Azi avem ocazia să protestăm împotriva finanțării cultelor religioase* din bani publici. Ridicarea la luptă are loc sub îndemnul „Vrem spitale, nu catedrale”. Momentul protestului este cumva în legătură cu aniversarea a 150 de ani de la emiterea legii de secularizare a averilor mînăstirești din 1863.
Din acel moment, fiind lipsită de mijloacele de producție pe care le avusese în proprietate, biserica (ortodoxă, dar probabil că și altele) și-a pierdut independența economică. Acest fapt a condus la necesitatea finanțării bisericii de către stat prin diverse scheme de ajutor, chestie care a continuat în perioada comunistă și care se perpetuează și în ziua de azi. Necesitatea asta este justificată politic: românii și-ar fi pierdut rapid simpatia pentru politicienii zilei dacă aceștia ar fi lăsat biserica de izbeliște, iar politicienii (cu unele excepții) n-au ratat să-și facă un titlu de glorie din dragostea lor pentru Dumnezeu și biserică. A ctitori biserici din bani publici e la modă zilele astea [1], [2], [3].
Problema este că, dincolo de independența economică, biserica și-a pierdut libertatea. Nu pot decît să bănuiesc că, prin mecanismul condiționării finanțării (constrîngeri ale bugetului de stat au existat întotdeauna, deci scuze se găseau), a fost alterat întreg sistemul de funcționare al bisericii, cu menirea de a servi interesele potentaților zilei. Arhivele CNSAS sînt grăitoare în acest sens, precum și partizanatul tot mai evident (și obscen!) al bisericii în alegeri, proces legislativ etc.
Or, în această ordine de idei, cred că protestul amintit la început este binevenit, chiar dacă acesta are o altă țintă, pentru că problema spitalelor nu va fi rezolvată prin realocarea fondurilor alocate bisericilor din bugetele publice. Oprirea finanțării de către stat a bisericii este calea redobîndirii libertății, iar biserica ar putea redeveni ceea ce ar trebui să fie.
* Voi folosi termenul generic biserică, în loc de culte religioase.
Sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Gabriel
Sa nu uitam ca seful statului in acea perioada a fost A.I.CUZA iar seful guvernului M.Kogalniceanu…..
Da, dar nu asta-i important aici, ci alt aspect: orice reformă, pe lîngă argumentele pozitive bine întemeiate pentru care a fost inițiată, vine la pachet cu o doză de chestii toxice, care ulterior (în timp relativ scurt) pot să depășească în importanță pe cele evocate anterior. Din cauza asta suprareglementarea este dăunătoare 🙂
De-aia am zis că, în oglindă, oprirea finanțării bisericii (cultelor religioase, bla-bla) de către stat, pe lîngă efectele „benefice” (adecă mai mulți bani pentru sănătate, vezi Doamne!), ar avea ca efect „toxic” recîștigarea independenței acesteia.