Nimic. La puterea infinit.

Adică nimic.

Încă un final de an cu ProTV, care trebuia să dea o notă autohtonă de-acum veșnicului Another Christmas In The Trenches, și anume cu Las Fierbinți, acest experiment itinerant pe care cred că îl urmărește cu sfințenie majoritatea ciucalachistă a spectrului politic pe post de cod de conduită, respectiv pe post de turnesol social. Bă, ești prost??

Cel mai recent episod (ediție specială de Crăciun 2022) este o pastișă politică, menită să testeze / influențeze o anumită stare de spirit și să favorizeze acceptarea socială:

Desfășurarea începe, tipic, cu văicăreala primarului Vasile – „Voi credeți că e ușor să fii primar?”, continuă cu o confesiune stereotip „Cînd am intrat în politică am vrut să fac bine. Nu mie. […] M-am lovit de oameni vechi și mai mari în funcție ca mine, care nu m-au lăsat să fac bine pentru voi dacă nu făceam mai întîi bine pentru ei.”, urmată de falsa concluzie „Rău, laș, mincinos – da, m-am pierdut pe mine!”. Falsă, pentru că Vasile a fost așa de la început – rău, laș, mincinos, că altfel nu făcea compromisurile mizerabile pe care le-a făcut. Apoi o bagă pe aia cu balaurul sărăciei cu care „trebuie să ne luptăm, să-l dovedim, să-l punem jos, în frunte cu noi, din clasa politică, așa ar trebui să facem!”, însă fără să omită disclaimerul uzual „Dar pînă la urmă cine știe ce o să se mai întîmple…”, după modelul inoxidabil noi vrem să fie bine, dar lumea rea nu ne lasă. Pe urmă trebuia să ungă puțin, nu-i așa, și coarda naționalistă „România e o minune!”, cu șinele vechi de 50 de ani care rezistă ca prin minune, cu minunea de a nu avea mai multe accidente ca cele de la Colectiv și maternitatea Giulești, ca și cum nu clasa politică pe care o evoca mai înainte (și din care nu omite să spună că face parte) ar fi responsabilă de neglijențele criminale care au condus la acele accidente.

Ce avem aici nu este doar un whitewashing, ci este și o tentativă de validare a etosului mioritic românesc. Întotdeauna am urît clișeul ăsta cu etosul mioritic românesc (mai mult decît pe altele), în sensul în care e folosit de tot felul de neaveniți ca să explice aproape orice se întîmplă în România. Și îl urăsc pentru că aproape că au dreptate, ceea ce îi face aproape deștepți. Pentru că problema de fond, rămîne – fatalismul, cuplat cu alte apucături fine – complicitatea la furăciune, delațiunea, oportunismul, corupția, lenea, lăudăroșenia, formează adevăratul etos românesc, pe care mulți îl apără rupîndu-și cămeșa de pe ei că ar fi „identitatea noastră națională”.

În ce privește România educată (pentru care nu sînt suficienți bani…), mi-a atras atenția în mod special promisiunea primarului Vasile:

Vă rog să mă iertați că n-am putut să fac nimic, dar vă promit că de la anul o să fac de zece ori pe atît.

Băi, ești nebun???

Lasă un răspuns