Despre jurnalizm, risipă, ecologie, PR și alte mizerii

Un prieten mi-a recomandat recent articolul lui Florin Negruțiu din Republica în care explică metamorfoza sa pînă la stadiul de persoană vîrstnică, responsabilă și chibzuită. De înțelepciune și decență nu se pune problema – cu astea s-a terminat înainte de a începe odată cu acceptarea provocării ENGIE, pentru care dl. Negruțiu face un pic de public relations. Bun, articolul e din august 2022, adica e vechi de două luni, dar tema e atît de vehiculată, iar manipularea este atît de grosolană – mai ales în mainstream media, aia plătită cu sume colosale din banii contribuabililor prin mîna guvernului, încît n-am mai suportat și am spus că trebuie să zic și io ceva.

Așa că hai să o luăm metodic. Bazîndu-ne pe evocarea sa, dl. Negruțiu a fost departe de a fi un exaltat furios autentic, cum a fost bună parte din generația decrețeilor, în special din mediul urban – așa cum vrea să dea de înțeles. Sau poate că a fost, dar nu putea să ne spună toate alea, că umorul cu care e dotat și cu care ar fi putut să mascheze elegant asta e cam ca al unui pionier comandant de detașament din 1989.

Lucrurile se limpezesc pe măsură ce citim articolul:

Nu era lumină, nu era căldură, nu era mâncare, ni se spunea că „trebuie să facem economie ca să se plătească datoriile externe”.

Așa încât să stingi lumina ca să faci economie la curent și după Revoluție, cum făcea maică-mea, mi se părea cam… comunist.

Felul cum e prezentată situația mai sus lasă de înțeles că situația în regimul Ceaușescu nu era atît de rea în sine, ci doar o chestie de disconfort personal înțeleasă greșit de mintea unui copil. Dar aici avem o primă manipulare – economia, ca folosire chibzuită a resurselor personale, este într-adevăr o chestiune virtuoasă, însă nu asta a fost problema noastră reală. Problema cu care ne-am confruntat a fost o penurie artificială – de hrană, de bunuri de folosință curentă, de energie, decisă politic de regim ca să acopere niște găuri colosale făcute tot de Ceaușescu. Mobilul „confuziei” ăsteia este sensibilizarea populației cu privire la prezente scumpiri (pe care deja le experimentăm cu succes) și viitoare penurii induse politic , care, nu-i așa, nu sînt atît de rele, că doar toți trebuie să facem economie!…

Nu putea lipsi din articolul dlui Negruțiu autopromovarea cunoscută ca virtue signaling, o apucătură pe cît de des întîlnită, pe atît de reprobabilă:

Știu doar că odată, demult, când eram reporter la Parlament, am fost străfulgerat într-o seară, spre închiderea programului, de o mirare de om bătrân: „Doamne, Dumnezeule, câtă risipă!” Casa Poporului, goală de aleși, scânteia ca un pom de Crăciun.

Mergînd pe repede înainte, așa cum sugerează și dl. Negruțiu, ajungem la „propunerea UE” de reducere cu 15% a consumului de gaze naturale „în urma războiului din Ucraina”. Asta e a doua manipulare grosolană.

Istoria a mers pe repede-nainte și, după 12 luni, toate aceste teme sunt atât de fierbinți în Europa, încât UE le propune acum statelor membre, în urma războiului din Ucraina, să-și reducă consumul de gaze naturale cu 15 la sută.

Problemele cu energia ale Europei nu au legătură cu războiul din Ucraina decît în al șaptelea rînd. În primele rînduri se află: descurajarea de către UE a exploatării și producției locale în favoarea importurilor rusești, deși au fost multe voci care au spus cu subiect și predicat că asta crează o vulnerabilitate strategică în fața Rusiei cu mult înainte de începerea războiului din Ucraina; eliminarea de către UE a energiei nucleare de pe lista surselor „curate” – țări cum este Germania și-au închis mare parte din centralele nucleare, mutînd producția în centrale termoelectrice, făcîndu-se astfel și mai vulnerabile la dependența de gaz metan. Ironia este că în centralele termoelectrice nu se arde doar gaz metan, ci și cărbune, care, se știe, e mult mai „curat”; subvenționarea excesivă de către UE a producției de energie „verde” în detrimentul producției clasice și modul asociat de reglementare al prețului pentru energie.

Cumva, sîntem în aceeași paradigmă ca pe timpul lui Ceaușescu. UE descurajează producția de gaze naturale și energie electrică ieftină în centrale nucleare; UE nu se opune vulnerabilității create de importul cvasiexclusiv de gaze din Rusia și nu impune o politică unitară de negociere cu aceasta, lăsînd fiecare țară să se descurce cum poate; cînd începe războiul din Ucraina UE îndeamnă la „economie”, anunțînd de fapt scumpiri și penurie induse politic, la fel ca Ceaușescu cînd au crescut americanii dobînzile la împrumuturi; și tot la fel ca pe timpul lui Ceaușescu, presa ne sensibilizează să fim îngăduitori cu regimul politic, transmițîndu-ne subliminal că nu politicienii sînt incompetenți și corupți și aroganți, ci ceilalți – rușii, americanii, războiul, marțienii – sînt de vină pentru nenorocirile noastre; iar noi trebuie să răspundem cu responsabilitate apelului făcut de regimul politic care, nu doar că ne-a nenorocit, ci nici nu suferă alături de alegători, politicienii fiind, nu-i așa, speciali, la fel ca activiștii de partid și securiștii lui Ceaușescu la vremea lor.

Cu o întrebare am rămas totuși după articolul dlui Negruțiu:

După cine stinge el lumina?

Lasă un răspuns