„Am luptat și am progresat: ieri obscuritate, azi lumină! Ieri bigotismul, azi liber-pansismul! Ieri întristarea, azi veselia! … Iată avantajele progresului! Iată binefacerile unui sistem constituțional!”
La fel de combativi ca directorul ziarului Răcnetul Carpaților, cațavencii de azi nu ostoiesc cu statul paralel. Și dă-i, și luptă! Mi se pare remarcabil cum, la aproape 150 de ani de la prima demascare de proporții a statului paralel, încă dezbatem la modul serios această temă.
Cetățeni responsabili, unii dintre ei oameni educați, cu pretenții, descoperă brusc marea problemă a țărișoarei noastre dragi și se năpustesc fără rezerve să condamne ce? Jocurile de culise și traficul de influență care reprezintă o constantă în toată istoria omenirii. Fie că e vorba de monarhi, șefi de state, politicieni, agenți de informații, diplomați, reprezentanți ai clerului sau promotorii unor mișcări subversive, toți au făcut parte din una sau mai multe facțiuni ale ecosistemului statului paralel.
Pentru că da, statul paralel este fomat din mai multe facțiuni. De exemplu, pe timpul lui Ceaușescu erau cel puțin trei asemenea facțiuni – cea filo-sovietică, cea naționalist-protocronistă și cea filo-occidentală. Ceaușescu era reprezentantul celei de-a doua, cea mai puternică, iar evenimentele din Decembrie 1989, au schimbat această stare de lucruri, aducîndu-i pe reprezentanții primei facțiuni la putere. Chestia e că, pe la sfîrșitul anilor ”90, facțiunea filo-rusă de la noi a rămas fără susținerea vecinului de la răsărit, unde venise la putere un filo-occidental (Boris Yeltsin), moment speculat de filo-occidentalii de la noi, care ne-au pus pe o traiectorie de aderare la NATO și mai tîrziu UE. Evident că lucrurile nu au mers lin, cei din facțiunile adverse – naționaliștii și mai ales filo-rușii nu au încetat nici un moment să saboteze eforturile diplomatice și politice de raliere la valorile occidentale, apelînd sistematic la acele tehnici subversive (manipulare, șantaj, mită) care formează de fapt imaginea de bau-bau a statului paralel. Da, facțiunea filo-occidentala s-a organizat și a reușit încet-încet să taie dintre capetele balaurului filorus și al celui naționalist. Am putut vedea astfel condamnări la cel mai înalt nivel pentru mită, pentru trafic de influență, pentru șantaj, pentru abuz în serviciu. Desigur că demersul facțiunii pro-occidentale nu a fost fără cusur, fiind marcat și el de trădări și abuzuri, dar pentru omul de rînd este mai curînd îndreptățit. La capătul celălalt, reprezentanții celorlalte două facțiuni, care au furat, mințit și s-au îmbogățit din jafuri făcute cu impunitate, țipă ca din gură de șarpe că nu li se respectă drepturile (sic!), că se folosesc tehnici ale serviciilor de informații ca să fie prinși și că se fabrică dovezi împotriva lor, ca și cum averile pe care le au ar fi putut fi strînse dintr-un salariu de bugetar în doar cîțiva ani.
Dacă lăsăm ipocrizia și spaimele nejustificate deoparte, problema noastră azi nu este existența statului paralel, pentru că el a existat și va exista încă multă vreme de acum încolo, ci care este agenda acestuia. Rămîne să ne hotărîm ca nație încotro vrem să o luăm – fie pensii speciale, pomeni electorale, jaf în bugetele publice, incompetență pe toate palierele administrației publice, aplicarea polarizată a legii, limitarea drepturilor civile, mita ca mod de viață, toate sub conducerea unei grupări care își negociază libertatea și susținerea externă prin sacrificarea siguranței naționale, fie stat de drept, egalitate în fața legii, cheltuirea responsabilă a banului public, promovarea pe bază de merite și revenirea la buna morală.
Este o certitudine că opoziția liberală („statul paralel”) va îndeplini toate dezideratele de mai sus? Probabil că nu, însă nu e nici o îndoială că actuala putere va compromite orice idee de democrație, libertate și stat de drept, aruncîndu-ne într-o realitate paralelă infernală.