Ieşirea din criză?

Publicaţia The Economist calculează de câteva decade un indicator al preţurilor produselor cotate şi tranzacţionate pe pieţele internaţionale de mărfuri. Mărfurile, categoriile în care acestea sunt împărţite, precum şi ponderile acestora sunt prezentate în fişierul ataşat.

În articolul publicat pe 13 Ianuarie 2011 putem vedea următorul tabelaş:

Sursa: http://www.economist.com/node/17905969?story_id=17905969

Pentru comparaţie, hai să vedem aceiaşi analiză pentru ultima decadă a secolului trecut (26 Noiembrie 1998):

Sursa: http://www.economist.com/node/345830

Câteva concluzii pe care le putem trage sunt:

1. că din anul 2005 (anul de referinţă – index 100) până în anul 2010, preţurile produselor tranzacţionate în pieţele internaţionale de mărfuri s-au dublat în dolari americani, dar şi în Euro, în timp ce într-un interval de 8 ani (1990-1998) indexul preţurilor aceloraşi produse a scăzut cu aproape 12%, tendinţă care s-a păstrat până în primii ani ai noului mileniu.
2. preţurile produselor alimentare au crescut de 2,24 ori în intervalul 2005-2010, în timp ce între 1990 şi 1998 creşterea a fost nesemnificativă (2,5%).
3. preţul aurului a crescut de 3,5 ori în intervalul 2005-2010!
4. numai în ultimul an preţurile produselor alimentare au crescut cu 31 de puncte procentuale, pe secţiunea Dollar index.
5. pe secţiunea Euro Index se poate vedea că în ultimul an avem o creştere generală (all items) de peste 50%!

 

Fără pretenţia unei analize academice, părerea mea este că avem de-a face cu o inflatie globală. Aceasta e alimentată în principal de faptul că americanii au acoperit găurile generate de prăbuşirea parţială a sistemului lor bancar prin tipărirea de bani şi finanţează razboaiele din Irak şi Afganistan din aceiaşi tipografie, iar europenii se ambiţionează să asigure programe de protecţie socială aberante precum şi un aparat birocratic uriaş, lucruri care nu pot fi acoperite decât prin – aţi ghicit – tipărirea de bani. Normal, pentru că deficitele trebuie acoperite cumva.

Politica asta a guvernelor de a amâna un deznodământ inevitabil prin creşterea nemasurată a deficitelor este percepută în unele medii ca fiind un semn al revenirii din criză. Ce va urma, de fapt, este  o creştere mult mai pronunţată a preţurilor la alimente (fapt favorizat şi de creşterea taxelor şi impozitelor), la energie (benzină, motorină, gaze naturale, electricitate) coroborată cu penuria acestora şi descurajarea investiţiilor şi a iniţiativei private. Chestia asta depăşeşte cu mult graniţele noastre. Chiar dacă am avea cei mai curajoşi şi corecţi politicieni (ceea ce, evident, nu e cazul!), tot nu am avea nici o sansă de scăpare.

Si cand ma gandesc ca era s-ajunga prim ministru

Intr-o declaratie pe care am gasit-o aici http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7271988-klaus-johannis-reducerea-salariilor-duce-diminuare-substantiala-veniturilor-buget-din-cauza-scaderii-impozitelor.htm , dl Klaus Johannis iese public si face gafe.

Domnia sa afirma ca „scaderea cu 25% a salariilor bugetarilor va atrage dupa sine si scaderea impozitelor platite de acestea la bugetul de stat, in conditiile in care <toti bugetarii platesc impozite la stat si sunt o sursa sigura>”.
Cu alte cuvinte, asta este un argument sa nu scadem salariile bugetarilor si/sau nici numarul acestora, pentru ca asta ar putea conduce conform dlui Johannis la scaderea incasarilor bugetare!

E limpede ca nu-i asa din doua motive:

  1. Sa zicem ca avem in slujba statului un singur bugetar, caruia ii platim un salar brut de 1000 Lei. Sa zicem ca suma taxelor platite de bugetarul nostru la bugetul de stat (oricat de aberant ar fi, asa se intampla [1]) este de 300 Lei. Tragand linie, lucrurile stau asa: bugetul scoate efectiv din buzunar 700 Lei, cu cat pleaca bugetarul nostru lunar pe card. Daca ii reducem bugetarului nostru salariul brut cu 25%, atunci el va avea un salar brut de 750 Lei. Suma taxelor platite (de fapt, retinute) catre bugetul de stat va fi in noua situatie (pastrand aceleasi cote de impozitare) de 225 Lei. Tragand din nou linie, statul „scoate efectiv din buzunar” 525 Lei. Comparand prima situatie, cu a doua, vom constata ca de fapt, chiar daca statul incaseaza (teoretic si numai pe hartie) mai putin din impozite pe salariul bugetarului nostru cu 75 Lei, per total va face o economie in termeni reali de  175 Lei – adica cheltuie mai putini bani.
  2. Se poate merge si pe varianta reducerii la absurd, conform comentariului ironic, dar potrivit al unui anonim (Leeview): „Daca am angaja inca 25% de bugetari, veniturile incasate de stat din sursa sigura vor creste si ele cu 25%. Si am scapat de deficit. Ptiu, ca mie nu-mi dadea niciodata prin cap. Dar acum mi-a dat idei. Daca angajam cu 50% mai multi bugetari ajungem la crestere economica. Hai Johannis, vino mai repede si scapa-ne de amatorul de Boc”.

Acuma, stand stramb si judecand drept: nu stiu daca sa-l cred tampit pe Johannis sau doar pervers prin faptul ca incearca sa manipuleze opinia publica (pentru ca sa fim seriosi, bizonii inghit teoria de mai sus fara garnitura si explicatii!).

Mai degraba as merge pe a doua varianta. Oricum, in felul asta ni se arata ce fel de oameni sunt de fapt cei care ne conduc. Dar ce look are!

Nota:

[1] N-am nimic special impotriva faptului ca nenea statul vrea sa se joace de-a impozitele si in cazul propriilor angajati (bugetari), daca nu ar aloca resurse (oameni, birouri, echipamente, timp, bani) insemnate pentru a-si muta bani dintr-un buzunar in altul, ceea ce e aberant!

Noua politica a guvernului

De fapt, nu e noua. E destul de veche.

A inceput sa fie experimentata acu vre’o suta de ani. Deal –ul era cam asa: noi statul ne angajam ca, daca voi contribuabili platiti taxe si impozite, va asiguram sistem public de sanatate, sistem public de invatamant, protectie sociala, o societate guvernata de legi echitabile, o sansa egala pentru fiecare cetatean, infrastructura moderna (apa, canal, electricitate, drumuri etc.).

Dupa WW2 a inceput sa fie folosita pe scara mai larga. Aici statul a inceput sa promita / sa oblige contribuabilii sa participe la sistemul de pensii de stat. Incetul cu incetul, statul a adaugat tot mai multe taxe si impozite, iar celor existente le-a marit cota. La inceput, lucrurile mergeau destul de bine, dupa cum cei mai varstnici isi aduc aminte.

Insa numarul din ce in ce mai mare de taxe si impozite, marirea bazei de impozitare (aici numarul celor care contribuie si a veniturilor impozabile), faptul ca oamenii gaseau portite legale de a ocoli unele taxe si impozite, a condus la cresterea aparatului de stat care se ocupa cu aceasta colectare. Cresterea aparatului = cresterea cheltuielilor statului = cresterea taxelor si impozitelor. Deja se intra intr-un cerc vicios.

Dupa parerea mea, azi, sistemul existent de colectare a taxelor, impozitelor si contributiilor nu este altceva decat un joc piramidal, un fel de Caritas. Castigatorii sunt:

  1. angajatii la stat – birocratii in special, pentru ca au salarii sigure, mai mari decat in mediul privat, e nevoie de mai putina competenta, de productivitate n-au auzit si exista intotdeauna si posibilitatea unui venit extra, de-i zice shpaga.
  2. Pensionarii – in special cei cu pensii speciale (armata, politie, justitie, aparatul central de stat, organe de control de stat);

Spun ca sunt castigatori pensionarii (da, sunt un pic nedrept) pentru ca:

  • In general, pensionarii sunt platiti de stat din contributiile noastre actuale si nu din cele ale lor, care au contribuit timp de zeci de ani;
  • In particular, pensionarii fosti bugetari de lux – armata, politia, justitia, birocratia de stat – astia iau pensii din banii nostri dupa ce au luat si salarii tot din banii nostri. Faptul ca aceste categorii de salariati ar fi contribuit la bugetul de stat si la bugetul asigurarilor sociale de stat este doar o chestie pe hartie! Pentru aceste categorii de fosti salariati statul nu facea decat sa mute bani dintr-un buzunar in altul, evident, cu alocarea de resurse necesare aferenta!

Si, in sfarsit, castigatori pentru ca birocratia de stat a devenit un scop in sine, nu mai este doar un aparat menit sa ne slujeasca pe noi contribuabilii de rand. Acesti aparatnici au sindicate, au revendicari, au drepturi, si-au arogat sporuri, ca si cum cineva ii obliga sa stea legati de slujba de la stat. Si, cel mai rau, aparatnicii astia s-au constituit intr-un grup de interese (nedeclarat): influenteaza decisiv emiterea, sensul si continutul legilor, precum si aplicarea acestora, intr-un fel pe care nimeni altcineva nu ar putea sa o faca. Asta pentru ca politicienii, care vor sa castige – nu-i asa – cu orice pret, au inteles ca e mai “ieftin” sa-i aibe pe aparatnici de partea lor decat impotriva lor si, la fiecare alegeri, acestor birocrati li se promit chestii aberante si chiar li se si dau!

Cine sunt pierzatorii: ca de obicei, contribuabilii din sistemul privat: salariatii din mediul privat, intreprinderile private. Culmea e ca astia nu fac nici un pic de scandal. Platesc ca boii.

Din punctul meu de vedere situatia se prezinta in felul urmator:

  • Sistemul public de sanatate – e un dezastru, in sensul ca nu te poti baza pe el; deja s-au introdus asa-zisele co-plati, iar finalitatea va fi ca vom plati (obligatoriu!) de doua ori pentru acelasi lucru si vom primi cele mai proaste servicii medicale. Shpaga la doctori si asistente este deja de bun-simt.
  • Sistemul public de invatamant – e in cadere libera: eliminarea examenelor de admitere la liceu ca unica maniera de accedere intr-o forma superioara de invatamant si triere a indivizilor dupa competenta si abilitati a deschis usa “meditatiilor obligatorii” cu aceiasi profesori din clasa si a shpagii la biologie, sport etc. ca nu te trezesti ca-ti este fu..ta media copilului. Invatatura a devenit optionala si, mai ales, nerelevanta – media conteaza! Rezultatele se vad la examenele de BAC, prin discrepanta uriasa dintre mediile din scoala si notele de la examenele de stat. Invatamantul superior public inca rezista – desi nu mai e ce-a fost odata, dar cred ca va fi distrus din moment ce deja ne conduc oameni care au absolvit facultati precum Spiru Haret, Titu Maiorescu etc. Majoritatea va alege sa obtina o diploma de studii superioare acolo unde se obtine cel mai usor. Vorbim deja de discriminare in cazul celor care sunt refuzati pentru ca sunt licentiati la Spiru Haret!
  • Protectia sociala e doar pe hartie pentru contribuabilii obisnuiti; beneficarii sunt de multe ori minoritari care n-au lucrat niciodata cu acte in regula si vin sa-si ridice ajutoarele in masini de 30000EUR+, luna de luna.
  • Sistemul de legi nu mai este in favoarea omului de rand, ci impotriva acestuia; oameni de la cel mai inalt nivel scapa neatinsi desi in mod aproape evident sunt vinovati, iar batrani care isi apara tarlaua de pamant cu propriul trup impotriva unei hotarari judecatoresti abuzive ajung la inchisoare!
  • De sansa egala pentru toata lumea nu prea poate fi vorba.
  • Infrastructura: desi s-au facut pasi inainte, daca e sa comparam perioada 1990 – 2010 cu perioada 1950 – 1970, vom ajunge la concluzia ca nu s-a facut aproape nimica in ultimii 20 de ani.

Situatia de mai sus nu ne caracterizeaza exclusiv pe noi romanii. La noi e doar adaugat specificul local. Este o stare de lucruri specifica multor tari dezvoltate (+/-). Grecia, alaturi de Portugalia, Italia si Spania formeaza asa numitul grup PIGS, si nici macar SUA nu stau mai bine. Aceste tari au deficite publice uriase si nu au pespective de revenire. O prima solutie viabila ar fi reducerea cheltuielilor publice, atat prin diminuarea salariilor angajatilor statului cat si prin diminuarea numarului acestora. Dar, asa cum pomeneam mai devreme, nu cred ca vre-un politician va avea co..e sa faca asta. Cu atat mai mult cu cat numarul “asistatilor” (celor care intr-o forma sau alta au venituri de la stat) creste, iar astia voteaza! A se vedea fisierul atasat Contribuabili si asistati.

Cand eram copil, bunica-miu imi tot zicea – ca pe o gluma – de o taxa pe fumul de pe cos (pe timpul cand oamenii se incalzeau aproape exclusiv cu sobe): te incalzeai > aveai bani de lemne > trebuia sa platesti impozit. Gluma asta era probabil din tineretile lui interbelice. Azi taxa pe fumul de pe cos este reala, dar, chipurile, are legatura cu poluarea, nu cu banii de lemne.