Transportul public, sau dovada ineficienței statului

Locuiesc de ceva ani în preajma capitalei, într-o comună ilfoveană transformată peste noapte în oraș. Înainte să mă fi mutat aici am locuit în București, însă cunosc zona de la începutul anilor ’80. Minunata comună (chiar dacă i-au schimbat statutul, tot aia e, doar cu taxe mai mari) a fost legată de București prin linii ale transportului public metropolitan timp de peste 30 de ani. În urmă cu cîțiva ani RATB a decis că rutele de la periferia orașului nu sînt rentabile și le-a sistat. În locul lor au apărut minunatele curse MAXI-TAXI. Prețuri mari, condiții de lumea a treia.

maxi taxi

Sursa: http://tramclub.org/viewtopic.php?p=93457

Interesant este că acolo unde RATB se declară învins, firmele private prosperă. Cum e posibilă chestia asta?

Ipoteze de lucru:

  1. Întreprinderile private sînt mai eficiente decît cele de stat, în condițiile în care atît întreprinzătorii privați cît și statul desfășoară activitățile specifice în condiții perfect legale.
  2. Întreprinderile private sînt mai eficiente decît cele de stat pe seama „ocolirii” unor prevederi legale, pe care statul le respectă.
  3. Întreprinderile private sînt la fel de eficiente ca cele de stat, însă din cauza unor interese obscure, statul preferă să iasă din competiție, lăsînd posibilitatea privaților să formeze un oligopol.

Să le luăm pe rînd.

1. Că privații reușesc acolo unde statul dă greș e evident. QED. Totuși, probabilitatea ca premisa asta să fie reprezentativă pentru ce se întîmplă în viața reală e destul de mică, pentru că nereguli au loc și la întreprinzătorii privați, și la stat.

2. Premisa avantajului pe seama ocolirii legislației de către privați în detrimentul afacerilor licite ale statului. Acuma se pun următoarele întrebări: Cine autorizează firmele private de transport? Cine reglementează domeniul transportului public? Cine controlează respectarea legislației specifice acestui domeniu? Răspunsul e unul singur – statul. Cu alte cuvinte, dacă privații au un avantaj nemeritat pe seama nerespectării legislației, e vina statului.

3. Strategia non-combat din interes a întreprinderilor de stat este obiectul muncii al unor instituții de stat. Mai simplu de atît nu se poate – statul e de vină cînd statul nu își face treaba.

Concluzia mi se pare destul de evidentă: statul este incapabil să asigure servicii publice decente în condiții de eficiență și rentabilitate economică, însă a ales să căpușeze întreprinderile private, atît la nivel al fiscalității cît și la nivel de interes personal (al organului) și/sau de grup (partid). Ca să nu se revolte cumva, statul are grijă să-l culpabilizeze sistematic pe întreprinzătorul privat, astfel încît acesta să nu poată beneficia de simpatia populației.

Lucrurile sînt mai simple decît s-ar putea crede. RATB ar trebui să-și reorganizeze traseele așa-zis nerentabile pe aceleași baze ca și întreprinzătorii privați cu MAXI-TAXI. Șoferul ar trebui să vîndă și bilete. Cine nu plătește nu urcă. Privații au dovedit că se poate. Totodată, aceiași șoferi ar trebui recompensați în funcție de încasări. Fac pariu pe 10 abonamente pe toate liniile la RATB pe un an că în 6 luni traseele „nerentabile” ar deveni rentabile, iar companiile MAXI-TAXI ar diminua prețul și ar oferi servicii mai bune. Sau ar dispărea. Dacă există voință se poate schimba și statutul RATB, și contract colectiv de muncă și orice. Dar există voință?

Desigur, cotârlele (COTAR și primarele doctor) ar trebui să lucreze 30 de minute pentru intersul public.

2 comentarii la „Transportul public, sau dovada ineficienței statului”

  1. consider ca ar trebui reorganizate in totalitate strategia de transport in comun pe raza Bucurestiului , cat si al localitatilor lipsite de transport in comun.

Lasă un răspuns