Capitalism: de la principii la patologie

Urmăream până de curând un blog cu nume de capitalism şi de pâine, care deşi este destul de radical, pot spune că întregeşte spectrul de opinii – care merge de la foarte de stânga, până (în cazul de faţă) la foarte la dreapta. Asta într-o accepţiune general acceptată a ceea ce înseamnă stânga şi dreapta…

Blogul la care mă refer are o audienţă de invidiat, ajutat şi de cordonul ombilical prin care este legat de o platformă online din grupul iRealitatea.

În linii generale, ideile şi temele postărilor de pe acest blog aveau legătură cu economia, dreptul de proprietate, nivelul taxării, construcţia tembelă a bugetului de stat care ne-a împins în pragul falimentului ca naţiune, sistemul falimentar de pensii, apucăturile „clasei muncitoare” care cere şi vrea să primească fără să-i pese că nu mai e de unde etc. Totul ambalat într-un limbaj bombastic, belicos, apocaliptic şi condimentat cu comentarii a căror vehemenţă nu ştiam dacă (şi cât) să o pun pe seama bravurii şi a pornirii de a face cât mai mulţi prozeliţi sau a unei afecţiuni psihice netratate.

Am citit postări de pe acest blog şi în câteva rânduri am facut şi comentarii, încercând să trec peste abuzurile de exprimare şi concentrându-mă pe ceea ce ar fi putut fi observaţii, idei sau gânduri de valoare.

Ultimele îndoieli mi-au fost spulberate cu ocazia unei postări pe tema potenţialei achiziţii a UPC de către RDS.

Postarea la care mă refer debutează ca demers în favoarea interesului public , respectiv cu argumentul că preluarea companiei UPC de către RDS nu ar fi tocmai o idee bună pentru că ar „crea pe loc un monopol în domeniul furnizării de internet şi televiziune”. Toate bune şi frumoase.

Însă la o analiză mai atentă, apar câteva mici probleme:

1. Autorul blogului este (şi) proprietarul şi directorul unei companii private având ca principal obiect de activitate PR -ul si lobby -ul. Dacă veţi căuta pe internet, veţi găsi că are câteva reuşite în domeniu. În cazul nostru este posibil ca omul să aibe un interes profesional pe care-l maschează sub demersul apărării interesului public şi al liberei concurenţe, ceea ce nu ar fi frumos – dacă e adevărat.
2. Intervenţia statului pentru a preîntâmpina dobândirea unei poziţii dominante pe piaţă de către o companie privată prin preluarea unei alte companii este în genere discutabilă. Sunt argumente pro şi contra. Însă în contextul unui blog care propăvăduieşte capitalismul sălbatic, respectiv un stat minimal şi dreptul suveran de a dispune de bunurile personale, este cam ciudat să faci apel la intervenţionismul statului.
3. Tehnic vorbind, afirmaţia cu crearea „pe loc a unui monopol în domeniul furnizării de internet şi televiziune” este greşită, de vreme ce există si Romtelecom ca mare jucător pe piaţă – In a monopoly there is one seller of the good who produces all the output.[Binger, B & Hoffman, E.: Microeconomics with Calculus, 2nd ed. p 391 Addison-Wesley 1998].

Dincolo de aspectul posibilei manipulări, mă opresc asupra uşurinţei cu care se abandonează (fie chiar numai la nivel declarativ, deşi cred că avem de-a face cu convingeri…) principiile sau drepturile civile. Sub aparenţa unui pragmatism feroce se ascunde o infinită doză de prostie – în ipoteza „abolirii” principiilor şi a drepturilor civile nimeni nu-şi va mai putea păstra bunurile şi să se şi poată bucura de ele, pentru că întotdeauna se va găsi unul cu muşchii mai mari şi cu o puşcă mai performantă.

Iar dispreţul pentru ceilalţi – la grămadă, împreună cu ideea de gard în jurul proprietăţii şi părerea excelentă despre sine care răzbat din comentariile bloggerului constiuie un bun studiu de caz în patologia psihiatrică.

Nu ne rămâne decât să luăm seama şi să sperăm că nu vom ajunge să ne lăsăm păcăliţi precum alţii inaintea noastră în perioada interbelică.