Cum rezolvă alții problema cîinilor

Că autoritățile de la noi sînt inepte și corupte știe toată lumea. Atunci cînd nu fac nimic în legătură cu o anumită problemă, se dovedește că e convenabil – nici un funcționar nu trebuie să-și suprasolicite neuronul, iar riscurile a face greșeli sînt minime, dar și profitabil – există un număr important de cetățeni pe care îi mulțumește lipsa acțiunii firești, care devin importanți în context electoral.

romania-condamnata-de-cedo-din-cauza-cainilor-vagabonzi-crop-644x416

Sursa: http://www.ziarulring.ro/stiri/30268/romania-condamnata-de-cedo-din-cauza-caini

De aceea, mi-am zis să cercetez cum fac alții cu cîinii vagabonzi.

Canadienii pornesc de la niște definiții simple și reguli clare. Pe de o parte problema se centrează pe responsabilitatea proprietarului de animal de companie față de societate și mediu, iar pe de altă parte se tranșează eficient ce se întîmplă cu cîinii, pisicile, aligatorii etc. (animale presupuse a fi) de companie care se plimbă fără stăpîn prin locuri publice.

Reducînd aria de cercetare, legislația canadiană vorbește despre cîinii arestați (impounded dogs). Primăria orașului Calgary clarifică problema în 11 rînduri de text:

Cîinii din lista de mai jos […] au fost arestați de către Serviciul pentru animale pentru că se deplasau liber în zone publice, fapt care constiuie o încălcare a Legii privind deținerea responsabilă a animalelor de companie. Un cîine care se deplasează liber creează probleme de siguranță pentru populație și pentru cîine. Cîinii arestați sînt ținuți în prezent la Centrul de servicii pentru animale aflat la adresa 2201 Portland Street SE. Cîinii arestați care pot fi identificați pe baza unui medalion cu număr de licență, a unui tatuaj lizibil sau a unui microcip cu informații actuale, sînt găzduiți pentru zece (10) zile. Cîini arestați ce nu pot fi identificați sînt găzduiți pentru patru (4) zile. Cîinii nerevendicați de către proprietarii lor în acest interval (4, respectiv 10 zile, n.m.), vor fi supuși unei evaluări comportamentale și de sănătate, iar dacă se consideră potriviți pentru adopție, aceștia vor deveni disponibili pentru adoptarea de către public. Găzduirea îl costă pe proprietar 40 CAD, dar pentru încurajarea revendicărilor în prima zi nu se percepe taxă, în a doua doar 21 CAD.

Activitatea de găzduire și gestionarea procesului de adopție sînt realizare de către organizații precum PetHarbor.

Proprietarii de cîini sînt obligați să se asigure ca patrupdele lor:

  • Au și poartă un număr de licență obținut de la primăria orașului Calgary atunci când acesta are vîrsta mai mare de 3 luni.
  • Nu se deplasează liber. Cu alte cuvinte, cîinii trebuie să fie sub controlul sau pe proprietatea proprietarului lor.
  • Sînt ținuți în lesă în permanent, cu excepția unor indicatoare de atenționare care indica altfel, sau a situației cînd sînt într-o curte privată împrejmuită.
  • Sînt sub control în zonele desemnate pentru ne-uzul lesei. Acest lucru înseamnă că trebuie să răspundă la comenzi prin semne și vocale.
  • Nu mușcă și nu rănesc pe nimeni.
  • Nu aleargă, amenință sau atacă persoane sau alte animale.
  • Nu latră, urlă sau deranjează pe nimeni.
  • Nu provoacă daune.
  • Nu împăștie gunoi.
  • Nu umbla prin curțile școlilor, locuri de joacă, terenuri de sport, terenuri de golf, cimitire, zone de scăldat sau de înot.
  • În timp ce se află pe o zonă de trafic pietonal să se afle legat cu o lesă de nu mai mult de doi metri, să rămînă pe partea dreaptă a zonei de circulație, să nu interfereze și să nu obstrucționeze alți trecători.
  • Nu sînt lăsate nesupravegheate în timp ce sînt legate.

Proprietarii de câini sînt obligați de lege:

  • Să posede mijloace adecvate să adune fecalele cîinelui.
  • Să ridice toate fecalele produse de cîinele lor atît din locurile publice cît și de pe proprietatea lor.
  • Să nu meargă pe bicicletă, skateboard sau patine ținînd un câine în lesă.

Amenzile pentru nerespectarea celor de mai sus sînt cuprinse între 25 și 1500 CAD.

Concluziile sînt – ca și definițiile și regulile de mai sus – simple. Nu trebuie decît să copiem 🙂 La asta ne pricepem destul de bine. Autoritățile canadiene își protejează cetățenii și mediul, ale noastre nu. Organizațiile de protecție a animalelor nu au decît să-și reverse toată dragostea și banii către centrele pentru cîini vagabonzi.

Singurele impedimente de surmontat sînt funcționarii și politicienii imbecili și fricoși precum și gălăgioasa ceată de „iubitori” de animale, a căror dragoste izvorăște dintr-o profundă (și patologică) instabilitate emoțională. 

—————

Actualizare.

A propos de funcționarii și politicienii de care pomeneam mai sus, vedeti aici reacția primarului Oprescu http://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-15509224-primarul-general-sorin-oprescu-face-declaratie-presa-miercuri-incepand-ora-18-00-edilul-fost-negasit-desi-copil-patru-ani-fost-sfasiat-caini.htm

Actualizare 2:

O ființă pe nume Lavinia Mirela Nica, în calitate de voluntar al ONG-ului Caleidoscop, a semnat pe formularul de adopție / revendicare de la Adminsitrația pentru Supravegherea Animalelor, asumîndu-și responsabilitatea pentru cîinele presupus ucigaș. „Teoretic trebuia sa am grija de el, practic nu. Pentru ca nu erau scosi pe nume propriu ci pe numele asociatiei. Daca trebuie sa invinovatim pe cineva, trebuie criticata asociatia pentru ca nu si-a asumat responsabilitatea. Era o situatie de compromis, primaria stia, dar trebuia sa eliberam locurile. Am inteles ca s-a ajuns la moartea unui copil, dar asta a fost. A fost un accident. Eu am constiinta curata si ma ocup in continuare sa salvez animale”. Sursa http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/declaratia-femeii-care-l-a-luat-pe-semnatura-pe-cainele-ucigas-un-accident-am-constiinta-curata.html