“Never forget that everything Hitler did in Germany was legal.”
―
După aproape 30 de ani de căderea pactului de la Varșovia, probabil cea mai mare închisoare din epoca modernă, 30 de ani în care am avut undă verde să ne dezbărăm de totalitarism, frică, decădere morală și să ne înscriem pe drumul normalității – libertate economică, politică și de mișcare, pare că totalitarismul nu și-a spus ultimul cuvînt.
Ce au în comun România, SUA, Ungaria, Venezuela, Turcia, Rusia, dar și Polonia, Olanda, Filipine, Spania și, de curînd, Brazilia? Aș spune că, la fel ca germanii, rușii și italienii de la începutul secolului XX, au reușit să transpună în viață din nou zicerea românească „Am scăpat de dracu și am dat de tac-su!”.
N-o să înșir aici citate și link -uri pe teoria asta – ar fi mult mai plictisitor decît de obicei, ci o să încerc să fac un mic manual al populistului.
- Ești un individ mediocru, fără perspective, dar care se descurcă fără să se împiedice de principii;
- Ai spirit antreprenorial și vezi imediat oportunitățile oferite de context;
- Ești modest educat, mai ales la capitolele istorie, filosofie, economie, dar…
- ai un profil psihologic de sociopat și ești încredințat de misiunea ta (divină?) de a aduce lumea pe un drum mai bun, care evident, poate să-ți fie (mai ales) și ție favorabil.
Și vii cu bagajul ăsta și vrei să ieși cumva în evidență, că anonimatul e pentru fraieri. Ei bine, se poate:
- Identifici care sînt principalele nemulțumiri populare (șomaj, sărărcie, inflație, corupție, lipsuri etc.);
- Ai grijă să eviți cu strășnicie investigarea cauzelor reale;
- Promiți că răstorni lumea, că elimini pentru vecie șomajul, sărărcia, inflația, corupția, lipsurile și toate relele pămîntului, chiar dacă habar n-ai cum ai putea face asta și, de fapt, nici nu te prea interesează;
- Inventezi cauze fanteziste ale nemulțumirilor populare (cu cît mai fanteziste, cu atît mai bine vei beneficia de reclamă gratuită!) și cauți țapi ispășitori;
- Mimezi reforma, dar de fapt nu faci decît să-ți pui oameni obedienți în posturi cheie și modifici legislația astfel încît să permită manevrele tale, care altfel nu au nici un fundament moral sau economic;
- Îți concentrezi toată energia pe defăimarea țapilor ispășitori, cu un discurs cît mai belicos;
- Elimini contestatarii și dizidenții, genul care văd și spun fără jenă că împăratul e gol, fără să te împiedici în detalii cum ar fi respectarea drepturilor și libertăților elementare, că ai de-a face cu inamici ai șansei la bunăstare populară universală;
- Ai reușit – ești dictator!
Evident că, statistic, unele dintre măsurile pe care le iei sunt benefice, și există numeroase exemple – eliminarea unor taxe, diminuarea birocrației, proiecte de investiții, neutralizarea unor carteluri nocive etc. – însă toate astea nu fac parte dintr-un plan coerent, cu obiective clare și strategii consistente, ci sînt mai degrabă acțiuni bezmetice, ca un tratatament cu antibiotice autoprescris cînd te doare capul.
Partea cea mai proastă nu este că faci și greșeli, ci că nu ai mecanisme de analiză și corecție, pentru că te-ai înconjurat de yesmen -i la fel de incompetenți și lipsiți de busolă morală ca și tine, care nu ostoiesc să te complimenteze și găsească vinovați mereu în altă parte decît acolo unde sînt…
Deja cînd ai ajuns aici te afli pe o spirală care coboară într-o altă fundătură a istoriei din care nu poți ieși, dar în care tragi după tine destinele unei națiuni întregi, sau mai rău.
Care națiune are și ea partea ei de vină. Cum ce vină?! Păi dictatorul a avut o susținere populară care i-a conferit legitimitate, indiferent dacă accederea la putere s-a făcut democratic sau prin violență. Ah, că și-a pierdut legitimitatea aia cînd și-a arătat adevărata față? Cam tîrziu, pentru că era previzibil!
Aici nu mai este despre stînga – dreapta, progresism vs. conservatorism, ci despre pierderea bunului simț. Comuniștii i-au scos vinovați pentru toate păcatele lumii pe capitaliști, naziștii pe evrei, iar fasciștii pe socialiști și imigranți. Sigur că sînt probleme, dar oare de cîte ori trebuie să mai ajungem în comă după ce ne-am tăiat craca de sub picioare ca să înțelegem că populismul nu este soluția?