Am primit săptămîna trecută la serviciu un regulament intern actualizat. Nu mică mi-a fost mirarea cînd, citindu-l pe diagonală, am ajuns la un nou concept numit hărțuire morală.
Constituie hărțuire morală la locul de muncă și se sancționează disciplinar, contravențional sau penal, după caz, orice comportament exercitat cu privire la un angajat de către un alt angajat care este superiorul său ierarhic, de către un subaltern și/sau de către un angajat comparabil din punct de vedere ierarhic, în legătură cu raporturile de muncă, care să aibă drept scop sau efect o deteriorare a condițiilor de muncă prin lezarea drepturilor sau demnității angajatului, prin afectarea sănătății sale fizice sau mentale ori prin compromiterea viitorului profesional al acestuia, comportament manifestat în oricare dintre următoarele forme: a)conduită ostilă sau nedorită; b)comentarii verbale; c)acțiuni sau gesturi.
Am fost mirat, că ai mei angajatori, cu toate excesele lor, sînt oameni normali, iar paragraful de mai sus (și ce mai urmează) nu prea e. Pînă ieri, cînd am auzit la radio Guerrilla pomenindu-se de hărțuirea morală, ca nouă prevedere legislativă.
Căutai oleacă pe internet și găsii că avem legea nr. 167 din 7 august 2020 nășită de băetzii (și fetele) de la pesede. Dar au trecut 2 ani…
„Ghidul privind hărțuirea pe criteriu de sex și hărțuirea morală la locul de muncă este o premieră pentru România. Documentul a fost elaborat de specialiștii ANES împreună cu Institutul Român Pentru Drepturile Omului și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale(…) Acest ghid este un instrument important, pe care dorim să-l implementăm în toate instituțiile și care va fi sprijin real pentru angajați, dar și pentru angajatori. Orice conduită ostilă sau nedorită, orice comentariu nepotrivit, cu tentă sexuală, orice acțiuni și gesturi nepotrivite înseamnă hărțuire și acest ghid stabilește toate măsurile care trebuie luate la nivelul unei instituții pentru a gestiona astfel de situații, dar în primul rând pentru a preveni”, a anunțat ministrul Gabriela Firea.
Cică ghidul poate fi consultat timp de 30 de zile pe site -ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, doar că la 24 de ore de la anunț eu nu îl găsesc pe https://mfamilie.gov.ro/
Dincolo de emfaza hidoasă cu care dna Firea anunță o chestie veche de 2 ani, stau să mă gîndesc ce e în spatele acestui stunt pr:
Obiective:
creșterea vizibilității personale. Dna Firea e într-un con de umbră, pe un portofoliu inventat special pentru dînsa, care funcționează și azi ca un fel de anexă a ministerului muncii. Ea este plasată într-o poziție ferită de intemperiile politice curente pentru conservarea potențialului electoral, însă tocmai ăsta este și dezavantajul acestei poziții.
sigilarea pozițiilor deținute de oameni fideli regimului pesede-penele, care nu mai pot fi îndepărtați așa de ușor din instituțiile statului, companii de stat și, cine știe, chiar companii private.
Strategie: folosirea trendului woke ajustat la particularitățile și, nu-i așa?, nevoile noastre, astfel încît demersul dnei Firea să nu poată fi combătut fără riscul de a fi catalogat dinozaur social (sic!).
În rest, numai de bine – am răsuflat ușurat cînd am văzut asta în legea 167 din 2020:
PS: sînt totuși un pic dezamăgit, dacă pesede ar fi avut măcar un dram de consecvență, după discriminarea socială ar fi consacrat conceptul de hărțuire socială, că aia cu morala are conotații elitiste – atît de urîte de electorat, dar dureros jinduite de politicienii lor.
L-au dat afară pe Cristian Tudor Popescu de la Digi24. Conducerea postului și-a dat seama că are în ogradă un cocoș care nu tace la comandă.
Mai mult decît atît, l-a ridiculizat pe Prelipceanu cu prostia aia cu soldatul rus pînă-ntr-acolo încît o să rîdă de el nu doar influencerii de fb sau insta, ci și gospodinele din Berceni și șoferii de taxi de la Pelicanul.
Acuma, că o fi de la asta, sau de la emisiunea de dinainte, în care pune tunurile pe securiștii de rit vechi și nou, naiba știe.
Sau poate o fi de la asta?
Epurarea lui CTP de la Digi24 nu îi spală păcatele, nici alea de la mineriada din 90 cînd lucra la Adevărul, nici prostiile conformiste debitate în ultimii 2 ani de pandemie:
După 1 iunie, aș zice așa: cine dorește să meargă la restaurant, la cinema, la teatru, la sala de fitness, trebuie să fie vaccinat. Acesta nu este gest îndreptat împotriva drepturilor omului! Omul respectiv nu e legat și vaccinat, poate să se vaccineze, dar, la rândul lui, nu are dreptul să-mi interzică mie să mă duc la teatru pentru că el nu vrea să se vaccineze. Ăsta este principiul: libertatea ta trebuie să funcționeze, câtă vreme nu îmi reduce libertatea mea.
Eu n-am auzit de dreptul omului la restaurant! Am auzit de dreptul la muncă, la viață, la libertate, la educație, dar de dreptul omului la restaurant, la piscină, la plajă…
Pentru cine a deschis mai tîrziu televizorul, decizia ta de a te vaccina nu intră în conflict cu decizia altora de a nu se vaccina – în fond, cei care s-au vaccinat sînt protejați, nu-i așa, iar cei care nu s-au vaccinat nu le pot face rău. Restricțiile pentru nevaccinați au fost introduse strict cu caracter administrativ, ca să-i motiveze suplimentar pe cei care aveau îndoieli, dar care doreau totuși să se poată mișca liber (restaurant, cinema, plajă…), și în nici un caz pentru că le-ar fi putut face rău vaccinaților. Antagonizarea vaccinați vs. nevaccinați nu a avut nici o treabă cu sănătatea publică, ci este cea mai josnică formă de public shaming, iar venită din partea unui jurnalist cu pretenții este o de nesimțire maximă.
De multă vreme CTP nu tace la comandă, ci, pe lîngă lucruri corecte, mai spune și prostii. Problema celor de la Digi24 este că prostiile spuse de CTP începuseră să iasă destul de evident din mizeria lor numită linie editorială, nu că sînt prostii. Epitaful potrivit ar fi „Încă o lovitură dată imperialismului!”, așa cum, ironic, spune chiar împricinatul în ultima sa emisiune Cap limpede.
Faptul divers cotidian, de regulă saturat de întîmplări neobișnuite sau strigător de banale, este deturnat uneori de întîmplări aparent neînsemnate cum ar fi cea povestită de Cătălin Striblea, pe care ieri l-a oprit poliția în trafic:
Polițistul a fost amabil, cred că s-a și prezentat. Mi-a solicitat toate actele, le-a verificat și mi-a spus mulțumesc. Și m-a invitat să plec. Aici este partea interesantă.
-De ce m-ați oprit, totuși?
-Pentru controlul documentelor
-Pe românește ce înseamnă asta? În ce scop adică?
-Păi, v-am spus. Să vă controlăm documentele.
-Și ce sperați să găsiți?
-Să vedem dacă-s în regulă, dacă aveți ITP. Pot să vă mai ajut?
-Păi nu m-ați ajutat.
În fine, actul constatator îndeplinit, am plecat. La fel de nelămurit. Și aici e întrebarea. Și ea ține nu de o supărare sau o critică sau nervi. Sunt cumva convins că omul acela nu se afla în treabă. Dar care e treaba aia? Și pun această întrebarea legată strict de eficiența muncii.
Nu știu de unde vine convingerea aia a dlui Striblea că polițistul „nu se afla în treabă”, decît poate din încercarea de a nu fi răuvoitor cu organele. În ce privește răspunsul la nedumerirea dlui Striblea, acesta se află probabil în legea nr. 192 din 25 octombrie 2019, despre care nu pot spune decît că este după chipul și asemănarea clasei politice de la noi.
Legea asta, pe lîngă faptul că prevede că poți fi sancționat dacă ai indignat niște cetățeni (art. I), mai prevede și faptul că „Polițistul este obligat să aducă la cunoștință persoanei, verbal, motivul legitimării.” (art. II, punctul 8 / art. 32^2, punctul h, aliniatul 2), lucru care pare a nu se fi întîmplat, potrivit relatării dlui Striblea.
Sau poate că cei care coordonează activitatea poliției s-au gîndit că legitimarea poate fi motiv de legitimare! În fond care e problema??? Nu am cum să fie sigur, dar bănuiala mea este că șefii trimit agenții pe teren cu refrenul ăsta:
Spuneți celor controlați că motivul controlului documentelor este controlul documentelor.
Ipoteza este confirmată parțial de răspunsul oferit dlui Striblea de dl. Marian Godină, care, printre alte ocupații lăudabile, o are și pe cea de polițist:
Cele mai multe infracțiuni de conducere sub influența drogurilor sau a alcoolului sunt constatate fix așa. La fel lipsa itp, lipsa rca, lipsă permis etc.
Adevărul este că dl. Godină – care este de departe un exemplu de integritate, bună cuviință și implicare civică, nu s-a putut lepăda niciodată de brainwashing -ul sintetizat în zicerea „Nu există cetățeni cinstiți și corecți, ci doar contravenienți și infractori neprinși”.
Cică toți cei 20 de miniștri propuși să formeze noul guvern USL (PSD-PNL-UDMR) au primit aviz favorabil în comisiile de specialitate din parlament. Azi dimineață e votul în parlament. Nu cred că vor fi surprize – teama de alegeri anticipate e prea mare.
Cea mai mare teamă – pe deplin justificată – e cea penelistă, pentru că în eventualitatea unor alegeri anticipate s-ar chinui serios să depășească pragul electoral. Și chiar dacă l-ar trece, ar ajunge în zona irelevantă politic. Nici pesedeul nu stă prea bine, pentru că băeții de la aur le-ar lua foarte multe procente, poate cam jumătate, așa.
Și ca orice guvern, și USL 2.0 are un program de guvernare, care poate fi sintetizat în două fraze:
Desigur, între cele două idei principale, programul de guvernare mai conține și alte lucruri minunate. De exemplu interzicerea centralelor de apartament în blocurile noi și taxarea celor existente. Cel mai probabil că pînă la urmă nu vor interzice instalarea de centrale termice individuale, că nici Comisia Europeană nu recomandă așa ceva, ci vor face altceva, mult mai previzibil – vor impune fumăritul, acea practică feudală prin care se luau bani cu japca familiilor care își permiteau luxul să se încălzească pe vreme rece. Acoperirea „ecologică” a acestei măsuri este hilară, de vreme ce nu se aplică, de exemplu, cetățenilor din Sintești și împrejurimi, care asfixiază de mulți ani zona de sud a Bucureștiului și localitățile învecinate, atît iarna cît și vara.
Iar problema principală a încălzirii locuințelor cu sobe care folosesc combustibil solid (carbune, lemn, resturi, peleți) sau lichid (păcură) nu este nici pomenită și nici pe departe rezolvată, cum a făcut Polonia, unde oamenii au fost încurajați și subvenționați să treacă de la cărbune la centrale pe gaz.
Un alt lucru minunat pe care USL 2.0 vorbește că îl va face este impozitarea muncii casnice. Sub frumoasa acoperire a grijii față de amărîții care muncesc cu ziua să își asigure o mîncare caldă (sau o bere la PET), useliștii vor scoate în afara legii și vor transforma în infractori un mare număr de persoane cu posibilități modeste. Nu doar că persoanele care desfășoară diverse munci gospodărești ocazionale „precum cele de menaj casnic, prepararea hranei, grădinărit, îngrijirea animalelor de companie și alte activități care au legătură strictă cu gospodăria unei familii sau unei persoane singure” vor trebui să plătească taxe și impozite, dar și beneficiarii acestor activități vor putea fi acuzați de favorizarea evaziunii fiscale și angajare la negru.
Cu alte cuvinte, dacă am nevoie de curățenie în curte, că am tuns pomii și trebuie adunate și frunzele de pe jos, de cineva care să strîngă gunoiul ăsta și să-l pregătească să fie ridicat de serviciul de salubritate, primul lucru pe care trebuie să îl fac este să mă duc să cumpăr tichete de activități casnice de la poștă sau de la ANOFM. Sau de pe internet… Apoi vorbesc cu nea Marin, care de regulă își face veacul la birtul de peste drum cu cîte o bombă de Neumarkt și care, de regulă, este amator de astfel de lucrări. Căruia îi explic că o să-i dau pentru o muncă de circa două ore șapte tichete de activități casnice a 15 lei fiecare, în loc de suta de lei pe care o primea de obicei, și că tichetele alea nu-i sînt primite la birt. Că trebuie să se ducă cu ele pînă în centru, la poștă, să le depună acolo, dar doar luni, că atunci deschide. Iar doamnele de la poștă, după cel îl chinuie să completeze niște formulare cu fel de fel de date, îi dau în mînă 80 lei din cei 105 primiți pe tichete de la mine. Noroc că nea Marin mă știe de demult, n-o să-i treacă prin minte că rîd de el și o să-mi facă cinste cu un Neumarkt, doar să-l las în pace cu prostiile astea. Adevărul e că n-am băut demult o bere la PET.
‘Television is not the truth! Television is a goddamned amusement park!’, Howard Beale in Paddy Chayefsky’s Network (1976).
În urmă cu vreo patru luni circula pe internet o parodie stupidă care zicea așa:
Apare un virus. „Nu există.”
Sunt internați și izolați pacienții. „Ne închid cu forța.”
Apar morții „Sunt plătiți sa umfle cazurile.”
Cresc cazurile. „De ce n-au închis granița de la început?”
Apare transmiterea intracomunitară. „De ce nu testează?”
Cumpărăm aparate de testare. „Nu e bun testul.”
Intrăm în carantină. „Dictatură sanitară.”
…
De ce era stupidă? Pentru că amesteca argumente ale disperaților izolării cu cele ale negaționiștilor conspiraționiști și pentru că sugera o simplificare prin reducere la doar două opțiuni mutual exclusive niște aspecte cu multiple variante posibile simultan. De exemplu binomul „Sunt internați și izolați pacienții / Ne închid cu forța.” – da, era normal să fie izolați cei care erau potențiali transmițători ai bolii, cei bolnavi să fie internați pentru asistență medicală, deși simultan au fost făcute și abuzuri odioase, constatate inclusiv de instanțe, practici la care s-a renunțat după cîteva luni și care au fost voalat recunoscute de autorități.
Iar bravii noștri jurnaliști ce făceau? Cu cîteva excepții notabile (Recorder, Rise Project, poate încă unul sau doi, care s-au abținut de la senzaționalismele odioase colportate de mainstream media), jurnaliștii, în afară de faptul că încasau bani de la guvern ca să facă frumos, monetizau contextul epidemiologic amplificînd panica, întrecîndu-se cu statistici care-mai-de-care mai alarmiste și promovau fel de fel de fearmongers, medici care au căzut în patima de a-și pune mutrele și ideile zilnic la televizor (a se vedea doamna manager de la spitalul Marius Nasta). Printre cele mai grețoase derapaje jurnalistice le-am văzut pe platforma Republica și la Digi24.
Astăzi, aceiași jurnaliști de la Republica și Digi24 se lamentează într-o înregistrare sub egida EIDOS Foundation numită JURNALISM ÎN ROMÂNIA: CREDIBILITATE vs. DISCREDITARE.
După cum spune și dl. Cristian Tudor Popescu, mai întîi să precizăm termenii: ce este acela jurnalism?
In extremis poți aborda o muncă în două feluri: te poți orienta după ce și cum vrea beneficiarul, „ce se cere”, fără nici un fel de preocupare pentru morală și credințele tale personale sau acționezi conform principiilor și conștiinței proprii, fără să te preocupe dacă ce faci va place sau va conveni publicului.
Prima dintre cele două extreme e mult mai prezentă decît a doua, fiind abordarea clasică de jurnalism tabloid – vinzi povești despre crime odioase sau încărcate de mister, teorii ale conspirației dintre cele mai fanteziste, astrologie, multe nuduri, bîrfe cu și despre vedete și alte senzaționalisme (vezi povestea OTV și cea a lui Dan Diaconescu). Compromisul există și el, un amestec de easy way în care vinzi „ce se cere” cu efuziuni ale conștiinței, însă există și inconveniente: taberele celor care te apreciază și a celor care te critică și te disprețuiesc se schimbă frecvent, în funcție de prejudecățile audienței. A te văita de chestia asta e jalnic, pentru că fie esti atît de tîmpit încît nu înțelegi drumul pe care mergi, fie ești un ipocrit ordinar. Foarte rară este abordarea căii grele, a exprimării libere a conștiinței, fără compromisuri față de sensibilitățile publicului.
Dacă în cazul în care vrei să iți tunzi părul este acceptabil să îl preferi pe frizerul care face ce și cum îi zici, în cazul unui medic nu este aproape deloc în regulă să îl preferi pe acela care îți spune ce și cum vrei tu să auzi. Care e diferența dintre frizer și medic? Ar trebui să ne reamintim că la cei mai buni frizeri și medici, aproape întotdeauna mergi pe mîna lor, preferințele tale fiind cel mult marginale. Dar cum ajungi un frizer bun? Sau medic, sau jurnalist? În general ajungi să fii recunoscut ca bun construindu-ți o reputație. Pentru început reușind în ciuda riscului de a da greș pe care ți l-ai asumat în mod conștient în timp ce ai jucat cartea liberei exprimări a conștiinței, fără compromis. Persistînd atunci cînd succesul întîrzie să apară. Apoi păstrîndu-ți integritatea, în ciuda ofertelor din ce în ce mai generoase care te copleșesc. Și nu în ultimul rînd, conservîndu-ți modestia.
Dl. Cristian Tudor Popescu are dreptate în contextul ăsta referindu-se la caracterul superficial al credibilității: o vopsea care te poate face să pari de încredere sau cinstit, deși nu ești. Surpriza vine în momentul în care CTP spune despre jurnalist că „dacă ești cinstit, asta este o autolimitare”; „adică șansele să faci o audiență mare scad progresiv pe măsură ce te apropii mai mult de ideea de cinste”; „de ce? pentru că îți impune această idee ca, în diverse situații, să spui ce nu trebuie!”; „discut în relația cu publicul – publicul din România este într-o măsură considerabilă, astăzi, malformat”. Hopa! Deci care-va-să-zică publicul, sau teama de public (mai ales dacă e malformat, săracu’), te face să te „autolimitezi”, că doar n-o să-i spui pe față cît este de malformat! Cu excepția notabilă a cazului în care te numești CTP și poți face astfel de aroganțe.
Problema nu este aroganța CTP -ului, ci aceea că acreditează ideea că cinstea și audiența sînt într-o corelație inversă, justificînd în mod lamentabil autocenzura jurnalistului și punînd vina pe public. Explicația lui CTP este simplă: „se întîmplă așa pentru că așa vrea publicul; publicul a fost injectat în toți acești ani postrevoluționari, sistematic, așa cum se fac injecțiile cu droguri de către dilări, ca să obișnuiască pe tineri, în special, sau, mă rog, pe consumatori, […] ca dup-aia să-i bage în bulgărele de zăpadă…”. E clar că nimeni nu-i perfect, dar să vii să te plîngi că trebuie să te prostituezi intelectual că așa fac toți și așa cere publicul, că e malformat, ca și cum nu ar exista alte meserii sau variante oneste de a-ți cîștiga existența, mi se pare că este nesimțirea absolută. Sau poate că CTP nu știe proverbul „Cine se amestecă în lături, îl mănîncă porcii”.
Îmi pare rău că nu a fost prezent la discuția asta și Moise Guran – alt jurnalist remarcabil Digi24 (fost) – ar fi fost mult mai antrenantă dezbaterea, mai ales partea despre (auto)discreditare.
Am citit azi un articol excelent al domnului Adrian Mihălțianu în publicația PressOne care se numește PNL, aurul și mafioții.
Titlul este în mod vădit inspirat de filmul Profetul, aurul și ardelenii, o mostră de cinematografie românească din 1978. Genul filmului este Red Western, filme despre vestul sălbatic american făcute în țări din blocul comunist (URSS, Germania Democrată, România, Cehoslovacia etc.) care erau servite ca entertainment pentru mase, dar și ca mijloc de îndoctrinare ideologică și politică.
Filmul ăsta (și cele două sequels) îmi provoacă zîmbete nostalgice și acuma și aș putea urmări cu plăcere toată seria într-un weekend, însă ce vreau să scot în evidență aici este încărcătura ideologică. În fond filmul încearcă să ne arate cît de coruptă, violentă și nedreaptă este societatea liberă de o autoritate superioară atotputernică și atotprezentă cum aveam noi. E despre o lume în care cel mai lipsit de scrupule individ reușește să captureze o întreagă comunitate, să își aservească atît actul de justiție cît și impunerea legii, transformand-o într-o feudă personală sinistră. Noi, avînd la conducere partidul comunist, eram chipurile feriți de astfel de scenarii ale groazei, pentru că partidul nu lăsa pe orice haiduc să ia în stăpînire, nu-i așa, comunități întregi pe care să și le aservească după plac (pentru că nu-i plăcea concurența!).
Adrian Mihălțianu exact la metafora asta face trimitere cu articolul său – transformarea țării în anul 2021 în moșii ale politicienilor din toate partidele, în care comunitățile sînt capturate, în care justiția și aplicarea legii sînt aservite, a căror unică menire este să producă bani și putere pentru stăpîni. Iar aici se referă în mod special la cei din PNL care sînt la putere și care nu numai că girează jaful post-PSD, ci îl promovează activ.
Domnul Mihălțianu speră într-o intervenție salvatoare a unui grup de reformatori din PNL, aidoma fraților Brad, care, asumîndu-și toate riscurile posibile, să acționeze decisiv pentru neutralizarea mafiei politice.
Ce cred că ratează autorul articolului (sau trece intenționat sub tăcere?) este că românul tipic contemporan este mult mai aproape de minerii comozi, proști și lași din film, care refuză să se organizeze și să își ia destinele în propriile mîini, decît de ardelenii cu care ne fălim, iar șansele de reușită ale unor Brazi în condițiile astea sînt infime.
Și minerii ăia tot așa ziceau, ca și românii din zilele noastre: Ne fură, dar ne mai lasă și nouă ceva!
Mi-au căzut sub ochi în dimieața asta reacții la discursul lui Cristi Puiu de la TIFF 2020.
Ce zice omul? Începe prin a-i ruga pe oamenii din public să poarte mască și le spune celor care nu doresc să poarte că pot face asta, adică n-o să cheme jandarmii… De fapt, Cristi Puiu face o declarație politică. Cuvintele sînt pro conformare, dar sensul este critic. Cuvintele sînt ca să nu pună în pericol desfășurarea festivalului și organizatorii. Sensul declarației lui Puiu este pentru inimile și mințile celor din public.
Sigur, poți fi de acord sau nu cu mesajul lui Cristi Puiu. Însă e deplorabilă reacția acelei (mari) părți a publicului care nu a înțeles niciodată că nu poți amesteca opiniile politice ale artistului cu opera sa și că obiceiul de a pune artiștii pe piedestale morale construite doar în imaginație e prilej de disonanță cognitivă. În fond pe artiști trebuie să îi apreciem (sau nu) pentru opera lor, nicidecum pentru opiniile politice sau conduita morală.
Ceea ce nu putem spune despre detractorii de serviciu ai lui Cristi Puiu, pentru că ei nu sînt artiști sau nu sînt cunoscuți publicului pentru opera lor artistică, între care îi putem enumera pe Cristian Tudor Popescu, Lucian Mîndruță, cu o mențiune specială pentru George Butunoiu, care pune o poză cu cumnată-sa și îl acuza pe „ticălosul” regizor pentru viața grea pe care aceasta o are în sistemul medical.
De la public shaming la îndemnurile de boicotare – you’re canceled – nu e decît o aruncătură de băț. Sau de scîrnă, mîncată cu voioșie de unii care trăiesc din chestia asta într-un individ pus la zidul infamiei pentru opiniile lui greșite (sic!).
Sigur, se vor găsi unii care vor susține că între regizorul Cristi Puiu, cu a sa declarație de la TIFF, și deputatul Adrian Solomon, care în urmă cu cîteva săptămîni a intrat într-o șaormerie din centrul vechi al Bucureștiului fără să poarte mască și s-a mai și certat cu polițiștii chemați la fața locului, nu e nici o diferență- sînt negaționiști amîndoi. Dacă citești asta și te recunoști în clișeul ăsta, îmi pare rău pentru tine – probabil că ești fără speranță.
Norocul nostru este că detaliile sordide ale vieții marilor artiști ai neamului nu prea sînt cunoscute, că rămîneam dracului fără intelectuali!
Later edit (13 august). Văd că domnul George Butunoiu a șters postarea în care îl face ticălos pe regizorul Cristi Puiu, și de-aia link -ul ăla de mai sus nimerește în gol. Aproape bine, doar că nu a pus în loc niște scuze (deși poate a făcut-o pe canale private?), ci a făcut o nouă postare în care spune că înțelege buna intenție a comentatorului care îi lua apărarea lui Cristi Puiu, însă, cînd vine vorba de moarte,
cred că singură idee care îţi mai vine pe moment este să pui mâna pe coasă şi să-i aperi pe ai tăi cum poţi şi tu. Da, într-adevăr, nu mai sunt prea spiritual zilele astea… ?
Să-i spună cineva dlui Butunoiu că numărul deceselor în 4 luni de pandemie e mai mic decît în aceeași perioadă a anului trecut (INS) și că oricum lupta care contează nu e împotriva morții, ci pentru viață.
„Am înţeles că s-a rezolvat pe cale amiabilă. Mie mi-a citit ştirea domnul Stănescu, chiar am avut o ieşire nervoasă că nu mi s-a spus mai devreme. Un incident minor, nu s-a ajuns la poliţie”.
Pe de altă parte, potrivit Știrile ProTV, „Poliția Capitalei a anunțat că nu a fost formulată prin sistemul 112 vreo sesizare cu privire la asemenea caz și nici nu a fost depusă vreo plângere.”.
Într-o situație atît de absurdă și împotriva bunului simț, oricît de rațional, matur și pragmatic ai putea fi, nu poți să nu te gîndești (amuzat) la eroi de benzi desenate. Mie mi-a plăcut în mod special Batman. Dar pe urmă mi-am pus întrebarea – ce șanse ar avea Batman la noi?
Bietul Batman!… În primul rînd l-ar reclama betmenii de la Pelicanul că nu are licență valabilă, casă de marcat fiscalizată, ștație radio avizată de ANCOM, iar batmobilul e negru, nu galben murdar cum e standardul, nu are nici măcar euro3 și nici portiere pentru locurile din spate. Pe urmă ar intra pe fir statul, că Batman nu este autorizat să intervină în situații de urgență înaintea IGSU, indiferent cît de mult le ia ălor din urmă să intervină și cît de incompetenți sînt. De altfel, ITM -ul i-ar interzice de îndată să presteze, că n-are diplomă de batman emisă de o unitate de învățămînt acreditată în România (facultatea de batmen -i din Băneasa, singura de profil, e în reorganizare din cauza scandalurilor de plagiat). Psd/pnl/usl/alde l-ar reclama la curtea constituțională că nu-i lasă să jepcărească liniștiți, încălcînd astfel flagrant legile făcute de ei pentru ei. Mai mult, avocatul poporului, CNCD și o mulțime de oengeuri progresiste ar reclama și ei discriminarea îngrozitoare – Batman nu vînează și oameni cinstiți, întreprinzători particulari, femei casnice, copii mici, ci doar politicieni, beneficiari abuzivi de stipendii și funcționari corupți. Poliția l-ar reține fără rezerve pentru că umblă mascat, nu are buletin de populație și are apucături de ziarist – pune întrebări incomode și se interesează de tot felul de potlogării. Populația de bună credință l-ar reclama la OPC că a durat prea mult să-l salveze pe Dorel care a parcat brusc în șanț după ce a ieșit rupt de la birt. OPC -ul îl va amenda oricum, chiar dacă nu avea nici o treabă să-l salveze pe Dorel, pentru că nu avea afișat la loc vizibil orarul de funcționare. ANAF l-ar amenda cu 20.000 Lei că nu are afișat posterul oficial cu „Solicitați și păstrați bonul fiscal!”. BOR ar emite un comunicat prin care s-ar delimita strict de Batman, pentru că deși poartă un fel de sutană, nu ți-ai putea umple sufletul de bucurie cu doar 50 de Lei cînd te vizitează ca popa de Bobotează. Dar cea mai teribilă lovitură ar veni de la ANSPDCP, pentru că Batman are datele cu caracter personal ale unor indivizi din parlament, din ministere, direcții și primării, care nu și-au dat acordul să le fie prelucrate, stocate, folosite datele. Antena poporului l-ar acuza că este omul lui Soros, că face jocurile lui Băsescu, că face poliție politică și că este esența statului paralel. Televiziunile alea bune ar face talkshow -uri maraton în care ar invita o grămadă de părerologi profesioniști (de care nu ducem lipsă, slavă Domnului!) care și-ar da savant cu părerea și ar bate apa în piuă ore în șir pentru cine are timp și suficient de puțin creier încît să-i urmărească. Nu ar putea lipsi Lucian Mîndruță care ar face o emisiune la radio pe tema „Este Batman bun sau doar ne încurcă?”, la care ar răspunde aceiași douăzeci de frustrați și alienați care sună de obicei la el la emisiune, cu concluzia că e bun, dar ne cam încurcă.
Marile adevăruri vor fi rostite emfatic abia de CTP, care, într-o emisiune de mare audiență de la Digi24, ar declama cît de nedemocratic se comportă Batman, acest villain, acest brigand odios, care, asemenea lui Robin Hood, se ambiționează să aducă dreptatea refuzînd cu încăpățînare să respecte legile făcute de hoții ajunși dregători.
Dacă stau mai bine să mă gîndesc, asta e problema noastră – cînd ni se fură banii din portofel, nu anunțăm Miliția la 22.22.22, pentru că cine știe ce ar putea să descopere… Mai bine o rezolvăm amiabil, e vorba doar despre un incident minor!
În urmă cu cîteva zile scria dl. George Butunoiu o postare de genul „Băi, ia uitați ce prost e ăsta cu CV -ul lui! Voi vedeți ce prost e?” Postarea originală aici.
„Da, da, ce prost, într-adevăr, că e așa, că e pe dincolo etc. etc.”. Zidul infamiei din evul mediu a evoluat frumos, iată, odată cu tehnologia. Nivelul papagalilor care aruncă cu scîrnă ca să mărească iluzoriu distanța dintre ei și cel de la zid a rămas același.
Dar azi, ce să vezi? După ce cîțiva l-au luat în balon („unfollowuri si unlikeuri din belsug, asezonate cu injuraturi si urari pentru noul an si pentru tot restul vietii.”), dl. Butunoiu revine, și pe facebook, și pe blog, și zice că n-a fost deriziune și că nu încearcă să pozeze în elitist. Cică „[am fost] curios sa aflu ce indicii le-ar da asta cititorilor cu privire la inteligenta proprietarului respectivului inscris.”. Judecînd după comentarii, indiciile au fost așa de absconse că nici autorul nu mai știe cum să dreagă busuiocul. Ba că ar fi un exemplu didactic de genul „Așa nu!”, ba că ar fi vrut să vadă cît de inteligenți sînt urmăritorii săi.
„Un singur raspuns mi-a atras atentia mai mult decat altele, pentru ca era exact ce as fi spus eu despre acel personaj cu CV-ul, daca m-ar fi intrebat cineva.
…
Cu cateva adaugiri de la mine, care nu schimba esentialul, fata plapanda cu animalute a spus ca ea nu intelege nimic din acel CV.”
De fapt, „fata plăpîndă cu animăluțe” a zis ceva mult mai banal și mai decent, nu cum se împopoțonează dl. Butunoiu cu adăugirile în care o face cam proastă:
„Secventa asta e parca scoasa din carti. A ales sa arate in CV ca a ar fi executat niste actiuni scrise prin descrierile standardelor ocupationale. Nu m-a convins…”
Pe urmă, indiciile astea – o constantă în postările dlui Butunoiu, chiar dacă ar fi mai transparente, nu ar face decît să-și îndeplinească menirea, aidoma hîrtiei de muște într-o băcănie cu miros de rînced. Cam asta e poziționarea cînd speculezi nevoia ascunsă a oamenilor de a-și reconfirma valoarea și utilitatea în mod facil, pe seama altora.
Ce îl deconspiră pe dl. Butunoiu din rolul de oracol pe care și-l construiește cu mare caznă este că, atunci cînd mai face cîte o postare ratată (tuturor ni se întîmplă…), unde indiciile și prevestirile sale sînt așa de anoste că rîd și vindecătoarele teta de el, revine și se explică. Cum ar veni, stai să vezi, că eu n-am călcat într-un hăndel că am fost bezmetic, ci am vrut să împărtășesc cu voi o experiență transcedentală, iar voi, nerecunoscătorilor, vă hliziți ca proștii!
Cred că prin 2016 a venit prima dată primarul în pelerinaj la locatarii blocurilor din zona centrală a orașului să le vorbească despre reabilitare termică. Și nu a venit singur, a venit însoțit de o ingineră. Întîlnirile erau anunțate și organizate la fiecare bloc astfel încît să poată participa un număr cît mai mare de proprietari. Discuția a fost cam așa:
– Eu, primar, am făcut demersuri la autoritățile publice centrale, la organismele de alocare de fonduri europene pentru dezvoltare rurală etc. ca să coordonez reabilitarea termică a blocurilor în care locuiți dumneavoastră, pe baza unui proiect. – Foarte frumos, mulțumim! Cam cît ne costă? – Facem și terasa și subsolul și în jurul blocului, schimbăm tîmplăria și ferestrele cu totul, nu doar izolarea exterioară a pereților … – Foarte frumos, dar cît costă? – Stați, să vedeți, că lucrările sînt acoperite din bani europeni și din bugetul local al primăriei, iar dumneavoastră o să plătiți doar un sfert din costul total al lucrării… – Tii, ce frumos, totuși cît costă??? – Doamna inginer, cît costă estimativ pentru proprietari lucrările la blocul ăsta? – În jur de 8000 Lei pe apartament. – 8000 Lei e valoarea totală pe apartament, la care noi trebuie să achităm un sfert, nu? – Nu, 8000 Lei reprezintă 25% din valoarea lucrării pe apartament, contribuția pe care dvs. trebuie să o plătiți, restul de 24000 Lei fiind acoperiți din fonduri europene și din bugetul local. – Păi, dom’ primar, vecinul de la etajul doi și-a făcut anul trecut reabilitare termică în regie proprie, a angajat firmă, proiect, contract, schelă, polistiren alea-alea, și l-a costat cu totul 7000 Lei. Acuma dvs. veniți și ne ziceți că pe fonduri europene aceeași lucrare costă 32000, adică de peste 4 ori mai mult?! – Dar v-am zis, nu e doar izolarea pereților, e mult mai mult, hidro-termo izolația terasei, subsolul, în jurul blocului…
La momentul ăla, pătruns de bănuiala că sîntem jucați, am săpat puțin și am găsit că există un act normativ care impunea limite maximale pentru lucrări de reabilitare termică finanțate din bani publici. Actul ăla se numește Hotărârea Guvernului numărul 1061 și a fost publicată în monitorul oficial partea I nr. 765 din 14 Noiembrie 2012. Este semnat de Victor Ponta – prim ministru, et al. Conform acestui document, destul de tehnic, după cum se vede mai sus, se puteau calcula tarifele lucrărilor specifice de reabilitare termică (suprafață opacă – zidărie, suprafața vitrată, terasă și subsol) atît în Lei, cît și în Euro, la paritatea de atunci – cca. 4,34 Lei / EUR.
Pentru că aveam un pic de timp liber, pornind de la dimensiunile blocului în care locuiesc, mi-am zis să calculez cam care sînt suprafețele specifice: opacă – zidărie, vitrată, terasa și subsolul (astea sînt cam egale). Mai departe am aplicat tarifele maximale din HG 1061 / 2012 și mi-a ieșit că, dacă se fac toate lucrările (terasă, subsol, zidărie și suprafețe vitrate înlocuite în întregime), valoarea totală (fără TVA) pentru blocul nostru ar fi trebuit să nu fie mai mare de 250.000,00 Lei, respectiv 16.000 Lei pe apartament. Asta ar fi însemnat că cei 25% nu ar fi putut fi mai mult de 4.000,00 Lei fără TVA (a cărei cotă nu știu cît este la lucrările astea), în orice caz foaaaaarte departe de cei 8.000 Lei per apartament vehiculați în discuțiile cu dom’ primar.
În vara lui 2017 dom’ primar a revenit cu tema reabilitării termice pentru o a doua rundă de discuții cu locatarii, doar că de data asta avea și niște poze frumoase. Pe de altă parte, și eu aveam socotelile făcute. Ne-a încîntat cu fotografiile lui cu niște simulări chicioase făcute pe calculator și a pomenit iar de contribuția de cca. 8.000 Lei per apartament reprezentînd 25% din valoarea totală la nivel de bloc. Cînd i-am zis și i-am și arătat – de față cu majoritatea proprietarilor din bloc – calculele mele și am pomenit de HG 1061 / 2012, l-a băgat pe inginerul care îl însoțea la înaintare. Dlui inginer i-am oferit calculele și mi-a zis că mă contactează el, dacă are nelamuriri sau găsește greșeli de calcul (evident că nu m-a contactat niciodată), iar lui dom’ primar i-am promis că îl reclam dacă forțează nota.
Dom’ primar n-a forțat nota, cel puțin nu pînă în Iulie 2019. Cînd ne-am pomenit cu băeții care montau schele de jur împrejurul blocurilor. L-am întrebat pe responsabilul de bloc care-i treaba și mi-a zis că, gata, dom’ primar a rezolvat, iar proprietarii nu o să mai plătească nimic. Cînd l-am întrebat dacă e vreo hîrtie oficială, ceva, mi-a zis că nu, doar cuvîntul lui dom’ primar.
Din nou, avînd foarte multă încredere în administrația publică locală de la noi, m-am dus la primărie să mă interesez. Dialogul din primărie a fost suprarealist.
La biroul de informații: – Bună ziua! Doresc să aflu dacă proprietarii trebuie să platească pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor din centru. – Nu se plătește. – Bine, dar există un document, ceva? – Întrebați la biroul investiții. – Mulțumesc. La biroul investiții. – Bună ziua! Doresc să aflu dacă proprietarii trebuie să platească pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor din centru. – Nu se plătește. – Bine, dar există un document, ceva? – Păi este hotărîre de consiliou local! – Aha, perfect, spuneți-mi și mie vă rog numărul și din ce dată, că găsesc singur. – Stați să întrebăm la secretariat. La secretariat. – Bună, Nuți, uite domnul dorește să afle numărul hotărîrii de consiliu local prin care s-a stabilit că proprietarii nu mai plătesc pentru reabilitarea termică a blocurilor. – Ăăăh, stați puțin, o să dureze cîteva minute. – Mulțumesc, aștept pe hol. După cîteva minute și o foială considerabilă printre diversele birouri și „direcții”, Nuți se întîlnește pe hol cu o doamnă pătrunsă de o mare importanță, pe care o întreabă: – Doamna juristă, nu vă supărați, căutăm hotărîrea consiliului local prin care s-a stabilit că proprietarii nu mai plătesc pentru reabilitarea termică a blocurilor. – Ce hotărîre?! Nu e nici o hotărîre! Nici nu ar fi legală! După care au dispărut subit care-ncotro. După alte cîteva minute, revine pe hol tipul de la biroul investiții cu care am vorbit prima dată însoțit de Nuți și cu un clipboard la subțioară: – Nu vă supărați, cum vă numiți și în ce bloc locuiți, ca să ne dăm seama care este situația dvs. concretă? – Mă numesc Dumitru Nae și locuiesc în locul ăla. – Perfect, stați să vedem, așaaaa, blocul acela, da. Să vedeți cum stă treaba. În mod normal ar fi trebuit să plătiți 25% din totalul lucrării aferente proprietății dvs., dar s-a discutat în consiliul local și s-a stabilit că primăria o să acopere contribuția dvs. pînă la 3,5%. – Deci o să plătim, pînă la urmă… – Nu, că aranjăm noi să nu îi plătiți nici pe ăia… – Dar nu este nimic clar, nu? Și, în fond, cît reprezintă ăia 3,5%? – O secundă. Circa 1.400 Lei. – Bine, dar asta înseamnă 40.000 Lei per apartament! – Corect. – Da, dar știți, există o hotărîre de guvern care stabilește standarde de cost la lucrările de reabilitare termică făcute din fonduri publice, iar valoarea calculată conform acelor prețuri maximale este de 2,5 ori mai mică decît sumele vehiculate de dvs. – Aaah, nu, că proiectul ăsta e finanțat din bani europeni, prin POR, nu din bani publici! Plus că a fost o licitație publică la care au participat 14 firme!
Copleșit de competența funcționarilor, am fugit din primărie. Licitație publică, care va să zică! Băi nenică, stai așa că e prea mare tupeul, și parcă nu îmi vine a crede că sînt atît de idioți. Ia să mai verific odată.
ordinul MDRAP 6008 din 24.10.2018 semnat de Paul Stănescu – ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, care spune la articolul 1 că „se va avea în vedere analiza documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor / proiectelor de investiții publice anexate la cererea de finanțare din perspectiva aplicării legislației în vigoare la momentul recepției documentației respective de către investitori”, iar la articolul 2 „Beneficiarii cererilor de finanțare vor înainta documente din care rezultă momentul recepției documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor / proiectelor de investiții publice solicitate în etapele ce urmează a fi demarate după intrarea în vigoare a prezentului ordin.”.
Instrucțiunea numărul 98 din 01.11.2018 semnată de Luminița Zezeanu – șeful autorității de management pentru POR, „pentru evitarea riscului de dezangajare la nivelul POR 2014-2020 pentru anul 2018”.
Cu alte cuvinte, pentru că nu mai era loc de pará-ndărăt și nu ar fi putut justifica cu nici un chip creșteri ale tarifelor de 250%, nu s-au mai obosit să actualizeze vechiul standard de cost, cu argumente cum ar fi creșterea cursului Leu / Euro, creșterea costului forței de muncă, creșterea prețului materialelor (sau scăderea?), ci l-au eliminat cu totul. Și ca să pună ceva în loc, au pus chestia asta: „pentru fundamentarea rezonabilității costurile și punctarea corespunzătoare se va avea în vedere celelalte alternative oferite de ghidul specific aplicabil (eg. oferte de preț, analize de piață, justificări de preț, etc.)”. Că persoana care a redactat asta este agramată și pompoasă este una, dar ca să justifici rezonabilitatea costurilor cu prețul ofertantului trebuie să fii foarte departe de logică și bun simț.
Va urma.
–
* În orice caz, combinația asta de mai sus deși miroase de la o poștă a potlogărie, este legală. Cel puțin deocamdată.
Notă: Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu realitatea a fost, este și va fi pur întîmplătoare.
și aș putea urmări cu plăcere toată seria într-un weekend, însă ce vreau să scot în evidență aici este încărcătura ideologică. În fond filmul încearcă să ne arate cît de coruptă, violentă și nedreaptă este societatea liberă de o autoritate superioară atotputernică și atotprezentă cum aveam noi. E despre o lume în care cel mai lipsit de scrupule individ reușește să captureze o întreagă comunitate, să își aservească atît actul de justiție cît și impunerea legii, transformand-o într-o feudă personală sinistră. Noi, avînd la conducere partidul comunist, eram chipurile feriți de astfel de scenarii ale groazei, pentru că partidul nu lăsa pe orice haiduc să ia în stăpînire, nu-i așa, comunități întregi pe care să și le aservească după plac (pentru că nu-i plăcea concurența!).
