Șmecheria ca ethos românesc (II)

Azi am citit postarea dlui Bogdan Glăvan despre pățania sa de ieri la o fabrică („mai degrabă un fel de depozit gigant”) de la marginea Bucureștilor. Pe scurt, dl. Glăvan, care intrase pe jos în fabrica nenumită, a vrut să părăsească fabrica pe aceeași poartă, dar a fost împiedicat de un angajat al firmei de pază pe motiv că acea poartă e doar pentru intrare, nu și pentru ieșire, cu excepția autovehiculelor. Agentul de pază a explicat că, potrivit regulilor lor, există o altă ieșire pentru cei care nu sînt cu mașina. Iar dl. Glăvan, în perfectul stil românesc de descurcăreală, ce face? Ca să ocolească regula, se urcă în mașina unui necunoscut, ieșind astfel din fabrică prin același loc pe unde intrase. Și, ca să nu dezmintă minunatele apucături românești (pentru care probabil că avem, oricum, recunoaștere internațională!), iese și se laudă cu chestia asta pe feisbuc (#constitutiacorporatiei , #fucklogic ).

Din păcate pentru noi, dacă și între cele mai destupate minți ale acestui moment avem genul ăsta de atitudine, cred că șansele noastre de e reveni la normalitate sînt nule.

Dar  la care atitudine mă refer? Păi s-o luăm pe rînd: atitudinea față de om – agentul de pază, la care se referă peiorativ „un nene, șefu’ portarilor”, care l-ar fi „tras de guler”. Lucrurile sînt lămurite în dialogul redat de dl. Glăvan, unde vedem că agentul de pază nu a fost  foarte politicos, dar nici bădăran. E nedemn să nu-ți înfrînezi frustrările și să tratezi cu aroganță un om care, cel mai probabil, este mult sub nivelul tău de educație, dar care nu este acolo decît ca să-și facă datoria (față de patron).

Apoi atitudinea față de situație – cel mai probabil regula privind accesul în și din fabrică nu era inventată de agentul de pază, ci chiar de conducerea fabricii. În cazul unui potențial partener de afaceri (cum pare să fie cazul aici), minima curtoazie impune respectarea regulilor sau negocierea, strict în această ordine, oricît de cretine ar fi (sau ni se par a fi) aceste reguli. Desigur, negocierea poate conduce la abandonarea colaborării (reguli cretine pot însemna dificultăți ulterioare în colaborare), dar aceasta se face cu cei împuterniciți să semneze contractul, nu cu agentul de pază…

Pe urmă, atitudinea față de proprietate. Contextul era că dl. Glăvan se afla în vizită pe proprietatea colaboratorului său. Gazda are libertatea să facă ce și cîte reguli poftește (cîtă vreme nu încalcă legea și nu îți afectează integritatea), iar tu, oaspete, din respect pentru proprietate, ai obligația să te conformezi. Iar dacă regulile gazdei sînt absurde și nu oferă oaspeților un respect măcar egal cu cel pe care îl așteaptă de la aceștia, tu ai libertatea să încetezi orice (potențială) colaborare – în fond nu te poate supăra decît odată. Altfel e ca și cum ai sări gardul – Ha! Nu m-a văzut, l-am păcălit!

Nu în ultimul rînd, trufia. Ok, ai ales o cale neortodoxă ca să eviți un disconfort, fie! Dar de ce să te lauzi cu asta?

Cum? Nu te lauzi, ci îi cerți pe ceilalți pentru inadecvarea lor? Serios?!

După cum scriam în urmă cu aproape trei ani, problema este că sîntem ca societate ca în bancul ăla în care un șofer care voia să-l impresioneze pe amicul său traversa toate intersecțiile pe culoarea roșie a semaforului, explicînd de fiecare dată că el poate să facă chestia asta fiind șmecher. Asta pînă la momentul cînd a ajuns într-o intersecție la culoarea verde a semaforului, unde s-a oprit brusc. Amicul l-a întrebat pe șoferul nostru: Bine, dar acum e verde, de ce nu treci?! Nu, pentru că s-ar putea să vină un alt șmecher din partea cealaltă!

Îl voi aprecia în continuare pe dl. Bogdan Glăvan pentru umorul său și pentru principiile pe care le promovează, chiar dacă uneori mai calcă strîmb. În fond, un pic de critică sau ironie nu poate face decît bine unui ego obisnuit prea adesea să aibă dreptate 😉

Lasă un răspuns