Câte zile pe an muncim pentru stat

În mod normal într-un an calendaristic sînt cam 250 de zile lucrătoare. Se scad Sîmbetele și Duminicile, sărbătorile legale, și cam asta e. Concediul de odihnă legal nu-l scad, că ăla e plătit ca și cum am fi la serviciu pe perioada lui. Din astea 250 de zile, cam cît credeți că muncim pentru stat? Păi ca să ne facem o idee, ar trebui să ne orientăm după cota de taxe (impozite, contribuții etc.). Cota de taxe pe care le plătim statului este echivalentă cu zilele de clacă impuse țăranilor acum o sută de ani și mai bine. Pentru a nu complica calculele inutil, am să mă rezum la taxele pe salarii și TVA. În mod intenționat voi ignora taxele pe proprietate (bunuri mobile și imobile), accizele pe combustibili, alcool, tutun și cafea, fără a uita că acestea se adaugă totuși poverii fiscale. Voi ignora de asemenea faptul că există cotă de TVA redus la cărți, reviste etc., deoarece ponderea acestora este minusculă. Baza de pornire a calculului meu o constituie o familie cu doi salariati care cîștigă fiecare salariul mediu net pe economie, adică 1543 Lei bani în mînă, respectiv TVA -ul aferent coșului mediu de consum.

Taxa pe muncă

După cum se poate vedea în tabelul de mai jos, pentru fiecare 1000 Lei bani în mînă (sau pe card 🙂 ), angajatorul mai scoate din buzunar încă 820 Lei, ridicînd astfel costul total al angajatului la 1820 Lei. E drept că taxele astea (820 Lei) sunt împărțite între angajat și angajator (426 Lei angajat – 52%, respectiv 394 Lei angajator – 48%), însă din punctul de vedere al angajatorului el plătește 1820 Lei pentru ca noi să rămînem cu 1000 Lei pe card. Detalii aici.

TVA -UL

TVA -ul aferent coșului mediu de consum, presupunând că din bugetul familiei de 3086 Lei (2 x 1543 Lei) se cheltuiește tot pe bunuri alimentare, nealimentare și servicii conform ponderilor INSSE este de circa 597 Lei. Dacă vi se pare că 3086 lei e un buget familial generos, citiți aici.

Bun, păi tragem linie și adunăm: taxele salariale aferent venitului familial mediu sunt de 2530 Lei (3086 x 820/1000), iar TVA -ul 597 Lei, adică un total de 3127 Lei. Ce sînt ăștia 3127 Lei? Taxe lunare ale unei gospodării medii din România. Și sînt mai mari decât veniturile nete (grație jumulirii angajatorilor în contul nostru)!

Cu alte cuvinte, din 250 de zile, 126 de zile lucrăm pentru stat precum clăcașii, iar 124 de zile lucrăm pentru noi.

Cîrcotașii o să spună că da, dar acum avem asistență medicală gratuită, învățământ gratuit, drumuri, servicii publice, sistem public de pensii, la care iobagii de acum 100 de ani nici nu visau. Așa este, dar le răspund cu următoarea întrebare: vi se pare normal ca la claca asta să fie puși numai 58,5% (5,34 milioane indivizi) din populația activă civilă de 9,14 milioane? Și dacă mai ținem cont și de faptul că dintre ăștia 5,34 milioane de salariați, cam 1,3 milioane sînt bugetari, ajungem la concluzia că, de fapt, 4 milioane de salariați țin în spate 5,6 milioane de pensionari plus cei 1,3 milioane bugetari.

Politică și delicatețuri?*

Duminică, aflîndu-mă în bucătărie, am ascultat oarecum pasiv – dar nu cu totul fără interes, emisiunea lui Mircea Dinescu numită Politică și delicatețuri.

Trebuie să spun că de-a lungul timpului l-am admirat pe Mircea Dinescu: dizident, limbajul colorat, felul cum îi ironiza pe politicieni (îmi plăcea în special când îl lua drept țintă pe Ion Iliescu), nonconformismul etc. În vremea din urmă, se pare că a ajuns la concluzia că îmbătrînește, iar din comédii nu te poți pricopsi. Drept care a început să facă negustorie.

Nu, negustoria nu e o ocupație rușinoasă (cu toate că în ultimii ani comercianții sunt puși la zidul infamiei), ba chiar onorabilă. Onorabilitatea însă, rezidă în primul rînd în felul cum practici această ocupație, iar abia pe urmă în natura ocupației. Pentru că există negustori care țin la reputația lor și există negustori pe care îi interesează în primul rînd cîștigul imediat, chiar dacă pentru asta trebuie să mintă sau să înșele.

Opinia mea este că Mircea Dinescu a abandonat principiile și onorabilitatea pentru mercantilism, și asta e o dezamăgire.

În emisiunea despre care începusem să povestesc (care poate fi urmărită online aici) a fost invitat Ludovic Orban. Au povestit ei despre istorie, au spus tot felul de snoave, pe urmă s-au apucat de gătit. Pardon, doar Mircea s-a apucat de gătit, Ludovic s-a apucat de privit și dat cu părerea, fiecare după posibilități (e drept că Mircea a avut două ajutoare).

Interesante preparatele pe care le-a pregătit Mircea, pe câteva punîndu-le și eu în lista cu rețete de încercat.

Evident că a venit și momentul degustărilor. Cam pe la minutul 35:00. Atunci încep și ororile:

  1. ”… trebuie să ai legume nu de la… de la supermarketuri…”; ”Nu, alea sunt niște nenorociri, sunt injectate cu hormoni…”;
  2. ”Aicea, poate că acuma dac-ați venit la putere, să dați o lege d-asta, să… Cum e posibil ca oul ăsta de țară, care este absolut natural, și are o culoare frumoasă și un gust fr… așa, e mai ieftin de trei ori decât oul ăsta de… de… facut… cu.. cu… găini d-astea stresate, înțelegi, ăla-i 10 Lei și-un ou de țară acuma costă 3 Lei, 4 Lei, știi?”
  3. ”Una din cele mai mari mafíi sunt astea care-ți aduc legume și fructe, legume și fructe pe care nu plătesc taxe, nu plătesc aia, nu plătesc aia (… indescifrabil, cu gura plină…);

Mi-am dat seama că Mircea Dinescu e perfect pentru rolul Moș Teacă al lui A. Bacalbașa, dar fără să știe asta. Mai mult decît atît:

  • nici Mircea Dinescu și nici Ludovic Orban nu știu pe ce lume trăiesc – oul la supermarket (încă 🙂 ) n-a ajuns la 10 Lei;
  • roșiile cherry pe care le mestecau cu spor nu erau din grădină de la țața Floarea, ci din cele injectate, de la supermarket, respectiv de la mafioții evazioniști!
  • minunatele vinete, aveau aceleași ”origini sănătoase” ca și roșiile cherry (pe 21 Mai încă nu ieșiseră alea românești, de grădină);
  • prețul oficial (adică ăla cu taxe, impozite, aia, aia + bon fiscal) al ingredientelor preparatelor executate de Mircea Dinescu descurajează majoritatea pensionarilor sau profesorilor din România, emisiunea gastronomică devenind o bătaie de joc la adresa acestora.
  • totuși, Mircea Dinescu nu uită să le ia apărarea, omițînd să spună că din cauza politicienilor pe care-i susține aceștia sunt umiliți și muritori de foame.
  • liberalul Orban nu zice nimic de sugestia lui Mircea Dinescu privind controlul prețurilor. Libera inițiativă și rolul pieței se rezumă în accepțiunea liberalissimă a lui Ludovic Orban la ”taxe, pe aia, aia…”;
  • sunt curios cum Ludovic Orban reușește să se descurce, totuși, cu hormonii!

Elementul gastronomic al acestei emisiuni – singurul cu un dram de valoare, a fost deci sacrificat de dragul politicii. Rămâne o necunoscută, termenul ”delicatețuri” din numele emisiunii, pluralul mai puțin obișnuit al unui cuvînt care nu prea are de-a face cu gastronomia, ci mai curând tot cu politica.

Altfel, delicatesele lui Mircea nu sunt menite decît să hrănească un ego neîmplinit.

De la răutate şi prostie la dreptate şi frăţie*

Sau de unde plecăm şi unde vrem să ajungem. Fără detalii inutile, starea actuală de lucruri e destul de limpede. E suficient să porneşti televizorul, radioul, să citeşti un ziar sau să asculţi despre ce vorbesc oamenii obişnuiţi. Unde vrem să ajungem este altă discuţie. Pentru că indivizii care s-au săturat de actuala stare de lucruri, care au puterea de a nu depinde de statul asistenţialist şi corupt şi care au o minimă educaţie pentru a pricepe că se poate şi altfel, au păreri diferite în legătură cu direcţia spre care ar trebui să o luăm. Pe de altă parte, istoria e plină de exemple de mişcări populare, politice sau civice care au fost deturnate de băieţi deştepţi în direcţii care nu mai aveau nimic de-a face cu ideea originară.

Să ne uităm deci un pic în istorie, pornind cu situaţia existentă la începutul secolului 19 şi Revoluţia română din 1848. Se poate observa că întreaga perioadă este sub semnul unui fenomen ocult destul de evident. Pot aminti de Eteria cu care a colaborat şi Tudor Vladimirescu, colaborare care, după cum se ştie, s-a terminat prost; pot aminti o seamă de studenţi români care au studiat în Franţa, unii iniţiaţi în loja „Athénée des Étrangers“, alţii în „La Rose du Silence“; printre ei, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, C.A.Rosetti, Carol Davila, Spiru Haret. Tot aici se poate menţiona societatea Frăţia înfiinţată prin 1843. Interesant este că deviza societăţii Frăţia era „DREPTATE FRĂŢIE”, care se regăseşte şi pe tricolorul purtat de studenţii revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească la Paris din acuarela lui C. Petrescu din 1848.

Chestia e că recent am avut un deja vu. Cred că mişcarea civică şi politică care îşi ia avânt zilele astea are şi o componentă ocultă. Mişcarea la care mă refer pune accent pe un militantism viguros (cu tentă cam prea dogmatică pentru gustul meu), dar care nu mi-e clar către ce ţinteşte. Cu alte cuvinte, strategia este activism, implicare, principii, exemplu personal, însă obiectivul (politic, civic, economic) mi se pare neclar. Iar aici nu mă refer la obiective de genul „pentru binele poporului” sau „salvarea naţiunii române”, ci la chestii mult mai concrete.

Dar să ne întoarcem la istorie. După unirea din 1859 şi războiul din 1877 – 1878, în urma căreia România îşi obţinea independenţa faţă de imperiul otoman, o parte dintre studenţii revoluţionari menţionaţi mai înainte au ajuns guvernanţi. Se poate afirma că dincolo de valul de reforme şi progres general adus de aceştia, au avut loc şi potlogării monstruoase, fără un suport democratic real, şi chiar fără argumente morale valabile, unele dintre ele consemnate de critici demni de luat în seamă, cum ar fi Mihai Eminescu în ziarul Timpul. Vedem deci că promotorii unor idealuri nobile pot ajunge să gireze chestii absolut reprobabile, retorica fiind doar un instrument de legitimizare a unui grup de interese.

Venind din nou la mişcarea de care pomeneam, mi se pare că promotorii ei au un fel de business plan în care excelează componenta marketing, însă păstrează o discreţie suspectă în legătură cu sursele de finanţare, cu strategiile de folosire a acestora, respectiv cu rezultatele aşteptate – adică esenţialul.

* Titlu inspirat de blogul lui Iulian Fota

Lovitura de stat de la 23 August 1944 – termenii armistiţiului

Sursa: http://avalon.law.yale.edu/wwii/rumania.asp#1

Traducere: Dumitru lui Nae

„În cele ce urmează sunt termenii acordului de armistiţiu român, care a fost semnat la Moscova[1]:

Acordul între guvernele Statelor Unite ale Americii, ale Regatului Unit şi a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, pe de o parte, şi Guvernul României, pe de altă parte, cu privire la un armistiţiu

Guvernul şi Înaltul Comandament al României, recunoscând faptul înfrângerii României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, a Statelor Unite ale Americii, a Regatului Unit şi a Naţiunilor Unite, acceptă termenii armistiţiului prezentaţi de către guvernele puterilor aliate mai sus menţionate, care acţionează în interesul tuturor Natiunilor Unite.

Pe baza celor de mai sus, reprezentantul Inaltului Comandament Aliat (sovietic), mareşal al Uniunii Sovietice R. Y. Malinovski, autorizat în mod corespunzător de către guvernele Statelor Unite Americii, ale Uniunii Sovietice şi a Regatului Unit, care acţionează în interesele tuturor Natiunilor Unite, pe de o parte, şi reprezentanţii guvernului şi înaltului Comandament al României, ministrul de stat şi a ministru al justiţiei L. Pătrăşcanu, ministrul adjunct al Afacerilor Interne, adjutant al Majestăţii Sale Regele României, general D . Dămăceanu, prinţul Ştirbei şi dl G. Popp, pe de altă parte, deţinând competenţele corespunzătoare depline, au semnat următoarele condiţii:
1. Începând cu 24 august 1944, ora patru dimineaţa, România a întrerupt complet operaţiunile militare împotriva Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste pe toate teatrele de război, s-a retras din războiul împotriva Naţiunilor Unite, a rupt relaţiile cu Germania şi sateliţii săi, a intrat în război şi va purta război de partea Puterilor Aliate împotriva Germaniei şi Ungariei, în scopul restabilirii independenţei şi suveranităţii sale, scop în care alocă cel puţin douăsprezece divizii de infanterie.
Operaţiunile militare din partea forţelor armate române, inclusiv forţele navale şi aeriene, împotriva Germaniei şi Ungariei se vor desfăşura sub conducerea Inaltului Comandament Aliat (sovietic).
2. Guvernul şi înaltul Comandament al României se angajează să ia măsuri pentru dezarmarea şi arestarea forţelor armate ale Germaniei şi Ungariei de pe teritoriul românesc şi, de asemenea, pentru arestarea cetăţenilor din ambele state mentionate care îşi au reşedinţa în România. (A se vedea anexa la articolul 2).

3. Guvernul şi înaltul Comandament al României va asigura forţelor aliate şi sovietice libera circulaţie pe teritoriul românesc, în orice direcţie, dacă este impus de situaţia militară, guvernul român şi înaltul Comandament al României oferind acestui gen de mişcări toată asistenţa posibilă cu propriile sale mijloace de comunicaţii şi pe cheltuiala sa, pe uscat, pe apa şi în aer. (A se vedea anexa la articolul 3).

4. Frontiera de stat între Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi România, stabilită prin Acordul sovieto-român din 08 iunie 1940, este restabilită.
5. Guvernul şi înaltul Comandament al României va preda de îndată pe toţi prizonierii de război sovietici şi aliaţi din custodia sa, precum şi cetăţenii reţinuţi şi expulzaţi din România, Înaltului Comandament Aliat (sovietic) pentru revenirea acestor persoane în ţara proprie.
Din momentul semnării prezentilor termeni şi până la repatriere guvernul român şi Înaltul Comandament se angajează să furnizeze pe cheltuiala sa tuturor prizonierilor de război sovietici şi aliaţi, precum şi cetăţenilor expulzaţi şi arestaţi, şi persoanelor strămutate şi refugiate, cu hrană adecvată, îmbrăcăminte şi servicii medicale, în conformitate cu cerinţele de igienă, precum şi cu mijloacele de transport pentru întoarcerea tuturor acestor persoane în ţara lor.
6. Guvernul român va pune în libertate, indiferent de cetăţenie şi naţionalitate, toate persoanele arestate din cauza activităţilor lor în favoarea Naţiunilor Unite, sau din cauza simpatiilor lor cu cauza Naţiunilor Unite, sau din cauza originii lor rasiale, şi va abroga toată legislaţia discriminatorie şi restricţiile impuse în temeiul acestora.
7. Guvernul român şi Înaltul Comandament se angajează să predea ca trofee în mâinile înaltului Comandament Aliat (sovietic), toate materialele de război Germane şi ale sateliţilor ei situate pe teritoriul României, inclusiv navele de luptă Germane şi ale sateliţilor ei situate în apele româneşti.
8. Guvernul român şi Înaltul Comandament se angajează să nu permită exportul sau exproprierea a oricarei forme de proprietate (inclusiv obiecte de valoare şi monedă) aparţinând Germaniei, Ungariei sau cetăţenilor lor, sau a persoanelor rezidente pe teritoriul lor sau în teritoriile ocupate de ei, fără permisiunea Inaltului Comandament Aliat (sovietic). Aceştia vor păstra acest gen de proprietate într-o manieră care poate face obiectul indicaţiilor Inaltului Comandament Aliat (sovietic).
9. Guvernul român şi Înaltul Comandament se angajează să predea înaltului Comandament Aliat (sovietic) toate navele care aparţin sau au aparţinut Naţiunilor Unite care sunt situate în porturile româneşti, indiferent la ce comandă ar fi, pentru utilizarea de către Inaltul Comandament Aliat (sovietic) în perioada războiului împotriva Germaniei şi Ungariei, în interesul general al aliaţilor, aceste nave, urmând ulterior să fie returnate proprietarilor lor.
Guvernul român poartă răspunderea materială deplină pentru orice daune sau distrugere a proprietăţii menţionate mai sus până în momentul transferului aceasteia către Inaltul Comandament Aliat (sovietic).
10. Guvernul român trebuie să facă plăţi regulate în moneda românească cerute de Inaltul Comandament Aliat (sovietic) pentru îndeplinirea funcţiilor sale şi, în caz de necesitate, va asigura utilizarea pe teritoriul românesc a întreprinderilor industriale şi de transport, mijloacele de comunicare, centrale electrice, a întreprinderilor şi instalaţiilor de utilitate publică, a depozitelor de combustibil, ulei, produse alimentare şi alte materiale, precum şi servicii în conformitate cu instrucţiunile emise de Inaltul Comandament Aliat (sovietic).
Navele comerciale româneşti, fie în apele teritoriale sau străine, vor fi supuse controlului operaţional al Inaltului Comandament Aliat (sovietic), pentru a fi utilizate în interesul general al aliaţilor. (A se vedea anexa la articolul 10).
11. Pierderile cauzate Uniunii Sovietice prin operaţiuni militare şi prin ocuparea de către România a teritoriului sovietic vor fi imputate României de către Uniunea Sovietică, dar, luând în considerare faptul că România nu doar s-a retras din război, ci a declarat război şi faptul că este un zid împotriva Germaniei şi Ungariei, jupânii sunt de acord că compensaţiile pentru pierderile indicate vor fi făcute nu de către România în întregime, ci numai în parte, şi anume la suma de 300 (trei sute) milioane dolari SUA plătibili în şase ani în mărfuri (produse petroliere, cereale, produse din lemn, vase maritime şi fluviale, echipamente diverse etc.).
Despăgubirea plătibilă de către România pentru pierderile cauzate proprietăţii altor state aliate şi a cetăţenilor lor în România în timpul războiului, urmează să fie stabilită la o dată ulterioară. (A se vedea anexa la articolul 11).

12. Guvernul român se angajează, în cadrul termenelor indicate de către Inaltul Comandament Aliat (sovietic), să  remită Uniunii Sovietice în perfectă ordine şi complet toate obiectele de valoare şi materialele ridicate de pe teritoriul său în timpul războiului, aparţinând statului, organizaţiilor publice şi cooperativelor, întreprinderilor, instituţiilor sau cetăţenilor, cum ar fi: fabrici şi utilaje, locomotive, vagoane, tractoare, autovehicule, monumente istorice, valori muzeografice, precum şi orice alte bunuri.
13. Guvernul român se angajează să restabilească toate drepturile şi interesele legitime ale Naţiunilor Unite şi cetăţenilor lor pe teritoriul României, aşa cum erau înainte de război şi de a returna proprietatea lor completă şi în bună stare.
14. Guvernul român şi Înaltul Comandament se angajează să colaboreze cu Inaltul Comandament Aliat (sovietic), la arestarea şi judecarea persoanelor acuzate de crime de război.
15. Guvernul român se angajează să se dizolve imediat toate organizatiile pro-Hitler (de tip fascist), situate pe teritoriul român, fie ele organizaţii politice, militare sau de para-militare, precum şi cele care  desfăşoară propagandă ostilă Naţiunilor Unite, în special Uniunii Sovietice, şi nu va permite în viitor existenţa unor organizaţii de această natură.
16. Imprimarea, importul şi distribuţia în România de periodice şi non-periodice, prezentarea de spectacole de teatru şi film, activitatea posturilor de radio, poştă, telegraf şi telefon se efectuează cu acordul Inaltului Comandament Aliat (sovietic). (A se vedea anexa la articolul 16).
17. Administraţia civilă românească este restabilită în întreaga zonă din România separată de nu mai puţin de cinci mii şi o sută de kilometri (în funcţie de condiţiile de teren) de linia frontului, organele administrative româneşti având angajament de îndeplinire în interesul restabilirii păcii şi securităţii, instrucţiunile şi ordinele înaltului Comandament Aliat (sovietic), emise de către acesta în scopul de a obţine executarea termenilor armistiţiului.
18. O comisie Aliată de Control va fi stabilită care va întreprinde până la încheierea păcii reglementarea şi controlul asupra executării lui a prezentilor termeni sub conducerea generală şi ordinele înaltului Comandament Aliat (sovietic), acţionând în numele Puterilor Aliate. (A se vedea anexa la articolul 18.)
19. Guvernele aliate consideră decizia de atribuire de la Viena a Transilvaniei ca fiind neavenită şi nulă şi sunt de acord că Transilvania (cea mai mare parte a acesteia) ar trebui să fie returnată României, sub rezerva confirmării de la acordul de pace, iar guvernul sovietic este de acord ca trupele sovietice trebuie să ia parte în acest scop, în cadrul operaţiunilor militare comune cu România, împotriva Germaniei şi Ungariei.
20. Termeni de faţă intră în vigoare la momentul semnării lor.
Adoptat la Moscova, în patru exemplare, fiecare în limbile rusă, engleză şi română, rusă şi engleză fiind autentic. 12 septembrie 1944.

De către autoritatea guvernelor Statelor Unite ale Americii, Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi Regatul Unit.
De către autoritate a guvernului şi înaltul Comandament al României.

Anexa la Acordul de armistiţiu între guvernele Statelor Unite ale Americii, Uniunea Sovietică, şi Regatul Unit, pe de o parte, şi Guvernul României pe de altă parte.
A. Anexa la articolul 2. Măsurile prevăzute la articolul 2 din prezentul armistiţiu cu privire la arestarea cetăţenilor din Germania şi Ungaria, în prezent pe teritoriul românesc, nu se aplică pentru cetăţenii acestor ţări de origine evreiască.
B. Anexa la articolul 3. Sub cooperarea Guvernului român şi înaltul Comandament al României, menţionată la articolul 3 din armistiţiu, se înţelege punerea la dispoziţia înaltului Comandament Aliat (sovietic) pentru utilizare, la discreţia sa în timpul armistiţiului toate aeronavele militare româneşti, construcţii şi instalaţii, porturi, cazărmi, depozite, aeroporturi, mijloace de comunicare, staţii meteorologice care ar putea fi necesare pentru nevoile militare, în stare bună şi completă cu personalul necesar pentru întreţinerea lor.
C. Anexa la articolul 10. Guvernul român va retrage şi răscumpăra în limitele de timp stabilite de înaltul Comandament Aliat (sovietic), toate exploataţiile de pe teritoriul românesc de monedă emise de înaltul Comandament Aliat (sovietic), şi va preda valuta astfel retrasă gratuit Inaltului Comandament Aliat (sovietic).
D. Anexa la articolul 11. Baza de calcul pentru decontarea compensaţiei prevăzute la articolul 11 ​​din prezentul Armistiţiu va fi dolarul american la paritatea aur din ziua de semnarea acordului, adică 35 (treizeci şi cinci) de dolari pentru o uncie de aur.
E. Anexa la articolul 16. Guvernul român se angajează că comunicaţiile radio, corespondenţa telegrafică şi poştală, corespondenţa cifrată precum şi corespondenţa de curierat, precum şi  comunicarea telefonică cu ambasade, misiuni diplomatice şi consulate ale unor ţări străine în România, vor fi efectuate în modul prevăzut de înaltul Comandament Aliat ( sovietic).
F. Anexa la articolul 18. Controlul asupra executării exacte a termenilor armistiţiului este încredinţat Comisiei Aliate de Control care urmează să fie stabilite în conformitate cu articolul 18 din acordul de armistiţiu.
Guvernul român şi organele lor trebuie să îndeplinească toate instrucţiunile Comisiei Aliate de Control care decurg din acordul de armistiţiu.
Comisia Aliată de Control va înfiinţa organe sau sectii încredinţându-le, respectiv cu executarea de diferite funcţii. În plus, Comisia Aliată de Control poate avea ofiţerii săi, în diferite părţi ale României.
Comisia Aliată de Control va avea sediul în municipiul Bucureşti.
Moscova: 12 septembrie 1944.


[1] Acest text a fost tegrafiat Departamentului de Stat de către Ambasada SUA din Moscova.”

Şomajul, bugetele asigurărilor sociale de stat şi de sănătate vs. statistica oficială

Urmăresc cu interes cum scade rata şomajului în România de la un an la altul: 738200 de şomeri in Aprilie 2010 şi 493400 de şomeri în Aprilie 2011. Numărul de şomeri a scăzut cu 244800 într-un an! Rata şomajului a scăzut de la 8,10% în Aprilie 2010 la 5,40% în Aprilie 2011. E de bine!

Veţi spune că cei aproape 250000 de mii de români şi-au găsit o slujbă şi, pe cale de consecinţă, numărul salariaţilor a crescut simţitor.

Ei bine, nu. Nu numai că numărul salariaţilor nu a crescut în intervalul la care m-am referit, ci a scăzut cu circa 3%, adică cu 159400 persoane! Unde s-au dus 250000 de şomeri atunci?

Ca să rezum: într-un an avem cu cca. 250000 mai puţini şomeri şi simultan 159400 salariati mai puţin. Datele sunt absolut autentice, în sensul în care sunt luate din raportul Institutului Naţional de Statistică: http://www.insse.ro/cms/files%5Carhiva_buletine2011%5Cbsl_5.pdf  (luna Mai 2011). Atasat, pentru cârcotaşi, este şi un fişier excell care sintetizează datele INS.

Explicaţia se află în definiţia „savantă” pe care o dă Legea 76 / 2002 privind asigurările pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă şomerilor (cu contribuţia notabilă a ANOFM şi preluată pe nemestecate de INS, de vreme ce o aplică cu succes). Astfel, la capitolul II, secţiunea 1, articolul 5, punctul IV, putem citi:

„IV. şomer – persoană care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

 a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum 16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare; 

 b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă pentru prestarea unei munci; 

 c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plata, în vigoare; 

 d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare, dacă s-ar găsi un loc de muncă.* 

Hopa, avem un asterix! Definiţia de mai sus e în acord cu normele internaţionale, dar nu era suficient de bună pentru politicienii români. Aşa că i-au adus o „mică îmbunătăţire”. Să vedem:

IV1. şomer înregistrat – persoană care îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la pct. IV şi se înregistrează la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei raza teritorială îşi are domiciliul său, după caz, reşedinţa ori la alt furnizor de servicii de ocupare, care funcţionează în condiţiile prevăzute de lege, în vederea obţinerii unui loc de muncă.*

Deci aşa. Practic, statisticile oficiale se referă la „şomeri înregistraţi”, conform punctului IV 1., iar nu la şomeri în general.  Şmecheria e că şomerii se „înregistrează” (de fapt sunt obligaţi să se prezinte lunar) la ANOFM doar atâta vreme cât primesc indemnizaţia de şomaj, adică între 6 şi 12 luni, după care li se pune în vedere că nu mai primesc bani şi sunt scoşi din statistică. Sunt scoşi din statistică pentru că, nemaiprimind bani şi fiind făţiş descurajaţi, nu mai pontează lunar la ANOFM, nemaifiind astfel „înregistraţi”. Aceşti şomeri „dispar”. Ce convenabil, nu?

 Cel mai grăitor argument privind manipularea INS este statistica Eurostat privind şomajul la nivel european:

 Sursa:  http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php?title=File:Unemployment_rates_Member_States.PNG&filetimestamp=20110801115557

Datele prezentate de Eurostat provin tot de la INS, însă acolo raportările se fac după rigorile stabilite la nivel european, nu după cum vor să ne prostească politicienii români. Deci rata şomajului la sfârşitul trimestrului 1 2011 în România era cam 7%, nu 5,4%, adică cu vreo 150000 de şomeri mai mult decât cei raportaţi de statistica naţională.

Acuma că am lămurit-o cu ANOFM şi INS, să luăm în discuţie şi alte aspecte interesante. După cum v-ati putut da seama, statul legal de şomer este o chestie profund birocratică. Dincolo de asta, rata şomajului este şi irelevantă din punctul de vedere al economiei naţionale (dar nu numai). Mult mai relevant este gradul de ocupare, exprimat ca raport dintre populaţia ocupată (numărul de salariaţi) şi populaţia activă civilă conform legii (sau, dacă preferaţi, rata de ocupare a populaţiei de 15 ani şi peste în populaţia totală de 15 ani şi peste, conform ordinului 186 din 2002), numai că nu prea auzim de statistica asta pentru că nu e deloc telegenică. Pornind de la definiţia ratei şomajului ANOFM şi datele INS, am calculat care este populaţia activă civilă (nu cuprinde cadre militare şi ale ministerului de interne) şi respectiv gradul de ocupare.


Sursa: prelucrare date http://www.insse.ro/cms/files%5Carhiva_buletine2011%5Cbsl_5.pdf

După cum se poate vedea, mai puţin de jumătate din populaţia activă civilă din România are statut de salariat cu contract de muncă. Ce cuprinde totuşi această populaţie activă civilă? Cuprinde „toate persoanele care, la sfârşitul anului, aveau un loc de muncă legal în activităţile neagricole din sectorul formal sau în activităţi din agricultură, cu statut de: salariaţi, patroni, lucrători pe cont propriu, lucrători familiali neremuneraţi, membri ai unor societăţi agricole sau ai unor cooperative” plus şomerii „înregistraţi” (varianta ANOFM). De remarcat că aici nu sunt cuprinşi elevii şi studenţii care îndeplinesc condiţia de vârstă. Observăm că avem o diferenţă consistentă (4,1 milioane persoane în Aprilie 2010, 4,5 milioane persoane în Aprilie 2011), care nu sunt nici şomeri, nici salariaţi (diferenta de cca. 400000 de persoane dintre cele două momente este formată din cei 250000 de şomeri „mai puţin” şi cei aprox. 160000 de salariaţi rămaşi pe dinafară în 2011).

Avem deci 4,5 milioane de persoane apte de muncă care nu au contracte de muncă şi nu plătesc CAS, CASS şi şomaj. Vorbim despre persoane casnice, agricultori, persoane care s-au descurajat să mai caute un loc de muncă, asistaţi sociali care trăiesc din furat şi din alocaţiile copiilor, persoane care pur şi simplu nu vor să muncească, persoane care muncesc „cu ziua” numai pentru mâncare şi un acoperiş, şi multe persoane care muncesc „la negru”. Date concrete sunt mai greu de găsit pe tema muncii la negru, dar sunt păreri care spun că ar fi vorba de peste 2 milioane de persoane…

Previziunile la nivelul anului 2011 pentru cele trei bugete de asigurări obligatorii se prezintă în felul următor: pensii – deficit de 14,8 miliarde Lei (3,5 miliarde Euro); sănătate – deficit de 2,1 miliarde Lei (490 milioane Euro); şomaj – deficit de 2 miliarde de Lei (470 milioane de Euro). Total notă de plată pentru 2011: 19 miliarde de Lei, respectiv 4,49 miliarde Euro – sursa http://www.zf.ro/profesii/reforma-pensiilor-majoreaza-deficitul-fondului-de-pensii-cu-1-mld-euro-unde-este-economia-8599094

Între timp, micul titulescu afirmă la realitatea că pot avea loc mişcări sociale similare celor din Marea Britanie dacă statul continuă să se izoleze de oameni. Oameni care văd „cum banii publici sunt direcţionaţi aiurea, în timp ce nu se oferă niciun fel de sprijin pentru cei afectaţi de criza economică.”, dar sunt orbi la găunoşenia declaratiilor reprezentanţilor opoziţiei.

Minciuna

Sursa: http://baricada.wordpress.com/2011/05/04/private-osama-serving-obama/

Am văzut azi un citat atribuit lui Otto von Bismarck: „People never lie so much as after a hunt, during a war or before an election”  (Oamenii nu mint niciodată atît de mult ca după o vânătoare, în timp de război sau înaintea unor alegeri).

Tot azi am mai citit un text care mi-a atras atenţia: „Honesty may be a noble ideal, but it has little value in the life and death struggle for survival and security. Man has little choice, he must lie.” (Sinceritatea poate fi un ideal nobil, însă are puţină valoare într-o chestiune de viaţă şi moarte. Omul are puţine opţiuni, trebuie să mintă).

Dacă asupra primului text există îndoieli privind paternitatea, asupra celui de-al doilea nu e cazul: textul aparţine lui Arnold M. Ludwig şi a fost scris de către acesta în cartea The importance if lying publicată prima dată în 1965.

Chestia e că acest al doilea text l-am găsit pe un grup de discuţii Linkedin – The Economist newspaper readers, scris de  către un oarecare David Phillips, care ridică problema la fileu şi întreabă: Agree? Disagree? Evident că sute de persoane au sărit să-şi dea cu părerea.

Tot azi (ce zi!) am văzut imagini cu Osama Bin Laden (sau mai degrabă cu ceea ce ni s-a spus că a fost), reşedinţa și membrii familiei acestuia, Obama (ăla bunu’), Gică Tufiş şi informaţii „preţioase despre echipa care l-a asasinat pe Bin Laden. Am avut dificultăţi să-mi găsesc antivomitivele. Aşa-mi trebuie dacă nu-mi iau zilnic doza de ştiri căcat. Avantajul (dacă se poate numi) întreruperii tratamentului este că-ţi dai imediat seama că lucrurile nu sunt chiar aşa cum sunt prezentate la televizor.

Acuma mintea mea nu se potoleşte şi zice: avînd în vedere fluxul uriaş de dejecții, sunt de luat în seamă următoarele ipoteze de lucru:

  1.  Suntem după o vînătoare, a lui Bin Laden. Dar vînătoarea asta are toate ingredientele unui război;
  2. Suntem în război pentru că dacă n-am fi, după vânătoarea lui Bin Laden totul s-ar sfîrşi imediat, iar americanii s-ar duce acasă. Nu cred că va fi aşa;
  3. Urmează alegeri. Alegeri sînt tot timpul, însă în cazul ăsta nu-mi dau seama despre care ar putea fi vorba.

Nu ne rămâne decât să ne consolăm cu ideea că minciuna face parte din viaţa noastră şi că ăia care ne mint şi ne conduc se gândesc, de fapt, la binele şi la confortul nostru.

Între timp, Sarah Palin face valuri pe Twitter: „Show photo as warning to others seeking America’s destruction. No pussy-footing around, no politicking, no drama; it’s part of the mission.” – http://www.telegraph.co.uk/news/worldnews/asia/pakistan/8487374/Osama-bin-Laden-killed-live.html

Iată că, până la urmă, justiţia din România triumfă!

Vă mai aduceţi aminte de doamna judecător Elena Turcu, preşedintă a Secţiei penale a Tribunalului Dâmboviţa?

Foarte pe scurt, situaţia se prezintă în felul următor: în 2007 Elena Turcu scapă de acuzaţia de conducere a unui autovehicul în stare de ebrietate (infracţiune sub incidenţa codului penal) mizând pe un viciu de procedură, cu complicitatea colegilor magistraţi. După mai multe tergiversări, „purtătorul de cuvânt al ÎCCJ, judecătoarea Georgeta Barbălată, a declarat marţi (azi 26.04.2011) că, potrivit deciziei magistraţilor, fapta nu este prevăzută de legea penală, ceea ce înseamnă că s-a stabilit că Elena Turcu avea o concentraţie de alcool în sânge care ar atrage o răspundere contravenţională.” – agerpres.ro.

Cu alte cuvinte, judecătoarea era totuşi matoală, dar numai un pic, nu de codul penal…

Lobby -ul: de la teorie la practică (2)

Un alt caz interesant de lobby este ancheta în urma căreia compania Johnson & Johnson a admis că a dat şpagă la reprezentanţi guvernamentali din domeniul sănătăţii (admitted to improper payments to healthcare employees) în Grecia, Polonia şi România. Sursa:

https://www.justice.gov/opa/pr/johnson-johnson-agrees-pay-214-million-criminal-penalty-resolve-foreign-corrupt-practices-act

Statul român nu face anchete din astea, dar promite ca va lua măsuri http://www.zf.ro/eveniment/seful-consiliului-concurentei-analizeaza-de-ce-statul-cheltuieste-prea-mult-pe-medicamente-scumpe-8132825

Noi să fim sănătoşi!

Lobby -ul: de la teorie la practică (1)

Într-o prelungire firească a postului Cum devine treaba cu lobby -ul , vă prezint şi câteva mostre de manifestare, aflate la distanţă de aproape un veac şi jumătate între ele.

  1. Afacerea Strussberg http://en.wikipedia.org/wiki/Bethel_Henry_Strousberg din a doua jumătate a secolului 19, privind dezvoltarea infrastructurii de cale ferată (Ştefan Golescu – prim ministru liberal) http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Afacerea_Strousberg Detalii interesante pot fi găsite şi în seria de  cinci articole din ziarul Timpul publicate de Mihai Eminescu începand cu 10 Noiembrie 1879 sub titlul „Răscumpărarea căilor ferate”.
  2. Afacerea Boeing din perioada 2008-2009 (Tăriceanu -prim ministru) http://www.adevarul.ro/actualitate/wikileaks_despre_romania/Americanii_vad_doar_coruptia_altora_0_455954746.html
  3. Afacerea Bechtel – autostrada Transilvania din perioada 2003 (Adrian Năstase – prim ministru) http://www.adevarul.ro/actualitate/wikileaks_despre_romania/Wikileaks_despre_Romania-_Bechtel_in_cablogramele_WikiLeaks_0_452955314.html
  4. UPDATE: http://catavencu.ro/ambasada-sua-are-pe-limba-numele-premierului-independent-43374

Aproape că nu sunt diferenţe. Aceiaşi reţetă de spoliere a unei naţiuni conduse de politicieni incapabili, corupţi, buni de nimic. Şi de vreme ce a funcţionat 150 de ani (sau mai mult), va funcţiona şi pe viitor cu succes.

Rechtsstaat pe dracu!

Cum devine treaba cu lobby -ul

S-o luăm pe departe.

Rechtsstaat este un concept al gîndirii juridice europene, împrumutat din jurisprudenţa germană, care poate fi tradus ca „stat de drept” sau „stat constituţional”. Immanuel Kant este creditat ca iniţiatorul teoriilor care au condus la Rechtsstaat [1], în contextul istoric al sfîrşitului secolului 18 (revoluția franceză, proclamarea independenţei SUA). Statul constituţional este acela în care exercitarea puterii guvernamentale este limitată prin lege şi adesea este legat de conceptul anglo-american the rule of law.

Într-un Rechtsstaat, puterea statului este limitată în scopul de a proteja cetăţenii de exercitarea arbitrară a autorităţii, se bucură de libertăţile civile stabilite prin lege și pot folosi instanţele judecătoreşti. 

Pe de altă parte, conceptul de Rechtstaat prezumă egalitatea dintre societatea civilă, compusă din totalitatea organizaţiilor voluntare civice, sociale, profesionale şi instituţiile care stau la baza unei societăţi funcţionale, și structurile de autoritate ale statului (indiferent de forma de organizare politică).

Lobbying -ul (sau activitatea de Lobby) este intenţia de a influenţa deciziile luate de către legislatori şi/sau oficiali din guvern de către membri ai societăţii civile, reprezentanţi ai corporaţiilor sau ai altor state. Un lobbyist este o persoană care încearcă să influenţeze legislaţia în interesul grupului din care face parte sau pe care îl reprezintă.

Activitatea de Lobby este cumva similară celei desfaşurate de grupurile de interese, denumire folosită preponderent in Franţa. De remarcat că în Franţa grupurile de interese nu se bucură de recunoaşterea oficială pe care o au lobby -ştii anglo-americani, fiind acuzate, între altele, că ameninţă unitatea statului.

În SUA această activitate este reglementată prin Lobbying and Disclosure Act of 1995[2] şi prin Honest Leadership and Open Government Act of 2007[3]. În Anglia în 2009, Comitetul pentru Administraţie Publică din Camera Comunelor a recomandat introducerea unui registru statutar de activitate de lobby şi grupuri de interese care ar fi în măsură să îmbunătăţească transparenţa relaţiilor dintre factorii de decizie ai statului şi interesele exterioare[4].

Parlamentul britanic a dat un răspuns controversat afirmând că auto-reglementarea este mai adecvată. Liderul conservator David Cameron a prezis că acesta este „următorul mare scandal care aşteaptă să se întâmple” şi că acesta „a tentat politica noastră pentru prea mult timp, fiind o situaţie care expune relaţia mult prea confortabilă dintre politică, guvern, afaceri şi bani„[5].

Este de menţionat aici şi ceea ce se numeşte the revolving door of influence (într-o traducere neaoşă, placa turnantă a traficului de influenţă), un obicei prin care o persoană îşi schimbă rolul, fiind alternativ membru al unui grup de lobby şi membru al corpului legislativ sau executiv, şi invers. În unele cazuri, ambele roluri sunt jucate simultan[6]. Perfect legal! Analiştii politici susţin că se poate dezvolta o relaţie nesănătoasă între sectorul privat şi guvern, bazată pe acordarea de privilegii reciproce în detrimentul interesului naţional şi poate duce la captură de reglementare[7][8].

Pentru a avea o imagine privind dimensiunea fenomenului, conform unui raport al organizaţiei The Center for Responsive Politics, numai în SUA în perioada 1998 – 2003 se estimează că grupurile de lobby au cheltuit 13 miliarde de dolari doar în zona Congresului. Acelaşi raport identifică un număr de 250 de top revolvers, foşti membri ai Congresului SUA „transformaţi” în lobby -şti[7].

Ca să concluzionăm, activitatea de lobby e la fel de veche ca lumea, s-a bazat pe afinităţi, interese, diverse forme de presiune, dar şi prostie, lăcomie, lipsă de caracter şi tot felul de alte slăbiciuni omeneşti şi a fost recunoscută mai voalat sau deloc, în funcţie de cât de ipocriţi au fost politicienii vremii.

La noi, unde societatea civilă își trăiește copilăria – în general prin ONG -uri, lucrurile sînt delimitate de o legislaţie tembelă privind grupurile de interese (dar numai economice), incriminarea penală a traficului de influenţă şi o mare doză de ipocrizie, în special privind corupţia.

Deşi activitatea de lobby poate avea și scopuri nobile, existând câteva cazuri demne de luat în seamă în acest sens, la o privire mai atentă are o profundă conotaţie negativă. Am aici în vedere aspectul ocult, aspectul oneros, monopolizarea spectrului politic (nu poţi accede în politică dacă nu eşti susţinut de un grup de lobby, decât cel mult mult până la nivelul de membru cotizant) şi crearea unei zone mlăştinoase în care nu se mai poate trage o linie clară între ce e rău şi ce e bine, ce e moral şi ce e imoral etc. Aici este terenul unde operează serviciile secrete și ăsta e şi motivul pentru care teoria conspiraţiei, cu toate excesele ei paranoice, nu este cu totul lipsită de temei.

Zilele astea a ieşit la iveală un nemernic care, păcălit să susţină nişte proiecte, a spus că urmează să factureze beneficiarilor o prestaţie de 12000 de Euro.

Tot zilele astea a ieşit la iveală un mare sindicalist care are o avere impresionantă, greu justificabilă din orice perspectivă.

Toată lumea se crizează. Presa e în delir. Are pâine pentru cel puţin o săptămînă. Aceeaşi presă ai cărei reprezentanţi de marcă s-au îmbogăţit scriind la comandă sau lătrînd la comandă.

Mă opresc să arunc o privire de ansamblu. Privind din nou ipoteza egalităţii dintre stat şi societatea civilă drept caracteristica cea mai importantă a unui stat de drept îmi dau seama că este de o naivitate impardonabilă.

1The Constitution of Liberty, University of Chicago Press, 1960