Cît de relevante sînt statisticile oficiale

Dacă stai cu o bucă pe o plită încinsă și cu cealaltă bucă pe un bloc de gheață, media e bună, dar, în realitate, e vai de fundul tău! *

În tentativa lamentabilă de a demonstra că au totul sub control, autoritățile nu prididesc să ne alimenteze cu statistici oficiale alarmante. Iar împreună cu principalele canale de știri care preiau aceste statistici formează un sistem auto-oscilant perfect, în care undele de panică sînt amplificate exponențial, pentru că, nu-i așa, panica vinde. Autoritățile cîștigă capital politic, iar canalele media audiență. În condiții normale concubinajul ăsta e firesc, însă în condițiile actuale, așa cum foarte potrivit zice dl. profesor Dragoș Paul Aligică, „Isteria și alarmismul din presă se ridică la nivel de pericol de securitate națională”. Emoția trebuie să primeze, iar rațiunea, rigoarea și relevanța statisticilor sînt erezii.

Așa că haideți să vedem un exemplu (stirioficiale.ro):

 Informare de presa - 01 aprilie 2020, ora 20:52 
Deces 87

Bărbat, 77 ani din jud. Bistrița Năsăud. Internat din 22.03.2020 în SJU Bistrița - Secția Boli Interne, cu diagnosticul: BPOC acutizat, Cardiomiopatie dilatativa, Cardiopatie Ischemica Cronica, Fibrilatie atriala cu alura rapida, Insuficiență Cardiacă Congestivă stadiul III, Extrasistole ventriculare, Pneumonie interstitial, Pleurezie mica inchisa dreapta, Hipertrofie de prostata, Insuficienta Renala std.III.

Recoltare probe biologice pentru COVID -19 în 24.03.2020. Externat în 30.03.2020 înaintea primirii rezultatului pentru COVID-19 (pe biletul de externare este precizat: evoluție favorabilă sub tratament, recomandare de continuare a tratamentului). Confirmat cu COVID -19 în 31.03.2020, proba lucrata în Laboratorul IRO Cluj. Decedat acasă în 31.03.2020.

Iar mai jos „știrea”:

sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/patru-noi-decese-din-cauza-covid-19-in-romania-bilantul-ajunge-la-90-de-morti-1285144

Adică, potrivit statisticii oficiale, bărbatul de 77 de ani din Bistrița Năsăud a murit din cauza COVID-19, iar celelalte 10 afecțiuni consemnate par să nu fi ridicat probleme prea mari.

Unul dintre neajunsurile sistemului actual de comunicare al stării de fapt este că nu se face distincția între cazurile în care cronavirusul a fost confirmat, dar nu este cauza principală a morții („cu”) și cele în care coronavirusul este cauza principală a morții („din cauza”). Chestia asta este explicată de un medic britanic în articolul ăsta https://www.spectator.co.uk/article/how-to-understand-and-report-figures-for-covid-19-deaths-:

The distinction between dying ‘with’ Covid-19 and dying ‘due to’ Covid-19 is not just splitting hairs. Consider some examples: an 87-year-old woman with dementia in a nursing home; a 79-year-old man with metastatic bladder cancer; a 29-year-old man with leukaemia treated with chemotherapy; a 46-year-old woman with motor neurone disease for 2 years. All develop chest infections and die. All test positive for Covid-19. Yet all were vulnerable to death by chest infection from any infective cause (including the flu). Covid-19 might have been the final straw, but it has not caused their deaths.

Sau, așa cum remarcă Nina Schwalbe, membră a CFR, într-un articol de pe World Economic Forum, este posibil să ca rata deceselor să fie cu mult supra-estimată pentru că este raportată la numărul cazurilor confirmate, ceea ce, mai ales într-o țară ca România unde numărul testelor făcute la mia de locuitori este extrem de mic, reduce masiv baza de raportare (denominator).

However, instead of counting us all in the denominator, in many countries including the US, only people sick enough to go to the hospital are counted. People sick enough to go to the hospital are more likely to need critical care, and patients in critical condition are more likely to die than patients with mild symptoms. This means the fatality rate looks higher than it really is.

*Zicerea de la început îi este atribuită lui Grigore Moisil, însă este apocrifă. Ceea ce nu e cazul cu următoarea:

Legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil.

 

Comitetul oamenilor muncii se întoarce

A clear conscience is usually the sign of a bad memory.” Steven Wright

Văd o mulțime de ofuscați pompoși care înfierează cu mînie proletară creșterile de preț la articole care cu greu se mai găsesc zilele astea prin magazine. Price gauging & Virtue signalling, cum ar veni.

Un exemplu elocvent aici:

Ne place sau nu, crizele nu suspendă legile economice. La unele categorii de produse – de exemplu făină, drojdie, spirt medicinal cererea a crescut de peste 3 ori! Producătorii angajează cheltuieli suplimentare semnificative să își dubleze producția (nimeni nu lucrează în mod normal la 50% din capacitate) și tot nu reușesc să acopere cererea. Prima și cea mai banală creștere de cheltuieli este cea cu personalul, fie că trebuie să angajeze mai mulți oameni, să lucreze în 3 schimburi, fie că trebuie să-i plătească pe cei existenți pentru ore suplimentare. Asta în condițiile în care și producătorii și distribuitorii români sînt loviți de criză. Pe urmă mai multe utilaje – de exemplu, în România există stocuri uriașe de făină, dar care nu este ambalată. Iar ambalarea se face pe linii de ambalare ale căror capacități sînt dimensionate pentru o vînzare normală, nu pentru situații de criză și consumatori smintiți. Nu cu mult diferit stau lucrurile la drojdie, măști sterile, dezinfectant, paste făinoase, spirt medicinal, conserve, hîrtie igienică etc.

Iar după vîrful ăsta de cerere, evident va veni o cădere bruscă a cererii, care va aduce la rîndul ei cheltuieli suplimentare și pierderi. Va veni pentru că va trece valul de panică și oamenii vor realiza că nu au ce face cu 10 kilograme de făină în casă, că oricum se găsește, chiar dacă mai scumpă. Plus că bugetele gospodăriilor se vor subția cît de curînd. Iar producătorii vor trebui să dea afară din oameni și/sau să le reducă programul de lucru (și salariile) și să plătească aiurea pentru utilajele nefolosite. Unii vor trebui să închidă cu totul și să își declare insolvența (chestie care evident că nu îl interesează pe ofuscatul pompos de serviciu).

Pînă la urmă, în toată nebunia asta, trebuie să ne hotărîm dacă mai vrem să vedem produsele alea la culoare, chiar și la un preț de 3 ori mai mare. Apelul la plafonarea prețurilor, de control și amendare a producătorilor și comercianților, public shaming -ul nu sînt decît forme de populism și iresponsabilitate. 

În fond nu trebuie să ne căznim prea tare, trebuie doar să reactivăm legea nr. 5 / 1974 (care a fost abrogată abia în 1998!):

Pentru infaptuirea hotaririlor partidului si statului privind dezvoltarea intensiva si modernizarea continua a agriculturii, realizarea indicatorilor de productie si economici la un nivel ridicat, in vederea cresterii aportului unitatilor agricole de stat la dezvoltarea economiei nationale si in aprovizionarea populatiei cu cantitati sporite de produse agrozootehnice, sarcini deosebite revin comitetelor oamenilor muncii, directorilor, inginerilor sefi, contabililor sefi, sefilor de ferme si celorlalte cadre tehnice si economice din aceste unitati.

In vederea cresterii rolului si raspunderii fata de partid si de stat a comitetelor si consiliilor oamenilor muncii, directorilor, inginerilor sefi, contabililor sefi, sefilor de ferme si celorlalte cadre tehnice si economice din unitatile agricole de stat,

Marea Adunare Nationala a Republicii Socialiste Romania adopta prezenta lege.

Calcule de plictiseală.

Deranjul provocat de COVID-19 este destul de mare. O mulțime de afaceri suspendate, oameni rămași pe drumuri, gospodine isterizate, pensionari de lux care își văd amenințate perspectivele, influenceri dezorientați și așa mai departe.

Din cauză că m-am plictisit în casă, am zis să mai fac niște socoteli, să vedem, de fapt, cît de groaznic stau lucrurile?

Păi, prima chestie serioasă de luat în seamă am găsit-o la European Centre for Disease Prevention and Control (An agency of the European Union), care zice așa:

Since 31 December 2019 and as of 21 March 2020, 271 364 cases of COVID-19 (in accordance with the applied case definitions and testing strategies in the affected countries) have been reported, including 11 252 deaths. The deaths have been reported from Italy (4 032), China (3 261), Iran (1 433), Spain (1 002), France (450), United States (260), United Kingdom (177), Netherlands (106), South Korea (103), Germany (45), Switzerland (43), Belgium (37), Japan (35), Indonesia (25), Philippines (18), Sweden (16), Iraq (14), San Marino (14), Canada (12), Brazil (11), Algeria (10), Denmark (9), Turkey (9), Greece (8), Australia (7), Ecuador (7), Egypt (7), International conveyance in Japan (7), Norway (7), Austria (6), Portugal (6), Luxembourg (5), Poland (5), Hungary (4), India (4), Lebanon (4), Argentina (3), Bulgaria (3), Ireland (3), Morocco (3), Pakistan (3), Peru (3), Ukraine (3), Albania (2), Costa Rica (2), Dominican Republic (2), Malaysia (2), Mexico (2), Taiwan (2), Azerbaijan (1), Bahrain (1), Burkina Faso (1), Cayman Islands (1), Croatia (1), Cuba (1), Gabon (1), Guatemala (1), Guyana (1), Iceland (1), Israel (1), Lithuania (1), Moldova (1), Panama (1), Paraguay (1), Serbia (1), Slovenia (1), Sudan (1), Thailand (1) and Tunisia (1).

Și, pentru că ne tot raportăm la Italia, hai să vedem ce înseamnă cele 4,032 de decese înregistrate între 31 Decembrie 2019 și 21 Martie 2020.

Păi, cum putem vedea ce înseamnă decît comparînd numărul deceselor corelate cu COVID-19 cu rata tipică a mortalității din Italia înainte de a fi influențată de pandemie, așa cum apare pe Eurostat?

Și ponderile principalelor cauze de deces:

Date mai detaliate tot pe Eurostat, dar în articolul ăsta (MS Excel).

Dacă ne raportăm la Italia și în continuare, ca fiind țara cu cele mai multe decese generate de COVID-19, punerea în context ar arăta așa:

Deaths (2016) per 100.000 inhabitants 814
Population (cca.) 60,000,000
Deaths (2016) – estimated 488,310
Deaths – monthly average 2016 40,693
Deaths / COVID-19 (Jan.01 – Mar.21) 4,032
Deaths / COVID-19 monthly average 1,518 *

*a se vedea corecția de la sfîrșitul articolului. Media lunară, deși corect calculată aici, este irelevantă.

Aici putem formula două ipoteze de lucru: 1) toți cei 1,518 decedați lunar și înregistrați în legătură cu COVID-19 au murit strict din cauza COVID-19, adăugîndu-se mediei lunare de 40,693 decese; 2) o parte (semnificativă) dintre dintre cei 1,518 decedați lunar și înregistrați în legătură cu COVID-19 au decedat și din cauza altor afecțiuni pre-existente, aflîndu-se astfel printre cele 40,693 decese care ar fi avut loc oricum.

Nu-mi bat capul cu demostrații inutile și mă bazez doar pe declarațiile medicilor care spun că marea majoritate a victimelor erau de vîrstă înaintată și aveau afecțiuni pre-existente. Estimarea mea (n-aveți decît să mă contraziceți) este că 75% dintre cele 1,518 decese corelate cu COVID-19 sînt dintre cele 40,693 decese lunare care ar fi avut loc oricum, iar doar 25% sînt ca plus net. Adică doar 380 de decese pot fi puse exclusiv pe seama COVID-19, care , adăugate la cele 40,693 decese lunare care ar fi avut loc oricum, reprezintă un plus de 1% la rata tipică a mortalității din Italia.

Repet, pe lîngă cei 40,693 de inși care mor lunar în Italia din diverse cauze, din cauza COVID-19 au murit, probabil, în plus, 380 de inși, ducînd astfel statistica la 41,073 decese lunar, cu 0.93% mai mult decît anterior pandemiei .

Dacă extrapolăm socotelile astea la state mai puțin lovite – cum este și România, am putea începe să ne întrebăm ce este în neregulă cu toată isteria legată de starea de urgență și cu proiectele care-mai-de-care mai alarmiste de limitare a circulației și a restrîngerii drepturilor omului! Să ne înțelegem, la 21 Martie în România nu avem înregistrat nici un deces corelat cu COVID-19!

Nu fac nici un fel de alte comentarii și considerații. Fiecare poate evalua datele prezentate. Dacă am făcut vreo greșeală, vă rog să îmi semnalați – verific și corectez imediat! 

Armată ușoară!

PS: În România numărul deceselor corelate cu afecțiuni cardiovasculare (899 decese / 100,000 de locuitori) e de peste 3 ori mai mare decît în Italia (296 decese / 100,000 de locuitori), și nu de-ieri-de-azi, de peste 5 ani, iar tovarășul Arafat n-a zis și n-a făcut prea mare tam-tam în legătură cu asta. În plus, să reținem că numărul deceselor corelate doar cu bolile cardiovasculare este în Italia de 14,800 lunar, iar în România este, probabil, de 13,500 lunar, cu foaaaarte mult peste „pericolul” COVID-19.

Corecție (24 Martie): din datele disponibile la https://www.ecdc.europa.eu/sites/default/files/documents/COVID-19-geographic-disbtribution-worldwide-2020-03-23.xlsx reiese că peste 99% dintre decesele înregistrate în Italia de la începutul anului și pînă ieri (23 Martie) sînt, de fapt, doar în luna Martie. Iar asta schimbă punerea în context de care vorbeam mai sus cam așa:

Deaths (2016) per 100.000 inhabitants 814
Population (cca.) 60,000,000
Deaths (2016) – estimated 488,310
Deaths – monthly average 2016 40,693
Deaths / COVID-19 (Mar.01 – Mar.23, 2020) 5,476

Ceea ce îneamnă că, la rata medie a deceselor din ultimele zile, estimarea pe toată luna Martie este mult mai mare – între 7,000 și 9,500 de cazuri.

Situație în care, dacă păstrăm ipoteza inițială că 75% dintre cele, să zicem, 8,000 de decese corelate cu COVID-19 în Martie 2020 sînt dintre cele 40,693 decese lunare care ar fi avut loc oricum, plusul net de 25% înseamnă 2,000 de cazuri. Ceea ce ar ridica media lunară la un estimat de 43,000 de decese, cu 5.6% mai mult decît înainte de pandemie, iar nu cu 1% mai mult cum am afirmat inițial.

Cu pandemia la doctor

Am văzut recent o postare cu o secvență fabuloasă dintr-un serial de televiziune genial, Yes, minister, care descrie destul de bine ce se întîmplă acum la noi.

Atît strategia penelistă de declanșare a alegerilor anticipate, fătată cel mai probabil la palatul Cotroceni, reacția autorităților în fața amenințării pandemiei, cît și reacția panicardă a populației.

Penibilul atins de PNL cu premierul desemnat Cîțu care își depune mandatul înaintea votului de investitură, mesajele bombastice ale președintelui, sedințele de guvern transmise la televizor, cu premierul expunînd o dezinvoltură teatrală și miniștrii care răspundeau frumos „Da, șefu, sigur, șefu, imediat, șefu!”, presupusa contaminare a activului de partid de către un senator și autoizolarea membrilor guvernului rivalizează cu ridicolul și ticăloșia PSD -ului lui Dragnea & Dăncilă.

Că politicienii sînt ignoranți în situații deosebite nu e mare lucru, însă acei politicieni ar fi trebuit să se asigure că au lîngă ei experți care să știe ce să facă, cum să facă, cînd să facă și, mai ales, cu cine să facă. Din felul cum au decurs lucrurile, pare că nu a existat un plan de acțiune amănunțit pentru un scenariu ca cel în care sîntem acum. Chestia asta cu limitarea traficului transfrontalier, care n-a fost limitat decît declarativ cel puțin două săptămîni, cu închidem – nu închidem școlile, cu instituirea heirupistă a carantinei și unde trebuia și unde nu trebuia, cu lipsa unor stocuri strategice de materiale sanitare (biata nevasta lui Mîndruță se ducea la serviciu cu o singură mască de acasă, că ăia de la spital nu aveau să-i dea), lipsa unor răspunsuri elementare la cîteva întrebări logice – ce facem cu mijloacele de transport în comun și cu marile magazine unde se adună simultan mii de oameni, cu DSP -urile care nu mai răspund la apel, cu răspunsurile celor de la 112 care își declină competența etc. demonstrează lipsa unui plan sau neaplicarea lui, fie că este vorba de rea intenție, fie incompetență criminală. Refrenul potrivit căruia situația actuală se datorează sistemului ticălos al PSD de promovare pe bază de cumetrii, șpăgi și interese nu mai merge, pentru că Arafat este bine-merci în fruntea IGSU, deși și-a dovedit pe deplin competențele manageriale la Colectiv, la accidentele din Apuseni și Siutghiol. Și aici PNL a acționat politicianist* păstrîndu-l pe Arafat, pentru că ar fi pierdut capital electoral destituindu-l pe supercompetentul populist. Evident, acum autoritațile disimulează un plan, cu 4 stadii (ha ha ha!), că, vezi Doamne!, acuma am ajuns la stadiul 3.

Nu în ultimul rînd reacția panicardă a populației. Am văzut oameni plini de ură față compatrioți de-ai lor care se întorceau în țară, indivizi decerebrați care se băteau în supermarket pe făină, cărucioare de cumpăraturi mai mari decît la Crăciun și aglomerație la fel. Ca și cum regulile de bun simț „stați acasă” și „evitați aglomerația” nu s-ar aplica în supermarketuri. Nu mai zic de aroganța sinistră a acestor tîmpiți care ceartă personalul magazinelor pentru lipsa mărfurilor, prea puține case de marcat deschise și timpi de așteptare foarte mari. Mai mult, dacă îi întrebi pe disperații izolării, ai astupării rosturilor de la uși și de la ferestre și ai dezinfectării de trei ori pe minut dacă s-au vaccinat măcar antigripal, o să îți răspundă senin că nu – de unde să știe ei că vine nenorocirea asta?!, ca și cum comportamentul responsabil și rațional depinde de horoscop. Mulți dintre acești disperați sînt de-a dreptul împotriva vaccinării, deși cred că, dacă le arăți virusul, s-ar vaccina pe loc și cu căcat lichid, doar ca să scape.

Pînă la urmă habar n-am cît de serioasă e amenințarea asta cu virusul COVID-19. Bîlbîielile și lunga istorie de incompetență și inadecvare a autorităților, goana după senzațional și audiență a mainstream media, știrile false propagate pe rețele sociale, zvonurile panicarde propagate din gură în gură, statisticile trunchiate și cu voie și fără voie fac dificilă o evaluare realistă. În condițiile astea totul se poate reduce la două ipoteze de lucru.

Prima ar fi că amenințarea acestui virus este atît de serioasă încît ar avea o mortalitate similară sau mai mare decît a gripei spaniole de la începutul secolului XX. Avînd în vedere contextul incompetenței autorităților, fricile și inadecvările politicienilor, al disperării turbate al populației și al unei mobilități sociale de neimaginat cu 50 de ani în urmă, putem afirma că nu avem nici o șansă. Putem face provizii și să astupăm rosturile de la ferestre și uși doar ca să asistăm la spectacolul final, apocalipsa.

A doua ipoteză este că amenințarea asta nu este nici pe departe atît de serioasă pe cît se bate toba. Ar fi cîteva cazuri de îmbolnăvire, cîteva decese legale în mod direct de infecția virală, dar nu la un nivel care să blocheze iremediabil funcționarea societății. S-ar dovedi astfel că așa-zisa criză n-a fost decît o isterie și că autoritățile nu sînt capabile să ne protejeze cu adevărat într-o situație limită.

Ar putea zice unii că e posibilă o a treia ipoteză, de mijloc. Nu e. O ipoteză de mijloc ar fi atît de instabilă și inconsistentă încît ar ateriza fie în prima, fie în a doua ipoteză. Dacă zice cineva că am fost în prima ipoteză, cea în care eram sortiți pierii ca civilizație, dar intervenția autorităților a fost salutară, mănîncă căcat cu polonicul, din SUA, care au instituit stare de urgență, trecînd prin blazata Europă, pînă în China comunistă. Aici are sens butada potrivit căreia pandemia este scurtătura către totalitarism.

Făcînd o scurtă recapitulare, în acest moment de incertitudine, pericolul cel mai mare nu este virusul – acesta nu este sub controlul nostru. O izolare totală și o igienă perfectă nu sînt posibile – trebuie să acceptăm senin asta și să ne comportăm responsabil și matur. Rămîne pericolul reprezentat de autoritatea publică, tarată de incompetență, venalitate și oportunism, accentuat de apucăturile preistorice ale compatrioților noștri, chestii care, teoretic, pot fi influențate de fiecare dintre noi. Ceea ce înseamnă că, dacă scăpăm, trebuie să corectăm atît relația cu autoritățile cît și comportamentele antisociale.

– —

*  Cînd zic și aici, zic pentru că au fost mai multe situații, dintre care mi-a rămas în memorie în mod special întîlnirea dintre ministrul de interne Vela și impostorul Cumpărașu.

Batman. Misiune imposibilă.

Citeam mai deunăzi știrea despre jurnalistele cărora li s-au furat bani în sediul PSD. Nici acuma nu sînt sigur că nu e o glumă pusă la cale de vre-un ziarist hîtru. La o zi după furt, Marcel Ciolacu declara (pentru Libertatea):

„Am înţeles că s-a rezolvat pe cale amiabilă. Mie mi-a citit ştirea domnul Stănescu, chiar am avut o ieşire nervoasă că nu mi s-a spus mai devreme. Un incident minor, nu s-a ajuns la poliţie”.

Pe de altă parte, potrivit Știrile ProTV, „Poliția Capitalei a anunțat că nu a fost formulată prin sistemul 112 vreo sesizare cu privire la asemenea caz și nici nu a fost depusă vreo plângere.”.

Într-o situație atît de absurdă și împotriva bunului simț, oricît de rațional, matur și pragmatic ai putea fi, nu poți să nu te gîndești (amuzat) la eroi de benzi desenate. Mie mi-a plăcut în mod special Batman. Dar pe urmă mi-am pus întrebarea – ce șanse ar avea Batman la noi?

Bietul Batman!… În primul rînd l-ar reclama betmenii de la Pelicanul că nu are licență valabilă, casă de marcat fiscalizată, ștație radio avizată de ANCOM, iar batmobilul e negru, nu galben murdar cum e standardul, nu are nici măcar euro3 și nici portiere pentru locurile din spate. Pe urmă ar intra pe fir statul, că Batman nu este autorizat să intervină în situații de urgență înaintea IGSU, indiferent cît de mult le ia ălor din urmă să intervină și cît de incompetenți sînt. De altfel, ITM -ul i-ar interzice de îndată să presteze, că n-are diplomă de batman emisă de o unitate de învățămînt acreditată în România (facultatea de batmen -i din Băneasa, singura de profil, e în reorganizare din cauza scandalurilor de plagiat). Psd/pnl/usl/alde  l-ar reclama la curtea constituțională că nu-i lasă să jepcărească liniștiți, încălcînd astfel flagrant legile făcute de ei pentru ei. Mai mult, avocatul poporului, CNCD și o mulțime de oengeuri progresiste ar reclama și ei discriminarea îngrozitoare – Batman nu vînează și oameni cinstiți, întreprinzători particulari, femei casnice, copii mici, ci doar politicieni, beneficiari abuzivi de stipendii și funcționari corupți. Poliția l-ar reține fără rezerve pentru că umblă mascat, nu are buletin de populație și are apucături de ziarist – pune întrebări incomode și se interesează de tot felul de potlogării. Populația de bună credință l-ar reclama la OPC că a durat prea mult să-l salveze pe Dorel care a parcat brusc în șanț după ce a ieșit rupt de la birt. OPC -ul îl va amenda oricum, chiar dacă nu avea nici o treabă să-l salveze pe Dorel, pentru că nu avea afișat la loc vizibil orarul de funcționare. ANAF l-ar amenda cu 20.000 Lei că nu are afișat posterul oficial cu „Solicitați și păstrați bonul fiscal!”. BOR ar emite un comunicat prin care s-ar delimita strict de Batman, pentru că deși poartă un fel de sutană, nu ți-ai putea umple sufletul de bucurie cu doar 50 de Lei cînd te vizitează ca popa de Bobotează. Dar cea mai teribilă lovitură ar veni de la ANSPDCP, pentru că Batman are datele cu caracter personal ale unor indivizi din parlament, din ministere, direcții și primării, care nu și-au dat acordul să le fie prelucrate, stocate, folosite datele. Antena poporului l-ar acuza că este omul lui Soros, că face jocurile lui Băsescu, că face poliție politică și că este esența statului paralel. Televiziunile alea bune ar face talkshow -uri maraton în care ar invita o grămadă de părerologi profesioniști (de care nu ducem lipsă, slavă Domnului!) care și-ar da savant cu părerea și ar bate apa în piuă ore în șir pentru cine are timp și suficient de puțin creier încît să-i urmărească. Nu ar putea lipsi Lucian Mîndruță care ar face o emisiune la radio pe tema „Este Batman bun sau doar ne încurcă?”, la care ar răspunde aceiași douăzeci de frustrați și alienați care sună de obicei la el la emisiune, cu concluzia că e bun, dar ne cam încurcă.

Marile adevăruri vor fi rostite emfatic abia de CTP, care, într-o emisiune de mare audiență de la Digi24, ar declama cît de nedemocratic se comportă Batman, acest villain, acest brigand odios, care, asemenea lui Robin Hood, se ambiționează să aducă dreptatea refuzînd cu încăpățînare să respecte legile făcute de hoții ajunși dregători. 

Dacă stau mai bine să mă gîndesc, asta e problema noastră – cînd ni se fură banii din portofel, nu anunțăm Miliția la 22.22.22, pentru că cine știe ce ar putea să descopere… Mai bine o rezolvăm amiabil, e vorba doar despre un incident minor!

A momentary lapse of reason. Pe Dâmbovița.

Prost să fii, da’ să-ți revii!

După cutremurul din 4 martie 1977, cînd mai multe clădiri vechi din București au fost avariate serios sau chiar dărîmate, pe Ceaușescu l-a apucat frenezia modernizării și a ruperii de trecut, drept care a pornit o campanie monstruoasă de demolări și construcții megalomanice.

Țin minte că pe la jumătatea anilor 80 atmosfera din București era atît de încărcată, încît, chiar și în zilele senine, arareori puteai vedea limpede la distanță de o stație de tramvai. Aerul era irespirabil nu numai din cauza prafului de la demolări, a camioanelor și utilajelor al căror fum de eșapament putea aduce singur o semi-eclipsă, dar și din cauza numeroaselor fabrici din București care nu aveau nici o preocupare pentru poluare (să ne amintim doar de cele cinci vestite centrale electrotermice care funcționau predominant cu păcură). Pe lîngă astea, mai era Bucureștiul vechi, neracordat la rețeaua de gaz metan, care iarna se încălzea la fel ca acum 100 de ani, cu sobe cu lemne și cărbuni.

Lucrurile astea au rămas în urmă, demolările au încetat aproape cu totul (a mai fost ceva pe vremea lui Sorin Oprescu, în zona Berzei-Buzești), păcura a fost înlocuită de gaz metan la vechile CET -uri, rețeaua de gaz metan a fost extinsă făcînd posibilă înlocuirea sobelor și centralelor vechi pe cărbuni și lemne din gospodării cu altele mai economice și mai puțin poluante, camioanele, autobuzele, autoturismele sînt din ce în ce mai eficiente și mai puțin poluante, iar aerul este mult mai curat.

Totuși, creșterea nivelului de trai din ultimii 30 de ani a venit la pachet cu o chestie urît mirositoare – cantitatea de gunoi pe care o producem, care a crescut (probabil) de peste 20 ori.

Dacă în cazul autovehiculelor (dar și al centralelor termice de apartament) evoluția tehnologică occidentală ne-a împins constant să fim mai eficienți și mai puțin poluanți, în cazul gunoiului lucrurile au involuat. Aici, în domeniul ultrareglementat al deșeurilor, statul și-a arătat fața sa cea mai hidoasă, începînd cu primăriile, garda de mediu, guvern și parlament. Da, statul, pentru că statul reglementează, statul controlează conformarea la reglementări și tot statul ne scapă de gunoi intermediind pentru noi, nu-i așa, serviciile publice de salubritate. Da, statul, care face legi absurde și norme de aplicare inaplicabile cu care, oricum, îi taxează doar pe proștii ce încearcă să se conformeze, dar care acordă excepții peste excepții de la reglementări operatorilor de salubritate, care dă autorizații pentru gropi de gunoi în condiții precare (poluează apele freatice), care permite colectarea gunoiului nesortat și arderea necontrolată a acestuia (după părerea mea cea mai mare sursă de funingine și mirosuri pestilențiale), ba care permite inclusiv importul de deșeuri nesortate din alte țări (plastic, cauciuc etc.) pentru a fi incinerat aici în fabrici de ciment și care ne spune că totul este bine.

În toată povestea asta urît mirositoare, apare isteric Lucian Mîndruță, care, pe lîngă domenii cum ar fi aviația, economia, ciclismul, politica externă și multe altele, se pricepe și la calitatea aerului din București – despre care spune că ar fi „cumplit de poluat”, respectiv la medicină și inginerie – „particulele care se duc direct în sînge”, provenite din combustia motoarelor și a centralelor termice de apartament.

Iată cum, hotărît dar inept, dl. Lucian Mîndruță, campionul național la părerologie (disciplină la care sîntem, oricum, vestiți la nivel planetar), își scoate la plimbare bastonul de politician. Da, pentru că, așa cum zicea Ernest Benn, „Politics is the art of looking for trouble, finding it whether it exists or not, diagnosing it incorrectly, and applying the wrong remedy.”.

Și uite așa, făcîndu-ne că nu vedem corupția și incompetența statului, dar nici concubinajul rușinos dintre instituțiile media (precum cea la care colaborează dl. Mîndruță) și stat, ne întoarcem la o nouă frenezie a modernizării și ruperii de trecut, în numele unei ideologii calpe, în care binele cu anasîna să devină politică de stat.

 

 

Singurătatea headhunter -ului de cursă lungă

În urmă cu cîteva zile scria dl. George Butunoiu o postare de genul „Băi, ia uitați ce prost e ăsta cu CV -ul lui! Voi vedeți ce prost e?Postarea originală aici.

Da, da, ce prost, într-adevăr, că e așa, că e pe dincolo etc. etc.”.  Zidul infamiei din evul mediu a evoluat frumos, iată, odată cu tehnologia. Nivelul papagalilor care aruncă cu scîrnă ca să mărească iluzoriu distanța dintre ei și cel de la zid a rămas același.

Dar azi, ce să vezi? După ce cîțiva l-au luat în balon („unfollowuri si unlikeuri din belsug, asezonate cu injuraturi si urari pentru noul an si pentru tot restul vietii.”), dl. Butunoiu revine, și pe facebook, și pe blog, și zice că n-a fost deriziune și că nu încearcă să pozeze în elitist. Cică „[am fost] curios sa aflu ce indicii le-ar da asta cititorilor cu privire la inteligenta proprietarului respectivului inscris.”. Judecînd după comentarii, indiciile au fost așa de absconse că nici autorul nu mai știe cum să dreagă busuiocul. Ba că ar fi un exemplu didactic de genul „Așa nu!”, ba că ar fi vrut să vadă cît de inteligenți sînt urmăritorii săi.

„Un singur raspuns mi-a atras atentia mai mult decat altele, pentru ca era exact ce as fi spus eu despre acel personaj cu CV-ul, daca m-ar fi intrebat cineva.

Cu cateva adaugiri de la mine, care nu schimba esentialul, fata plapanda cu animalute a spus ca ea nu intelege nimic din acel CV.”

De fapt, „fata plăpîndă cu animăluțe” a zis ceva mult mai banal și mai decent, nu cum se împopoțonează dl. Butunoiu cu adăugirile în care o face cam proastă:

„Secventa asta e parca scoasa din carti. A ales sa arate in CV ca a ar fi executat niste actiuni scrise prin descrierile standardelor ocupationale. Nu m-a convins…”

Pe urmă, indiciile astea – o constantă în postările dlui Butunoiu, chiar dacă ar fi mai transparente, nu ar face decît să-și îndeplinească menirea, aidoma hîrtiei de muște într-o băcănie cu miros de rînced. Cam asta e poziționarea cînd speculezi nevoia ascunsă a oamenilor de a-și reconfirma valoarea și utilitatea în mod facil, pe seama altora.

Ce îl deconspiră pe dl. Butunoiu din rolul de oracol pe care și-l construiește cu mare caznă este că, atunci cînd mai face cîte o postare ratată (tuturor ni se întîmplă…), unde indiciile și prevestirile sale sînt așa de anoste că rîd și vindecătoarele teta de el, revine și se explică. Cum ar veni, stai să vezi, că eu n-am călcat într-un hăndel că am fost bezmetic, ci am vrut să împărtășesc cu voi o experiență transcedentală, iar voi, nerecunoscătorilor, vă hliziți ca proștii!

Încetuț cu unicornii pe scări

Citeam azi pe Pressone (bravo! chiar dacă mai mult a preluat) un articol despre dezastrul companiei wework, un unicorn despre care Forbes scria în august „cea mai ridicolă IPO din 2019” (https://www.forbes.com/sites/greatspeculations/2019/08/27/wework-is-the-most-ridiculous-ipo-of-2019/) și mi-am adus aminte că voiam să scriu despre Dan Barna și reacțiile la articolul din Rise Project despre domnia sa.

Care-i legătura dintre cele două? Continuumul tîmpenie – ticăloșie. La una dintre extreme ești atît de incompetent încît nu îți dai seama cît de incompetent ești, dar conjunctural ai ajuns să poți lua decizii în ce îi privește pe alții, cu consecințe ușor previzibile, iar la cealaltă extremă ești cît se poate de competent, dar, într-o amoralitate totală, duci lucrurile înainte deși știi că vor fi consecințe negative (Nu am făcut nimic ilegal!). Cum se întîmplă aproape mereu în viață, vorbim despre un melanj tîmpenie – ticăloșie care, bănuiesc eu, urmărește o distribuție normală.

Dar ce făcură ăștia de la wework? În jur de 2010, beneficiind de indexul imobiliar scăzut în urma crizei din 2008 – 2009 s-au apucat să închirieze pe termen lung (~15 ani) imobile întregi pe care apoi, după o minimă reamenajare, să le subînchirieze într-o formulă elastică și modernă unor antreprenori mai mari sau mai mici. Lucrurile au mers bine, în sensul că numărul subcontractanților momiți de un marketing inspirat a crescut frumos, au apărut finanțatori dornici să investească (și să cîștige, la un moment dat) sume semnificative (miliarde de dolari), compania s-a dezvoltat global, cu prezență în peste 100 de metropole, culminînd cu pregătirea unui IPO în Septembrie (a doua cea mai mare anunțată în 2019, pornind de la valoarea de piață de 47 miliarde de dolari). Lucrurile au încetat să mai meargă bine prin August, cînd, stîrniți de anunțul IPO, mai mulți analiști au arătat cine este wework: o companie cu pierderi istorice monstruoase (1,6 miliarde dolari), nu atît de inovativă pe cît pretinde (închirierea de birouri vopsită ca business high tech pe seama unui sos secret – un altgoritm sofisticat de alegere a imobilelor / amplasamentelor), cu practici de guvernanță corporativă îndoielnice și cu un model de business tarat de un risc sistemic – discrepanța dintre termenul de închiriere de 15 ani raportat la termenul mediu al unui contract de subînchieire de 15 luni, care, în eventualitatea unei noi crize, ar conduce pe cel mai scurt drum către faliment.

Acuma se pune întrebarea – au încălcat ăștia de la wework legea? Strict din perspectiva datelor de mai sus și a celor mai detaliate din presa de specialitate, nu. Oamenii ăștia au riscat, i-au convins și pe alții să riște și au cam pierdut. Asta-i viața. Merită totuși nota scăzută la purtare pentru ticăloșia de a încerca să-și recupereze pagubele prin diseminarea eșecului lor financiar prin bursă, deși știau foarte bine ce păstoreau, și este meritul presei și al independenților că atrag atenția asupra acestor comportamente.

Dar ce făcu Barna? Înainte să răspundem la această întrebare, să vedem cum sintetizează recent situația un membru marcant USR+. Conform lui Claudiu Năsui, „toate tunurile sînt pe candidatul USR+, Dan Barna” pentru că:

  1. președintele Iohanis are interesul să intre în turul doi cu Dăncilă (pentru că o poate întrece ușor etc.);
  2. Barna a fost consultant pentru atragerea de fonduri europene („Ce e rău în a atrage fonduri europene?!”), a lucrat în mediul privat – spre deosebire de Iohanis și Dăncilă;
  3. Barna a ajutat înființarea de întreprinderi sociale (sîc!) care nu au fost viabile, deși nu doar el se găsește în situația asta, iar ponderea întreprinderilor sustenabile susținute de Barna este mult mai mare decît cea a întreprinderilor neviabile.

Conform Rise Project, lucrurile despre Dan Barna se rezumă astfel:

  • Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eșecuri care au costat aproape șase milioane de euro;
  • Prezidențiabilul vrea să-i întoarcă pe români în țară, dar și-a consolidat cariera pe seama unora nevoiți să plece;
  • Opozantul și-a dirijat afacerile în algoritmul de încredere al pesedistului Dragnea: bani publici pentru prietenii de școală;
  • Șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE;
  • La bilanț, managementul care l-a consacrat pe Barna îi este profitabil sieși, în timp ce oameni aflați în cumpănă au beneficiat doar pe hârtie.

Și în acest caz se pune întrebarea: a încălcat Dan Barna, consultantul pe atragerea de fonduri europene, legea? Strict din perspectiva datelor de mai sus și a celor disponibile public, nu. Dan Barna a făcut un business concentrat pe parcurgerea pentru clienții săi a etapelor birocratice din proiectele de obținere a unor finanțări europene nerambursabile, în schimbul unui comision reglementat. Probabil că sînt multe afaceri care au beneficiat de serviciile dlui Barna care sînt prospere. Unii dintre clienții ăștia erau considerați a fi persoane vulnerabile, fapt care îi punea într-o situație defavorizantă nu numai să acceseze finanțările europene, ci și capacitatea de derula activitatea economică ulterioară, motiv pentru care au primit în cadrul proiectelor lor stagii de pregătire în domeniu. Alți clienți beneficiari de finanțări nerambursabile nu au avut probleme ca cei dinainte, dar au avut ca scop declarat să dea de muncă unor persoane vulnerabile care altfel erau greu sau deloc angajabile pe piața muncii. Foarte frumos. Și totuși…

Să nu fi intuit dl. Barna că unele dintre proiectele alea nu aveau cum să fie viabile economic încă de la analiza discounted cash flow? Să nu fi observat dl. Barna că unii dintre clienții beneficiari nu aveau capacitatea de a conduce o întreprindere economică, în ciuda tuturor stagiilor de pregătire? Și, în condițiile astea, fiind vorba despre persoane vulnerabile, se poate ascunde consultantul Barna în spatele argumentului „E problema lor de antreprenori dacă afacerea rezistă după încetarea finanțării.”? În 2016, fără nici o legătură cu Dan Barna, dar tot despre POSDRU, scriam așa:

Schema e simplă (e necesară doar o masă critică de politicieni și birocrați, de care avem din plin):

  1. Interzici oamenilor fără „calificare” accesul liber pe piața muncii ;
  2. Reglementezi „calificarea” astfel încît ea să fie accesibilă doar cu ajutorul unor birocrați și ai prietenilor lor de afaceri, cu control strict al statului (cu parandărătul de rigoare);
  3. Țintești țeava de bani publici la care vrei să te cuplezi pe baza unui proiect foarte frumos dar cu aplicabilitate practică care tinde asimptotic către zero;
  4. Avînd în vedere corelația dintre mărimea purcoiului de bani care pot fi „accesați” și numărul de participanți, cauți (și găsești) o grămadă de necăjiți pe care îi amăgești că îi poți treinui să devină angajabili pe piața oficială a muncii (le lipsește calificarea…). Oferta de cursuri de „calificare” e așa de bogată, încît firmele care gestionează proiectele oferă bani celor care acceptă să participe. Evident că au apărut și o grămadă de oportuniști: eu îți semnez că mă înscriu la curs, voi îmi dați banii, că oricum cîștigați o grămadă pe seama mea;
  5. Începi să strîngi hîrtii (borderouri cu participanți, contracte cu diverși prestatori prin proceduri de OUG 34, facturi și chitanțe cu tot felul de chestii etc. etc.) pe care le trimiți către decontare autorităților naționale/europene care gestionează fondurile;
  6. Încep să curgă banii.

Unde se află, deci, dl. Dan Barna pe continuumul tîmpenie – ticăloșie? Eu cred că merită nota scăzută la purtare pentru că se face că nu înțelege:

  • efectul nociv al banilor gratis în economie (a se vedea Capitolul XXVI. Imposibilitatea calculului economic în regim socialist);
  • efectul nociv al alterării mediului concurențial (de exemplu o întreprindere socială care timp de un an nu își face probleme de cash și rentabilitate poate omorî o afacere similară din vecinătate care nu beneficază de ajutoare);
  • că este imoral să oferi speranțe contra cost unor persoane vulnerabile știind aproape sigur că lucrurile nu vor merge, chiar dacă nu e ilegal;
  • că este imoral să folosești persoane vulnerabile ca pretext de business, chiar dacă nu e ilegal.

În terminologia de business unicornul este o companie care ajunge în scurt timp de la înființare (startup) la o valoare de piață de peste un miliard de dolari. În politică, aș zice eu, unicornul este formațiunea politică înființată recent care reușește să acumuleze un capital politic semnificativ (~20% din intențiile de vot) în timp foarte scurt, iar USR+ este aici. Sper că unicornul nostru va trece cu bine prin furtunile specifice ascensiunilor fulminante și se va obișnui la timp cu aerul rarefiat al politicii la nivel înalt fără să încerce prea tare să ne ia de proști ca vechii politicieni.

PS: @Claudiu Năsui – stimate domn, un antreprenor privat care are ca obiect principal de activitate facilitarea obținerii de fonduri publice nu este nici pe departe atît de „privat” ca vînzătorul de covrigi de la colțul străzii 😉

Cronica unui jaf* anunțat

Cred că prin 2016 a venit prima dată primarul în pelerinaj la locatarii blocurilor din zona centrală a orașului să le vorbească despre reabilitare termică. Și nu a venit singur, a venit însoțit de o ingineră. Întîlnirile erau anunțate și organizate la fiecare bloc astfel încît să poată participa un număr cît mai mare de proprietari. Discuția a fost cam așa:

– Eu, primar, am făcut demersuri la autoritățile publice centrale, la organismele de alocare de fonduri europene pentru dezvoltare rurală etc. ca să coordonez reabilitarea termică a blocurilor în care locuiți dumneavoastră, pe baza unui proiect.
– Foarte frumos, mulțumim! Cam cît ne costă?
– Facem și terasa și subsolul și în jurul blocului, schimbăm tîmplăria și ferestrele cu totul, nu doar izolarea exterioară a pereților …
– Foarte frumos, dar cît costă?
– Stați, să vedeți, că lucrările sînt acoperite din bani europeni și din bugetul local al primăriei, iar dumneavoastră o să plătiți doar un sfert din costul total al lucrării…
– Tii, ce frumos, totuși cît costă???
– Doamna inginer, cît costă estimativ pentru proprietari lucrările la blocul ăsta?
– În jur de 8000 Lei pe apartament.
– 8000 Lei e valoarea totală pe apartament, la care noi trebuie să achităm un sfert, nu?
– Nu, 8000 Lei reprezintă 25% din valoarea lucrării pe apartament, contribuția pe care dvs. trebuie să o plătiți, restul de 24000 Lei fiind acoperiți din fonduri europene și din bugetul local.
– Păi, dom’ primar, vecinul de la etajul doi și-a făcut anul trecut reabilitare termică în regie proprie, a angajat firmă, proiect, contract, schelă, polistiren alea-alea, și l-a costat cu totul 7000 Lei. Acuma dvs. veniți și ne ziceți că pe fonduri europene aceeași lucrare costă 32000, adică de peste 4 ori mai mult?!
– Dar v-am zis, nu e doar izolarea pereților, e mult mai mult, hidro-termo izolația terasei, subsolul, în jurul blocului…

La momentul ăla, pătruns de bănuiala că sîntem jucați, am săpat puțin și am găsit că există un act normativ care impunea limite maximale pentru lucrări de reabilitare termică finanțate din bani publici. Actul ăla se numește Hotărârea Guvernului numărul 1061 și a fost publicată în monitorul oficial partea I nr. 765 din 14 Noiembrie 2012. Este semnat de Victor Ponta – prim ministru, et al. Conform acestui document, destul de tehnic, după cum se vede mai sus, se puteau calcula tarifele lucrărilor specifice de reabilitare termică (suprafață opacă – zidărie, suprafața vitrată, terasă și subsol) atît în Lei, cît și în Euro, la paritatea de atunci – cca. 4,34 Lei / EUR.

Pentru că aveam un pic de timp liber, pornind de la dimensiunile blocului în care locuiesc, mi-am zis să calculez cam care sînt suprafețele specifice: opacă – zidărie, vitrată, terasa și subsolul (astea sînt cam egale). Mai departe am aplicat tarifele maximale din HG 1061 / 2012 și mi-a ieșit că, dacă se fac toate lucrările (terasă, subsol, zidărie și suprafețe vitrate înlocuite în întregime), valoarea totală (fără TVA) pentru blocul nostru ar fi trebuit să nu fie mai mare de 250.000,00 Lei, respectiv 16.000 Lei pe apartament. Asta ar fi însemnat că cei 25% nu ar fi putut fi mai mult de 4.000,00 Lei fără TVA (a cărei cotă nu știu cît este la lucrările astea), în orice caz foaaaaarte departe de cei 8.000 Lei per apartament vehiculați în discuțiile cu dom’ primar.

În vara lui 2017 dom’ primar a revenit cu tema reabilitării termice pentru o a doua rundă de discuții cu locatarii, doar că de data asta avea și niște poze frumoase. Pe de altă parte, și eu aveam socotelile făcute. Ne-a încîntat cu fotografiile lui cu niște simulări chicioase făcute pe calculator și a pomenit iar de contribuția de cca. 8.000 Lei per apartament reprezentînd 25% din valoarea totală la nivel de bloc. Cînd i-am zis și i-am și arătat – de față cu majoritatea proprietarilor din bloc – calculele mele și am pomenit de HG 1061 / 2012, l-a băgat pe inginerul care îl însoțea la înaintare. Dlui inginer i-am oferit calculele și mi-a zis că mă contactează el, dacă are nelamuriri sau găsește greșeli de calcul (evident că nu m-a contactat niciodată), iar lui dom’ primar i-am promis că îl reclam dacă forțează nota.

Dom’ primar n-a forțat nota, cel puțin nu pînă în Iulie 2019. Cînd ne-am pomenit cu băeții care montau schele de jur împrejurul blocurilor. L-am întrebat pe responsabilul de bloc care-i treaba și mi-a zis că, gata, dom’ primar a rezolvat, iar proprietarii nu o să mai plătească nimic. Cînd l-am întrebat dacă e vreo hîrtie oficială, ceva, mi-a zis că nu, doar cuvîntul lui dom’ primar.

Din nou, avînd foarte multă încredere în administrația publică locală de la noi, m-am dus la primărie să mă interesez. Dialogul din primărie a fost suprarealist.

La biroul de informații:
– Bună ziua! Doresc să aflu dacă proprietarii trebuie să platească pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor din centru.
– Nu se plătește.
– Bine, dar există un document, ceva?
– Întrebați la biroul investiții.
– Mulțumesc.
La biroul investiții.
– Bună ziua! Doresc să aflu dacă proprietarii trebuie să platească pentru lucrările de reabilitare termică a blocurilor din centru.
– Nu se plătește.
– Bine, dar există un document, ceva?
– Păi este hotărîre de consiliou local!
– Aha, perfect, spuneți-mi și mie vă rog numărul și din ce dată, că găsesc singur.
– Stați să întrebăm la secretariat.
La secretariat.
– Bună, Nuți, uite domnul dorește să afle numărul hotărîrii de consiliu local prin care s-a stabilit că proprietarii nu mai plătesc pentru reabilitarea termică a blocurilor.
– Ăăăh, stați puțin, o să dureze cîteva minute.
– Mulțumesc, aștept pe hol.
După cîteva minute și o foială considerabilă printre diversele birouri și „direcții”, Nuți se întîlnește pe hol cu o doamnă pătrunsă de o mare importanță, pe care o întreabă:
– Doamna juristă, nu vă supărați, căutăm hotărîrea consiliului local prin care s-a stabilit că proprietarii nu mai plătesc pentru reabilitarea termică a blocurilor.
– Ce hotărîre?! Nu e nici o hotărîre! Nici nu ar fi legală!
După care au dispărut subit care-ncotro. După alte cîteva minute, revine pe hol tipul de la biroul investiții cu care am vorbit prima dată însoțit de Nuți și cu un clipboard la subțioară:
– Nu vă supărați, cum vă numiți și în ce bloc locuiți, ca să ne dăm seama care este situația dvs. concretă?
– Mă numesc Dumitru Nae și locuiesc în locul ăla.
– Perfect, stați să vedem, așaaaa, blocul acela, da. Să vedeți cum stă treaba. În mod normal ar fi trebuit să plătiți 25% din totalul lucrării aferente proprietății dvs., dar s-a discutat în consiliul local și s-a stabilit că primăria o să acopere contribuția dvs. pînă la 3,5%.
– Deci o să plătim, pînă la urmă…
– Nu, că aranjăm noi să nu îi plătiți nici pe ăia…
– Dar nu este nimic clar, nu? Și, în fond, cît reprezintă ăia 3,5%?
– O secundă. Circa 1.400 Lei.
– Bine, dar asta înseamnă 40.000 Lei per apartament!
– Corect.
– Da, dar știți, există o hotărîre de guvern care stabilește standarde de cost la lucrările de reabilitare termică făcute din fonduri publice, iar valoarea calculată conform acelor prețuri maximale este de 2,5 ori mai mică decît sumele vehiculate de dvs.
– Aaah, nu, că proiectul ăsta e finanțat din bani europeni, prin POR, nu din bani publici! Plus că a fost o licitație publică la care au participat 14 firme!

Copleșit de competența funcționarilor, am fugit din primărie. Licitație publică, care va să zică! Băi nenică, stai așa că e prea mare tupeul, și parcă nu îmi vine a crede că sînt atît de idioți. Ia să mai verific odată.

În cîteva minute am găsit răspunsul – Ordonanța de urgență nr. 85/2018 pentru abrogarea unor dispoziții legale în domeniul investițiilor finanțate din fonduri publice, publicată în monitorul oficial pe 20.09.2018, semnată de Vasilica-Viorica Dăncilă – prim-ministru, et al.

Au urmat la foc automat:

  1. ordinul MDRAP 6008 din 24.10.2018 semnat de Paul Stănescu – ministrul dezvoltării regionale și administrației publice, care spune la articolul 1 că „se va avea în vedere analiza documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor / proiectelor de investiții publice anexate la cererea de finanțare din perspectiva aplicării legislației în vigoare la momentul recepției documentației respective de către investitori”, iar la articolul 2 „Beneficiarii cererilor de finanțare vor înainta documente din care rezultă momentul recepției documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor / proiectelor de investiții publice solicitate în etapele ce urmează a fi demarate după intrarea în vigoare a prezentului ordin.”.
  2. Instrucțiunea numărul 98 din 01.11.2018 semnată de Luminița Zezeanu – șeful autorității de management pentru POR, „pentru evitarea riscului de dezangajare la nivelul POR 2014-2020 pentru anul 2018”.

Cu alte cuvinte, pentru că nu mai era loc de pará-ndărăt și nu ar fi putut justifica cu nici un chip creșteri ale tarifelor de 250%, nu s-au mai obosit să actualizeze vechiul standard de cost, cu argumente cum ar fi creșterea cursului Leu / Euro, creșterea costului forței de muncă, creșterea prețului materialelor (sau scăderea?), ci l-au eliminat cu totul. Și ca să pună ceva în loc, au pus chestia asta: „pentru fundamentarea rezonabilității costurile și punctarea corespunzătoare se va avea în vedere celelalte alternative oferite de ghidul specific aplicabil (eg. oferte de preț, analize de piață, justificări de preț, etc.)”. Că persoana care a redactat asta este agramată și pompoasă este una, dar ca să justifici rezonabilitatea costurilor cu prețul ofertantului trebuie să fii foarte departe de logică și bun simț.

Va urma.

* În orice caz, combinația asta de mai sus deși miroase de la o poștă a potlogărie, este legală. Cel puțin deocamdată.

Notă: Acesta este un pamflet. Orice asemănare cu realitatea a fost, este și va fi pur întîmplătoare.

Binele cu anasîna și activiștii

La bunică-mea la țară, în perioada colectivizării forțate, activiștii comuniști căutau să confiște și să omoare caii oamenilor din sat. Motivul era că majoritatea țăranilor refuzau serviciile tractoarelor de la CAP (și implicit înscrierea în cooperativa socialistă) și foloseau caii, un mijloc de producție primitiv, dar viabil, pentru conservarea independenței lor economice. Da, activiștii ăștia comuniști, deși erau cele mai odioase bestii, erau adevărați factori ai progresului. Argumentele erau logice – consolidarea parcelelor fragmentate în loturi de dimensiuni mari, prelucrarea mecanizată, planificarea și organizarea industrială erau elemente care aveau să sporească eficiența producției agricole la cote fără precedent. Mulți și-au scăpat dobitoacele de glonț acunzîndu-le în pădurea din apropiere. Dar n-au mai putut să-și folosească caii la munca cîmpului și au sfîrșit înscriindu-se în CAP.

Apoi comuniștii au venit și cu alte măsuri progresiste. Au adus curent electric. Au organizat o rețea de transport în comun pentru cei care voiau să meargă la oraș (caii pentru căruțe deveniseră rari). Au naționalizat comerțul, birturile, fierăriile etc. pe aceeași logică progresistă – planificare și organizare industrială, modernizarea lanțului de aprovizinare – desfacere, folosirea unui sistem modern de previziuni pentru eliminarea penuriilor și a creșterilor fulminante de preț asociate.

Sursa: http://tramclub.org/viewtopic.php?t=1261&sid=a11b1a1cff68f27aa582b7799d47ccdd

Mulți dintre țăranii deposedați de pămînt și de mijloacele de producție, folosindu-se de transportul modern organizat de statul comunist, s-au dus să lucreze la oraș, în general munci necalificate, dar care asigurau un venit stabil. Puținii care au rămas să muncească la CAP -urile proaspăt înființate trăgeau chiulul cum puteau și furau ce apucau (de fapt își luau înapoi în rate bunurile furate de comuniști). Comerțul de stat a devenit o modernă rețea de magazine în care, pe lîngă tot felul de conserve pe care nu le cumpăra nimeni și „creveți” din republica populară Vietnam, nu mai găseai nimic – nici zahăr, nici ulei, nici făină, nici carne, nici săpun, nici hîrtie igienică, nici frigidere, nici televizoare, nici mașini de spălat. Bine, se mai găseau, fie pe sub mînă, la suprapreț, fie cu programare (pentru electrocasnice sau automobile, de exemplu), fie accidental, cînd „se băgau” diverse bunuri de folosință curentă, cu cozi care rămas în memoria colectivă a mai multor generații.

Progresiștii de azi, mînați de intenții nu mai puțin bune decît ale activiștilor comuniști de odinoară, n-au învățat nimic din istoria recentă și continuă să promoveze impunerea unor soluții rigide la problemele cu care se confruntă societatea, uitînd că binele cu anasîna și constrîngerea au condus întotdeauna la dezastru. De exemplu, domnul Andrei Caramitru, într-o postare tipică a sa,  pe tema corupției și a evaziunii fiscale, zice așa:

„Haide sa va dau aici câteva idei simple:

1) camere de filmat 24/7 in instituțiile de stat. La fiecare ghișeu, camere atașate de fiecare polițist (bodycam) și fiecare mașină de la stat. Filmările merg direct in cloud in servere centrale care pot fi accesate inclusiv de public. Cam așa e in toate țările civilizate

2) eliminam cash-ul din economie (eliminam evaziunea fiscală si banii negri care circulă, cuplat cu o reducere de taxe și plafonarea comisioanelor bancare). Toate plățile de salarii, pensii etc. pe card. Toate plățile la magazine, ANAF etc. cu cardul (nici o plata de peste 2000 de lei cash nu este permisă). Depunerea (după o perioada de gratie) si scoaterea de bani cash din cont de peste câteva mii de lei nu mai sunt posibile. Nu e nimic revoluționar – în mai toate țările e așa

3) toate avizele și Autorizațiile date de stat monitorizate digital. Proceduri clare cu pași codați in protocolul de lucru (și perioade maxime de răspuns). Odată ce a intrat in sistem, se poate vedea clar unde sta documentul și de cât timp. Dacă funcționarul nu livrează in perioada maximă este sancționat automat. Exista soluții tehnologice simple care sunt aplicate peste tot in mediul privat. Nimic prea complex.

Lucrurile astea se pot face rapid de tot. 1-2 ani probabil. Tehnologia exista și e ieftină. Trebuie doar voință politică.”

Pe lîngă imaturitate, dl. Adrei Caramitru frapează prin graba și determinarea cu care ar interzice chestii prin puterea legii (dacă ar fi după mintea lui) sau cu care ar complica inutil o birocrație inutilă și ineficientă (prin digitalizare) în loc să o elimine pur și simplu.

Și ca să arate că nu a înțeles unde a greșit, ieri mai toarnă niște gaz peste foc:

„Înțeleg ca nu e voie să propunem o rețea de ATM-uri și carduri în sate. OK, clar.

Dar avem voie să propunem rețele de apă potabilă si electricitate? O rețea de drumuri avem voie? O rețea de autobuze avem voie? O rețea de irigații avem voie?

Sau sunt prea moderne și cei din sate nu o să știe cum să le folosească?”

Nu, propunerile dlui Caramitru jr. nu sînt orice fel de propuneri, cum ar fi oferirea unei opțiuni noi, accesibilă prin liber consimțămînt. „Propunerile” dlui Caramitru implică legea și puterea statului, cu ajutorul cărora să elimine vechile opțiuni și să limiteze liberul consimțămînt, încearcînd să ne amăgească, în cel mai josnic stil politicianist posibil.

Domnule Caramitru, să știți că și comuniștii au băgat rețele de apă, canalizare, electricitate, au făcut locuințe moderne, încălzire centralizată, irigații, alimentație științifică etc. dar nu i-a iubit prea multă lume, deși pe mulți au prostit la început. Și tot la dezastru ne-au condus. Dumneavoastră încotro?