Citeam azi pe Pressone (bravo! chiar dacă mai mult a preluat) un articol despre dezastrul companiei wework, un unicorn despre care Forbes scria în august „cea mai ridicolă IPO din 2019” (https://www.forbes.com/sites/greatspeculations/2019/08/27/wework-is-the-most-ridiculous-ipo-of-2019/) și mi-am adus aminte că voiam să scriu despre Dan Barna și reacțiile la articolul din Rise Project despre domnia sa.
Care-i legătura dintre cele două? Continuumul tîmpenie – ticăloșie. La una dintre extreme ești atît de incompetent încît nu îți dai seama cît de incompetent ești, dar conjunctural ai ajuns să poți lua decizii în ce îi privește pe alții, cu consecințe ușor previzibile, iar la cealaltă extremă ești cît se poate de competent, dar, într-o amoralitate totală, duci lucrurile înainte deși știi că vor fi consecințe negative (Nu am făcut nimic ilegal!). Cum se întîmplă aproape mereu în viață, vorbim despre un melanj tîmpenie – ticăloșie care, bănuiesc eu, urmărește o distribuție normală.
Dar ce făcură ăștia de la wework? În jur de 2010, beneficiind de indexul imobiliar scăzut în urma crizei din 2008 – 2009 s-au apucat să închirieze pe termen lung (~15 ani) imobile întregi pe care apoi, după o minimă reamenajare, să le subînchirieze într-o formulă elastică și modernă unor antreprenori mai mari sau mai mici. Lucrurile au mers bine, în sensul că numărul subcontractanților momiți de un marketing inspirat a crescut frumos, au apărut finanțatori dornici să investească (și să cîștige, la un moment dat) sume semnificative (miliarde de dolari), compania s-a dezvoltat global, cu prezență în peste 100 de metropole, culminînd cu pregătirea unui IPO în Septembrie (a doua cea mai mare anunțată în 2019, pornind de la valoarea de piață de 47 miliarde de dolari). Lucrurile au încetat să mai meargă bine prin August, cînd, stîrniți de anunțul IPO, mai mulți analiști au arătat cine este wework: o companie cu pierderi istorice monstruoase (1,6 miliarde dolari), nu atît de inovativă pe cît pretinde (închirierea de birouri vopsită ca business high tech pe seama unui sos secret – un altgoritm sofisticat de alegere a imobilelor / amplasamentelor), cu practici de guvernanță corporativă îndoielnice și cu un model de business tarat de un risc sistemic – discrepanța dintre termenul de închiriere de 15 ani raportat la termenul mediu al unui contract de subînchieire de 15 luni, care, în eventualitatea unei noi crize, ar conduce pe cel mai scurt drum către faliment.
Acuma se pune întrebarea – au încălcat ăștia de la wework legea? Strict din perspectiva datelor de mai sus și a celor mai detaliate din presa de specialitate, nu. Oamenii ăștia au riscat, i-au convins și pe alții să riște și au cam pierdut. Asta-i viața. Merită totuși nota scăzută la purtare pentru ticăloșia de a încerca să-și recupereze pagubele prin diseminarea eșecului lor financiar prin bursă, deși știau foarte bine ce păstoreau, și este meritul presei și al independenților că atrag atenția asupra acestor comportamente.
Dar ce făcu Barna? Înainte să răspundem la această întrebare, să vedem cum sintetizează recent situația un membru marcant USR+. Conform lui Claudiu Năsui, „toate tunurile sînt pe candidatul USR+, Dan Barna” pentru că:
- președintele Iohanis are interesul să intre în turul doi cu Dăncilă (pentru că o poate întrece ușor etc.);
- Barna a fost consultant pentru atragerea de fonduri europene („Ce e rău în a atrage fonduri europene?!”), a lucrat în mediul privat – spre deosebire de Iohanis și Dăncilă;
- Barna a ajutat înființarea de întreprinderi sociale (sîc!) care nu au fost viabile, deși nu doar el se găsește în situația asta, iar ponderea întreprinderilor sustenabile susținute de Barna este mult mai mare decît cea a întreprinderilor neviabile.
Conform Rise Project, lucrurile despre Dan Barna se rezumă astfel:
- Antreprenorul de succes Dan Barna duce în spate o serie lungă de eșecuri care au costat aproape șase milioane de euro;
- Prezidențiabilul vrea să-i întoarcă pe români în țară, dar și-a consolidat cariera pe seama unora nevoiți să plece;
- Opozantul și-a dirijat afacerile în algoritmul de încredere al pesedistului Dragnea: bani publici pentru prietenii de școală;
- Șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE;
- La bilanț, managementul care l-a consacrat pe Barna îi este profitabil sieși, în timp ce oameni aflați în cumpănă au beneficiat doar pe hârtie.
Și în acest caz se pune întrebarea: a încălcat Dan Barna, consultantul pe atragerea de fonduri europene, legea? Strict din perspectiva datelor de mai sus și a celor disponibile public, nu. Dan Barna a făcut un business concentrat pe parcurgerea pentru clienții săi a etapelor birocratice din proiectele de obținere a unor finanțări europene nerambursabile, în schimbul unui comision reglementat. Probabil că sînt multe afaceri care au beneficiat de serviciile dlui Barna care sînt prospere. Unii dintre clienții ăștia erau considerați a fi persoane vulnerabile, fapt care îi punea într-o situație defavorizantă nu numai să acceseze finanțările europene, ci și capacitatea de derula activitatea economică ulterioară, motiv pentru care au primit în cadrul proiectelor lor stagii de pregătire în domeniu. Alți clienți beneficiari de finanțări nerambursabile nu au avut probleme ca cei dinainte, dar au avut ca scop declarat să dea de muncă unor persoane vulnerabile care altfel erau greu sau deloc angajabile pe piața muncii. Foarte frumos. Și totuși…
Să nu fi intuit dl. Barna că unele dintre proiectele alea nu aveau cum să fie viabile economic încă de la analiza discounted cash flow? Să nu fi observat dl. Barna că unii dintre clienții beneficiari nu aveau capacitatea de a conduce o întreprindere economică, în ciuda tuturor stagiilor de pregătire? Și, în condițiile astea, fiind vorba despre persoane vulnerabile, se poate ascunde consultantul Barna în spatele argumentului „E problema lor de antreprenori dacă afacerea rezistă după încetarea finanțării.”? În 2016, fără nici o legătură cu Dan Barna, dar tot despre POSDRU, scriam așa:
Schema e simplă (e necesară doar o masă critică de politicieni și birocrați, de care avem din plin):
- Interzici oamenilor fără „calificare” accesul liber pe piața muncii ;
- Reglementezi „calificarea” astfel încît ea să fie accesibilă doar cu ajutorul unor birocrați și ai prietenilor lor de afaceri, cu control strict al statului (cu parandărătul de rigoare);
- Țintești țeava de bani publici la care vrei să te cuplezi pe baza unui proiect foarte frumos dar cu aplicabilitate practică care tinde asimptotic către zero;
- Avînd în vedere corelația dintre mărimea purcoiului de bani care pot fi „accesați” și numărul de participanți, cauți (și găsești) o grămadă de necăjiți pe care îi amăgești că îi poți treinui să devină angajabili pe piața oficială a muncii (le lipsește calificarea…). Oferta de cursuri de „calificare” e așa de bogată, încît firmele care gestionează proiectele oferă bani celor care acceptă să participe. Evident că au apărut și o grămadă de oportuniști: eu îți semnez că mă înscriu la curs, voi îmi dați banii, că oricum cîștigați o grămadă pe seama mea;
- Începi să strîngi hîrtii (borderouri cu participanți, contracte cu diverși prestatori prin proceduri de OUG 34, facturi și chitanțe cu tot felul de chestii etc. etc.) pe care le trimiți către decontare autorităților naționale/europene care gestionează fondurile;
- Încep să curgă banii.
Unde se află, deci, dl. Dan Barna pe continuumul tîmpenie – ticăloșie? Eu cred că merită nota scăzută la purtare pentru că se face că nu înțelege:
- efectul nociv al banilor gratis în economie (a se vedea Capitolul XXVI. Imposibilitatea calculului economic în regim socialist);
- efectul nociv al alterării mediului concurențial (de exemplu o întreprindere socială care timp de un an nu își face probleme de cash și rentabilitate poate omorî o afacere similară din vecinătate care nu beneficază de ajutoare);
- că este imoral să oferi speranțe contra cost unor persoane vulnerabile știind aproape sigur că lucrurile nu vor merge, chiar dacă nu e ilegal;
- că este imoral să folosești persoane vulnerabile ca pretext de business, chiar dacă nu e ilegal.
În terminologia de business unicornul este o companie care ajunge în scurt timp de la înființare (startup) la o valoare de piață de peste un miliard de dolari. În politică, aș zice eu, unicornul este formațiunea politică înființată recent care reușește să acumuleze un capital politic semnificativ (~20% din intențiile de vot) în timp foarte scurt, iar USR+ este aici. Sper că unicornul nostru va trece cu bine prin furtunile specifice ascensiunilor fulminante și se va obișnui la timp cu aerul rarefiat al politicii la nivel înalt fără să încerce prea tare să ne ia de proști ca vechii politicieni.
PS: @Claudiu Năsui – stimate domn, un antreprenor privat care are ca obiect principal de activitate facilitarea obținerii de fonduri publice nu este nici pe departe atît de „privat” ca vînzătorul de covrigi de la colțul străzii 😉