Citeam presa de dimineață și mi-au căzut ochii pe un articol din Republica care mi-a atras atenția prin prostia monstruoasă colportată.
Zice articolul sub semnătura editorului Raluca Ion că
La un ritm de îmbolnăvire de 500.000 de oameni în șase luni, adică un milion de cazuri pe an, Alexandru Rafila a arătat că ar dura în jur de 15 ani până când măcar trei sferturi din populația României să se imunizeze pe cale naturală, astfel încât să oprească răspândirea virusului.
Nu știu dacă prostia asta a ieșit pe gura dlui doctor Rafila – ar fi grav, însă cert este că e atît de mare de se vede din spațiul cosmic.
Care e problema? Problema este că epidemiile nu evoluează liniar, așa cum reiese din articol, adică 500.000 pe 6 luni, 1.000.000 pe an, 15.000.000 în 15 ani. Epidemiile evoluează progresiv, fie că e vorba de o progresie geometrică, fie că e vorba de o progresie exponențială, în funcție de cît de contagioasă este boala și cît de bine se protejează oamenii.
Astfel, fără să știm exact care este modelul statistic după care evoluează pandemia (că datele sunt ținute la secret), putem afirma cu certitudine că nu va dura 15 ani pînă la imunizarea naturală (~70% din populație, aprox. 15 milioane de oameni), ci poate 2 sau 3 ani.
Evident că, în fața afirmațiilor doctorului Rafila (500.000 de cazuri în 6 luni), nici autorul articolului original de pe digi24.ro și nici dna editor Raluca Ion care a preluat articolul pentru Republica nu pus niște întrebări firești:
Dacă orizontul de timp pentru imunizare naturală ar fi de 15 ani, atunci cît de contagios este de fapt virusul Covid-19?
Și dacă raportăm numărul oficial al deceselor cu COVID-19 la numărul presupus de îmbolnăviri de 500.000 la 6 luni, cît de letal este virusul Covid-19, comparativ cu alte cauze de deces?
Dar nu, noi nu punem întrebări, ca să nu certe șeful că din cauza noastră nu mai primim sprijin financiar de la guvern. În schimb rostogolim niște prăpăstii fără impunitate, amplificăm inutil panica, creăm confuzie și avem pretenții de jurnalism de calitate.
Situația era previzibilă încă de luna trecută, conform comunicatului 180 din 10 iulie, însă lucrurile sînt cu adevărat interesante după aproape două luni de la încetarea stării de urgență. Să vedem cum arată datele pentru Iulie, dar pentru asta va trebui să așteptăm pînă în septembrie.
Ca să fie treaba corectă și să nu și-o ia în bască, autorii comunicatului INS au băgat această notă:
Pentru o caracterizare completă a fenomenelor demografice înregistrate în lunile martie-iunie 2020, în contextul pandemiei COVID19, trebuie avut în vedere faptul că prevederile ordonanţelor militare au introdus anumite limitări în posibilitatea de desfăşurare a unor evenimente cu mai mult de 3 persoane, au limitat deplasările în afara locuinței și în afara localității, au suspendat activitățile în spații închise, au determinat Uniunea Notarilor Publici să amâne termenele pentru dosarele de divorț aflate pe rol după sistarea stării de urgență. De asemenea, prevederile Hotărârilor de Guvern pentru perioada stării de alertă au impus anumite limitări în ceea ce privește numărul persoanelor care se pot întâlni în locurile publice, precum și prevederi privind organizarea de evenimente la un număr foarte mic de participanți. Datele trebuie interpretate în corelare cu informaţiile din surse administrative, în special cele publicate de Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Cu alte cuvinte, este meritul statului și al guvernului în mod special că, de fapt, nu stăm așa de rău cum tot încearcă să ne aburească aceiași guvernanți și canalele media plătite de ei pentru asta.
Chiar dacă ne referim strict la perioada „de pandemie” martie – iunie, părerea mea este că scăderea numărului de decese trebuie interpretată prin prisma faptului că oamenii au fost mai atenți cu igiena personală, au evitat excesele și au fost mai atenți în general la starea lor de sănătate, pe considerentul că dacă te îmbolnăvești lucrurile pot deveni mai complicate decît de obicei. Totuși, datele ne arată că virusul COVID-19, deși reprezintă un pericol netăgăduit, nu este un ucigaș în masă (pentru că altfel am fi avut o creștere semnificativă a numărului de decese, iar nu o scădere ca acum) și putem specula îndreptățit că numărul deceselor cauzate de acesta este supraestimat prin modul arbitrar de contabilizare a cauzelor de deces.
Mi-au căzut sub ochi în dimieața asta reacții la discursul lui Cristi Puiu de la TIFF 2020.
Ce zice omul? Începe prin a-i ruga pe oamenii din public să poarte mască și le spune celor care nu doresc să poarte că pot face asta, adică n-o să cheme jandarmii… De fapt, Cristi Puiu face o declarație politică. Cuvintele sînt pro conformare, dar sensul este critic. Cuvintele sînt ca să nu pună în pericol desfășurarea festivalului și organizatorii. Sensul declarației lui Puiu este pentru inimile și mințile celor din public.
Sigur, poți fi de acord sau nu cu mesajul lui Cristi Puiu. Însă e deplorabilă reacția acelei (mari) părți a publicului care nu a înțeles niciodată că nu poți amesteca opiniile politice ale artistului cu opera sa și că obiceiul de a pune artiștii pe piedestale morale construite doar în imaginație e prilej de disonanță cognitivă. În fond pe artiști trebuie să îi apreciem (sau nu) pentru opera lor, nicidecum pentru opiniile politice sau conduita morală.
Ceea ce nu putem spune despre detractorii de serviciu ai lui Cristi Puiu, pentru că ei nu sînt artiști sau nu sînt cunoscuți publicului pentru opera lor artistică, între care îi putem enumera pe Cristian Tudor Popescu, Lucian Mîndruță, cu o mențiune specială pentru George Butunoiu, care pune o poză cu cumnată-sa și îl acuza pe „ticălosul” regizor pentru viața grea pe care aceasta o are în sistemul medical.
De la public shaming la îndemnurile de boicotare – you’re canceled – nu e decît o aruncătură de băț. Sau de scîrnă, mîncată cu voioșie de unii care trăiesc din chestia asta într-un individ pus la zidul infamiei pentru opiniile lui greșite (sic!).
Sigur, se vor găsi unii care vor susține că între regizorul Cristi Puiu, cu a sa declarație de la TIFF, și deputatul Adrian Solomon, care în urmă cu cîteva săptămîni a intrat într-o șaormerie din centrul vechi al Bucureștiului fără să poarte mască și s-a mai și certat cu polițiștii chemați la fața locului, nu e nici o diferență- sînt negaționiști amîndoi. Dacă citești asta și te recunoști în clișeul ăsta, îmi pare rău pentru tine – probabil că ești fără speranță.
Norocul nostru este că detaliile sordide ale vieții marilor artiști ai neamului nu prea sînt cunoscute, că rămîneam dracului fără intelectuali!
Later edit (13 august). Văd că domnul George Butunoiu a șters postarea în care îl face ticălos pe regizorul Cristi Puiu, și de-aia link -ul ăla de mai sus nimerește în gol. Aproape bine, doar că nu a pus în loc niște scuze (deși poate a făcut-o pe canale private?), ci a făcut o nouă postare în care spune că înțelege buna intenție a comentatorului care îi lua apărarea lui Cristi Puiu, însă, cînd vine vorba de moarte,
cred că singură idee care îţi mai vine pe moment este să pui mâna pe coasă şi să-i aperi pe ai tăi cum poţi şi tu. Da, într-adevăr, nu mai sunt prea spiritual zilele astea… ?
Să-i spună cineva dlui Butunoiu că numărul deceselor în 4 luni de pandemie e mai mic decît în aceeași perioadă a anului trecut (INS) și că oricum lupta care contează nu e împotriva morții, ci pentru viață.
Alaltăieri (26.06) se văita domnul doctor Arafat că „noi creăm toate premisele ca populația să nu mai creadă nimic și să ajungem din nou în astfel de dezastru”, adică noi ăștia care sîntem mai cîrcotași și contrazicem teoriile bombastice ale domniei sale. Asta fără a omite să se laude cu performanțele sale:
„România a evitat acest dezastru și în loc să recunoaștem că am evitat o astfel de situație, noi creăm toate premisele ca populația să nu mai creadă nimic și să ajungem din nou în astfel de dezastru”.
Folosirea manipulativă a pronumelui „noi” este menită să arate că dl. doctor nu se poziționează în afara poporului pe care îl ceartă, asumîndu-și astfel prefăcut o parte a vinei.
Chestia e că ieri (27.06) la ora 13:00 site -ul https://stirioficiale.ro/ publica comunicatul Grupului de Comunicare Strategică (GCS) cu 325 de noi infecții COVID-19, din doar 1.877 de teste (677.259 de teste, cumulat), adică 17,3%! Faptul că procentul ăsta era de aproape 7 ori mai mare față de media zilnică din ultima perioadă (între 2,5 și 3%) a fost remarcat de mai multe site -uri de presă, între care Hotnews.ro și Spotmedia.ro, în timp ce la GCS nu a sesizat nimeni anomalia evidentă și nici nu a considerat de cuviință să mai verifice odată înaintea publicării oficiale.
Mai mult, odată ce li s-a atras atenția că au greșit, cei de la GCS au venit cu o actualizare la ora 14:59 și, fără să-și recunoască greșeala, au spus că au fost efectuate este de 12.236 de teste (687.618 teste, cumulat).
Numărul cazurilor depistate pozitiv cu noul coronavirus rămâne de 325 de persoane.
Și, chiar dacă nu și-au reconoscut greșeala, cei de la GCS s-au simțit datori cu o explicație:
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 677.259 de teste. Menționăm că raportarea este parțială, necuprinzând datele de la 12 laboratoare, dintre cele 112 care funcționează în prezent.
Cu alte cuvinte, după cum se poate vedea în tabelul de mai jos, GCS spune că lucrurile stau în felul următor:
Nr. Laboratoare
Nr. Teste 26.06.2020
Nr. Infectari depistate
Rata infectarii
Total
112
12.236
325
2,7%
Raportare partiala
100
1.877
325
17,3%
Omise
12
10.359
0
0,0%
Un număr de 100 de laboratoare au făcut în total 1.877 de teste și au descoperit 325 de cazuri de infectare cu COVID-19. Alte 12 laboratoare, inițial omise în raportare, au făcut 10.359 de teste (în medie 863 teste / zi / laborator!) și nu au găst nici un caz de infectare.
Discrepanța asta este atît de mare, încît nu putem lansa decît două ipoteze de lucru: fie metodologia de testare este perfect greșită, fie GCS ne aburește cu nerușinare. Evident că nu știu care dintre cele două ipoteze este cea reală, însă probabilitățile îmi spun că a doua e mai plauzibilă.
Punînd văicărelile ipocrite ale domnul doctor în fața erorilor de comunicare cu date foarte sensibile, dar mai ales în fața aspectului „ciudat” al acestora, ar trebui să ne întrebăm cine este de vină că „populația nu mai crede nimic”?
Mi-e dor de Vadim. Și el era ridicol, dar era unul autentic.
Într-un scenariu optimist, în care nu ne vom fi abandonat cu totul smintiților și sociopaților care au prins aripi zilele astea, peste cîțiva ani, după ce ne vom fi revenit cît-de-cît din alunecarea spre involuție, ar trebui să ne punem întrebarea „Cum a fost posibil?”.
Cum a fost posibil să abandonăm rațiunea, să ne lăsăm pradă panicii, să devenim atît de îndoctrinați și obtuzi?
Dincolo de efortul unora de a ne zăpăci și controla, avem o problemă cu confortul – frica de a nu pierde bruma de bunăstare acumulată. Casa mea, mașina mea, vacanțele mele, Iphone -ul meu, televizorul meu OLED de 165 de centimetri, jobul meu de la televiziune/radio/firma de PR, amanta mea, prestigiul meu de influencer de facebook… Viața fără aceste mici bucurii ar fi de nesuportat! La biserică mergem doar pentru că așa cere norma socială și ca să nu ne stricăm imaginea despre noi înșine – totuși, avem un suflet.
Pe urmă, confortul venit odată cu dezvoltarea tehnologică din ultimele decenii a transformat știința și ingineria în domenii plictisitoare, pentru care este nevoie de atît de multă răbdare, muncă și timp, încît doar ciudații se mai refugiază acolo. Chiar, cine dracu’ își mai bate capul cu chestiile astea cînd îți poți cumpăra Iphone -ul de la supermarchet?! Plus că domeniile astea nici nu te califică automat la o viață de baștan fără griji. Iar asta se vede și în atitudinea părinților față de școală – deși doar unii reproșează pe față profesorilor notele mici ale copiilor și cerințele exagerate, aproape toți gîndesc astăzi așa. Că doar nu vrem să devină copilul cercetător, să semene cu infantilizatul Cristian Presură, Doamne ferește! Bine, din mimetism social trebuie să îl apreciem pe dl. Presură, că e cercetător și e român neaoș. Totuși, pentru copilul nostru ar fi mai potrivit un post de ajutor de băgător seamă la primăria sectorului 4, direcția de control și programe cultural-artistice, unde are program lejer, viață socială, salariu frumușel, de picat – mai pică… Că noi am știut întotdeauna să ne descurcăm, dă-i dreacu de fraieri!
Am putea zice, nu dom’le, noi nu sîntem din ăia! Dar dacă ne uităm cu detașare la reacția noastră în fața amenințării COVID-19 o să observăm că poporul e polarizat în două mari categorii de extremiști.
Prima categorie este cea a negaționiștilor – conspiraționiști. În categoria asta intră (nelimitativ) cei care sînt împotriva vaccinurilor, cei care cred sincer că pămîntul e plat, care îl cred vinovat de toate relele din lume pe George Soroș și/sau pe Bill Gates, care protestează împotriva tehnologiei 5G că ne prăjește creierele (ca și cum nu le-ar avea deja prăjite!), gură-cască cărora li se dă atenție și se simt dintr-o dată importanți, agenți de influență străini veniți să destabilizeze, pușcăriași – foști politicieni în căutare de electorat etc. Ăștia, săracii, cred că amenințarea COVID-19 nu există deloc, totul fiind o conspirație mondială, și protestează cum se pricep și ei mai bine. Interesant este că bezmeticii ăștia beneficiază de acoperire media semnificativă și că autoritățile prin, nu-i așa, mîna de fier în mănușă de catifea a jandarmeriei, se poartă cu o nefirească delicatețe, deși se încalcă mai multe legi simultan. Aș specula aici că reacția autorităților este motivată electoral – chiar dacă nebunii care ies în piață sînt foarte puțini, cei care gîndesc ca ei sau care sînt vulnerabili la ideile lor sînt foarte mulți, probabil inclusiv în rîndul autorităților și al forțelor de ordine 😉
A doua categorie este cea a speriaților de bombe și a disperaților izolării totale, unde conduce informal gauleiter -ul … am uitat cum îl cheamă. Dacă ar fi după ei, toată lumea ar trebui încuiată în case pînă la găsirea unui leac minune, iar cine iese ar trebui împușcat fără somație. Eine kleine colivie. Solid gratii, solid oberlicht, oțel Krupp!, cum ar veni. De fapt, ar trebui împușcați nu doar ăia care ies din casă, ci și cei care argumentează împotriva izolării totale. Ein wort, ein mort! Crucea lor este Binele Public, iar nu teama viscerală și egoistă, nuuu! Drept care se simt îndreptățiți să impună cu forța dreptatea lor. Bine, nu toți panicații izolaționiști sînt atît de serioși ca gauleiterul nostru, există și cei care se cred amuzanți – fac meme și tot felul de glume infantile pe seama celor din prima categorie. Și deși în categoria asta sînt statistic oameni mai tineri și mai educați, nici cu ei nu se poate purta o discuție civilizată – într-o bigoterie de dicționar întîi îți aruncă în față studii și date oficiale, iar cînd le zici că mai sînt și alte studii și că datele oficiale nu sînt tocmai riguros și consistent culese îți pun eticheta de negaționist.
Nici uneia din cele două categorii nu pare să-i pese că, de cînd e lumea, comunitatea științifică a fost divizată, că au existat teorii unanim acceptate azi considerate ridicole, că oameni de știință remarcabili au fost discreditați pentru păcatul de a fi contrazis teoriile oficiale, că oamenii de știință sînt oameni care mai greșesc și că, în general, nu e chiar o idee bună să fii foarte categoric în părerile personale pe domenii care îți sînt străine de departe.
Ar mai fi statul asistențialist care trebuie să se laude permanent că a dat, că a făcut și că s-a preocupat. Rezultate? Lipsa efortului susținut și beneficiile obținute facil au început să facă victime. Întîi bunul simț. Apoi gîndirea critică. Așa am ajuns să nu ne mai pese de dreptate, ci doar de lege, așa am ajuns să credem că meritocrația este discriminatoare. Așa am ajuns să proslăvim colectivismul care ne izbăvește de responsabilitate individuală – panaceul miracol pentru stînjeneala creată de lipsa empatiei față de ceilalți.
Deci, să nu ne îngrijorăm, statul o să aibă grijă!
Dacă stai cu o bucă pe o plită încinsă și cu cealaltă bucă pe un bloc de gheață, media e bună, dar, în realitate, e vai de fundul tău! *
În tentativa lamentabilă de a demonstra că au totul sub control, autoritățile nu prididesc să ne alimenteze cu statistici oficiale alarmante. Iar împreună cu principalele canale de știri care preiau aceste statistici formează un sistem auto-oscilant perfect, în care undele de panică sînt amplificate exponențial, pentru că, nu-i așa, panica vinde. Autoritățile cîștigă capital politic, iar canalele media audiență. În condiții normale concubinajul ăsta e firesc, însă în condițiile actuale, așa cum foarte potrivit zice dl. profesor Dragoș Paul Aligică, „Isteria și alarmismul din presă se ridică la nivel de pericol de securitate națională”. Emoția trebuie să primeze, iar rațiunea, rigoarea și relevanța statisticilor sînt erezii.
Așa că haideți să vedem un exemplu (stirioficiale.ro):
Informare de presa - 01 aprilie 2020, ora 20:52
Deces 87
Bărbat, 77 ani din jud. Bistrița Năsăud. Internat din 22.03.2020 în SJU Bistrița - Secția Boli Interne, cu diagnosticul: BPOC acutizat, Cardiomiopatie dilatativa, Cardiopatie Ischemica Cronica, Fibrilatie atriala cu alura rapida, Insuficiență Cardiacă Congestivă stadiul III, Extrasistole ventriculare, Pneumonie interstitial, Pleurezie mica inchisa dreapta, Hipertrofie de prostata, Insuficienta Renala std.III.
Recoltare probe biologice pentru COVID -19 în 24.03.2020. Externat în 30.03.2020 înaintea primirii rezultatului pentru COVID-19 (pe biletul de externare este precizat: evoluție favorabilă sub tratament, recomandare de continuare a tratamentului). Confirmat cu COVID -19 în 31.03.2020, proba lucrata în Laboratorul IRO Cluj. Decedat acasă în 31.03.2020.
Adică, potrivit statisticii oficiale, bărbatul de 77 de ani din Bistrița Năsăud a murit din cauza COVID-19, iar celelalte 10 afecțiuni consemnate par să nu fi ridicat probleme prea mari.
Unul dintre neajunsurile sistemului actual de comunicare al stării de fapt este că nu se face distincția între cazurile în care cronavirusul a fost confirmat, dar nu este cauza principală a morții („cu”) și cele în care coronavirusul este cauza principală a morții („din cauza”). Chestia asta este explicată de un medic britanic în articolul ăsta https://www.spectator.co.uk/article/how-to-understand-and-report-figures-for-covid-19-deaths-:
The distinction between dying ‘with’ Covid-19 and dying ‘due to’ Covid-19 is not just splitting hairs. Consider some examples: an 87-year-old woman with dementia in a nursing home; a 79-year-old man with metastatic bladder cancer; a 29-year-old man with leukaemia treated with chemotherapy; a 46-year-old woman with motor neurone disease for 2 years. All develop chest infections and die. All test positive for Covid-19. Yet all were vulnerable to death by chest infection from any infective cause (including the flu). Covid-19 might have been the final straw, but it has not caused their deaths.
However, instead of counting us all in the denominator, in many countries including the US, only people sick enough to go to the hospital are counted. People sick enough to go to the hospital are more likely to need critical care, and patients in critical condition are more likely to die than patients with mild symptoms. This means the fatality rate looks higher than it really is.
Deranjul provocat de COVID-19 este destul de mare. O mulțime de afaceri suspendate, oameni rămași pe drumuri, gospodine isterizate, pensionari de lux care își văd amenințate perspectivele, influenceri dezorientați și așa mai departe.
Din cauză că m-am plictisit în casă, am zis să mai fac niște socoteli, să vedem, de fapt, cît de groaznic stau lucrurile?
„Since 31 December 2019 and as of 21 March 2020, 271 364 cases of COVID-19 (in accordance with the applied case definitions and testing strategies in the affected countries) have been reported, including 11 252 deaths. The deaths have been reported from Italy (4 032), China (3 261), Iran (1 433), Spain (1 002), France (450), United States (260), United Kingdom (177), Netherlands (106), South Korea (103), Germany (45), Switzerland (43), Belgium (37), Japan (35), Indonesia (25), Philippines (18), Sweden (16), Iraq (14), San Marino (14), Canada (12), Brazil (11), Algeria (10), Denmark (9), Turkey (9), Greece (8), Australia (7), Ecuador (7), Egypt (7), International conveyance in Japan (7), Norway (7), Austria (6), Portugal (6), Luxembourg (5), Poland (5), Hungary (4), India (4), Lebanon (4), Argentina (3), Bulgaria (3), Ireland (3), Morocco (3), Pakistan (3), Peru (3), Ukraine (3), Albania (2), Costa Rica (2), Dominican Republic (2), Malaysia (2), Mexico (2), Taiwan (2), Azerbaijan (1), Bahrain (1), Burkina Faso (1), Cayman Islands (1), Croatia (1), Cuba (1), Gabon (1), Guatemala (1), Guyana (1), Iceland (1), Israel (1), Lithuania (1), Moldova (1), Panama (1), Paraguay (1), Serbia (1), Slovenia (1), Sudan (1), Thailand (1) and Tunisia (1).”
Și, pentru că ne tot raportăm la Italia, hai să vedem ce înseamnă cele 4,032 de decese înregistrate între 31 Decembrie 2019 și 21 Martie 2020.
Păi, cum putem vedea ce înseamnă decît comparînd numărul deceselor corelate cu COVID-19 cu rata tipică a mortalității din Italia înainte de a fi influențată de pandemie, așa cum apare pe Eurostat?
Dacă ne raportăm la Italia și în continuare, ca fiind țara cu cele mai multe decese generate de COVID-19, punerea în context ar arăta așa:
Deaths (2016) per 100.000 inhabitants
814
Population (cca.)
60,000,000
Deaths (2016) – estimated
488,310
Deaths – monthly average 2016
40,693
Deaths / COVID-19 (Jan.01 – Mar.21)
4,032
Deaths / COVID-19 monthly average
1,518 *
*a se vedea corecția de la sfîrșitul articolului. Media lunară, deși corect calculată aici, este irelevantă.
Aici putem formula două ipoteze de lucru: 1) toți cei 1,518 decedați lunar și înregistrați în legătură cu COVID-19 au murit strict din cauza COVID-19, adăugîndu-se mediei lunare de 40,693 decese; 2) o parte (semnificativă) dintre dintre cei 1,518 decedați lunar și înregistrați în legătură cu COVID-19 au decedat și din cauza altor afecțiuni pre-existente, aflîndu-se astfel printre cele 40,693 decese care ar fi avut loc oricum.
Nu-mi bat capul cu demostrații inutile și mă bazez doar pe declarațiile medicilor care spun că marea majoritate a victimelor erau de vîrstă înaintată și aveau afecțiuni pre-existente. Estimarea mea (n-aveți decît să mă contraziceți) este că 75% dintre cele 1,518 decese corelate cu COVID-19 sînt dintre cele 40,693 decese lunare care ar fi avut loc oricum, iar doar 25% sînt ca plus net. Adică doar 380 de decese pot fi puse exclusiv pe seama COVID-19, care , adăugate la cele 40,693 decese lunare care ar fi avut loc oricum, reprezintă un plus de 1% la rata tipică a mortalității din Italia.
Repet, pe lîngă cei 40,693 de inși care mor lunar în Italia din diverse cauze, din cauza COVID-19 au murit, probabil, în plus, 380 de inși, ducînd astfel statistica la 41,073 decese lunar, cu 0.93% mai mult decît anterior pandemiei .
Dacă extrapolăm socotelile astea la state mai puțin lovite – cum este și România, am putea începe să ne întrebăm ce este în neregulă cu toată isteria legată de starea de urgență și cu proiectele care-mai-de-care mai alarmiste de limitare a circulației și a restrîngerii drepturilor omului! Să ne înțelegem, la 21 Martie în România nu avem înregistrat nici un deces corelat cu COVID-19!
Nu fac nici un fel de alte comentarii și considerații. Fiecare poate evalua datele prezentate. Dacă am făcut vreo greșeală, vă rog să îmi semnalați – verific și corectez imediat!
Armată ușoară!
–
PS: În România numărul deceselor corelate cu afecțiuni cardiovasculare (899 decese / 100,000 de locuitori) e de peste 3 ori mai mare decît în Italia (296 decese / 100,000 de locuitori), și nu de-ieri-de-azi, de peste 5 ani, iar tovarășul Arafat n-a zis și n-a făcut prea mare tam-tam în legătură cu asta. În plus, să reținem că numărul deceselor corelate doar cu bolile cardiovasculare este în Italia de 14,800 lunar, iar în România este, probabil, de 13,500 lunar, cu foaaaarte mult peste „pericolul” COVID-19.
Ceea ce îneamnă că, la rata medie a deceselor din ultimele zile, estimarea pe toată luna Martie este mult mai mare – între 7,000 și 9,500 de cazuri.
Situație în care, dacă păstrăm ipoteza inițială că 75% dintre cele, să zicem, 8,000 de decese corelate cu COVID-19 în Martie 2020 sînt dintre cele 40,693 decese lunare care ar fi avut loc oricum, plusul net de 25% înseamnă 2,000 de cazuri. Ceea ce ar ridica media lunară la un estimat de 43,000 de decese, cu 5.6% mai mult decît înainte de pandemie, iar nu cu 1% mai mult cum am afirmat inițial.
Țin minte că pe la jumătatea anilor 80 atmosfera din București era atît de încărcată, încît, chiar și în zilele senine, arareori puteai vedea limpede la distanță de o stație de tramvai. Aerul era irespirabil nu numai din cauza prafului de la demolări, a camioanelor și utilajelor al căror fum de eșapament putea aduce singur o semi-eclipsă, dar și din cauza numeroaselor fabrici din București care nu aveau nici o preocupare pentru poluare (să ne amintim doar de cele cinci vestite centrale electrotermice care funcționau predominant cu păcură). Pe lîngă astea, mai era Bucureștiul vechi, neracordat la rețeaua de gaz metan, care iarna se încălzea la fel ca acum 100 de ani, cu sobe cu lemne și cărbuni.
Lucrurile astea au rămas în urmă, demolările au încetat aproape cu totul (a mai fost ceva pe vremea lui Sorin Oprescu, în zona Berzei-Buzești), păcura a fost înlocuită de gaz metan la vechile CET -uri, rețeaua de gaz metan a fost extinsă făcînd posibilă înlocuirea sobelor și centralelor vechi pe cărbuni și lemne din gospodării cu altele mai economice și mai puțin poluante, camioanele, autobuzele, autoturismele sînt din ce în ce mai eficiente și mai puțin poluante, iar aerul este mult mai curat.
Totuși, creșterea nivelului de trai din ultimii 30 de ani a venit la pachet cu o chestie urît mirositoare – cantitatea de gunoi pe care o producem, care a crescut (probabil) de peste 20 ori.
Dacă în cazul autovehiculelor (dar și al centralelor termice de apartament) evoluția tehnologică occidentală ne-a împins constant să fim mai eficienți și mai puțin poluanți, în cazul gunoiului lucrurile au involuat. Aici, în domeniul ultrareglementat al deșeurilor, statul și-a arătat fața sa cea mai hidoasă, începînd cu primăriile, garda de mediu, guvern și parlament. Da, statul, pentru că statul reglementează, statul controlează conformarea la reglementări și tot statul ne scapă de gunoi intermediind pentru noi, nu-i așa, serviciile publice de salubritate. Da, statul, care face legi absurde și norme de aplicare inaplicabile cu care, oricum, îi taxează doar pe proștii ce încearcă să se conformeze, dar care acordă excepții peste excepții de la reglementări operatorilor de salubritate, care dă autorizații pentru gropi de gunoi în condiții precare (poluează apele freatice), care permite colectarea gunoiului nesortat și arderea necontrolată a acestuia (după părerea mea cea mai mare sursă de funingine și mirosuri pestilențiale), ba care permite inclusiv importul de deșeuri nesortate din alte țări (plastic, cauciuc etc.) pentru a fi incinerat aici în fabrici de ciment și care ne spune că totul este bine.
În toată povestea asta urît mirositoare, apare isteric Lucian Mîndruță, care, pe lîngă domenii cum ar fi aviația, economia, ciclismul, politica externă și multe altele, se pricepe și la calitatea aerului din București – despre care spune că ar fi „cumplit de poluat”, respectiv la medicină și inginerie – „particulele care se duc direct în sînge”, provenite din combustia motoarelor și a centralelor termice de apartament.
Iată cum, hotărît dar inept, dl. Lucian Mîndruță, campionul național la părerologie (disciplină la care sîntem, oricum, vestiți la nivel planetar), își scoate la plimbare bastonul de politician. Da, pentru că, așa cum zicea Ernest Benn, „Politics is the art of looking for trouble, finding it whether it exists or not, diagnosing it incorrectly, and applying the wrong remedy.”.
Și uite așa, făcîndu-ne că nu vedem corupția și incompetența statului, dar nici concubinajul rușinos dintre instituțiile media (precum cea la care colaborează dl. Mîndruță) și stat, ne întoarcem la o nouă frenezie a modernizării și ruperii de trecut, în numele unei ideologii calpe, în care binele cu anasîna să devină politică de stat.
Pentru a înțelege piața muncii de la noi trebuie să citești în paralel două genuri de articole care, în mod normal, nu prea au cum să îți apară în același flux de știri.
Pe de-o parte trebuie să citim articole motivaționale, eseuri despre liderșip și opinii ale unor „experți” în resurse umane, în care poți să afli o mulțime de lucruri utile, cum ar fi din articolul ăsta din Republica, care zice că
„S-au dus vremurile când angajaților li se comanda ce să facă. Trăim vremuri în care angajații sunt implicați în procesul decizional, vor să-și câștige locul la masa deciziilor și au dreptul să-și expună punctul de vedere fără a fi blamați, judecați, împiedicați sau mai rău, concediați dacă o fac.”
„Si tin bine minte si cum mi-au explicat ca forma picioarelor, grosimea sau subtirimea lor, marimea fundului, frumusetea sau uratenia lor nu conteaza defel, insa cum si cu ce sunt acoperite conteaza mult. Asa si cu candidata mea. Crezuse ca ma uitam atent la picioarele si la fundul ei…”
Și bănuiesc că holbatul ăla nedisimulat la curul candidaților este justificat exclusiv profesional, iar nu un paravan străveziu pentru un anumit gen de mici bucurii pe care le au oamenii, mai ales după o anumită vîrstă…
„Una dintre principalele cauze ale cresterii costurilor societatii si ale punerii societatii in imposibilitatea de a-si onora comenzile primite (la termen si la standardele calitative cerute pe piata auto de elita) a fost faptul ca mai multe matrite proprietate a Automobili Lamborghini au fost furate de catre angajati si vandute la fier vechi, fapta care a adus un prejudiciu imens societatii (de peste 200.000 euro), la tensiuni intre angajatii cu competente de control si personalul productiv, dar, mai ales, a condus la reincredintarea comenzilor de catre Grupul Volkswagen unei alte societati.”
„La sediul Ambasadei Suediei sunt jurnaliști, sindicaliști, câțiva membri ai partidului DEMOS, care s-au alăturat cu o pânză pe care scrie „Solidaritate”, și deputatul neafiliat Adrian Dohotaru, care a vorbit despre grevă în Parlament.”
Ați putea spune că între cele de mai sus nu este nici o legătură, dar asta este doar pentru cine nu ia seama la bîrfele din organizații sau pentru cine nu citește atent comentariile frustraților (care sînt predominante) la articolele pomenite. Interesant este că, frustrații ăștia – pentru care etica muncii este un fel de chewing gum și cărora pilda lucrătorilor tocmiți la vie nu le spune probabil nimic, cînd interacționează cu alți oameni sînt cei mai aroganți, suspicioși și răi.
Da, există șefi abuzivi, la fel cum există și salariați leneși, hoți, proști și răi. Da, multe dintre conflictele îngrozitoare din organizații au loc din cauza găunoșeniei arogante a head hunter -ilor preocupați de culoarea șosetelor, dar și din cauza departamentelor de resurse umane – aceste secte care au pierdut din vedere misiunea lor de sprijin pentru organizație și care au devenit scop în sine. Dar nu trebuie să pierdem niciodată din vedere că dacă șefii sînt proști și ticăloși asta nu justifică hoția, lenea și nesimțirea noastră. Iar faptul că viața e grea nu justifică abdicarea întru misecuvinism, cu care socialiștii și populiștii ne otrăvesc mințile.
“Concluziile sunt îngrijorătoare atât pentru noi, dar în special pentru consumatori. Pentru a nu cădea în capcana unor procesatori din industria laptelui, consumatorii ar trebuie să cunoască modul în care se obține iaurtul tradițional. Iaurtul tradițional este produsul lactat obținut prin fermentarea naturală a laptelui nestandardizat, așa cum îl dă vaca, de către bacteriile de fermentație. Din păcate, 9 din 10 iaurturi sunt fabricate din lapte standardizat, respectiv lapte care este supus unor procese agresive, cum ar fi: spargerea particulelor de grăsime, pasteurizare la temperatură înaltă, adăugarea unor concentrate proteice de origine lactată, adăgarea de lapte praf degresat, de culturi lactice. Toate acestea nu fac altceva decât să ducă la obținerea unor produse care nu sunt sănătoase pentru organism”, explică la RFI, conf.univ.dr. Costel Stanciu, președintele Asociației Pro Consumatori.
Care va să zică produse care nu sînt sănătoase. Și nu oricum, ci pentru organism! Dar hai să vedem ce este cu studiul celor de la Asociația Pro Consumatori (APC România), că jurnalista Mirela Dădăcuș de la RFI nu se obosește să insereze un link.
Bun, am citit. „Studiul” începe cu afirmația că iaurtul de capră este singurul care nu produce balonare, nu menționează nici un fel de cercetări (arie de cercetare, ipoteze, metodologie, rezultate, bibliografie), apoi înșiră opiniile unor „experți”, dintre care cea mai pertinentă este înșiruirea de truisme a dlui profesor Ion Schileru. Domnul Dumitru Bălan (tehnician nutriționist !!!) ne informează despre opiniile personale și deciziile pe care le-a luat în viața sa legat de consumul de lactate, iar domnul președinte Costel Stanciu ne recomandă doar acele produse pe eticheta cărora scrie „Produs românesc”, atrăgîndu-ne în același timp atenția să nu cădem în capcana confuziei cu „Produs în România”, că acel iaurt poate conține lapte amestecat – din afara țării și românesc, Doamne ferește!
Am fost atît de șocat de calitatea științifică a acestui studiu, încît nu m-am putut abține să nu cercetez mai departe pe site -ul APC România. Și am găsit, de exemplu, că acestă „Organizație de utilitate publică din 2005, apolitică, non-profit” are și o publicație, Vocea consumatorilor. Bine, ultimul număr (4) a fost publicat cu 2 ani în urmă, dar chiar și așa, găsim acolo studii foarte interesante, cum ar fi ăsta despre bulion și pasta de tomate:
sursa: Scribd
Ce mi s-a părut cu adevărat interesant la articolul ăsta, scuze, studiu, este că publică și niște topuri, pe „următoarele criterii: produsele să fie realizate numai din tomate, să nu conţină acid citric şi sare iodată.”, fără să detalieze însă mecanismele prin care punctează cu criteriile menționate, ceea ce ne poate duce cu gîndul la adăugarea aditivilor interziși (sîc!) subiectivism netransparent sau chiar reclamă mascată.
sursa: captură de ecran
Eu dacă aș fi producător de pastă de tomate și produse derivate mi-aș consulta puțin avocații cu privire publicarea topurilor astea. Dar nu sînt.
Eu sînt doar un consumator, pînă mai ieri buimac, dar de azi, după lecturarea (sîc!) studiilor APC România, un consumator informat. Informat în legătură cu modul în care se propagă nonștiința, impostura, naționalismul găunos, mascate sub grija nemărginită față de consumator și popor în general.
Din păcate n-am înțeles dacă iaurtul „Produs românesc” este din lapte neprocesat sau standardizat, din ăla nesănătos. Pentru organism. Dar cred că nu are așa mare importanță, că e național.
