Referendum* – cu sau fără argumente

Făcînd abstracție de comentariile de pe forumuri, poluate în prea mare măsură de postaci partizani și indivizi cu probleme psihice mai mult sau mai puțin grave, urmăresc cu oarecare interes discuțiile din grupurile de apropiați și dintre oamenii cu care vin în contact aproape în fiecare zi, inclusiv cei din familie.

Indiferent de opțiunea politică, se disting trei mari categorii:

  1. Oameni care au un punct de vedere articulat, cu mai multe sau mai puține argumente, dar care se exprimă normal, fără excese de limbaj sau comportament;
  2. Oameni care evită discuțiile pe tema referendumului și a opțiunilor politice, pe care fie nu-i interesează subiectul, fie se tem să-și exprime un punct de vedere;
  3. Și, în sfîrșit, îndîrjiții: aceștia se disting prin execesele de limbaj, vehemență, fizionomie transformată, atitudine care oscilează între amenințare și desconsiderare, și pe care dacă-i întrebi ”bine, dar care sunt argumentele tale?” te etichetează urgent ca fiind băsist (sau uslist 🙂 ), fără să poată aduce un argument de bun simț.

Cu primele două categorii n-am o problemă, însă sunt dezamăgit de oameni pe care credeam că-i cunosc și despre care credeam că sunt raționali și ghidați de bun simț, dar care se năpustesc orbește în categoria a treia… Abdicarea de la bunele maniere este totală, simțul umorului a murit, fiind înlocuite de invective, ton ridicat, ironie de mahala, clișee ieftine și bădărănie.

Bănuiala mea este că, de fapt, indivizii din a treia categorie nu se luptă pentru principii morale, bun simț, convingeri bazate pe rațiune, ci pentru apărarea condiției lor umane modeste, găsind astfel o entitate exterioară asupra căreia să proiecteze nereușitele, concesiile vinovate și frustrările existenței lor. Acesta este explicația faptului că cei din a treia categorie nu sunt în stare să argumenteze opțiunile pe care le exprimă.

Deci, oameni buni, dacă doriți să vă salvați, citiți-l (din nou) pe Caragiale, chiar dacă vă regăsiți printre personajele acestuia.

* pentru demiterea lui Băsescu de către USL.

14 comentarii la „Referendum* – cu sau fără argumente”

  1. Cum se poartă combatanții în războaie ? Galant ? Suntem în plin război mediatic și chiar dacă aș vrea să fiu o „ mare doamnă ” recunosc că firea mea de oltean nu mă lasă.

    1. Oricum sunteți o doamnă adevărată.
      Capitularea de la bun simț ar face să nu se mai vadă diferența dintre cele două tabere.
      În ce privește războiul mediatic, acesta face victime în ambele tabere 🙂

    1. Faptul ca il sustii pe Traian Basescu cred ca s-a inteles deja si nu am de gand sa te condamn pentru asta sau sa te etichetez ca „basist”, e optiunea fiecaruia pana la urma pe cine sustine sau nu, insa, daca tot vorbeai de argumente, poate ca ar fi momentul acum sa enumeri si tu cateva din argumentele care te determina sa il sustii.

      1. 1. Articolul nu este despre cine pe cine susține. Pe chestia asta voi scrie un alt articol, care sper să răspundă la întrebare.
        2. Argumentele trebuie să le aducă cine a venit cu inițiativa suspendării / a referendumului, respectiv cine susține acest punct de vedere.
        Făcând o comparație copilărească, dacă tu construiești un castel de nisip, după știința și gusturile tale, iar eu vin și spun că trebuie să-l facem altfel, EU trebuie să argumentez prima dată pentru ce motive vreau să fac o schimbare, și abia pe urmă tu. Chiar și așa, beneficiile propunerii mele trebuie să fie net mai avantajoase decât costul însumat al dărâmării castelului tău și al construirii castelului în varianta propusă de mine, pentru că altfel păgubim.

  2. înțeleg că te referi la cei cu care discuți oral, nu pe web.
    eu aș interzice prin lege aceste discuții 🙂
    pe web îi poți ignora, dar față-în-față te trezești față-în-pumn 🙂

    1. Si oral si pe web.
      In ce priveste interactiunea de contact, trebuie sa ai peste 180 de cm, peste 80 de kg si o mica doza de nebunie ca sa te poti gandi la ce pomeneai tu. Nu-mi fac griji.

  3. măi nene Dumitru, o să postez (și) aici un comentariu pe care l-am făcut pe pagina mea Facebook, precum și pe pagina FB Absent Motivat, comentariu în care am căutat să explic de ce NU mă duc la vot duminică:

    NU VOTEZ: ptr că sunt un PROST…ptr că sunt INCAPABIL să gândesc liber după ce mașina de propagandă a marinarului-bișnițar mi-a spălat creierul și nu-mi mai pot aminti cum UDREA, ANASTASE, VIDEANU, PINALTY, NEGOIȚĂ LIVIU, BLEJNAR, APOSTU de la Cluj, FLUTURE, FALCĂ de la Arad și mulți, mulți alții AU FURAT CA-N CODRU…ptr că STIU DE CEL PUTIN 1.5 MLD EURO pe care i-a furat MAFIA PDL din energie…ptr că sunt CONVINS CĂ VILA DANTE A FOST PREGĂTITĂ PTR MARINARUL-BIȘNIȚAR…ptr că vreau s-o mai trimit încă o dată pe AGRAMATA și INCULTA BĂSESCU ELENA la Bruxelles, ca să mă reprezinte în parlamentul european…uite d-aia NU votez, ptr că îmi place să fiu călcat în picioare precum un VIERME!

    dacă faci parte din „masa portocalie” care NU se va prezenta la vot, iată opinia mea despre tine și restul care te înconjoară! sper să se remarce că am prezentat și câteva motive/argumente (care oricum sunt mult mai multe) care mă determină să NU mă duc la vot!

    1. Salut Cristi!
      Îți mulțumesc pentru efortul de a comenta pe modestul meu blog.
      După cum cer bunele obiceiuri, îți și răspund.
      Corpul comentariului tău pus cu copy / paste (!) de pe FB este un exemplu didactic al ceea ce descriam eu în categoria a treia și de aceea este foarte util. Să enumerăm:
      1) Scris cu majuscule – intră în categoria exceselor de limbaj, fiind echivalentul tonului ridicat în comunicarea orală.
      2) Ironie de mahala – afirmarea ostentativă a unei negații careia în mod vădit nu i se va da curs.
      3) Invective cu carul – …
      4) Clișee ieftine – mafia PDL din energie, marinarul-bișnițar etc.
      5) Bădărănie – fără să ai cunoștință de argumentele mele, ”m-ai băgat” în masa portocalie și, potențial – dacă nu merg la vot, m-ai comparat cu un vierme.
      Dată fiind demonstrația încheiată, îți recomand să nu mai fii așa de îndârjit, indiferent de argumentele pe care le-ai putea avea, și să-l citești pe Caragiale, chiar dacă există riscul să te regăsești printre personajele lui 🙂

      N.B. Te rog să remarci că nu ți-am contrazis argumentele tale și te rog să înțelegi că nu toți cei care nu se duc la referendum sunt viermi portocalii.
      Sănătate!

  4. @Cristi: lucrurile enumerate de tine NU sunt argumente pentru demiterea presedintelui in exercitiu.
    Da, ar putea fi argumente in defavoarea PDL, in favoarea cercetarii unor indivizi cu functii publice, care pot justifica o anumita antipatie fata de Basescu.
    Dar, chiar daca nu-ti place de fata lui Basescu, chiar daca te oripileaza PDL, nu exista ”abateri grave si incalcari (probate) ale constitutiei” pentru care presedintele sa fie demis. Deci nu ai nici macar un argument.

    1. @EU, eu consider că …am acest drept!
      ––––––
      Da Cristian, tu ai acest drept, iar eu am dreptul să blochez comentariile tale. Unul a fost suficient.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: