Făcînd abstracție de comentariile de pe forumuri, poluate în prea mare măsură de postaci partizani și indivizi cu probleme psihice mai mult sau mai puțin grave, urmăresc cu oarecare interes discuțiile din grupurile de apropiați și dintre oamenii cu care vin în contact aproape în fiecare zi, inclusiv cei din familie.
Indiferent de opțiunea politică, se disting trei mari categorii:
- Oameni care au un punct de vedere articulat, cu mai multe sau mai puține argumente, dar care se exprimă normal, fără excese de limbaj sau comportament;
- Oameni care evită discuțiile pe tema referendumului și a opțiunilor politice, pe care fie nu-i interesează subiectul, fie se tem să-și exprime un punct de vedere;
- Și, în sfîrșit, îndîrjiții: aceștia se disting prin execesele de limbaj, vehemență, fizionomie transformată, atitudine care oscilează între amenințare și desconsiderare, și pe care dacă-i întrebi ”bine, dar care sunt argumentele tale?” te etichetează urgent ca fiind băsist (sau uslist 🙂 ), fără să poată aduce un argument de bun simț.
Cu primele două categorii n-am o problemă, însă sunt dezamăgit de oameni pe care credeam că-i cunosc și despre care credeam că sunt raționali și ghidați de bun simț, dar care se năpustesc orbește în categoria a treia… Abdicarea de la bunele maniere este totală, simțul umorului a murit, fiind înlocuite de invective, ton ridicat, ironie de mahala, clișee ieftine și bădărănie.
Bănuiala mea este că, de fapt, indivizii din a treia categorie nu se luptă pentru principii morale, bun simț, convingeri bazate pe rațiune, ci pentru apărarea condiției lor umane modeste, găsind astfel o entitate exterioară asupra căreia să proiecteze nereușitele, concesiile vinovate și frustrările existenței lor. Acesta este explicația faptului că cei din a treia categorie nu sunt în stare să argumenteze opțiunile pe care le exprimă.
Deci, oameni buni, dacă doriți să vă salvați, citiți-l (din nou) pe Caragiale, chiar dacă vă regăsiți printre personajele acestuia.
* pentru demiterea lui Băsescu de către USL.