De la răutate şi prostie la dreptate şi frăţie*

Sau de unde plecăm şi unde vrem să ajungem. Fără detalii inutile, starea actuală de lucruri e destul de limpede. E suficient să porneşti televizorul, radioul, să citeşti un ziar sau să asculţi despre ce vorbesc oamenii obişnuiţi. Unde vrem să ajungem este altă discuţie. Pentru că indivizii care s-au săturat de actuala stare de lucruri, care au puterea de a nu depinde de statul asistenţialist şi corupt şi care au o minimă educaţie pentru a pricepe că se poate şi altfel, au păreri diferite în legătură cu direcţia spre care ar trebui să o luăm. Pe de altă parte, istoria e plină de exemple de mişcări populare, politice sau civice care au fost deturnate de băieţi deştepţi în direcţii care nu mai aveau nimic de-a face cu ideea originară.

Să ne uităm deci un pic în istorie, pornind cu situaţia existentă la începutul secolului 19 şi Revoluţia română din 1848. Se poate observa că întreaga perioadă este sub semnul unui fenomen ocult destul de evident. Pot aminti de Eteria cu care a colaborat şi Tudor Vladimirescu, colaborare care, după cum se ştie, s-a terminat prost; pot aminti o seamă de studenţi români care au studiat în Franţa, unii iniţiaţi în loja „Athénée des Étrangers“, alţii în „La Rose du Silence“; printre ei, Vasile Alecsandri, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Ion Heliade-Rădulescu, Ion Ghica, Gheorghe Magheru, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, C.A.Rosetti, Carol Davila, Spiru Haret. Tot aici se poate menţiona societatea Frăţia înfiinţată prin 1843. Interesant este că deviza societăţii Frăţia era „DREPTATE FRĂŢIE”, care se regăseşte şi pe tricolorul purtat de studenţii revoluţionari din Moldova şi Ţara Românească la Paris din acuarela lui C. Petrescu din 1848.

Chestia e că recent am avut un deja vu. Cred că mişcarea civică şi politică care îşi ia avânt zilele astea are şi o componentă ocultă. Mişcarea la care mă refer pune accent pe un militantism viguros (cu tentă cam prea dogmatică pentru gustul meu), dar care nu mi-e clar către ce ţinteşte. Cu alte cuvinte, strategia este activism, implicare, principii, exemplu personal, însă obiectivul (politic, civic, economic) mi se pare neclar. Iar aici nu mă refer la obiective de genul „pentru binele poporului” sau „salvarea naţiunii române”, ci la chestii mult mai concrete.

Dar să ne întoarcem la istorie. După unirea din 1859 şi războiul din 1877 – 1878, în urma căreia România îşi obţinea independenţa faţă de imperiul otoman, o parte dintre studenţii revoluţionari menţionaţi mai înainte au ajuns guvernanţi. Se poate afirma că dincolo de valul de reforme şi progres general adus de aceştia, au avut loc şi potlogării monstruoase, fără un suport democratic real, şi chiar fără argumente morale valabile, unele dintre ele consemnate de critici demni de luat în seamă, cum ar fi Mihai Eminescu în ziarul Timpul. Vedem deci că promotorii unor idealuri nobile pot ajunge să gireze chestii absolut reprobabile, retorica fiind doar un instrument de legitimizare a unui grup de interese.

Venind din nou la mişcarea de care pomeneam, mi se pare că promotorii ei au un fel de business plan în care excelează componenta marketing, însă păstrează o discreţie suspectă în legătură cu sursele de finanţare, cu strategiile de folosire a acestora, respectiv cu rezultatele aşteptate – adică esenţialul.

* Titlu inspirat de blogul lui Iulian Fota

7 comentarii la „De la răutate şi prostie la dreptate şi frăţie*”

    1. business plan – e o metaforă… în ultimă instanţă nu e vorba de bani şi finanţare, ci despre obiective neclare. dar sa vedem despre ce e vorba in postarea la care te referi.

  1. Păi e discreție asupra surselor de finanțare fiindcă nu există în acest moment nici o sursă de finanțare. Abia luna care urmează vor intra hîrtiile în vigoare și conturile pentru donații. Credeți că o mișcare adhoc, de la rădăcină vine gata făcută? Acum asistăm la durerile facerii.

    1. scuze, era o metafora. nu ma refeream efectiv la un business plan, ci la faptul ca ma astept la o formulare mai concreta a proiectului Noua Republica inainte de a fi de acord sau nu cu el.

      1. Toate la timpul lor, Dumitre. Totul începe cu o stare de spirit, apoi cu o viziune. Stările de spirit şi viziunile nu se bugetează. Despre bugete putem vorbi după ce va apărea planul de detaliu. Şi acela, însoţit de planuri alternative.

Lasă un răspuns