Încetuț cu unicornii pe scări

Citeam azi pe Pressone (bravo! chiar dacă mai mult a preluat) un articol despre dezastrul companiei wework, un unicorn despre care Forbes scria în august „cea mai ridicolă IPO din 2019” (https://www.forbes.com/sites/greatspeculations/2019/08/27/wework-is-the-most-ridiculous-ipo-of-2019/) și mi-am adus aminte că voiam să scriu despre Dan Barna și reacțiile la articolul din Rise Project despre domnia sa.

Care-i legătura dintre cele două? Continuumul tîmpenie – ticăloșie. La una dintre extreme ești atît de incompetent încît nu îți dai seama cît de incompetent ești, dar conjunctural ai ajuns să poți lua decizii în ce îi privește pe alții, cu consecințe ușor previzibile, iar la cealaltă extremă ești cît se poate de competent, dar, într-o amoralitate totală, duci lucrurile înainte deși știi că vor fi consecințe negative (Nu am făcut nimic ilegal!). Cum se întîmplă aproape mereu în viață, vorbim despre un melanj tîmpenie – ticăloșie care, bănuiesc eu, urmărește o distribuție normală.

Dar ce făcură ăștia de la wework? În jur de 2010, beneficiind de indexul imobiliar scăzut în urma crizei din 2008 – 2009 s-au apucat să închirieze pe termen lung (~15 ani) imobile întregi pe care apoi, după o minimă reamenajare, să le subînchirieze într-o formulă elastică și modernă unor antreprenori mai mari sau mai mici. Lucrurile au mers bine, în sensul că numărul subcontractanților momiți de un marketing inspirat a crescut frumos, au apărut finanțatori dornici să investească (și să cîștige, la un moment dat) sume semnificative (miliarde de dolari), compania s-a dezvoltat global, cu prezență în peste 100 de metropole, culminînd cu pregătirea unui IPO în Septembrie (a doua cea mai mare anunțată în 2019, pornind de la valoarea de piață de 47 miliarde de dolari). Lucrurile au încetat să mai meargă bine prin August, cînd, stîrniți de anunțul IPO, mai mulți analiști au arătat cine este wework: o companie cu pierderi istorice monstruoase (1,6 miliarde dolari), nu atît de inovativă pe cît pretinde (închirierea de birouri vopsită ca business high tech pe seama unui sos secret – un altgoritm sofisticat de alegere a imobilelor / amplasamentelor), cu practici de guvernanță corporativă îndoielnice și cu un model de business tarat de un risc sistemic – discrepanța dintre termenul de închiriere de 15 ani raportat la termenul mediu al unui contract de subînchieire de 15 luni, care, în eventualitatea unei noi crize, ar conduce pe cel mai scurt drum către faliment.

Acuma se pune întrebarea – au încălcat ăștia de la wework legea? Strict din perspectiva datelor de mai sus și a celor mai detaliate din presa de specialitate, nu. Oamenii ăștia au riscat, i-au convins și pe alții să riște și au cam pierdut. Asta-i viața. Merită totuși nota scăzută la purtare pentru ticăloșia de a încerca să-și recupereze pagubele prin diseminarea eșecului lor financiar prin bursă, deși știau foarte bine ce păstoreau, și este meritul presei și al independenților că atrag atenția asupra acestor comportamente.

Dar ce făcu Barna? Înainte să răspundem la această întrebare, să vedem cum sintetizează recent situația un membru marcant USR+. Conform lui Claudiu Năsui, „toate tunurile sînt pe candidatul USR+, Dan Barna” pentru că:

  1. președintele Iohanis are interesul să intre în turul doi cu Dăncilă (pentru că o poate întrece ușor etc.);
  2. Barna a fost consultant pentru atragerea de fonduri europene („Ce e rău în a atrage fonduri europene?!”), a lucrat în mediul privat – spre deosebire de Iohanis și Dăncilă;
  3. Barna a ajutat înființarea de întreprinderi sociale (sîc!) care nu au fost viabile, deși nu doar el se găsește în situația asta, iar ponderea întreprinderilor sustenabile susținute de Barna este mult mai mare decît cea a întreprinderilor neviabile.

Conform Rise Project, lucrurile despre Dan Barna se rezumă astfel:

  • Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eșecuri care au costat aproape șase milioane de euro;
  • Prezidențiabilul vrea să-i întoarcă pe români în țară, dar și-a consolidat cariera pe seama unora nevoiți să plece;
  • Opozantul și-a dirijat afacerile în algoritmul de încredere al pesedistului Dragnea: bani publici pentru prietenii de școală;
  • Șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE;
  • La bilanț, managementul care l-a consacrat pe Barna îi este profitabil sieși, în timp ce oameni aflați în cumpănă au beneficiat doar pe hârtie.

Și în acest caz se pune întrebarea: a încălcat Dan Barna, consultantul pe atragerea de fonduri europene, legea? Strict din perspectiva datelor de mai sus și a celor disponibile public, nu. Dan Barna a făcut un business concentrat pe parcurgerea pentru clienții săi a etapelor birocratice din proiectele de obținere a unor finanțări europene nerambursabile, în schimbul unui comision reglementat. Probabil că sînt multe afaceri care au beneficiat de serviciile dlui Barna care sînt prospere. Unii dintre clienții ăștia erau considerați a fi persoane vulnerabile, fapt care îi punea într-o situație defavorizantă nu numai să acceseze finanțările europene, ci și capacitatea de derula activitatea economică ulterioară, motiv pentru care au primit în cadrul proiectelor lor stagii de pregătire în domeniu. Alți clienți beneficiari de finanțări nerambursabile nu au avut probleme ca cei dinainte, dar au avut ca scop declarat să dea de muncă unor persoane vulnerabile care altfel erau greu sau deloc angajabile pe piața muncii. Foarte frumos. Și totuși…

Să nu fi intuit dl. Barna că unele dintre proiectele alea nu aveau cum să fie viabile economic încă de la analiza discounted cash flow? Să nu fi observat dl. Barna că unii dintre clienții beneficiari nu aveau capacitatea de a conduce o întreprindere economică, în ciuda tuturor stagiilor de pregătire? Și, în condițiile astea, fiind vorba despre persoane vulnerabile, se poate ascunde consultantul Barna în spatele argumentului „E problema lor de antreprenori dacă afacerea rezistă după încetarea finanțării.”? În 2016, fără nici o legătură cu Dan Barna, dar tot despre POSDRU, scriam așa:

Schema e simplă (e necesară doar o masă critică de politicieni și birocrați, de care avem din plin):

  1. Interzici oamenilor fără „calificare” accesul liber pe piața muncii ;
  2. Reglementezi „calificarea” astfel încît ea să fie accesibilă doar cu ajutorul unor birocrați și ai prietenilor lor de afaceri, cu control strict al statului (cu parandărătul de rigoare);
  3. Țintești țeava de bani publici la care vrei să te cuplezi pe baza unui proiect foarte frumos dar cu aplicabilitate practică care tinde asimptotic către zero;
  4. Avînd în vedere corelația dintre mărimea purcoiului de bani care pot fi „accesați” și numărul de participanți, cauți (și găsești) o grămadă de necăjiți pe care îi amăgești că îi poți treinui să devină angajabili pe piața oficială a muncii (le lipsește calificarea…). Oferta de cursuri de „calificare” e așa de bogată, încît firmele care gestionează proiectele oferă bani celor care acceptă să participe. Evident că au apărut și o grămadă de oportuniști: eu îți semnez că mă înscriu la curs, voi îmi dați banii, că oricum cîștigați o grămadă pe seama mea;
  5. Începi să strîngi hîrtii (borderouri cu participanți, contracte cu diverși prestatori prin proceduri de OUG 34, facturi și chitanțe cu tot felul de chestii etc. etc.) pe care le trimiți către decontare autorităților naționale/europene care gestionează fondurile;
  6. Încep să curgă banii.

Unde se află, deci, dl. Dan Barna pe continuumul tîmpenie – ticăloșie? Eu cred că merită nota scăzută la purtare pentru că se face că nu înțelege:

  • efectul nociv al banilor gratis în economie (a se vedea Capitolul XXVI. Imposibilitatea calculului economic în regim socialist);
  • efectul nociv al alterării mediului concurențial (de exemplu o întreprindere socială care timp de un an nu își face probleme de cash și rentabilitate poate omorî o afacere similară din vecinătate care nu beneficază de ajutoare);
  • că este imoral să oferi speranțe contra cost unor persoane vulnerabile știind aproape sigur că lucrurile nu vor merge, chiar dacă nu e ilegal;
  • că este imoral să folosești persoane vulnerabile ca pretext de business, chiar dacă nu e ilegal.

În terminologia de business unicornul este o companie care ajunge în scurt timp de la înființare (startup) la o valoare de piață de peste un miliard de dolari. În politică, aș zice eu, unicornul este formațiunea politică înființată recent care reușește să acumuleze un capital politic semnificativ (~20% din intențiile de vot) în timp foarte scurt, iar USR+ este aici. Sper că unicornul nostru va trece cu bine prin furtunile specifice ascensiunilor fulminante și se va obișnui la timp cu aerul rarefiat al politicii la nivel înalt fără să încerce prea tare să ne ia de proști ca vechii politicieni.

PS: @Claudiu Năsui – stimate domn, un antreprenor privat care are ca obiect principal de activitate facilitarea obținerii de fonduri publice nu este nici pe departe atît de „privat” ca vînzătorul de covrigi de la colțul străzii 😉

Binele cu anasîna și activiștii

La bunică-mea la țară, în perioada colectivizării forțate, activiștii comuniști căutau să confiște și să omoare caii oamenilor din sat. Motivul era că majoritatea țăranilor refuzau serviciile tractoarelor de la CAP (și implicit înscrierea în cooperativa socialistă) și foloseau caii, un mijloc de producție primitiv, dar viabil, pentru conservarea independenței lor economice. Da, activiștii ăștia comuniști, deși erau cele mai odioase bestii, erau adevărați factori ai progresului. Argumentele erau logice – consolidarea parcelelor fragmentate în loturi de dimensiuni mari, prelucrarea mecanizată, planificarea și organizarea industrială erau elemente care aveau să sporească eficiența producției agricole la cote fără precedent. Mulți și-au scăpat dobitoacele de glonț acunzîndu-le în pădurea din apropiere. Dar n-au mai putut să-și folosească caii la munca cîmpului și au sfîrșit înscriindu-se în CAP.

Apoi comuniștii au venit și cu alte măsuri progresiste. Au adus curent electric. Au organizat o rețea de transport în comun pentru cei care voiau să meargă la oraș (caii pentru căruțe deveniseră rari). Au naționalizat comerțul, birturile, fierăriile etc. pe aceeași logică progresistă – planificare și organizare industrială, modernizarea lanțului de aprovizinare – desfacere, folosirea unui sistem modern de previziuni pentru eliminarea penuriilor și a creșterilor fulminante de preț asociate.

Sursa: http://tramclub.org/viewtopic.php?t=1261&sid=a11b1a1cff68f27aa582b7799d47ccdd

Mulți dintre țăranii deposedați de pămînt și de mijloacele de producție, folosindu-se de transportul modern organizat de statul comunist, s-au dus să lucreze la oraș, în general munci necalificate, dar care asigurau un venit stabil. Puținii care au rămas să muncească la CAP -urile proaspăt înființate trăgeau chiulul cum puteau și furau ce apucau (de fapt își luau înapoi în rate bunurile furate de comuniști). Comerțul de stat a devenit o modernă rețea de magazine în care, pe lîngă tot felul de conserve pe care nu le cumpăra nimeni și „creveți” din republica populară Vietnam, nu mai găseai nimic – nici zahăr, nici ulei, nici făină, nici carne, nici săpun, nici hîrtie igienică, nici frigidere, nici televizoare, nici mașini de spălat. Bine, se mai găseau, fie pe sub mînă, la suprapreț, fie cu programare (pentru electrocasnice sau automobile, de exemplu), fie accidental, cînd „se băgau” diverse bunuri de folosință curentă, cu cozi care rămas în memoria colectivă a mai multor generații.

Progresiștii de azi, mînați de intenții nu mai puțin bune decît ale activiștilor comuniști de odinoară, n-au învățat nimic din istoria recentă și continuă să promoveze impunerea unor soluții rigide la problemele cu care se confruntă societatea, uitînd că binele cu anasîna și constrîngerea au condus întotdeauna la dezastru. De exemplu, domnul Andrei Caramitru, într-o postare tipică a sa,  pe tema corupției și a evaziunii fiscale, zice așa:

„Haide sa va dau aici câteva idei simple:

1) camere de filmat 24/7 in instituțiile de stat. La fiecare ghișeu, camere atașate de fiecare polițist (bodycam) și fiecare mașină de la stat. Filmările merg direct in cloud in servere centrale care pot fi accesate inclusiv de public. Cam așa e in toate țările civilizate

2) eliminam cash-ul din economie (eliminam evaziunea fiscală si banii negri care circulă, cuplat cu o reducere de taxe și plafonarea comisioanelor bancare). Toate plățile de salarii, pensii etc. pe card. Toate plățile la magazine, ANAF etc. cu cardul (nici o plata de peste 2000 de lei cash nu este permisă). Depunerea (după o perioada de gratie) si scoaterea de bani cash din cont de peste câteva mii de lei nu mai sunt posibile. Nu e nimic revoluționar – în mai toate țările e așa

3) toate avizele și Autorizațiile date de stat monitorizate digital. Proceduri clare cu pași codați in protocolul de lucru (și perioade maxime de răspuns). Odată ce a intrat in sistem, se poate vedea clar unde sta documentul și de cât timp. Dacă funcționarul nu livrează in perioada maximă este sancționat automat. Exista soluții tehnologice simple care sunt aplicate peste tot in mediul privat. Nimic prea complex.

Lucrurile astea se pot face rapid de tot. 1-2 ani probabil. Tehnologia exista și e ieftină. Trebuie doar voință politică.”

Pe lîngă imaturitate, dl. Adrei Caramitru frapează prin graba și determinarea cu care ar interzice chestii prin puterea legii (dacă ar fi după mintea lui) sau cu care ar complica inutil o birocrație inutilă și ineficientă (prin digitalizare) în loc să o elimine pur și simplu.

Și ca să arate că nu a înțeles unde a greșit, ieri mai toarnă niște gaz peste foc:

„Înțeleg ca nu e voie să propunem o rețea de ATM-uri și carduri în sate. OK, clar.

Dar avem voie să propunem rețele de apă potabilă si electricitate? O rețea de drumuri avem voie? O rețea de autobuze avem voie? O rețea de irigații avem voie?

Sau sunt prea moderne și cei din sate nu o să știe cum să le folosească?”

Nu, propunerile dlui Caramitru jr. nu sînt orice fel de propuneri, cum ar fi oferirea unei opțiuni noi, accesibilă prin liber consimțămînt. „Propunerile” dlui Caramitru implică legea și puterea statului, cu ajutorul cărora să elimine vechile opțiuni și să limiteze liberul consimțămînt, încearcînd să ne amăgească, în cel mai josnic stil politicianist posibil.

Domnule Caramitru, să știți că și comuniștii au băgat rețele de apă, canalizare, electricitate, au făcut locuințe moderne, încălzire centralizată, irigații, alimentație științifică etc. dar nu i-a iubit prea multă lume, deși pe mulți au prostit la început. Și tot la dezastru ne-au condus. Dumneavoastră încotro?

Legea și miliția română

Nu e deloc întîmplător că milițienii noștri din toate structurile se mobilizează după dezastrul de imagine din ultimele săptămîni. Și, după mințile și posibilitățile lor, au luat inițiativa. Inițiativa legislativă, bineînțeles, că la astea sînt foarte buni, chiar dacă frizează absurdul, sau, cine știe, tocmai de aia.

Așa că milițienii au făcut ei un proiect de ordonanță, care ar fi trebuit să intre în sedința de guvern din 12 August 2019. Și ce vedem noi că scrie acolo? La Articolul 1, aliniatul 1, scrie așa:

„Alineatul (3) al articolului 36 [din OG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, n.m.] se modifică și va avea următorul cuprins:

În timpul conducerii pe drumurile publice a unui vehicul aflat în mișcare, conducătorului acestuia îi este interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod a telefonului mobil
sau a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video.”

Lăsînd la o parte definiția precară a conceptului „dispozitiv mobil” (oare sistemul multimedia al mașinii este mobil?), e clar că băeții vor să-și amelioreze imaginea grav avariată, o acțiune de PR pe cît de cinică, pe atît de cretină. De ce e clar? Păi, din următoarele cîteva motive:

  1. faptul de a-ți concentra atenția cîteva secunde asupra sistemului multimedia al mașinii (care nu este amovibil, deci, teoretic nu e mobil – deși, cine știe?) pentru identificarea unei rute alternative pe hartă, pentru căutarea unei melodii, pentru inițierea unui apel fără să se folosească comenzi vocale etc. este la fel de nociv cu folosirea telefonului mobil pentru un sms, dar nu este interzis de lege – nici n-ar avea cum;
  2. folosirea cu mîinile” a unui telefon mobil aflat într-un suport special din mașină poate însemna și preluarea unui apel cu o singură atingere, ulterior convorbirea desfășurîndu-se prin sistemul hands free al telefonului sau al mașinii, fapt care nu are (aproape) nici o implicație din punctul de vedere al atenției la trafic, dar este o faptă condamnată în actualul proiect. Oricum același gest ar fi făcut și pentru preluarea unui apel telefonic prin sistemul multimedia al mașinii, care nu este mobil;
  3. există obiceiuri mult mai nocive în timpul condusului decît „folosirea cu mîinile a unui dispozitiv mobil”, cum ar fi mîncatul, băutul (apă sau orice băuturi neinterzise), fumatul (unde oi fi pus bricheta aia?), dat jos o bluză (s-a făcut cald), machiajul în oglinda retrovizoare, discuțiile în contradictoriu cu nevasta sau, dimpotrivă, gesturi de o tandrețe ieșită din comun, uneori întinse pe mai multe minute etc., care nu sînt (încă) interzise în mod explicit.
  4. Orice inițiativă legislativă care este fătată într-un moment delicat, cu justificarea lipsită de imaginație siguranța participanților la trafic, greu spre imposibil de implementat, în condițiile în care și copiii din România știu că legea e pentru fraieri, miroase de la distanță a PR.

Asta ca să ne limităm doar la cuvintele ineptei ordonanțe. Dacă lărgim aria de cercetare, vom observa că principala cauză de accidente nu este nici pe departe „telefonul sau dispozitivul mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video”, ci practica milițienilor de a elibera permise de conducere unor analfabeți sau unor persoane cu deviații grave de comportament (deși nu vor menționa niciodată asta în rapoartele lor), starea precară a drumurilor publice, starea precară a lucrărilor și a semnalizărilor, neaplicarea legii și a bunului simț elementar acolo unde le-ar crea lor disconfort și, nu în ultimul rînd, obiceiul milițienilor de a folosi legea împotriva cetățeanului, nu în favoarea acestuia. Pentru că miliția nu se află niciodată acolo unde este mai mare nevoie de ea – aglomerații, zone cunoscute pentru încălcări flagrante ale legii etc., ci acolo unde poate da amenzi în mod facil – ai depășit viteza cu 5 km /h, ai trecut de trecerea de pietoni deși pietonul nu ajunsese în siguranță pe celălalt trotuar, ai trecut pe culoarea galbenă a semaforului, chestii din astea. Uitați-vă, de exemplu în București, cîte străzi întregi sînt semnalizate cu indicatorul „Oprirea interzisă”, dar de ani de zile riveranii își parchează mașinile fără probleme. Lege doar cu numele. Sau la bunul plac al sectoristului, care, evident, te poate amenda că ai oprit în zona interzisă, dacă nu-i dai și lui de un suc, că e căldură mare!

Fenomene precum Marian Godină sau Traian Berbeceanu (și alții, puțini, dar cu atît mai mult de apreciat) nu fac decît să întărească această imagine deplorabilă.

Cum s-a ajuns aici? Zeci de ani de promovare intenționată a incompetenței, a persoanelor obediente, a persoanelor șantajabile, de cultivare a imposturii, de tolerare a șpăgii în toate formele și la toate nivelele, de penalizare a integrității (poveștile celor doi pomeniți anterior nu sînt doar povești). Că doar nu era ca politicienii și capii mafiei autohtone să promoveze oameni hotărîți să prindă hoți! Așa s-a ajuns la situația hilară în care capii acestei structuri care are monopolul aplicării forței să creadă în propriile miciuni, și-au făcut academie, școală doctorală, și și-au dat între ei titluri academice de doctori, plagiind cu nerușinare. Puși în fața dovezilor evidente, au ieșit să spună că plagiatul nu e furt, că dacă teza e copiată mai puțin de 30% fără indicarea surselor nu e plagiat. Mai mult, au încercat să blocheze accesul la lucrările bravilor milițieni și au organizat amenințări cu moartea jurnalistei care le-a dezvăluit impostura.

Dar milițienilor șefi puțin le pasă, cîinii latră, caravana trece, organizează acțiuni de public relations pe cît de inepte, pe atît de ineficiente, pentru că toată lumea știe că, de fapt, treaba merge mai departe și, dacă ești cuminte și nu deranjezi pe cine nu trebuie, ieși la pensie la 45 de ani cu mii de euro pe lună.

 

Alegeri, între deratizare și condescendență

sursa https://www.facebook.com/UtopiaGrup/posts/2168086859935645

Culmea e că exact argumentul ăsta îl auzeam de la un bun prieten ieri. Și nu glumea. Are ușoare circumstanțe atenuante că e plecat de mult timp din țară și e destul de departe. Și totuși.

Logica e cam așa – cel mai nociv politician din ultimii ani din România trebuia lăsat în continuare în libertate să fure, să corupă, să ne vîndă pe semințe rușilor, chinezilor și altor prieteni de conjunctură ai săi, să ne îndatoreze la un nivel nemaintîlnit doar ca să își mituiască electoratul fidel cu pensii și salarii nesimțite, să ne facă de rîsul lumii cu oamenii de paie (bieți idioți utili și ariviști ordinari) pe care și i-a pus în cele mai reprezentative funcții ale statului, să submineze economia cu bugete fantasmagorice și legi care blochează economia, să fure banii din pensiile private ale românilor, să prăpădească tezaurul României, să ne distrugă de-a dreptul nu numai azi, nu numai anul ăsta, ci pentru zeci de ani de-acum încolo, pînă cînd ar fi fost prins cu ceva „serios”.

Ca și cum, cînd vezi un șobolan, nu îl strivești direct cu lopata, ci te apuci de determinări de laborator să vezi dacă ăsta e într-adevăr șobolanul care ți-a mîncat ție porumbul din hambar, că poate fi nevinovat – o fi mîncat doar de la vecini.

Nu, nu e isterie. Este sentimentul plăcut al lucrului bine făcut, chiar dacă știi că mai sînt o grămadă de șobolani care trebuie stîrpiți. Iar vestea bună este că oamenii încep să se organizeze, să coopereze în sensul ăsta, trecînd peste divergențe de opinie pînă cînd igienizarea în profunzime e isprăvită.

Sigur, așa cum s-a întîmplat în istoria omenirii, epidemiile nu au fost complet eradicate niciodată, existînd din timp în timp resurgențe, dar din ce în ce mai slabe, pentru că oamenii au învățat să combată cauzele și a apărut imunitatea naturală. Azi epidemia este populismul.

Evident că influencer -ii condescendenți care s-au ferit mereu să supere pe cei de la putere că de acolo le vin mare parte din venituri, comentează ironic de pe margine „E, si acum înapoi la Puie Monta :)”. Sînt aceiași care i-au ironizat pe cei din mișcarea #rezist, pe cei care s-au opus contractului Roșia Montană – Gold Corporation, iar îndemnul lor parșiv la demobilizare este cam același:

Ce naivi sînteți! A mai fost filmul ăsta, a existat înainte CDR, Băsescu, Kovesi și ce au făcut? Toți sînt la fel! Sînt parte din același sistem. De ce vă mai agitați?

Sînt sigur că așa au fost cîțiva și în Europa medievală cînd s-a descoperit că șobolanii sînt principala cale de propagare a ciumei.

UBERizarea. Un remediu pentru tembelizare.

În care este vorba despre un articol din revista Sinteza – „UBERizarea.O luptă pentru putere și control în paradisul neoliberal” publicat pe 27 Aprilie 2019.

Avem în față o mostră de propagandă socialistă, în care sînt amestecate aproape dibaci fapte reale, clișee, manipulări grosolane și concluzii superflue, semnată convenabil „Redacția”, deși se simte de la o poștă izul pesedist specific domnului profesor Vasile Dîncu. Dar să o luăm pe rînd.

Fapte reale. Da, expansiunea economiei colaborative este colosală și este favorizată de accesul aproape universal la internet. Da, accesul generalizat la internet și rețele de socializare este pe cale să dărîme și să înlocuiască vechile modele de agregare politică, nu numai vechile modele economice. Deși, da, există și neajunsuri, cum ar fi ușurința cu care se propagă știrile false fabricate în laboratoare obscure și distribuite țintit către cele mai vulnerabile victime cu ajutorul tehnologiei. Da, este adevărat că proprietarii rețelelor de socializare pe care se sprijină revoluția digitală (sîc!) lucrează pentru maximizarea profitului, nu sînt sub controlul statului și au uneori comportamente abuzive (cenzură).

Clișee. Încă din titlu, sîntem loviți de clișeul „neoliberal” – un termen peiorativ inventat în mediul academic occidental, secția social sciences, respectiv în aceleași ateliere de creație unde se forjează political correctness -ul și alte aberații cum ar fi argumente (!) pentru restrîngerea violentă a dreptului de exprimare liberă. Mai avem „uberizare”, „tsunami digital”, „revoluție digitală”, „corpus social”, „internetul ca valoare progresistă”, „echitate”, „partidul-twitter”, „management societal” etc.

Manipulări grosolane. Autorii pun alături în aceeași frază USR și „lipsa de respect pentru regulile și cutumele parlamentare sau chiar violenţa de limbaj”, fără să îi acuze direct de asta. Dincolo de realitatea hoțului care strigă „HOȚUL!”, regulile, dar mai ales cutumele parlamentului nostru merită același respect ca și politicienii cu probleme penale care îl populează. Mai încolo afirmă despre campania Fără penali în funcții publice că ar avea un puternic caracter anticonstituțional, pentru că este încălcat dreptul la „prezumpţia de nevinovăţie” – ca și cum un individ condamnat penal de o instanță, chiar dacă nu a ajuns la instanța supremă, ar fi altceva decat un infractor condamnat. Apoi, autorii, făcînd vorbire despre „o tânără de la USR [care] a vorbit despre nevoia de comuniune, de viaţă în comun, după modelul unei trib postmodern care trăiește paradisiac o emoţie a solidarităţii” și ratînd (intenționat?) faptul că madam Bogdan era de la Plus, nu de la USR, vîntură chestia asta ca pe o sperietoare aidoma celor folosite la referendumul Cpf. Cică „mulţi au râs sau au strâmbat din nas, dar nu au înţeles că aceasta este una dintre imaginile posibile ale viitorului politicii.”… Și ca să întărească pericolul reprezentat de uberizare, autorii se întrebă retoric dacă nu cumva „O societate a participării și a consensului ar putea oare inhiba competiţia și ar ucide participarea politică, reprezentarea minorităţilor și nașterea unor noi tendinţe? Nu cumva imaginea idilică a participării ar crea majorităţi fără opozanţi?”, ca să nu bată la ochi afirmînd direct chestia asta, făcîndu-se că nu văd că modelul colaborativ al rețelelor de socializare favorizează dezbaterea și o atomizare a polilor de influență – exact invers decît se sugerează, dar și că uriașul consens la care s-a ajuns în societatea românească este împotriva găștii de politicieni toxici, impostori și cu probleme penale care ne guvernează.

Dacă ne oprim să ne facem că nu vedem elefantul din cameră și acceptăm că deprecierea morală și intelectuală a individului mediu din țara asta ne îndepărtează de orice deziderat de normalitate, o să constatăm că nu uberizarea este problema noastră cea mai mare, ci tembelizarea. Da, pentru că tembelizarea asta nu a fost absolut deloc întîmplătoare, ci a fost cultivată științific de comuniști (lupta de clasă) și continuată după 1990 cu succes de FSN-PDSR-PSD – partidul domnului profesor Dîncu, timp de peste 20 de ani cît a fost la putere. Tembelizarea asta a fost organizată pe mai multe paliere – eliminarea elitelor din toate domeniile (fie prin suprimare în lagăre de exterminare, fie prin gonirea din țară), instituirea unei stări permanente de frică dezumanizantă, desființarea suveranității individuale în favoarea unui colectivism forțat, interzicerea independenței economice individuale în favoarea dependenței economice necondiționate față de partid și de stat, distrugerea profundă a sistemului de învățămînt și, peste toate, corupție generalizată. Tembelizarea asta a fost un pas necesar comuniștilor și continuatorilor lor din FSN-PDSR-PSD, pentru a putea face ce-și doresc pentru binele lor personal fără să-i poată contrazice nimeni sau să le ceară socoteală.

Acuma, uberizarea asta, așa, cu neajunsurile ei, este pe cale să întoarcă implacabil procesul de tembelizare din ultimii 70 de ani, iar socialiștii pe caviar, din tagma cărora face cu modestie parte și domnul Dîncu, simt cum le fuge pămîntul de sub picioare. Ghinion!

Populism și responsabilitate individuală

Am văzut postarea dnei Andreea Maria Paul (Vass) de pe facebook, de alaltăieri, în care își exprimă opinia favorabilă despre introducerea votului obligatoriu prin lege https://www.facebook.com/andreea.maria.paul/posts/2057295661015634

Au apărut imediat voci indignate care au zis „Aha, uite că, de fapt, dna Paul nu doar că nu este liberală (cum se declară), dar este socialistă cu acte în regulă!”. E greșită și afirmația, și atitudinea.

Doamna Paul este un cadru universitar suficient de serios încît să nu o putem bănui că s-ar încurca în derapajele logice specifice socialismului. Însă tocmai pentru același motiv o suspectez de populism. O mostră luată la întîmplare ar arăta așa:

Introduc nu numai forţa numerică a subreprezentării grave a femeilor din politica românească, ci şi un model integrat de reprezentare a femeilor în politica românească. Nu este suficient să ai o cotă minimală distributivă de gen, pe care o susţin puternic. Dacă reprezentarea numerică este o reprezentare formală, fie prin cote voluntare minimale de gen, fie prin cote legiferate, spun foarte clar că simpla prezenţă a femeilor în poziţii decizionale nu implică automat şi puterea politică”, pentru ca mai apoi, cîteva rînduri mai jos, să fie citată zicînd că „ea a mai spus că există femei competente, care vor să facă politică, dar că nu pot, deoarece criteriile de selectare şi promovare în interiorul partidelor nu se bazează exclusiv pe criterii de competenţă.” Sursa https://www.gandul.info/politica/vass-femeile-sunt-involuntar-marginalizate-in-politica-8070886

Cu alte cuvinte, doamna Paul susține (puternic) criterii artificiale de promovare în politică (criteriul de gen, fără nici o legătură cu ce ai nevoie să fii echipat să duci o treabă la bun sfîrșit), pentru ca imediat mai apoi să se plîngă că nu contează doar competența. Ceea ce elimină ipoteza autoamăgirii și deschide ușa oportunismului și meschinăriei.

Cum am ajuns aici?

Populismul nu are aderență decît acolo unde un număr semnificativ de oameni își imaginează că poate să le fie mai bine pe seama altora, de regulă a celor care muncesc corect și prosperă prin forțe proprii, fără consecințe. Vorba lui Ilie Moromete:

– Băi, ce vrea ăștia nu se poate! Sau se poate, da’ iese rău.

Și cred că se pierde destul de ușor din vedere că populiștii pot fi de stînga sau pot fi de dreapta. Și dă-i și luptă!

Populiștii de toate culorile segmentează (sîc!) electoratul pe categorii de vîrstă, de venit, în funcție de nivelul de instruire formală etc., identifică principalele nemulțumiri populare (șomaj, sărărcie, inflație, corupție, lipsuri etc.), promit rezolvarea acestora (avînd grijă să evite investigarea cauzelor reale), mimează reforma – dau legi peste legi (întotdeauna multe legi, care adesea se bat cap în cap!), îi defăimează pe competitori, elimină contestatarii și dizidența, pentru ca, în cele din urmă, să sfîrșească prin a fi dictatori.

Într-o societate liberală este normal să existe și populiști (demagogi etc.) – mereu au exitat, dar marginal. Trebuie să fim toleranți cu aceștia, însă fără a-i lua în serios, pentru că menirea lor este să ne țină spiritul treaz, aidoma unor insecte care fac parte din lanțul trofic.

Și totuși, cum se face că, după atîtea eșecuri – adevărate catastrofe umanitare la scară istorică (nazismul, comunismul), populismul este încă ademenitor pentru largi categorii de oameni?

Teoria mea este că există un sentiment de culpabilitate individual derivat din experiența imperfectă de viață pe care o are fiecare dintre noi. Ăsta e unul dintre motivele pentru care dăm bani cerșetorilor, deși știm că nu este bine. Dar, din comoditate, nu acționăm în direcția corectă – de exemplu organizînd, participînd și susținînd direct organizații umanitare. Odată cu condamnarea morală a individualismului, populistul, fie el de dreapta sau de stînga, ne izbăvește de responsabilitatea personală prin colectivism (personificat de stat) – panaceul miracol pentru stînjeneala creată de sentimentul de culpabilitate individual de care pomeneam. Statul va face, statul va drege, statul o să dea legi, statul o să aibă grijă. Evident că este o himeră, care nu face decît să îl adîncească pe individ și mai mult în nefericire, disperare și boală. Jordan B. Peterson descrie foarte bine mecanismul*.

Și mă întorc la Ilie Moromete – care, fără școală multă, știa prea bine că întotdeauna există consecințe și responsabilitate individuală:

– Asta să vă învățați minte să vă mai încredeți în stat!

* Jordan B. Peterson – 12 reguli de viață. Un antidot la haosul din jurul nostru. Editura Trei. București, 2018.

Veșnicul Caritas românesc

Pe la începutul anilor ”90 un găinar mărunt, pe numele lui Ioan Stoica, s-a hotărît să monetizeze credulitatea abundentă a românilor abia ieșiți din bezna celui mai crunt totalitarism și a construit o schemă piramidală numită Caritas. Firma asta cu nume latinesc și cu răspundere limitată românească promitea restituirea unei sume de opt ori mai mari decît cea depusă după un termen de șase luni și se estimează că a cuprins în doi ani (1992 – 1994) jumătate dintre gospodăriile din România. New York Times, care punea pe prima pagină a ziarului din 13 Noiembrie 1993 articolul „Pyramid Scheme a Trap for Many Romanians”, estimează că sumele atrase în schema asta piramidală au fost între 1 și 5 miliarde de dolari.

În 1994 Caritas a intrat oficial în faliment, cu datorii de circa jumătate de miliard de dolari către 300.000 de deponenți, deși se știa de pericolul escrocheriei ăsteia cel puțin din 1993, cînd, Daniel Dăianu de la BNR, exasperat că guvernul condus de Nicole Văcăroiu și președintele Ion Iliescu (amîndoi de la PDSR, cum se numea atunci PSD -ul) îi ignoră mesajele, a dat informația în presă.

În varianta oficială, politicienii zilei – Partidul Democrației Sociale din România (PDSR), condus de facto de Ion Iliescu și Partidul Unității Naționale a Românilor (PUNR), condus de Gheorghe Funar, cu dragoste de oameni și miloși cum îi știm, nu au oprit escrocheria națională de teama tulburărilor sociale care s-ar fi putut isca. Așa că au oblojit-o.

Însă adevăratul motiv pentru care statul (guvern, președinte, parlament, servicii de informații, justiție) nu a oprit escrocheria este că o mare parte dintre reprezentanții săi – polițiști, judecători, politicieni, procurori, securiști – au participat cu nesaț la jaf, de cele mai multe ori fără să mai aștepte 6 luni ca toți proștii care au alimentat escrocheria.

După Caritas, încă cel puțin o duzină de jocuri piramidale au mai apărut, ultimul fiind documentat prin 2005. Pe lîngă jocurile piramidale ordinare, în ultimii 25 de ani am avut în România și escrocherii mai elaborate, cum ar fi SAFI, Bancorex, Dacia Felix, Bankcoop, Banca Internationala a Religiilor sau FNI, care de asemenea s-au desfășurat sub atenta supraveghere a statului – interesant de văzut conexiunile politice pînă în zilele noastre 🙂

Ați putea crede că după 20 de ani, probabil milioane de români păcăliți și multe miliarde de dolari furate, în mare măsură cu concursul statului, românii s-au deșteptat. Ei bine, nu, nici vorbă! În schimb s-a deșteptat statul, care nu mai operează prin intermediari și nu se mai mulțumește cu mărunțis, ci a adoptat jocul piramidal ca politică națională. Mecanismul este simplu – votați-ne, și noi vă dublăm salariile, pensiile, facem canalul București – Dunăre – Marea Neagră, autostrăzi suspendate, reducem dobînzile, ieftinim gazul metan, numai lapte și miere. De fapt sifonează bani în conturile partidelor de la putere și ale politicienilor de la conducere. Falimentul plutește în aer, nu avem buget de stat, funcționari din structurile statului devin agitați și încep să dea din casă că nu mai sînt bani de pensii și salarii, RADET -ul cade din ce în ce mai rău, energia electrică se scumpește, băncile nu mai cumpără titluri de stat, moneda națională se depreciază accelerat etc.

Dar milioane de pensionari, cadre militare, polițiști, aparatnici de tot felul și muncitori la companii de stat falimentare consfințesc astăzi deriva morală națională și nesimțirea de a vrea să ne fie mai bine pe seama altora cu argumentul „Măcar ăștia ne-au dat ceva!”.

Doar că de data asta paguba nu va mai fi de 5 miliarde de dolari, ci probabil că de zeci de ori mai mare…

Scurt exercițiu de imaginație

Să zicem că, printr-o minune, scăpăm de Dragnea & Co. Pur și simplu, Flaușatului îi cedează nervii și fuge în Madagascar. Veorica, rămasă fără principala sursă de idei și bilețele de pe care să citească, își dă demisia, ca să se întoarcă la Videle. Vâlcov, simțind adierea rece de beci, o taie și el, ca mai toți tartorii din cercul apropiat al Flaușatului, mai puțin cîțiva fraieri, în frunte cu Teodorovici. Iohanis, într-o pasă de zile mari, restabilește urgent ordinea constituțională și pune un nou guvern fără PSD-ALDE. Booon.

Lucrurile vor fi oricum cam nasoale, economia va încetini, consumul va scădea, investițiile se vor lăsa așteptate (cine dracu mai are curaj să investească într-o casă de nebuni?!), pensiile vor întîrzia, utilitățile se vor scumpi, șomajul va crește, salariile vor scădea, dobînzile vor crește, cei care s-au grăbit să-și cumpere locuințe pe credit în plină perioadă speculativă vor intra în dificultăți financiare serioase, posibil să existe cîteva falimente de proporții, cîteva mari firme străine se vor retrage din România etc.

Chestia e că guvernul ăsta, cel puțin la nivel economic, ca să reducă efectele daunelor inevitabile, trebuie să repare ce-au stricat ăi dinainte:

  • trebuie rescris codul fiscal, astfel încît să fie curățat de toate mizeriile și imbecilitățile curente;
  • trebuie făcut un buget pe 2019, pornind de la premize realiste, fără deficit.

În legătură cu premizele astea, e clar că multe porcării ascunse cu ajutorul institutului național de statistică și complicitatea băncii naționale vor ieși la iveală și vor fi decontate în 2019 & anii următori, ceea ce se traduce printr-un buget de austeritate. Vor fi făcute disponibilizări în sectorul public, în special în administrația publică centrală și locală, vor fi desființate pensiile speciale cu totul, cu revenire la principiul corelației directe între suma plătită în perioada stagiului de cotizare și cuantumul pensiei, indiferent de sectorul de activitate.

Cum ar veni, un fel de program de guvernare à la Băsescu, pentru că Băsescu a fost asociat în mentalul colectiv cu austeritatea, omul care a vrut să ia generalilor, coloneilor și a altor ofițeri de carton gofrat pastrama de capră neagră în aspic de limbă de privighetoare de pe masă.

Dar ce credeți? Armata de pensionari de lux, de asistați abonați la țîța bugetelor publice, veșnicii clienți ai pomenilor electorale și ai circului organizat la prețuri exorbitante din bani publici, sutele de mii de aparatnci, sindicatele (la comandă politică sau din oportunism al liderilor), televiziunile infractorilor & ofițerilor de securitate supărați ca li se taie din privilegii și se întoarce pericolul de a face pușcărie pentru găinăriile pe care le-au comis vor sări în sus ca arși, ca și cum situația în care am ajuns nu ar fi catastrofală din cauza și cu complicitatea lor.

sursa: www

Iar bravii capitaliști de la noi, monumente de oportunism și ipocrizie, vorba lui Sorin Ioniță, într-un comentariu pe FB la articolul lui Dragoș Paul Aligică de pe Marginalia:

Zero organizare in big business pentru cauza comuna a good governance; totul, lipeli si smenuri pe sub masa, cu directorii de minister si secretarii de stat, fiecare pentru firma lui. Iar energie si banci = top of the freeriding. Economia de piata s-o sustina ongistii, noi din marele business facem doar lobby discret si corporatism selectiv, cu brandul propriu.

Ceea ce mă duce cu gîndul că efortul de încerca să amortizăm căderea din copac după ce gașca veselă de infractori, corupți și incompetenți PSD-ALDE & Co. ne-a tăiat craca de sub picioare e o idee proastă, pentru că pe craca asta sînt mult prea mulți ticăloși, idioți și oportuniști care vor zădărnici veșnic orice întoarcere la normalitate.

În ce culoare vopsim barca cu care ne scufundăm

Cam 80% din clasa politică actuală de la noi este coruptă și ineptă, plină de indivizi șantajabili, promovați acolo tocmai de-aia; majoritatea asta de 80% este manevrată în interes personal de o bandă de ticăloși – în special pentru evitarea proceselor și a condamnărilor pentru infracțiuni economice, dar și numeroase alte tipuri de infracțiuni; banda asta de ticăloși – un distilat al răutății, prostiei, imposturii și nimicniciei societății românești contemporane – a ajuns la conducere prin indiferența unei mari majorități a electoratului, dar cu susținerea celor care au putut fi cumpărați cu 50 de lei la pensie sau cu paranghelii gen Căcâna, cu pelerinaje executate industrial și cu larga participare a interlopilor locali, care au căpătat astfel liber la furat de la împărăție.

Banda de ticăloși nu numai că a amanetat economia țării ca să dea mită electoratului captiv, format din specialiști în tăiat frunză la cîini – frați, surori, cumetri, nași, fini și amante, plus armata de asistați sociali și pensionari, dar a dat drumul criminalilor din pușcării. Și pentru că nu e deajuns, dezincrimiează furtul din bani publici, abuzul în serviciu și pregătesc o amnistie nemaivăzută ca să fie siguri că n-o să ajungă la ei închisoare.

Și, în pragul dezastrului, avem așa-zise dezbateri ideologice, în care ne punem etichete din spectrul tefeliști, neo-marxiști, sexo-marxiști, socialiști, naziști, fasciști, creștinopați, neo-liberali etc. Cum ar veni, problema noastră nu este cangrena și septicemia, ci ifosele legate de culoarea bărcii în care ne scufundăm.

Ifosele unor oameni educați, tineri, care se lasă pradă vanităților personale, care nu mai au răbdare și se radicalizează în ideologii exotice. Ifosele acelor tineri educați care, deși văd semnele bolii, în foarte rarele ocazii care contează, rămîn pasivi și nu votează împotriva pletorei de ticăloși, justificîndu-se cu „Nu e problema mea” sau „Oricum nu se schimbă nimic”.

Cea mai recentă temă de ceartă este catedrala neamului, acest vapor de neam prost, sau, cum zice Daniel, „corabia care ajută pe oameni să treacă de la viața pămîntească vremelnică la viața cerească veșnică”. Pentru că biserica nu este, așa cum am fi putut crede, o instituție care să ne învețe să fim mai buni și mai vituoși, care să fie aproape de cei necăjiți și care să vorbească limpede împotriva opresiunii, ci o societate comercială de transport naval care, în goana ei după bani și privilegii, a ales să facă politică de partea bandei de ticăloși aflați la putere, folosind ca monedă de schimb masele de credincioși pe care i-au prostit.

Care credincioși nu sînt, nici ei, deloc absolviți de vină în această conspirație împotriva bunului simț, pentru că participă cu evlavie la propăvăduirea ticăloșiei, hoției, minciunii, prostiei, răutății, incompetenței, a slăbiciunii, a nedreptății și a urîtului, fără să tresară la expunerea ostentativă a opulenței într-o țară în care sărăcia e la ea acasă.

Vapor, corabie sau barcă, tot găunoase sînt, indifent de culoare, și pare că nu mai există decît un singur colac de salvare, selecția naturală.

Cu liberalismul la doctor

LIBERALÍSM s. n. 1. Doctrină politică și economică bazată pe ideea dreptului individului la egalitate, proprietate, libertate de expresie și acțiune, care proclamă principiul neintervenției statului în economie, existența economiei de piață etc. 2. Atitudine de îngăduință excesivă față de greșelile altora. – Din fr. libéralisme.

sursa: https://dexonline.ro/definitie/liberalism/863954

liberalism

lib·er·al·ism (lĭb′ər-ə-lĭz′əm, lĭb′rə-)
n.
1. The state or quality of being liberal.
2. a. A political theory founded on the natural goodness of humans and the autonomy of the individual and favoring civil and political liberties, government by law with the consent of the governed, and protection from arbitrary authority.
2. b. often Liberalism The tenets or policies of a Liberal party.
3. An economic theory in favor of laissez-faire, the free market, and the gold standard.
4. Liberalism
a. A 19th-century Protestant movement that favored free intellectual inquiry, stressed the ethical and humanitarian content of Christianity, and de-emphasized dogmatic theology.
b. A 19th-century Roman Catholic movement that favored political democracy and ecclesiastical reform but was theologically orthodox.

sursa: https://www.thefreedictionary.com/liberalism

Adică n-am nici o intenție să descurc brambureala de înțelesuri recente ale liberalismului, brambureală în topul căreia conduce, evident, cea mai liberală țară din lume, în care termenul a căpătat conotații de-a dreptul rușinoase 🙂 Și n-am treabă nici cu meschinăria liberalilor de inspirație uselistă, care din păcate sînt încă foarte mulți. În schimb, mă voi rezuma la limitele date de definițiile de mai sus.

Problema este cu acei liberali cărora le place libertatea dar nu acceptă să plătească prețul, și care, în momentul în care ceva nu le convine, cer intervenția statului să dea o lege prin care să îngrădească ceva – fumatul în cluburi private, avortul, căsătoria dintre persoane de același sex,  consumul de droguri, prostituția etc.

De exemplu, dl. Vlad Petreanu, care acuma se scandalizează de reacția abuzivă a statului la reclama „Copiii referendumului” a celor de la Declic, n-a avut nici o problemă să ceară insistent intervenția aceluiași stat ca să interzică fumatul inclusiv în cluburi private. Campania asta, prin trimiterea pe care o face (foarte bine!) la serialulul distopic The Handmade’s Tale, este de fapt o palmă morală dată pudibonderiei, obscurantismului și bigotismului promovate de odioasa alianță care cere intervenția statului la cel mai înalt nivel – modificarea constituției. Și da, indignarea dlui Petreanu este justificată, chiar dacă nu înțelege că statul e cu atît mai intruziv cu cît îi cerem mai mult să intervină în fel de fel de privințe care ni se par nouă existențiale.

Sau, ca să dau alt exemplu de iliberalism, printre adepții laissez-faire care susțin și la noi homeschooling -ul ca alternativă la monopolul statului în educație (foarte bine!), sînt unii care se definesc ca fiind pro-life, adică susțin intervenția statului împotriva (sîc!) dreptului femeilor de a face avort. Mizeria asta de pro-life este în mod evident un termen politizat la fel de deplorabil ca și cei care îl folosesc fără să aibe nici o tresărire de conștiință. Ești împotriva avortului? Foarte bine, zi așa, nu te da după pătrunjel spunînd că ești pentru viață! Ah, vrei susținerea statului pentru îngrădirea prin lege a avortului? Înseamnă că ai pierdut orice urmă de moderație într-o dezbatere în care sînt multe argumente serioase și pentru, și împotrivă, și ai trecut deja la „argumentul” forță, ceea ce numai liberal nu este.

Bonus, sînt șanse mari să intri în plasa populiștilor, alături de o grămadă de alți idioți utili, care au abdicat de la rațiune, compasiune și common sense în favoarea frustrărilor, a fricilor și, da, a recompenselor, care ajung să legitimeze cele mai odioase regimuri totalitare.

Pentru cei mai tineri, citiți și articolul din Adevărul. <<Unul dintre cei care au subliniat importanţa schimbării legii avorturilor [în sensul interzicerii, n.m.] a fost Alexandru Drăghici, membru al Comitetului Executiv al CC al PCR, care a atacat dur. „Tot studiul acesta“, zicea el, „e o însăilare a experienţei auzite din diferite ţări, există în el multă demagogie şi se propune să se dea fel de fel de prime ca şi cum statul ar trebui să cumpere aceşti copii. Fiecare dintre noi suntem fii de muncitori sau ţărani, de oameni sărmani şi ştim cum am crescut. Nu ştiu de ce alergăm în altă parte să căutăm experienţă. Trebuie să terminăm odată cu decretul acesta păcătos (Decretul din 1957 de liberalizare a avorturilor, n.r.) care nu face decât să încurajeze libertinajul, iar familia să fie familie. De asemenea, trebuie să luăm măsuri să oprim divorţurile“.>>

sursa: https://adevarul.ro/news/societate/video-decretul-mortii-10000-femei-ucise-numele-meternitatii-povestile-tulburatoare-femeilor-obligate-bata-devina-mame-epoca-aur-1_51654bd300f5182b85a327fb/index.html