Ziarul Scînteia, 21 Decembrie 1989.
Imediat după 21 Decembrie, pe 23 și 24 a apărut Scînteia Poporului (două ediții). Dup-aia a început Adevărul. Au eliminat politrucii din linia-ntîi și i-au înlocuit cu cei din linia a doua 🙂
sursa: http://victor-roncea.blogspot.ro/2008/11/brambureala-la-adevarul-editorii-au.html
După cum se poate observa în imaginea de mai sus, Adevărul identificase încă din Iunie 1990 elemente neofasciste, asemenea celor la care face recurs presa prorusă zilele astea cînd vrea să compromită ceva sau pe cineva – cum ar fi evenimentele de la Kiev. Pentru lobotomizații din comunism chestia asta cu fascismul este sperietoarea perfectă.
Atunci, în Iunie 1990, pe lîngă televiziunea publică (care a fost instrumentul principal al manipulării), Adevărul a transmis “ştiri” potrivit cărora, minerii au găsit droguri la sediile partidelor istorice, ba chiar şi arme, planuri de contra-revoluţie; în interiorul Universităţii minerii ar fi găsit un fel de casă de toleranţă, droguri şi depravare. Evident că ulterior nu s-a adeverit nimic din toate astea, dar distrugerile, crimele şi traumele au rămas. Tot la fel de evident este că nimeni nu a plătit pentru cele amintite, deşi vinovaţii apar şi astăzi la televizor, ca oameni respectabili…
Pe urmă Adevărul a intrat în zona de irelevant – de la un tiraj de 1 milion de exemplare pe zi a ajuns la cca. 25 de mii de de exemplare pe zi (scădere de 40 de ori).
Interesant este că, prin toată această epopee a Scînteii/Adevărului, a prosperat un inefabil corifeu: Cristian Tudor Popescu (Gândul).
Cred că sînt mulți care, înțelegînd că au greșit, și-au recunoscut public greșeala. Cred că sînt și mai mulți care, înțelegînd că au greșit, au avut decența să tacă în legătură cu subiectul despre care au greșit. Nu e cazul dlui Cristian Tudor Popescu.
Domnul profesor doctor Cristian Tudor Popescu (curs de propagandă și tehnici de manipulare în filme și televiziune la IATC I.L. Caragiale), după 20 de ani de la evenimentele din Iunie 1990, scria:
„Opoziţia fusese practic desfiinţată prin rezultatul zdrobitor al alegerilor. În Piaţă nu mai era, după 20 mai, decât zaţul, o adunătură de declasaţi care se încăpăţânau să ocupe ilegal spaţiul public. Şi totuşi, intervenţia de curăţare a Pieţei, care ar fi putut să fie ordonată a doua zi după alegeri, a fost amânată mai bine de 3 săptămâni, Iliescu tot sperând că vor pleca singuri şi nedorind, logic, tărăboi. Ce s-a întâmplat în 13-15 iunie reprezintă, în mod evident, o scăpare de sub control a situaţiei de care Ion Iliescu este vinovat, dar nu o premeditare din partea lui. Din nou, „golanii” vor să se „eroizeze”, să-şi dea o importanţă istorică pe care nu au avut-o.”
În general apreciez activitatea jurnalistică a dlui Cristian Tudor Popescu, însă, în legătură cu evenimentele din 1990, aștept momentul în care va admite că a fost orbit de propaganda securistă și va recunoaște public că evenimentele din 13 Iunie au fost regizate astfel încît să pară o tentativă de lovitură de stat, deși n-a fost niciodată.
Pînă atunci nu va rămîne decît una dintre fantomele ziarului Scînteia, organ al comitetului central al partidului comunist român.
Fenomenul Piața Universității este înregistrat și redat magistral de regizorul Stere Gulea, în documentarul său:
Despre evenimentele din 1990 citiți și
https://dumitruluinae.wordpress.com/2014/02/21/cum-sa-salvezi-o-democratie-si-sa-scapi/
https://dumitruluinae.wordpress.com/2012/01/22/apocalipsa-varianta-mioritica/