribuie activ la menținerea sănătății lor”. Stimulentele ar urma să fie acordate celor îndreptățiți de CNAS sau unități private de asigurări medicale sub forma unui soi de credit medical, la care să poată apela în cazul unei probleme de sănătate.

Problema este că deși legea spune că cetățenii au dreptul (Cap. IV, art. 24) „de a beneficia de programele, măsurile și acțiunile de prevenție indiferent de calitatea lor de asigurat”, cei care nu vor sau nu pot să participe sînt condamnați să-și plătească parțial sau integral îngrijirile medicale din sistemul de stat, deși au calitate de asigurați și au contribuit ani sau zeci de ani.

Deci ce avem noi aici? Avem cam aceiași ipocrizie sinistră din anii ”80: regimul Ceaușescu se îngrijea de alimentația științifică a populației, făcînd evident un program guvernamental pentru asta <<La 14 iulie 1982, Scînteia a anunţat că în urma hotărârii CPEx urma a fi supus dezbaterii publice proiectul Programului de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei, „program care situează în centrul atenţiei omul cu nevoile sale, satisfacerea echilibrată a ce­rinţelor de consum alimentar ale tuturor membrilor societăţii noastre”.>> Sursa http://jurnalul.ro/scinteia/special/condamnarea-la-foame-programul-de-alimentatie-stiintifica-a-populatiei-521489.html

Aceiași retorică mincinoasă ca și azi: Ceaușescu voia să facă reducă artificial consumul de alimente al populației ca să plătească datoriile României față de FMI și ca să finanțeze proiecte megalomanice invocînd sănătatea populației, iar politicienii zilelor noastre vor să reducă accesul asiguraților (băgați în sistem cu japca!) la servicii medicale ca să echilibreze bugetul sănătății care este în roșu de ani de zile, fără perspective de revenire, invocînd, din nou, grija pentru sănătatea populației.

Ce s-a întîmplat în anii ”80 este destul de cunoscut: penurie (nu numai la alimente, ci și la săpun, hîrtie igienică, detergent), foamete, între 2 și 4 ore pe zi fără curent electric, fără apă caldă și căldură, disperare.

Avem motive să credem că inițiativa de azi este mai bună decît cea din urmă cu 35 de ani? Nu cred. Este de notorietate publică moralitatea îndoielnică a politicienilor noștri, la fel ca și incompetența lor. Orice analiză obiectivă a politicii din România ultimilor 25 de ani ne va arătă ca politicienii au fost interesați doar de înavuțire rapidă și prin orice mijloace, punctată cu inițiative populiste toxice menite să le asigure menținerea la putere.

Da, sistemul medical din România este în impas, avînd deficite cronice și datorii istorice, dar soluția nu stă în mai multă birocrație (care aduce mai multă corupție) și alocarea discreționară a sumelor plătite de asigurați în favoarea unora, respectiv detrimentul altora. Nu trebuie să fii cercetător științific să înțelegi că rezolvarea problemei începe cu eliminarea corupției din sistemul medical și restabilirea încrederii în acesta.

Merită remarcată invocarea simultană a principiului individualității, cît și pe cel al non-individualității. Asta da coerență!

principii - Copy

Pe același subiect.

http://cultural.bzi.ro/programul-de-alimentatie-stiintifica-a-populatiei-elena-ceausescu-daca-vor-sa-manance-mai-mult-riscul-este-al-lor-7053

 

Lobby -ul: de la teorie la practică (1)

Într-o prelungire firească a postului Cum devine treaba cu lobby -ul , vă prezint şi câteva mostre de manifestare, aflate la distanţă de aproape un veac şi jumătate între ele.

  1. Afacerea Strussberg http://en.wikipedia.org/wiki/Bethel_Henry_Strousberg din a doua jumătate a secolului 19, privind dezvoltarea infrastructurii de cale ferată (Ştefan Golescu – prim ministru liberal) http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Afacerea_Strousberg Detalii interesante pot fi găsite şi în seria de  cinci articole din ziarul Timpul publicate de Mihai Eminescu începand cu 10 Noiembrie 1879 sub titlul „Răscumpărarea căilor ferate”.
  2. Afacerea Boeing din perioada 2008-2009 (Tăriceanu -prim ministru) http://www.adevarul.ro/actualitate/wikileaks_despre_romania/Americanii_vad_doar_coruptia_altora_0_455954746.html
  3. Afacerea Bechtel – autostrada Transilvania din perioada 2003 (Adrian Năstase – prim ministru) http://www.adevarul.ro/actualitate/wikileaks_despre_romania/Wikileaks_despre_Romania-_Bechtel_in_cablogramele_WikiLeaks_0_452955314.html
  4. UPDATE: http://catavencu.ro/ambasada-sua-are-pe-limba-numele-premierului-independent-43374

Aproape că nu sunt diferenţe. Aceiaşi reţetă de spoliere a unei naţiuni conduse de politicieni incapabili, corupţi, buni de nimic. Şi de vreme ce a funcţionat 150 de ani (sau mai mult), va funcţiona şi pe viitor cu succes.

Rechtsstaat pe dracu!

Cum devine treaba cu lobby -ul

S-o luăm pe departe.

Rechtsstaat este un concept al gîndirii juridice europene, împrumutat din jurisprudenţa germană, care poate fi tradus ca „stat de drept” sau „stat constituţional”. Immanuel Kant este creditat ca iniţiatorul teoriilor care au condus la Rechtsstaat [1], în contextul istoric al sfîrşitului secolului 18 (revoluția franceză, proclamarea independenţei SUA). Statul constituţional este acela în care exercitarea puterii guvernamentale este limitată prin lege şi adesea este legat de conceptul anglo-american the rule of law.

Într-un Rechtsstaat, puterea statului este limitată în scopul de a proteja cetăţenii de exercitarea arbitrară a autorităţii, se bucură de libertăţile civile stabilite prin lege și pot folosi instanţele judecătoreşti. 

Pe de altă parte, conceptul de Rechtstaat prezumă egalitatea dintre societatea civilă, compusă din totalitatea organizaţiilor voluntare civice, sociale, profesionale şi instituţiile care stau la baza unei societăţi funcţionale, și structurile de autoritate ale statului (indiferent de forma de organizare politică).

Lobbying -ul (sau activitatea de Lobby) este intenţia de a influenţa deciziile luate de către legislatori şi/sau oficiali din guvern de către membri ai societăţii civile, reprezentanţi ai corporaţiilor sau ai altor state. Un lobbyist este o persoană care încearcă să influenţeze legislaţia în interesul grupului din care face parte sau pe care îl reprezintă.

Activitatea de Lobby este cumva similară celei desfaşurate de grupurile de interese, denumire folosită preponderent in Franţa. De remarcat că în Franţa grupurile de interese nu se bucură de recunoaşterea oficială pe care o au lobby -ştii anglo-americani, fiind acuzate, între altele, că ameninţă unitatea statului.

În SUA această activitate este reglementată prin Lobbying and Disclosure Act of 1995[2] şi prin Honest Leadership and Open Government Act of 2007[3]. În Anglia în 2009, Comitetul pentru Administraţie Publică din Camera Comunelor a recomandat introducerea unui registru statutar de activitate de lobby şi grupuri de interese care ar fi în măsură să îmbunătăţească transparenţa relaţiilor dintre factorii de decizie ai statului şi interesele exterioare[4].

Parlamentul britanic a dat un răspuns controversat afirmând că auto-reglementarea este mai adecvată. Liderul conservator David Cameron a prezis că acesta este „următorul mare scandal care aşteaptă să se întâmple” şi că acesta „a tentat politica noastră pentru prea mult timp, fiind o situaţie care expune relaţia mult prea confortabilă dintre politică, guvern, afaceri şi bani„[5].

Este de menţionat aici şi ceea ce se numeşte the revolving door of influence (într-o traducere neaoşă, placa turnantă a traficului de influenţă), un obicei prin care o persoană îşi schimbă rolul, fiind alternativ membru al unui grup de lobby şi membru al corpului legislativ sau executiv, şi invers. În unele cazuri, ambele roluri sunt jucate simultan[6]. Perfect legal! Analiştii politici susţin că se poate dezvolta o relaţie nesănătoasă între sectorul privat şi guvern, bazată pe acordarea de privilegii reciproce în detrimentul interesului naţional şi poate duce la captură de reglementare[7][8].

Pentru a avea o imagine privind dimensiunea fenomenului, conform unui raport al organizaţiei The Center for Responsive Politics, numai în SUA în perioada 1998 – 2003 se estimează că grupurile de lobby au cheltuit 13 miliarde de dolari doar în zona Congresului. Acelaşi raport identifică un număr de 250 de top revolvers, foşti membri ai Congresului SUA „transformaţi” în lobby -şti[7].

Ca să concluzionăm, activitatea de lobby e la fel de veche ca lumea, s-a bazat pe afinităţi, interese, diverse forme de presiune, dar şi prostie, lăcomie, lipsă de caracter şi tot felul de alte slăbiciuni omeneşti şi a fost recunoscută mai voalat sau deloc, în funcţie de cât de ipocriţi au fost politicienii vremii.

La noi, unde societatea civilă își trăiește copilăria – în general prin ONG -uri, lucrurile sînt delimitate de o legislaţie tembelă privind grupurile de interese (dar numai economice), incriminarea penală a traficului de influenţă şi o mare doză de ipocrizie, în special privind corupţia.

Deşi activitatea de lobby poate avea și scopuri nobile, existând câteva cazuri demne de luat în seamă în acest sens, la o privire mai atentă are o profundă conotaţie negativă. Am aici în vedere aspectul ocult, aspectul oneros, monopolizarea spectrului politic (nu poţi accede în politică dacă nu eşti susţinut de un grup de lobby, decât cel mult mult până la nivelul de membru cotizant) şi crearea unei zone mlăştinoase în care nu se mai poate trage o linie clară între ce e rău şi ce e bine, ce e moral şi ce e imoral etc. Aici este terenul unde operează serviciile secrete și ăsta e şi motivul pentru care teoria conspiraţiei, cu toate excesele ei paranoice, nu este cu totul lipsită de temei.

Zilele astea a ieşit la iveală un nemernic care, păcălit să susţină nişte proiecte, a spus că urmează să factureze beneficiarilor o prestaţie de 12000 de Euro.

Tot zilele astea a ieşit la iveală un mare sindicalist care are o avere impresionantă, greu justificabilă din orice perspectivă.

Toată lumea se crizează. Presa e în delir. Are pâine pentru cel puţin o săptămînă. Aceeaşi presă ai cărei reprezentanţi de marcă s-au îmbogăţit scriind la comandă sau lătrînd la comandă.

Mă opresc să arunc o privire de ansamblu. Privind din nou ipoteza egalităţii dintre stat şi societatea civilă drept caracteristica cea mai importantă a unui stat de drept îmi dau seama că este de o naivitate impardonabilă.

1The Constitution of Liberty, University of Chicago Press, 1960