A momentary lapse of reason. Pe Dâmbovița.

Prost să fii, da’ să-ți revii!

După cutremurul din 4 martie 1977, cînd mai multe clădiri vechi din București au fost avariate serios sau chiar dărîmate, pe Ceaușescu l-a apucat frenezia modernizării și a ruperii de trecut, drept care a pornit o campanie monstruoasă de demolări și construcții megalomanice.

Țin minte că pe la jumătatea anilor 80 atmosfera din București era atît de încărcată, încît, chiar și în zilele senine, arareori puteai vedea limpede la distanță de o stație de tramvai. Aerul era irespirabil nu numai din cauza prafului de la demolări, a camioanelor și utilajelor al căror fum de eșapament putea aduce singur o semi-eclipsă, dar și din cauza numeroaselor fabrici din București care nu aveau nici o preocupare pentru poluare (să ne amintim doar de cele cinci vestite centrale electrotermice care funcționau predominant cu păcură). Pe lîngă astea, mai era Bucureștiul vechi, neracordat la rețeaua de gaz metan, care iarna se încălzea la fel ca acum 100 de ani, cu sobe cu lemne și cărbuni.

Lucrurile astea au rămas în urmă, demolările au încetat aproape cu totul (a mai fost ceva pe vremea lui Sorin Oprescu, în zona Berzei-Buzești), păcura a fost înlocuită de gaz metan la vechile CET -uri, rețeaua de gaz metan a fost extinsă făcînd posibilă înlocuirea sobelor și centralelor vechi pe cărbuni și lemne din gospodării cu altele mai economice și mai puțin poluante, camioanele, autobuzele, autoturismele sînt din ce în ce mai eficiente și mai puțin poluante, iar aerul este mult mai curat.

Totuși, creșterea nivelului de trai din ultimii 30 de ani a venit la pachet cu o chestie urît mirositoare – cantitatea de gunoi pe care o producem, care a crescut (probabil) de peste 20 ori.

Dacă în cazul autovehiculelor (dar și al centralelor termice de apartament) evoluția tehnologică occidentală ne-a împins constant să fim mai eficienți și mai puțin poluanți, în cazul gunoiului lucrurile au involuat. Aici, în domeniul ultrareglementat al deșeurilor, statul și-a arătat fața sa cea mai hidoasă, începînd cu primăriile, garda de mediu, guvern și parlament. Da, statul, pentru că statul reglementează, statul controlează conformarea la reglementări și tot statul ne scapă de gunoi intermediind pentru noi, nu-i așa, serviciile publice de salubritate. Da, statul, care face legi absurde și norme de aplicare inaplicabile cu care, oricum, îi taxează doar pe proștii ce încearcă să se conformeze, dar care acordă excepții peste excepții de la reglementări operatorilor de salubritate, care dă autorizații pentru gropi de gunoi în condiții precare (poluează apele freatice), care permite colectarea gunoiului nesortat și arderea necontrolată a acestuia (după părerea mea cea mai mare sursă de funingine și mirosuri pestilențiale), ba care permite inclusiv importul de deșeuri nesortate din alte țări (plastic, cauciuc etc.) pentru a fi incinerat aici în fabrici de ciment și care ne spune că totul este bine.

În toată povestea asta urît mirositoare, apare isteric Lucian Mîndruță, care, pe lîngă domenii cum ar fi aviația, economia, ciclismul, politica externă și multe altele, se pricepe și la calitatea aerului din București – despre care spune că ar fi „cumplit de poluat”, respectiv la medicină și inginerie – „particulele care se duc direct în sînge”, provenite din combustia motoarelor și a centralelor termice de apartament.

Iată cum, hotărît dar inept, dl. Lucian Mîndruță, campionul național la părerologie (disciplină la care sîntem, oricum, vestiți la nivel planetar), își scoate la plimbare bastonul de politician. Da, pentru că, așa cum zicea Ernest Benn, „Politics is the art of looking for trouble, finding it whether it exists or not, diagnosing it incorrectly, and applying the wrong remedy.”.

Și uite așa, făcîndu-ne că nu vedem corupția și incompetența statului, dar nici concubinajul rușinos dintre instituțiile media (precum cea la care colaborează dl. Mîndruță) și stat, ne întoarcem la o nouă frenezie a modernizării și ruperii de trecut, în numele unei ideologii calpe, în care binele cu anasîna să devină politică de stat.

 

 

Lasă un răspuns