Bunul simț a murit. Trăiască legea!

Incidentul de zilele trecute cu doamna care a traversat prin loc nepermis și a fost arestată de poliție încă face valuri. De fapt, partizanatul dintre cei pro și cei contra polițiștilor a ajuns de-a dreptul psihoză.

Voluptatea cu care oameni educați, cu simțul umorului și de obicei raționali se năpustesc într-o dezbatere cu încărcătură preponderent emoțională, abandonînd cu suspectă ușurință rigorile unei discuții principiale și apelînd la arme din panoplia mahalalei, îmi ridică semne de întrebare pe care mi-aș fi dorit să nu le am. În fond ăștia sînt oamenii care ar trebui să reprezinte normalitatea într-o țară a cărei majoritate își vinde votul pe un kilogram de faină și un litru de ulei și alei cărei repere morale se înscriu în genul „Da dom-le, a luat și el acolo un milion, două. Parcă ce, tu dacă erai în locul lui nu luai?!”.

Dacă am fi extratereștri am putea sintetiza faptele așa: o persoană a traversat prin loc nepermis, încălcînd astfel legea. Cei puși să vegheze la respectarea legii (numim aici polițiștii) au observat încălcarea și au oprit-o pe persoană pentru aplicarea procedurilor specifice (identificarea persoanei, amendă sau avertisment, după caz). Persoana oprită pentru încălcarea legii nu se supune procedurilor legale, refuză să-și decline identitatea, nu recunoaște autoritatea polițiștilor și îi insultă, fapt care constituie o altă încălcare a legii. Situația degenerează fiind necesară folosirea forței pentru stabilirea identității persoanei, a legilor încălcate și a pedepselor potrivite. Cam asta e. De aici începe circul.

Unul dă de înțeles, de exemplu, că aplicarea legii în cazul de mai sus este superfluă, de vreme ce CPT s-a băgat în față la coadă la permise auto și nu l-a arestat nimeni. Ca și cum nesancționarea unei abateri implică automat trecerea cu vederea a tuturor abaterilor. Ca să nu mai vorbim că nu există o lege care să sancționeze contravențional scurt-circuitarea cozii de către un coios, în afara bunului simț care prevede sancțiunea cu oprobiul public. Dar se pare că nu se înțelege diferența…

Altul zice că, de vreme ce temperatura depășea 40 de grade și nu a cauzat nici un accident auto prin traversarea sa, persoana care a nesocotit legea trebuia lăsată să plece fără multă tevatură, chiar dacă a refuzat să-și decline identitatea și i-a înfruntat pe polițiști. Domnul acesta refuză să vadă ipoteza în care persoana care a traversat ilegal suferă de o afecțiune psihică acută sau cronică (accentuată de căldură) și reprezintă astfel un real pericol pentru siguranța circulației, chiar dacă prima dată „a ratat”. Asta cu atît mai mult cu cît ipoteza menționată este susținută de reacția total irațională în fața polițiștilor – dacă ai greșit și ai fost prins nu te ajută cu nimic să-i jignești pe polițiști.

O fostă glorie tv, jumătatea necondamnată a unui cuplu care era amuzant pe sticlă la vremea lui, s-a gîndit să-și facă un titlu de glorie din ironizarea grosolană a unui polițist cu veleități de scriitor care are naivitatea (lăudabilă!) să creadă că legea trebuie aplicată și care s-a remarcat în trecut prin integritate și curaj. Ce ratează acest minunat țuțăr, este că, avînd în vedere vîrsta, pregătirea, experiența și pretențiile sale, ar fi trebuit să dea înapoi cu eleganță în fața mai puțin titratului polițist-scriitor, cu atît mai mult cu cît acesta pare foarte bun prieten cu bunul simț. Mahalagismul, atacul la persoană și deriziunea grosolană făceau rating cu ani în urmă, și probabil că fac și acum, dovadă fiind televiziunile din trustul lui felix. Dar probabil că cîrcota nu era doar un nume de emisiune tv, ci o filosofie de viață.

Evident că toți cei de mai sus au deopotrivă susținători și critici, și în general toată lumea are o opinie foarte solidă. Și totuși, cine are dreptate? Dar oare asta este întrebarea corectă în situația noastră?

Da, din păcate legea a ajuns în mare măsură instrument de extorcare, aplicarea legii se traduce prin vînătoare de greșeli, iar amîndouă conduc deopotrivă la spoliere, corupție endemică și totalitarism. În condițiile astea este normal protestul. Dar să ne ascundem sub fustele legii cînd ne convine (pensii, alocații, măriri de salarii, legislația muncii, catedrale și alte trăsnăi) și să facem gălăgie și să ne rupem hainele de pe noi cînd nu ne convine legea, mai ales cînd sîntem prinși „cu rața-n gură”, ăla nu mai e protest, ci oportunism de cea mai joasă speță!

La fel cum nici exhibarea frustrărilor (în mare măsură îndreptățite) față de aparatul represiv al statului, cînd numitul aparat oprește un nebun care se joacă cu chibrituri în depozitul de benzină, nu este protest, ci pierderea uzului rațiunii! Sînt curios dacă, retrospectiv, vajnicii apărători ai libertății sînt la fel de înțelegători față de doamna judecător cu probleme alcoolice. În fond n-a omorît pe nimeni, nu?

Da, îngrijorarea mea cred că este îndreptățită: abandonînd exercițiul introspectiv de a căuta dreptatea exclusiv în seama legii, sîntem pe cale să pierdem am pierdut acel bun-simț care îl făcea pe orice individ, indiferent de nivelul de educație formală, să simtă ce este just și ce este injust.

 

 

Referendum* – cu sau fără argumente

Făcînd abstracție de comentariile de pe forumuri, poluate în prea mare măsură de postaci partizani și indivizi cu probleme psihice mai mult sau mai puțin grave, urmăresc cu oarecare interes discuțiile din grupurile de apropiați și dintre oamenii cu care vin în contact aproape în fiecare zi, inclusiv cei din familie.

Indiferent de opțiunea politică, se disting trei mari categorii:

  1. Oameni care au un punct de vedere articulat, cu mai multe sau mai puține argumente, dar care se exprimă normal, fără excese de limbaj sau comportament;
  2. Oameni care evită discuțiile pe tema referendumului și a opțiunilor politice, pe care fie nu-i interesează subiectul, fie se tem să-și exprime un punct de vedere;
  3. Și, în sfîrșit, îndîrjiții: aceștia se disting prin execesele de limbaj, vehemență, fizionomie transformată, atitudine care oscilează între amenințare și desconsiderare, și pe care dacă-i întrebi ”bine, dar care sunt argumentele tale?” te etichetează urgent ca fiind băsist (sau uslist 🙂 ), fără să poată aduce un argument de bun simț.

Cu primele două categorii n-am o problemă, însă sunt dezamăgit de oameni pe care credeam că-i cunosc și despre care credeam că sunt raționali și ghidați de bun simț, dar care se năpustesc orbește în categoria a treia… Abdicarea de la bunele maniere este totală, simțul umorului a murit, fiind înlocuite de invective, ton ridicat, ironie de mahala, clișee ieftine și bădărănie.

Bănuiala mea este că, de fapt, indivizii din a treia categorie nu se luptă pentru principii morale, bun simț, convingeri bazate pe rațiune, ci pentru apărarea condiției lor umane modeste, găsind astfel o entitate exterioară asupra căreia să proiecteze nereușitele, concesiile vinovate și frustrările existenței lor. Acesta este explicația faptului că cei din a treia categorie nu sunt în stare să argumenteze opțiunile pe care le exprimă.

Deci, oameni buni, dacă doriți să vă salvați, citiți-l (din nou) pe Caragiale, chiar dacă vă regăsiți printre personajele acestuia.

* pentru demiterea lui Băsescu de către USL.