„Politics is the art of looking for trouble, finding it whether it exists or not, diagnosing it incorrectly, and applying the wrong remedy.„ (Ernest Benn)
De fiecare dată cînd se întîmplă cîte o nenorocire – mai mare sau mai mică, nu contează, ne putem bizui pe media că o face mare întotdeauna – se găsește un grup de oameni care să susțină că legea e prea blîndă sau că lipsește o lege.
De unde vine percepția asta asupra lumii? Oamenilor pare să nu le mai pese despre ce este drept și ce este nedrept, preocuparea fiind îndreptată aproape exclusiv asupra a ce este legal și a ce nu este. Normal, s-ar putea zice, dat fiind că încălcarea legii poate avea consecințe dintre cele mai grave. Totuși, așa cum afirmă Kant, „dacă legea este de o asemenea natură încît este imposibil ca un întreg popor să fie de acord cu ea (dacă legea decretează, de exemplu, că o clasă determinată de subiecți are ereditar privilegiul nobleței), atunci ea nu este dreaptă.” [1]. Să înlocuim exemplul de mai înainte cu legea care a introdus taxa de primă înmatriculare auto (mai cunoscută ca taxa auto) care cred că NU beneficiază de susținere populară deloc.
Care e problema?
- Abandonînd exercițiul introspectiv de a căuta dreptatea, sîntem pe cale să pierdem acel bun-simț care, indiferent de nivelul de educație formală, îl făcea pe orice individ să simtă ce este just și ce este injust.
- Renunțarea la căutarea dreptății exclusiv în favoarea unui grup de indivizi pe care îi voi numi generic „oamenii legii” ridică probleme la care nu se poate răspunde absolut: cît de competenți, cît de bine intenționați și cît de imparțiali sînt aceștia.
Care este rezultatul?
- Abuzul de lege.
- Apariția unei tagme care, fiind însăși legea, e mai presus de lege.
- Birocratizarea nefirească a actului de justiție.
- Legea ca sursă de bani.
- Alienarea individului de actul de justiție.
- Pericolul instaurării unui sistem totalitar.
Să le luăm pe rînd.
Abuzul de lege are loc între indivizi, între indivizi și persoane juridice, între indivizi și stat, între stat și persoane juridice etc. Pe de-o parte există percepția că ce nu este interzis de lege este prezumat ca legal, iar pe de altă parte legea este interpretată partizan de către cel mai puternic, de obicei statul. Interesant este că atunci cînd pierde într-o dispută juridică, statul schimbă legea în favoarea sa peste noapte, fără să se mai ostenească măcar să salveze aparențele unei adevărate căutări a dreptății. Evident că avînd în vedere raportul diproporționat de forțe dintre stat și indivizi, sîntem în fața unui abuz. Exemplu taxa auto, în toate formele ei.
Apariția unei tagme care e mai presus de lege. E simplu: oamenii legii au grijă (atît cît îi duce mintea) să facă așa încît legile alea să nu le fie opozabile. Atunci cînd sînt prinși încălcînd grav legea, judecați, condamnați, oamenii legii țipă cît îi țin bojogii că li se face o mare nedreptate! [2]. De cele mai multe ori însă, oamenii legii se acoperă între ei, astfel încît să nu se ajungă la cercetări sau condamnări, și astfel să se arunce o umbră de îndoială asupra moralității lor, corectitudinii lor etc. etc., ca pilon în jurul căruia e construită societatea [3].
Birocratizarea nefirească a actului de justiție poate fi exemplificată prin procesul lui Dan Voiculescu în dosarul ICA. Acesta a reușit folosindu-se de felul cum este construit sistemul juridic să tergiverseze (legal!) pronunțarea unei sentințe timp de 6 ani (2008 – 2014) [4].
Legea ca sursă de bani. Uneori oamenii legii dau legi doar pentru a mai petici bugetul de stat prin instituirea unor taxe discreționare, deși nu se deranjează să demonstreze că acestea sînt în interesul public. Pe de altă parte, purcoiul de legi face pentru întreprinzătorul de rînd viața imposibilă – dacă nu își angajeaza (minim) expert contabil, consultant juridic, specialist în protecția muncii și situații de urgență, este o victimă sigură a sistemului. Chiar și așa, s-a dezvoltat o activitate lucrativă pentru organele statului pe seama dificultății întreprinzătorilor de a se conforma noianului de legi.
Alienarea individului de actul de justiție are loc pe fondul incapacității acestuia de a cunoaște toate legile care îl privesc și al inechității tot mai pronunțate a legii. Sintagma „legea e pentru proști” se învață în zilele astea de la vîrste fragede, iar statul nu prididește să ofere exemple [5].
Pericolul unui sistem totalitar vine din apropierea de conceptul de totalstaat, care tinde să legifereze și să controleze tot, „oferind confort și un răspuns simplu pentru problemele trecutului, prezentului și viitorului” (Arendt) [6]. Azi un membru al comisiei parlamentare pentru controlul SRI cataloghează decizia Curții Constituționale a României de a declara neconstituțională legea securității cibernetice drept „iresponsabilitate maximă” [7].
Desigur că nu trăim într-o lume perfectă și nici nu putem renunța la legi. Iar oamenii legii sînt ăia pe care i-am ales, sînt după chipul și asemănarea noastră. Dar vă rog să vă gîndiți de două ori cînd cereți încă o lege. Oare chiar asta este ce ne trebuie?
–
[1] André Compte-Sponville, Mic tratat al marilor virtuți. Editura Univers, 1998, p80.
[4] http://anticoruptie.hotnews.ro/ancheta-7475495-dosarul-dan-voiculescu.htm
[5] http://www.revista22.ro/legea-e-pentru-prosti-si-jurnalisti-44094.html
[6] Dana Richard Villa (2000), The Cambridge Companion to Hannah Arendt. Cambridge University Press, p.2-3. Preluat de pe https://en.wikipedia.org/wiki/Totalitarianism