Despre fanaticul Iisus și vrăjitorul (din) Oz

Hoinărind eu pe internet pe aici, am dat de o postare a dnei Magda Grădinaru de ieri – joi, 05 Aprilie 2018, trei zile înainte de sărbătoarea Învierii .

Postarea reia un interviu din Decembrie 2016, realizat de dna Grădinaru cu prozatorul Amos Oz.

Pentru că republicarea acestui interviu este vădit legată de sărbătoarea care vine, dar și pentru că conține niște inexactități supărătoare, mă simt și eu, asemenea dlui Amos Oz, „de neoprit de a-mi exprima public opiniile politice, ideologice”. Evident, pentru cine e dispus să le afle 🙂

Interviul, prilejuit de publicarea în limba română a romanului „Iuda”, debutează cu o afirmație bulversantă: „De regulă, adevăraţii fanatici sunt cei care îi văd pe trădători peste tot şi care îi vânează pe trădători şi încearcă să îi distrugă pe trădători. În ochii fanaticului, toţi cei care se schimbă, toţi cei care încearcă să fie diferiţi, toţi cei care oferă variaţii la adevărul acceptat, toţi aceştia sunt priviţi drept trădători.”. Și nu pentru că ar fi total neadevărată.

Ce vrea să zică, de fapt, dl. Oz este că trădătorii nu sînt atît de condamnabili pe cît sînt fanaticii. În cuvintele dlui Oz, trădătorul este (adeseori) „Cel care iese în evidenţă, câteodată cel care este cu un pas în faţa timpului în care trăieşte sau cel care are un mod de gândire alternativ.” și susține acest punct de vedere enumerînd o seamă de indivizi care în istorie care au fost etichetați drept trădători, iar azi sînt considerați eroi.

Cu alte cuvinte, vorbind despre trădare, n-ar trebui să ne vină prea greu să punem semnul egal între Iuda, din povestea petrecută în grădina Ghetsimani, care a înșelat în mod perfid încrederea mentorului său, trimițîndu-l la moarte, și, să zicem Aleksandr Solzhenitsyn, cu al său Arhipelag Gulag, care a avut neobrăzarea să trădeze înaltele idealuri sovietice. Cam același lucru, nu? Nu, în nici un caz nu, pentru că nu putem să ne facem că nu știm de existența moralității.

În ce privește fanatismul invocat de dl. Oz, și aici avem o problemă, pentru că acesta are două conotații, sensibil diferite – avem pe de-o parte bigotismul, în care guvernează intoleranța, iar argumentele raționale sînt considerate irelevante, și convingerea, ca părere fermă asupra unui lucru la care am ajuns în urma unui proces rațional, chiar dacă este în contradicție cu opinia majorității sau a celor de la putere. Astfel devine ușor să aruncăm anatema fanatismului asupra eroilor din istoria cunoscută care s-au sacrificat pentru binele comunităților din care făceau parte. De altfel cam toți invadatorii și reprezentanții regimurilor totalitare din istorie au catalogat mișcarea de rezistență drept fanatism… Iar în discuția despre compromis depinde la care capăt al puștii te afli 😉

Mi-a plăcut metafora cadoului făcut umanității de Stalin și Hitler. Se pare că nu toți cei care au avut în grijă cadoul ăsta au înțeles că are condiții speciale de păstrare și, din păcate, l-au terfelit în asemenea hal încît a expirat înainte de vreme.

Lasă un răspuns