Constantin Tănase

„Pleac-ai noştri, vin ai noştri, noi rămânem tot ca proştii”

 

Ne-am trezit din hibernare

Şi-am strigat cât am putut:

Sus Cutare! Jos Cutare!

Şi cu asta ce-am făcut?

Am dorit, cu mic, cu mare,

Şi-am luptat, cum am ştiut,

S-avem nouă guvernare,

Şi cu asta ce-am făcut?

Ca mai bine să ne fie,

Ne-a crescut salariul brut,

Dar trăim în săracie,

Si cu asta ce-am făcut?

Ia corupţia amploare,

Cum nicicând nu s-a văzut,

Scoatem totul la vânzare,

Şi cu asta ce-am făcut?

Pentru-a câstiga o pâine,

Mulţi o iau de la-nceput,

Rătăcesc prin ţări străine,

Şi cu asta ce-am făcut?

Traversăm ani grei cu crize,

Leul iar a decăzut,

Cresc întruna taxe-accize,

Şi cu asta ce-am făcut?

Totul este ca-nainte,

De belele n-am trecut,

Se trag sforile, se minte,

Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,

Cum nicicând nu s-a văzut,

Ţara-i plină de vedete,

Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă-ai nostri, vin ai nostri!

E sloganul cunoscut;

Iarăşi am votat ca proştii,

Şi cu asta ce-am făcut?

“Nimic nou sub soare”

Orice asemănare între cele de mai sus, scrise de regretatul artist roman în urmă cu 65 de ani, şi zilele pe care le trăim azi noi românii nu-i deloc întâmplătoare.

Constantin Tănase, s-a născut la 5 iulie 1880, a murit la Bucureşti în anul 1945. Moartea i s-a tras din încăpăţânarea de a spune lucrurilor pe nume.

Constantin Tănase încă mai juca în Bucuresti, la un an de la invazia sovietică din 1944. Într-unul din spectacolele sale, satirizând fărădelegile hoardelor bolşevice, între care şi obsesia acestora pentru ceasuri de orice fel (pentru care jefuiau oamenii în plină stradă, ziua în amiaza mare somând victimele: „Davai Ceas!” (dă-mi ceasul)), artistul a introdus următorul monolog.

Rău era cu “die, der, das”

Da-i mai rău cu “davai ceas”

De la Nistru pân’ la Don

Davai ceas, davai palton

Davai ceas, davai moşie

Haraşo tovărăşie!

După mai multe reprezentaţii a fost arestat, ameninţat cu moartea şi i s-a ordonat să nu mai joace piesa. În următorul spectacol a apărut pe scenă într-un pardesiu imens, cu mânecile pardesiului căptusite de sus până jos cu ceasuri de mână. Spectatorii l-au aplaudat frenetic la apariţie, deşi actorul nu a scos nici un cuvânt. Apoi şi-a descheiat pardesiul, scoţând la iveală un ceas cu pendulă! A spus doar: “El tic, eu tac, el tic, eu tac”.

Două zile mai târziu, marele actor era mort.

Asta e istoria adevărată, care cred că nici în ziua de azi nu e spusă.

În 1975, alţi artişti memorabili români ni-l aduc memorie pe Constantin Tănase, cu filmul Actorul si sălbaticii. Evident că nu puteau să redea detaliile de mai sus, că se supăra fratele mai mare de la răsărit. Au dat-o cu nemţii lui Hitler, că şi de ăia a făcut haz, ca şi de legionari. Însă ăia nu l-au omorât, aşa cum, la indicaţiile preţioase ale cenzurii din epocă, se arată în film. Cei care au trăit perioada respectivă au înteles.

Vă invit deci, să-l vedeţi pe Toma Caragiu jucându-l pe Caratase.

http://vodpod.com/watch/5055091-toma-caragiu-actorul-si-salbaticii?u=dumitruluinae&c=dumitruluinae